3,686 matches
-
și cei zece amanți”, „Scrisori de dragoste către o prințesă chineză sau cum am dresat un melc pe sânii tăi”). Într-o perspectivă complementară, piesele sunt încadrate conform subordonării lor unor repere tematice vaste: miturile, viziunea despre contemporaneitate („strigăte de oroare la vederea ororilor acestei lumi”, comunismul sau trecutul care nu trece). În tot acest demers, Daniela Magiaru își desenează o țintă, pe care o urmărește sistematic, demonstrând că textele de început ale lui Matei Vișniec se diferențiază de teatrul absurdului
Mirajul Matei Vișniec by Cristiana Gavrilă () [Corola-journal/Journalistic/5345_a_6670]
-
amanți”, „Scrisori de dragoste către o prințesă chineză sau cum am dresat un melc pe sânii tăi”). Într-o perspectivă complementară, piesele sunt încadrate conform subordonării lor unor repere tematice vaste: miturile, viziunea despre contemporaneitate („strigăte de oroare la vederea ororilor acestei lumi”, comunismul sau trecutul care nu trece). În tot acest demers, Daniela Magiaru își desenează o țintă, pe care o urmărește sistematic, demonstrând că textele de început ale lui Matei Vișniec se diferențiază de teatrul absurdului („Eticheta cea mai
Mirajul Matei Vișniec by Cristiana Gavrilă () [Corola-journal/Journalistic/5345_a_6670]
-
felul în care ne oglindim în privirea altora să ne hotărască ținuta în viață. Probabil că numai cei atinși de cecitate scapă de înclinația de a se defini prin imaginea cu care apar în ochii altora, lor adăugîndu-se anahoreții cu oroare de societate: fugind de privirea semenilor, ei se așază sub raza ochiului lui Dumnezeu, caz în care criteriile de care ascultă ies de sub jurisdicția psihologiei obișnuite. Dar, cu toate că limba ne încurajează să vedem în om o ființă congenital spectaculară (grație
Teatrul din afara teatrului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5349_a_6674]
-
presupune existența unui dezavantaj major, a un pericol grav, în contrast cu așteptările de normalitate calmă. Or, în exemplul de la care am pornit, tocmai aceste condiții de bază erau absente: pentru aproape orice cititor, pedeapsa anunțată părea dezamăgitor de mică în raport cu proporțiile ororii petrecute. Astfel, titlul - aparent strict informativ - era perceput fie ca sarcastic, fie, mai probabil, ca inadecvat și frustrant. E drept, formulări similare au apărut și în presa franceză, unde verbul risquer (din care provine rom. a risca) are cam aceleași
A risca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5367_a_6692]
-
Cântării Cânturilor!” În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, A. Toma, grav bolnav, șomer, ca urmare a legilor rasiale (până și modesta lui casă a fost „românizată”), strânge în versurile lui durerile celor mulți, din țară și de pe front. Ororile acestor ani au trezit în bătrânul poet noi energii creatoare. Așa s-a născut un nou ciclu de poezii - strânse apoi în volumul Flăcări pe culmi (publicat cu o nedorită întârziere - „cenzura de partid” -, abia în 1946). Pe tărâmul răspândirii
Sorin Toma (redactor-șef al „Scânteii“ între 1947-1960): „Articolul despre poezia lui Arghezi, l-am scris din însărcinarea conducerii superioare de partid” () [Corola-journal/Journalistic/5201_a_6526]
-
De exemplu, Ernst Jünger, cînd scrie Jurnalele pariziene, e un meticulos rafinat de fină discriminare culturală, pentru ca în Anii de ocupație (jurnal ce surprinde perioada ocupării Germaniei postbelice) timbrul să-i sară la treapta însemnărilor de intensitate tragică, încărcate de oroare metafizică. La fel se întîmplă cu Mircea Eliade: jurnalele sale desfășoară zigzaguri ce trec prin toate cele trei genuri interioare, și ar fi o eroare să-l așezi cu obstinație într-unul singur. Față de aceste încrucișări de umori creatoare, cazul
Scribendi cacoethes by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5212_a_6537]
-
Luis Landero denunță eșafodajul pe care se sprijină, în bună măsură, lumea în care trăim: manipularea prin strategii, politici, religii, ideologii și retorică patriotardă, care proclamă valori insuficiente precum rațiunea și tehnica, în numele cărora modernitatea și postmodernitatea au oferit „spectacolul ororii” și au făcut imposibile autenticitatea și accesul la adevăr. Portretul unui bărbat imatur este o carte despre maturizare și modernizare, despre vîrstele omului și ale istoriei. Și despre refugiul individului în ficțiunea pe cont propriu, într-o lume a ficțiunilor
Viața, această „afacere păguboasă și obositoare” by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/5221_a_6546]
-
forțele oarbe ale istoriei care macină destine și comunități întregi înrădăcinate cutumiar. Ceea ce dă forță filmului lui Gabrea ține de faptul că personajul său, excelent interpretat de Florin Piersic Jr., nu participă direct la evenimentele atroce. Avem o tangentă la oroare și nu expunerea ei. Experiența personajului aflat în căutarea unui medic alergolog evreu, doctorul Gruber (Marcel Iureș), de negăsit în talmeș-balmeșul birocratic al unor autorități timorate de ticăloșia pe care fie au comis-o, fie au gerat-o, face tot
Călătoria lui Malaparte by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6700_a_8025]
-
altă parte, slugărnicia vicleană a funcționarului local care încearcă să dreagă busuiocul, ambele privite cu dispreț nedisimulat de către ofițerul german, Col. Freitag (Udo Schenk), obișnuit cu ordinea și disciplina teutone. Aflat la un pas de a vedea cu ochii lui oroarea, aflată în spatele ușii unui vagon, personajul Malaparte este împiedicat ultimativ de un soldat român, în ciuda documentelor de care dispune. Însă poate vedea gropile umplute cu var pentru depozitarea cadavrelor și mormanul de încălțăminte și îmbăcăminte al evreilor morți sau petele
Călătoria lui Malaparte by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6700_a_8025]
-
cu maniere, stăpân pe situație se află aliatul mediocru, slugarnic, zelos, care face lucrurile prost. Întâlnirea dintre Malaparte și Gruber are potențialul unei autentice mărturisiri, nu prin cuvinte, ci prin schimbul de priviri. Malaparte deja știe fără să fi văzut oroarea, iar Gruber, cu finețea particulară a oamenilor sensibili știe că Malaparte știe. Consultația nu reprezintă mare lucru, între doctor și pacient relația este corectă și profesională, competent, medicul evreu îi prescrie medicamentele de care are nevoie. Tensiunea se află însă
Călătoria lui Malaparte by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6700_a_8025]
-
constituie cel mai bun turnesol. Filmul lui Gabrea rămâne unul de referință cu acest adagio: romanul lui Malaparte și mărturia sa nu pot constitui o bază documentară pentru un eveniment real, din fericire suficient documentat pentru a scoate la iveală oroarea și a ne obliga la un exercițiu moral.
Călătoria lui Malaparte by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6700_a_8025]
-
apă pe ochi, îi spuse cu o voce nesigură. Kalina scuipă în direcția lui și-și dădu seama că-l domină. Își zise că a făcut bine ce-a făcut umilindu-l. Că i-a plătit cu vârf și îndesat oroarea de adineauri. Că se răzbunase la fel de cumplit. Asta o făcu să se simtă mulțumită. Și, îndreptându-se către țărm ca să îndepărteze cât de cât semnele violenței, simți că dinlăuntrul ei se ridică o altă Kalina. Iar această nouă Kalina încerca
Fahri Balliu - Panteonul negru by Marius Dobrescu () [Corola-journal/Journalistic/6702_a_8027]
-
seamănă cu filmele lui Charlie Chaplin: te face să te prăpădești de râs, pentru ca la sfârșit să simți că ți-a rămas o lacrimă în colțul ochiului. Este o oglindă a timpului prezent în care ne privim cu fascinație și oroare. Aproape că devine inutil să recomanzi o carte a unuia dintre jurnaliștii proeminenți ai vremii noastre, Cristian Tudor Popescu.
Secvențe din România de azi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6715_a_8040]
-
râde de noi. De parcă ... Ar putea continua așa mult timp. Ar fi groaznic. Poate pentru totdeauna. Ar putea ... da, ar putea ..." (The Shoechou Manifestation, 1996) Totuși, procesul constant de repetare a evenimentelor trăite este pentru Federman singura abordare posibilă a ororilor Holocaustului. Ceea ce nu poate fi rostit este astfel exprimat cu ajutorul simbolurilor verbale, imitând mereu aceeași realitate, dar construind în mod haotic ierarhii narative care se îndepărtează de convențiile literare tradiționale ridiculizându-le: "Cum să vorbești despre ceea ce nu poți vorbi
Cum să vorbești despre ceea ce nu poți să vorbești? by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/6720_a_8045]
-
generații de...?". Este adăugat: "De indivizi cu portavoce care scriu ”Fără nații, fără corporații!” după care apasă “send” pe i-Phone? De studenți bătrâni și fete la fel, care ies să-și plimbe maidanezii (salvați și ăia, firește)? Nu merci, am oroare de conducători-cizmari, știm unde ne-au adus. Primum vivere deinde philosophari poate fi tradus și așa: mai întâi un job și o carieră, pe urmă în politică cu pretenții, băi copilași înfometați".
Scandal în interiorul mișcării anti-Roșia Montană by Cristina Alexandrescu () [Corola-journal/Journalistic/66088_a_67413]
-
depărtate. Lectura se transforma în divinație înspăimântătoare a ceea ce s-ar putea petrece ori ar urma să se petreacă, după mișcările din apele ficțiunii. Dezvăluirile ce au urmat despre dictaturile și lagărele ce au împânzit continentele aproape că au depășit ororile pe care literatura le înfățișa cu mult timp înainte. De puțină vreme au început să apară romane ce trasează alte hărți ale terorii, având chipuri, timpuri și culori diferite, dar producând aceleași efecte, fie că este vorba de Argentina, de
Președinți și scriitori by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/6609_a_7934]
-
Constantin Țoiu Faulkner nu făcea paradă de erudiție, și avea oroare de limbuția orală sau scrisă. Aflându-se în Italia, la întrebarea ce cărți citise, ar fi răspuns Biblia, și mai voise să adauge ceva, dar avea aerul că uitase. Nu găsea ce căuta în memorie, tot plimbându-și ochii pe
Scriitoricești by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6624_a_7949]
-
pot provoca realitatea. După ce a aflat de boala prietenului, tocmai când, târziu, a citit și Ispita de a exista, ajunge la o concluzie sumbră: "ș...ț n-avea cum să se termine altfel decât printr-o catastrofă. Provocarea permanentă a ororii, în ciuda bunătății, fidelității, amabilității sale." Și încă: citându-l pe Wittgenstein - "Cuvintele sunt și fapte" - Kraus se întreabă cât rău au făcut și încă pot să facă scrierile lui Cioran "în epoca noastră derutată, lipsită de conținut (și în rândul
Vestigiile unei prietenii by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/6623_a_7948]
-
modernității." (p. 85) O finețe de acordor! Lucian Raicu verifică rezonanțele criticului francez, care la rândul lui face același lucru în ce-l privește pe poetul Florilor răului. E drept, el nu se oprește aici. Mai mult decât atât, are oroare de a se opri în planul suprafețelor, fie ele sonore sau asociative. (La un moment dat, încântându-se absolut justificat de vivacitatea limbii franceze în varianta Nathalie Sarraute, își ia seama și revine asupra moralei existențiale, spune el, de tip
Inimitabil by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6511_a_7836]
-
pe unul și pe altul. Cred că în viața mea n am mințit mai mult ca în ultimii ani. Pur și simplu doar pentru a-mi apăra libertatea de mișcare. Practicam un cinism inocent involutar, în disperare de cauză. Am oroare de „șefi", „directori", „maeștrii" cu program. Și refuzam energic să mă încadrez disciplinei lor. Oricât de binevoitoare și amabilă ar fi fost, într un caz sau altul. Sunt, vreau să rămân în orice caz, un om liber, fără nici un fel
Izolarea definitivă by Adrian Marino () [Corola-journal/Journalistic/6518_a_7843]
-
datorită) francheței cu care povestește lucruri inavuabile." Numai că acestea se petrecuseră doar în mintea lui, sau cel puțin așa avea să aprecieze tribunalul atunci când l-a condamnat la despăgubiri substanțiale în favoarea vecinilor din copilărie cărora le pusese în cârcă ororile descrise. Confesiunile lui Rousseau rămân, pentru Ben Yagoda, modelul de nedepășit al genului care avea să-și primească numele abia în 1809, când dicționarul Oxford a introdus pentru prima oară cuvântul „autobiografie". Majoritatea covârșitoare a titlurilor menționate în Memorii sunt
Eu, naratorul și tot eu, protagonistul by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6459_a_7784]
-
care ființele umane sunt degradate fiind folosite ca material experimental? Jocul ficțiunii la marginea realității îi conferă un alibi solid, acela al unei istorii traumatice în care se varsă micul afluent al traumei unui soldat american demobilizat trăind departe de ororile care au loc de cealaltă parte a Cortinei de Fier. De la început, regizorul construiește un castel de nisip, însă oglinda care răsfrânge cazul particular patologic al lui Teddy este departe de a fi una iluzorie, sanatoriul se transformă ca sub
Mind Games by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6472_a_7797]
-
motivație acceptabilă (protestul împotriva caracterului formal al denazificării) într-un război total, nihilist, împotriva statului democratic, împotriva politicii interne și externe a Republicii Federale, împotriva aliaților ei. In acest război erau permise orice mijloace de natură să provoace teroare și oroare, de la jaful armat la sechestrări de persoane urmând a fi ucise, la dinamitări și asasinate oribile. După 1990, s-a aflat că „idealiștii" teroriști acceptaseră stipendii și sprijin logistic din partea poliției secrete est-germane. Cu toate acestea, un sondaj de opinie
Un terorist este un terorist este un terorist? by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6474_a_7799]
-
sensul, în loc să-l lase să se alipească totalității eliberându-se de chipuri. Este, dacă nu răzbunarea, cel puțin răspunsul filosofiei romanului la captivanta întâlnire a teoreticului cu imaginarul care constituie romanul filosofiei și la primejdioasa îmbătare cu dragostea sau cu oroarea față de ființe abstracte, fără nume și prenume, decurgând din ea. N-avem nevoie de ea pentru a ști ceea ce trebuie să știm, dar fără acest răspuns, fără lacrimile Mașei, am ști cu adevărat ce anume știm?" Jurisprudența este alcătuită, așa
Un răspuns pentru Regele Solomon by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6488_a_7813]
-
inconformistă, plină de neastîmpăr intelectual, d-sa ni-l reamintește pe acel ultravivace răscolitor de documente care e Niculae Gheran. Dacă dicționarul i se înfățișează ca un veșmînt prea strîmt, eseul îl atrage în chipul în care „se singularizează (...) prin oroarea programatică de definitiv și prin absența pretenției de exhaustivitate", prin capacitatea sa „de a problematiza realitatea ori de a-i revela fațetele misterioase". E o opțiune temperamentală.Garant al libertății spiritului, speța ar fi similară unei călătorii a unui „aventurier
Un dicționar atipic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6407_a_7732]