1,143 matches
-
a ajuns la porțile Amasiei și slujitorii împărăției au întins cortul cel mare de matase, cu bold de aur în vârf. Porunca a fost să rămâie marginea taberii împărătești pustie. Și se vedeau deslușit focurile taberii oștenilor lui șahzadè. Un pâlc de cavaleri cu zale și coif a trecut în pas domol cătră acea tabără a coconului împărăției, și cum au ajuns în preajma săivanului albastru al lui Mustafa șahzadè, au strigat porunca stăpânului celui mare. Când s-a auzit asemenea poruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îi știa nevinovăția. Deci și-a pus harmasarul alb în galop săltat și a fost în clipă lângă cortul părintelui său. Călăreții lui s-au oprit la o bătaie de săgeată. Fiul a aruncat slujitorilor de la cortul verde frâiele calului; pâlcul lui de oaste a dat strigăt și ortalele rămase în urmă au răspuns, încât vulturii de sub cerul nouros au abătut spre pustie. Era o zi mohorâtă, fără soare, și vântul sufla dinspre munții depărtării. Soliman-Sultan asculta posomorât în despărțitura din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dealurile Bucovinei noastre sau de prin alte multe locuri din țara mea. Le văzusem cu ani în urmă, pe vremea când mai puteam călători. Pârâiașe străjuite de copaci stufoși, porțiuni de iarbă ver- de și sănătoasă, alternând cu terenuri cultivate, pâlcuri de feluriți arbori bine crescuți, hectare multe de păduri neatinse de gura topo- rului sau de dinții drujbei. Peisaje încântătoare... Poate un picior de plai... un alt picior de plai, dintr-o altă lume, care încă mai ocrotește gura de
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
din câmpurile alăturate răsăreau sate pe care n-ar fi fost în stare să le descrie mai târziu. Coșuri subțiri și case țipător colorate se ghemuiau între vălătuci moi și alburii de ceață în depărtările umede, copăcei rahitici adăposteau păsări, pâlcuri anemice de arbori se alăturau drumului și doar după un timp orizontul se întuneca de pădurile viguroase ca niște armate înstăpânite pe un pământ străin de oraș. Nu le arunca decât o privire. De acum trebuia să răspundă întrebărilor tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
creste înzăpezite închideau orizontul în fața lor. Pajiști verzi, de o parte și de cealaltă, strălucitoare în soarele primăvăratic. Vile cu acoperișuri de țiglă roșie, albă, cenușie. Vaci bălțate păscând. Creste izbucnind dintre norii răzlețiți și firavi sau sclipind în soare. Pâlcuri de pădurici. Alte creste în spatele primelor, dându-se la o parte, cu sfială. Nori albi și cenușii, vălătuciți. Găuri de cer albastru strălucitor. Au trecut în Franța, în același peisaj. Un munte părea să le închidă drumul, ca un uriaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mii de sicrie, destule ca să-i ia pe doctorul Ransome și pe Basie, pe mama, pe tatăl lui și pe Vera, pe ajutorul de bucătar și pe el Însuși... Camionul se opri, cabina lovindu-l În cap pe Jim. Un pîlc de colibe cu acoperișuri de carton asfaltat se Întindea lîngă drum, dincolo de un gard de sîrmă ghimpată, care le despărțea de malul unui canal. Jim se uită leneș la acest mic lagăr de concentrare construit În complexul unei fabrici de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
situat departe de îngrădirile cotidianului, un teritoriu unde, ca și în insula lui Prospero, sufletul, lăcaș al tuturor minunilor, își redobândește libertatea pierdută. La această margine de lume populată de fantome se ivesc, în sfârșit, spectatorii așteptați - Uriașii munților. Un pâlc de călăreți bizari intră în scenă făcând un zgomot asurzitor, în acordurile unei muzici „aproape sălbatice”. Strigăte răsună de pretutindeni, vacarmul ia proporții apocaliptice. În fața lor, în fața acestor făpturi telurice care amintesc de primele generații mitologice, „ai zice”, observă Cromo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
de șoimi balabani, cu pene imaculate. Astăzi balabanii sunt doar rarități. Gol până la brâu, tânărul Stimo îl asculta cu interes, frecându-și pieptul și brațele cu zăpadă. De fapt, cam asta făceau toți bărbații. Chiar și femeile. Ascunse după un pâlc de copaci și tufișuri, Mariam și Marioritza își lepădaseră tunicile și bustierele și acum își scuturau una alteia ramurile pline de zăpadă. Râdeau înveselite ori de câte ori simțeau atingerea acelei ninsori. Zăpada se topea imediat pe pielea lor încinsă, lăsând în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
o văd. De când a plecat, o simt mereu prin preajmă. E ca o vrajă. Să fie de vină parfumul?” ― Cred că am ajuns. Nu poate fi decât aici. Babic își opri calul și, ridicat în scări, cercetă împrejurimile. În mijlocul unui pâlc de copaci stufoși, crescuți la întâmplare, se ridica un vechi palat, o clădire aproape ruinată. Așteptau, în speranța că va ieși cineva să-i întâmpine. Nu apăru nici măcar o slugă. Babic luă caii și îi priponi de craca unui copac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
să calce orbește În gol. Dar cam la trei metri de la margine, fata a slobozit dintr-o dată un țipăt și s-a aruncat Într-o parte, prăvălindu-se de pe cal și, rostogolindu-se de două ori, a aterizat Într-un pâlc de buruieni, cam la un metru de buza prăpastiei. Calul s-a prăbușit În abis, cu un nechezat disperat. În câteva clipe Amory s-a aflat lângă Eleanor și a observat că ținea ochii deschiși. - Eleanor! a strigat el. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
milă în ambele direcții. În depărtare, peste o luncă împădurită, putea vedea turlele celor trei biserici din Alcina. Câteva avioane dădeau ocol orașului, ca și cum căutau ceva. Copacii ascundeau casa din spatele lui, iar poarta principală din stânga abia se vedea în spatele unui pâlc foșnitor de frasini. Era singur deocamdată, stăpân pe sine. Putea pleca acum, dându-se încet jos sau sărind pur și simplu de pe gard; îndreptându-se spre vest și trecând râul care șerpuia pe acolo, și apoi străbătând ținutul pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
ci ca tălmaci. După ce Gotō se retrase, cei doi slujbași, arătându-și acum limpede nemulțumirea, îi indicară din cap o altă ieșire. Se lăsase deja noaptea. Misionarul se întoarse acasă în Asakusa cu lectica. Casa lui se afla îndărătul unui pâlc de copaci ce se proiecta întunecat pe cerul nopții. Prin părțile acelea își făcuseră sat un grup de leproși și pentru ei funcționase, până în urmă cu doi ani, un mic dispensar al Ordinului Sfântul Pavel de care aparținea și misionarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
vale „velințe” și încălțați cu cizme de paie, samuraiul și Yozō așteptau cu suflarea tăiată la marginea apei presărate ici-acolo cu zăpadă înghețată. Dintr-un desiș de trestii uscate, se zărea luciul întunecat al apei unde se adunase un pâlc de rățuște. Yozō îl bătu pe umăr și îi arătă sub un pom, singuratică pe lac, o lebădă albă cu gâtul lung scufundat în apă. Era o pasăre călătoare căreia țăranii îi ziceau pasăre dalbă. Samuraiul încuviință din cap. Asculta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de un soare firav, se adunaseră o mulțime de rățuște care țipau cu glasurile lor ca niște fluiere, își atingeau ciocurile pentru ca apoi să se depărteze unele de altele și înotau în șir indian până la mal. Puțin mai departe de pâlcul de rățuște se afla un pâlc de rațe sălbatice cu gâturi de un verde închis. Spre deosebire de rățuște, rațele sălbatice nu zburau în stol, ci se înălțau una câte una. Departe de aceste păsări obișnuite, lebedele înotau în tihnă în larg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
o mulțime de rățuște care țipau cu glasurile lor ca niște fluiere, își atingeau ciocurile pentru ca apoi să se depărteze unele de altele și înotau în șir indian până la mal. Puțin mai departe de pâlcul de rățuște se afla un pâlc de rațe sălbatice cu gâturi de un verde închis. Spre deosebire de rățuște, rațele sălbatice nu zburau în stol, ci se înălțau una câte una. Departe de aceste păsări obișnuite, lebedele înotau în tihnă în larg. Din când în când, în timp ce înotau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lor! zise părintele Carvallo și cu acest verset se opri din cântat. Că nu știu ce fac. La ieșirea din acea așezare, vântul se înteți dintr-o dată. Valurile clocoteau zbuciumate în golf. Nu se vedea nici o barcă. Niște pini pricăjiți plantați în pâlc ca să ațină vântul tremurau ca niște pitici. În depărtare se vedea un gard din pari de bambus. Alături stăteau și aici aliniați niște pedestrași cu puști. Acest loc se numea Hokonbaru și era locul de osândă al domeniului Ōmura. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
în autobuzul care-i ducea acasă pe vânzătorii de lapte după ce-și aduseseră laptele la oraș să-l vândă. Strivit între zeci de canistre goale și reci, merse până la periferie, până clădirile începură să se rărească și se iviră pâlcuri dese de copaci, într-o stare deplorabilă. Merse până nu se mai zăriră deloc clădiri, până începură să urce șerpuit pe la poalele dealurilor, iar Sampath simțea aerul rarefiat în jurul său și prospețimea vegetației în floare în oasele sale ostenite. Urcau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Ce abundență și belșug! Fluturii zburau prin peisaj, plăcintele-de-copac și prinzătorii-de-muște zburau din pom în pom, șopârlele se scăldau în soare pe acoperișul de tablă al adăpostului paznicului, alunecând uimite în după-amiaza caldă, iar briza răscolea frunzișul. Ici-colo se zăreau pâlcuri de flori sălbatice, flori de culoarea și cu aroma fructelor, flori cu guri larg deschise și limbi care lăsau pe hainele adepților dungi de polen ca cele ale tigrilor, când treceau pe lângă ele, care-și mișcau antenele și-și fluturau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
cântecul său. Oriunde se ducea, își lua cu el caietul ca să poată nota numele fiecărei păsări imediat ce o vedea, dar cele mai multe succese la înregistrase de la fereastra băii, care avea cea mai bună priveliște dintre toate: asupra văii și a unui pâlc de copaci în apropiere. — Treron phoenicoptera phoenicoptera, murmură pentru sine ca o mantră. Dar în dimineața aceea nici măcar o cioară sau o vrabie nu brăzda întinderea neșfârșită a cerului. Dezamăgit, coborî binoclul și, în schimb, își privi soldații făcându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Credeam că îmi pierd vederea, așa cum îmi pierdusem vocea cu câțiva ani în urmă. Mă plimbam printr-una din acele case neterminate. Era aproape ora cinci, muncitorii plecaseră, dar Harry trebuia să se întâlnească cu mine acolo. În depărtare, un pâlc de copaci ce se înălța negru pe cerul palid ca o coală de hârtie al după-amiezii târzii îmi atrase atenția. Copacii făceau ca pământul din jurul meu să pară și mai arid. Primul lucru cu care începeam când ne mutam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
cu uși glisante din sticlă, până în tavan, nu le pasă ce văd când se uită prin acele uși. Nu le pasă dacă se uită la mimoze sau la stejari sau la un pustiu plin de săpături. Singurul motiv pentru care pâlcul din depărtare fusese salvat era pentru că nu se afla pe proprietatea noastră. Copacii din depărtare îmi aminteau de părul din capătul străzii Hunzestraat, cel din apropierea apartamentului în care trăiam înainte să dispărem. Așa considerau vecinii noștri neevrei și nu puneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
lână și mânuși. Zach mergea repede și nu se uita înapoi. N-a făcut nici o pauză, iar Jina a refuzat să-l roage să se oprească. Așa c-au continuat să urce preț de încă vreo oră prin grohotiș, printre pâlcuri de pini galbeni care fuseseră aproape complet distruși de incendii, dar, ca prin miracol, izbutiseră să supraviețuiască. Scoarța le era ca o armură; ea se luptase cu focul, în timp ce miezul rămăsese neatins. Jina și Zach au urcat dincolo de linia copacilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
fi luat după orice era omenesc. Așa că și-a forțat picioarele să se miște, s-a oprit când vocea s-a oprit și și-a corectat direcția de două ori. Într-un final, a dat peste un luminiș. În mijlocul unui pâlc de tufișuri de zmeură era o fetiță, care culegea fructele fără nici o grijă. Danny a văzut că fetița avea un păr galben-pai, care-i ajungea până-n dreptul umerilor cei mai micuți umeri pe care-i văzuse vreodată. Copila arăta ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
ca Jina să-i cadă în brațe, dar sperase într-un gest prin care ea să vină către el. Un zâmbet sau poate câteva lacrimi. În loc de asta, parcă preț de-o eternitate, Jina și-a fixat privirea în gol, către pâlcurile de copaci și cotul cărăruii. Într-un final, s-a întors cu fața către el. Nu știu ce să spun. Nu spune nimic. Totul e de domeniul trecutului. Lucrurile urâte nu le uităm, dar nici nu trebuie să trăim ca și când ele ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
tot timpul În casa părintească unde dădea o binevenită mînă de ajutor la muncile cîmpului. Gospodăria și pămînturile familiei se aflau la Pișcari, un sat În care, alături de români, se mai stabiliseră două familii de evrei și, la margine, un pîlc de țigani. Era o așezare de cîmpie netedă ca tabla mesei, cu ulițe largi, nisipoase, trasate geometric ca două cruci cu brațele orizontale unite. Din aceste drumuri, se mai desprindeau cîteva ulicioare lăturalnice. Ploile lăsau În urmă un noroi atît
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]