1,319 matches
-
Precum spuneam, căpetenia siguranței orășenești, abia sosit dintr-o razie triumfală Într-un local ilegal de pariuri și curse de gîndaci amplasat pe strada Vigatans, a fost informat de cele Întîmplate de angoasata mamă a unuia dintre băieții rătăciți din ospiciu, presupusul creier al evadării, Pepet Guardiola. Așa stînd lucrurile, notabilul inspector, care, pe cît se pare, vîrÎse În el la cină douăsprezece cafele cu coniac Soberano, s-a decis a intra În joc. După ce a studiat circumstanțele agravante ale balului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
alții însă se lasă târâți de sentimente până intră în cocina de porci ori la balamuc. Cei care sfârșesc la balamuc au și alte bube în cap, sunt hărțuiți de securiștii întreprinderii să-și toarne colegii, unii se folosesc de ospiciu ca de un refugiu, alții sunt "împinși de la spate" acolo. "Ce să facă bieții oameni, zice un bășcălios, cum să înduri fericirea socialismului decât frecventând curvele, cârciuma ori balamucul?!". Tot atelierul de proiectare este cu ochii pe Dorin. Ce va
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
să digere orice, și să nu faci greșeala fundamentală să crezi în ceva. Dacă respecți cele două criterii, ești un om ajuns. Cine să te îngenuncheze? Nebunul care ar face o astfel de greșeală s-ar trezi foarte repede în ospiciu, sau și-ar pune singur ștreangul de gât, nefiind în stare să suporte porcăriile pe care le vede. Să fie sănătos, toți de felul acestuia rămân pe veci calici, iar tu ești hotărât să nu te numeri printre aceștia. Pornind
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
șase ani, unii trebuiau legați de pat ca să nu se mutileze, alții arătau ca după Hiroșima, puțini erau sănătoși și cu poftă de joacă, Zinzin se ținea tare, nu voia să se vadă că-i vine să fugă din acest ospiciu de copii abandonați, a început să le cânte copiilor la vioară, în mijlocul parcului, înconjurată de o liotă de copii, își imagina că este la Scala din Milano, la început cânta melodii cunoscute, apoi asculta vocea din creierul ei, rând pe
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
energie l-am găsit acolo unde mă așteptam mai puțin: chiar în disperarea mea. Mi s-a făcut teamă să nu înnebunesc. Trebuia să scap, să nu mai văd telefonul, să mă duc undeva, oriunde, altfel cu siguranță intram în ospiciu... Cât am stat astfel? O săptămînă? Două? O lună? Habar n-am. Știu numai că la un moment dat nu mai dormeam deloc și parcă telefonul suna continuu și chiar sunetul lui semăna cu un lătrat de câine... Nu știu cum am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
din nou: ― Nu știu dacă erau propriu-zis "persoane". ― Cum adică? ― Uneori când ridica receptorul nu auzea nimic. Alteori auzea un mârâit și mai târziu lătrături de câine. ― Prietenul dumitale, am întrebat-o după o pauză, a fost internat vreodată în ospiciu, ți-a vorbit vreodată despre așa ceva? Ți-a dat vreun amănunt din care să fi reieșit că a avut vreodată sănătatea zdruncinată? ― Nu, nu mi-a spus nimic... Și mă privi ușor iritată, parcă, de întrebarea mea. ― Dar dumneata? De
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Atunci îmblînzitorul a tresărit și cu o voce răgușită, rea, m-a întrebat: "Unde-i nebunul?" "Care nebun?" m-am bâlbâit eu. A făcut un gest nervos cu mâna, ca și cum întrebarea mea îl sâcâia. "Nebunul care ne-a fugit de la ospiciul din mlaștină. Vrem să-l învățăm un cântec. Dacă reușește, înseamnă că s-a vindecat." În clipa aceea s-a auzit din nou schelălăitul câinelui. Îmblânzitorul n-a mai scos un cuvânt. A revenit la nemișcarea dinainte, dormea în picioare
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
-i punem cămașa - că era tot mai surprins de viața paralelă pe care acesta o ducea în ultimul timp. Xeroxase caietul înainte să i-l înapoieze. Azi, am obținut copia: posesorul mi-a dat-o convins că „e probă de ospiciu, domnule! E. nu are ce să mai caute aici! Strângem semnături. A zis, odată, că blocul e Stațiunea, o să-i pună foc! Mai erau câțiva locatari de față!”. Din Jurnal: „Străbat prin Stațiune, pe hartă, 5 km pe zi. Uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
ai torturat vecinii, urlând, dincolo de miezul nopții, KK! Sonoritatea-scato a invocației - cine să știe că îl strigai pe Guvernatorul Țărilor Străine? - i-a exasperat pe toți. Ce om sănătos se comportă astfel? Ce om zdravăn vrea să ajungă într-un ospiciu? Te-ai gândit că - în caz de reușită - câteva zile măcar vei fi hrănit de către statul care - în sfârșit! - va fi nevoit să-ți înapoieze ceva. Fiindcă niciodată nu a dorit cărțile tale, ci impozitul inerent publicării; merita să riști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
la mîna ei, mai ales că Antonia o ținea, tot mai des În ultimul timp, una și bună: Sodoma, Sodoma, Sodoma! Thomas era Îngrijorat mai mult de insistența Rusoaicei, bătrînii mai băteau cîmpii, unii chiar ajungeau săriți bine, internați prin ospicii, dar cu bunica nu era cazul, spera dînsul, la ea fiind vorba doar de o tot mai profundă credință, ceea ce, pe de altă parte, pe Thomas Îl umplea de admirație. Îi dădea și o anume siguranță; dacă nu ateu, oricum
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
aceasta, niciodată. Pentru că Dumnezeu nu dădea nimănui mai multă minte decît putea un om să ducă. Iar cînd unii erau dăruiți peste măsură, acestora, de cele mai multe ori, le mai sărea cîte una din rotițele judecății, unora le săreau aproape toate; ospiciile nu erau doar pentru tarații din naștere sau ramoliți; sfîrșeau acolo și destui dintre cei care, mult prea des și prea intens, fuseseră atinși de o insuportabilă Înțelepciune. Sau primiseră prea multă informație, creierele lor fiind surprinse, probabil, nepregătite. Thomas
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
imaginezi cât de umilitoare trebuie să fie o logodnă ruptă? Închipuie-ți, să fii fata-care-aproape-că-s-a-măritat. Cum o să mai aibă curajul să bea un Bellini la Cipriani? Iâh, Dumnezeule, ce rușine. Speram că oamenii ăștia inimoși m-au adus la un ospiciu ca, de pildă, Salonul Logodnelor Rupte de la Spitalul Mount Sinai. — Știi că eu nu sunt bârfitoare de fel și am încredere în tine, că n-o să spui nimic nimănui, dar am auzit că totul s-a terminat fiindcă a prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
intimă, cea mai profundă, cea mai umană a romanului dramatic care e viața lui Pirandello, faptul că a avut-o lângă el, în viața zilnică, pe mama lui nebună - și ce să fi făcut, să o fi aruncat într-un ospiciu? - m-am cutremurat, căci oare eu n-o păstrez, și încă atât de strâns la pieptul meu, în viața mea zilnică, pe sărmana maică a mea, Spania, nebună și ea? Nu doar pe Don Quijote, nu, ci și Spania, Spania nebună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Ugo Foscolo, 1830). Pe Vitorelli nu l-am putut identifica. Marele poet Torquato Tasso (1544-1595) a dat primele semne de nebunie în 1575, în timp ce-și revizuia Ierusalimul eliberat. Mai târziu, a fost închis vreme de șapte ani în ospiciul Sant’Anna. Thomas Chatterton (1752-1770), poet englez, renumit mai ales prin contrafacerile sale de poezie medievală. S-a sinucis cu arsenic, devenind pentru romantici un prototip al geniului neînțeles. Benjamín Jarnés (1888-1940), scriitor spaniol, stil rafinat, original, sensibil. A dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Don Quijote care nu rămîne Înlăuntrul iluziei sale și, trezindu-se, vede morile de vînt cu care s-a războit stînd batjocoritoare cu aripile desfăcute În vînt. Decăderea din iluzie aduce după sine decăderea din mister. Un Don Quijote internat Într-un ospiciu pentru a se vindeca de rătăciri și vedenii n-ar interesa decît medicul său. Și poate și mai rea, În cazul lui Aiax, e decăderea din ceea ce orgoliul unui om izbutește să suporte. Însă orgoliul, ca și deșertul, ne poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
tale, cu durerile, cu articulațiile. Asta cu „ești nebună” e o metodă securistă. Numai Securitatea, când vroia să scape de cineva, de unul care critica regimul lor comunist, zicea că e nebun. În situații mai grave, îl și internau la ospiciu... Și Tina se uită lung la Maestru. Oare Octavă al meu... o fi scris el Nota către ăia? A turnat el despre unul și altul?, despre colegii lui din teatru, despre femeile cu care s-a culcat? Mâna lui cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pot să iți promit. Nu vreau să îmi calc promisiunea. - Pentru că nu mă iubești! Poate pentru că te iubesc. Țușca, ți-am zis că nu e bine. Simt cum... alunec. Cred că am o depresie. - Gărgăuni. Dacă ești nebun, stai la ospiciu. - Nu am zis că sunt nebun. Poate am o depresie... - Depresie au numai puturoșii. Uite la Vlad. Vlad e unul dintre prietenii noștri. Poate e mult spus, nici unul dintre noi nu-l mai considera prieten. A avut, că noi
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
lui Eminescu” este cutremurător pentru cei care l-au iubit și-l iubesc pe marele poet. Semnatarul articolului, Dumitru Manolache, readuce În memoria publicului cititor momentele de groază trăite de poetul Mihai Eminescu care a fost internat cu forța În ospiciul de la Mărcuța de către „măcelarii” culturii din vremea respectivă. Cum a fost posibil? „ O, Doamne, Doamne!”, Întocmai cum o făcuse poetul, Într-un moment de fulgerare conștientă, În fața lui Vlahuță, Înainte de a deveni cetățean al tainei, adunând În acest suspin, el
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
surâdea ironic auzind năzbâtiile pe care le debitam bă-trînului despre Țara Soarelui-Răsare. Și râzi, rîzi! într-adevăr ― era de necrezut această coincidență buclucașă! Mihaela însă hohotea să moară... Atrăgeam privirile tuturor cu râsul nostru căpiat. Parcă scăpasem amândoi dintr-un ospiciu! ― În viața mea n-am râs atâta, rosti ea sfârșită. Zău, nu-i d-a bună! La rîndu-mi m-am adresat unud personaj imaginar: ― Stimată dragoste, în care nebunie nu ne faci tu să găsim plăceri? Din pricina rîsuluî, nici n-
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
fusese, până atunci, niciodată. Într-o zi, un bun prieten al său - singurul, de altfel, pentru care sufletul său vibra cu adevărat - îl rugase pe Victor să meargă până la sărmana sa mamă în locul lui, care se afla închisă într un ospiciu. Tot ceea ce trebuia să facă - îi mai spusese prietenul - era să găsească salonul cu pricina, să lase pachetul pe care îl avea de lăsat, iar apoi să plece. Atât. Nimic mai mult și nimic mai simplu. Și, bineînțeles, în spiritul
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
că Theo a făcut studii strălucite înainte de a fi bântuit de reverii teroriste. Ar fi, după unele zvonuri, un foarte avizat filolog. Cam straniu, dar tobă de carte. Silueta lui fină, fragilă, vulnerabilă pare să facă legătura dintre bibliotecă și ospiciu. Pe vas, e mereu preocupat. Apare pe neașteptate, căutând, parcă, pe cineva sau ceva, după care se îndepărtează. Foarte rar stă, ca acum, pe scaun, nemișcat... N-are, însă, aerul că ascultă poemele poeților turci. E îmbrăcat într-o redingotă
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
în Est) ne-am "asiatizat", până la un punct, iar alții (în Vest) s-au "americanizat"? Unde mai poate fi găsită Europa între aceste "dezeuropenizări"? Se pare că în casa din Olanda unde a trăit în 1624 Descartes este acum un ospiciu. Dacă este așa, înseamnă că acea clădire e cea mai europeană dintre clădirile Europei! Ea strânge laolaltă gloria rațiunii și gloria nebuniei. Sau demonstrează că între rațiune și nebunie nu e decât o problemă de timp. Suntem deasupra Kölnului. Dacă
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
conține trei răspunsuri: unu, doi și trei. Este foarte simplu. Masca nu poate răspunde în numele tuturor. Adevărul nu poate fi niciodată rostit. Numai aproximat. Aveți trei încercări pentru asta, domnilor! Avocatul acuzării: Păi asta e o instituție publică, nu un ospiciu. Nu avem nici vreme, nici răbdare să ascultăm toate aceste inepții. Acesta este un caz clinic, domnilor! Domnul Philip este foarte, foarte bolnav. A suferit o transformare ireversibilă, ca și cum ar fi fost atins de o boală incurabilă. Masca: Ba să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fi trebuit deja să mă întorc. Am întârziat groaznic! (Începe să dea nervoasă din aripi. Se înalță încet către tavanul scenei ce o înghite în întregime, trasă de sfori.) Avocatul acuzării: (Sentențios...) V-am spus eu că ăsta e un ospiciu, nu o Curte de judecată. Mărturisesc că de pe vremea comunismului n-am mai văzut atâtea transformări într-un timp atât de scurt, domnilor! Mai rămâne să se transforme și doamna Dora într-o erinie și nu mai e nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fi posibil, crezi că aș mai avea vreo satisfacție? Observi că toate privirile pietonilor sînt ațintite asupra ta, cum zeci de figuri tîmpe se hlizesc la tine ca la un sinucigaș sau, mai grav, ca la un nebun scăpat de la ospiciu. Pentru o clipă te simți derutat, vrei să te smulgi din mîna Părințelului, te gîndești că nimic nu justifică un asemenea risc, dar îți dai seama că e prea tîrziu, că n-ai încotro decît să mergi înainte, să-ți
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]