104,745 matches
-
nu mai erau aceiași cu oamenii anului 1946? §i că raportul de forțe era acum net favorabil adversarilor săi, chiar dacă s-ar fi organizat cele mai cinstite alegeri? Era ca și cum ai fi așteptat de la un Ian de grâu, culcat la pământ de furtuni și de grindină, să arate la fel de bine și să rodească la fel de bogat, în ciuda calamitaților care se abătuseră peste el. Se gindea Seniorul la o minune? Sau nu se putuse desprinde din timpul sau? Ori, poate, se lașase păcălit
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
-nteteau și hohotele sale de plâns, într-o cascadă de neoprit. §i, printre sughifurile și icnetele care-1 înecau, 11 auzeam urlând din adâncul ființei sale: - Cum am putut să fim atât de nemernici? Of, Doamne, cum de ne mai rabdă pământul? Cum vom putea să trăim mai departe cu o conștiință atât de încărcată? Cum am putut și cum vom putea să ne mai bucurăm de viafa, cănd fericirea noastră se-ntemeiaza pe-atafia munți de cadavre? Dar să știi, Pompiliule dragă
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
putut. i-a zis: mi-e din ce în ce mai greu. nu mai pot. acum doar se plimbă. când grădina e singură, nu mai are curajul să coboare în ea. îi e frică să nu cadă și să nu se facă una cu pământul. bunicu e acum viu. kirilă ar vrea ca moartea să nu vină măcar o dată însă capul lui kirilă știe că asta nu se poate. de când cu ziua asta, kirilă știe că se poate muri și la 93 de ani viu
spitalul ilfov by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/8138_a_9463]
-
ochii holbați de gradele de la vodkă se uită la tine și se vede Tot pe sine, imperial se ia de după umeri și plonjează În cea mai neagră drojdie: ziua în care își clătesc viețile ca niște cămăși asudate toți nefericiții pămîntului Sau, mai rău: e un fustangiu care se îndrăgostește De femeile tuturor, le smintește, le încurajează să vadă Stele acolo unde nu sunt decît scaieți purtați de vînt, Le adună, le posedă cu ferocitatea albinei în floare, După care le
Poezie by Adrian Alui Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/8351_a_9676]
-
îndrăcește și le asmute să se arunce goale în mare; De asta copiii din flori îl cunosc cu toții Și îi strigă: tată Da, fiecare cititor are poetul său. Dar dacă poetul e un grăsan Care a vrut să adune tot pămîntul sub coajă, Să-l ocrotească într-un fel încasînd bobîrnacele celor svelți, Își alintă trupul cu: fratele meu, porcul, Iar pe tine, cititorule, te pune pe drumuri greșite Arătîndu-ți ipotetica stea Canopus, Trimițîndu-te pînă acolo, tăindu-ți apoi orice posibilitate
Poezie by Adrian Alui Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/8351_a_9676]
-
inventat un pedigriu fabulos Cu care vrea să treacă toate vămile pustiei din jur, Dar, cititorule, ține-te deoparte, Poți să iei turbarea Iar de turbare nu scapi nici Cu toată poezia lumii injectată Sub piele De asta zic: în pămîntul de sub unghii îngroapă-l - cît mai adînc - și pune-i deasupra drept lespede un sughiț Da, fiecare cititor are poetul său.
Poezie by Adrian Alui Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/8351_a_9676]
-
mă rog, Mi-e gura secetă amară, Cuvintele mi se par bulgări Rostogolindu-se peste sicriul meu. Încep să uit drumul spre tine, Părinte, Mă adâncesc în ceață. Gând Neîmpăcați mi-s anii, sufocați, Seceta sufletelor nu se mai termină, Pământul țipă ca un rănit Prins între fiare contorsionate, Nu mai poate să respire. Prea multe suspine pe metru pătrat, Întind mâinile oameni și arbori, Răspund valuri de smog, Cavalcada tiradelor. Ah, unde sunt anii de odinioară Cu cireșe pietroase și
Poezie by Petre Got () [Corola-journal/Imaginative/8306_a_9631]
-
ceaușima. Semăna cu o groapă comună, iar în visele tale începea să apară un bărbat obosit și aproape bătrân cu o carte subțire sub braț și puțină cenușă pe reverul sacoului. îi scoteai cu degetele tale bondoace de copil răsfățat pământul din gură. Era pământul galben al ceaușimei cu duhoarea lui acră de hoit. Totul a devenit pe urmă confuz. îmi amintesc de exemplu de scena aceea când tatăl tău (un bărbat încă tânăr, încă foarte vivace) și tatăl meu (căruia
Poezie by Octavian Soviany () [Corola-journal/Imaginative/8328_a_9653]
-
groapă comună, iar în visele tale începea să apară un bărbat obosit și aproape bătrân cu o carte subțire sub braț și puțină cenușă pe reverul sacoului. îi scoteai cu degetele tale bondoace de copil răsfățat pământul din gură. Era pământul galben al ceaușimei cu duhoarea lui acră de hoit. Totul a devenit pe urmă confuz. îmi amintesc de exemplu de scena aceea când tatăl tău (un bărbat încă tânăr, încă foarte vivace) și tatăl meu (căruia îi crescuse niște iarbă
Poezie by Octavian Soviany () [Corola-journal/Imaginative/8328_a_9653]
-
cu duhoarea lui acră de hoit. Totul a devenit pe urmă confuz. îmi amintesc de exemplu de scena aceea când tatăl tău (un bărbat încă tânăr, încă foarte vivace) și tatăl meu (căruia îi crescuse niște iarbă pe piept sub pământ) își dădeau mâna puțin stânjeniți, la o masă dintr-un local. De telecabinele purpurii care circulau numai noaptea între frunțile noastre. Și de prima ta menstruație. Viața ta de femeie începea ca o dictatură dintr-o țară exotică unde arborii
Poezie by Octavian Soviany () [Corola-journal/Imaginative/8328_a_9653]
-
ce inventă sabia, îmi trebuie un visător. îmi trebuie un visător în tot ce mă frământă. Nu râdeți, căci și vouă vă trebuie un motiv al fariseismului vostru. 3. De-ar fi să fiu motivul prăbușirii ramurilor cerului peste despicatul pământ, O, de-ar fi să fiu spânzuratul de vânt, de floare sau de o culoare, De-ar fi să fiu visătorul care sunt, Tot nu v-aș cere îndurare, Pentru că sunt obsedat de femeia... Sunt spiritul care naște Ideea. 4
Poezie by Radu Cange () [Corola-journal/Imaginative/8417_a_9742]
-
inventezi pentru mine ochiul de sticlă al spaimei sângele meu în așteptare rămâne venele mele nesfârșit se deschid o pată albastră în lumina sfârșitului Recital în spectacolul interior fac exerciții cu numere oarbe ele măsoară puterea unei iluzii pași pe pământul subțire al umbrelor mereu ți se pare că toamna îți va aduce norocul ca pe un dar îngeresc pe acoperișe luna desculță seduce un arbore în frunza ce picură descifrezi semnul unei intimități noaptea îți împrumută trupul și numele Porți
Poezie by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/8396_a_9721]
-
totuși, în colțul trăsurii puteai sta ușor înălțat, sprijinit comod, când aceasta o coti în zona albă a bulevardului, un curent ușor de aer aduse o adiere răcoroasă, o suflare dinspre șirurile de ferestre ascunse în spatele teilor, o boare de pământ umed. O să vedeți, domnule S., în București se poate trăi excelent... Și Leo Schachter amintea, prin statura lui de om bine hrănit și prin aspectul exterior foarte îngrijit, obrazul alb și prietenos, cravata cu ac de aur și lanțul de la
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
ei socio-politic”. Capitolul patru pare să fie însuși centrul cărții, în jurul căruia toate celelalte pivotează. Aici Hahn urmărește în detaliu paralela dintre ceea ce făceau arhitecții și ideile lui Anaximandru despre cum a fost “construit” cosmosul: “Anaximandru identifică forma și mărimea pământului cu un modul de coloană (column-drum). E oarecum surprinzător că în numeroasele articole și cărți ce s-au scris despre Anaximandru, nu dai peste nici un studiu care să fi cercetat tehnicile de pregătire a modulului de coloană.” Urmând această pistă
Anaximandru și Arhitecții by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/13144_a_14469]
-
dincolo de paravanul discret ce o desparte de Vestitor, ca și cum Ea nici nu are voie să-l vadă, cel mult să-l audă, - are figura tuturor celorlalte ființe idealizate, tuturor madonelor, fiind tot Venus, păgâna, născându-se, tot Primavera fermecând întreg Pământul, aici căpătând un alt rol, creștin, ce-i drept, asta fiind situația... Fecioara pare complice; patu-i frumos făcut, întins, pictat în prim plan, la vedere, să n-avem vorbe... Ca neatins! șoptește în spatele meu cineva explicându-i cuiva... Dogma, nu
Botticelli by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13162_a_14487]
-
urmare, obsesia ei, într-o perspectivă ce se vrea esențializată, ai cărei piloni sînt apa și țărmul, id est, conform lui Bachelard, elementul feminin și cel masculin, elemente contrastante, cel dintîi propice visului prin fluiditatea sa, cel de-al doilea (pămîntul) avînd, după cum se rostește autorul francez, o formă „atît de sesizabilă, atît de evidentă, atît de reală”, încît n-ar putea întruchipa o „reverie” privitoare la „intimitatea materiei”: „Nu există decît apa și țărmul./ Ele se întind pretutindeni ca o
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
putea întruchipa o „reverie” privitoare la „intimitatea materiei”: „Nu există decît apa și țărmul./ Ele se întind pretutindeni ca o mirare,/ în vîrful muntelui răsună valuri,/ în peștera de taină plajele se năpustesc./ Omul desparte de la începuturi uscatul de apă,/ pămîntul tare se întinde în fața lui,/ din spate vine îndurarea mării” (Arca). Favorabilă expresiei unei stări tensionale, această simplificare schematică sugerează și o decepție produsă de un existențial apăsător prin exactități, prin certitudini, tinzînd spre „vagul” consolator, spre „uitarea” absolutorie: „Forme
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
în spate foșnetul de mîngîieri al uitării” (ibidem). E clar că uscatul apare suspectat ca o obligație absconsă, iar marea e îmbrățișată ca un liman al izbăvirii... Dar pînă la urmă nici unul din elementele fundamentale ale lumii (apă, aer, foc, pămînt) nu-l satisface pe bardul care oscilează între peisajul fizic și suferința eului său imponderabil. Pămîntul se mărunțește, se preface în praful care „tot crește-n cenușa vieții purtată cîndva de puternica undă”, aerul e asemuit cu un „înec”, focul
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
obligație absconsă, iar marea e îmbrățișată ca un liman al izbăvirii... Dar pînă la urmă nici unul din elementele fundamentale ale lumii (apă, aer, foc, pămînt) nu-l satisface pe bardul care oscilează între peisajul fizic și suferința eului său imponderabil. Pămîntul se mărunțește, se preface în praful care „tot crește-n cenușa vieții purtată cîndva de puternica undă”, aerul e asemuit cu un „înec”, focul arde ființa „pe dinăuntru”, ajungînd o „văpaie rece” și chiar apa capătă înfățișarea unui hoit: „Din
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
sa plutitoare ca un vis revolut ori încă neîmplinit. Indecizia inofensivă, capriciul benign, blîndețea învăluitoare a reveriei dau substanță caligrafică acestei interiorizări liliale, transcriind parcă o tinerețe eternă, pierdută-n sine: „Ea străbătea grădina/ într-un totem de umbră/ atins pămîntul nu-l mai atingea./ Nu se mai difuza frenetic nici supus./ Crengile jos speriau lumina./ Mișcarea o-ncolți. Ea s-a retras.// Capriciul blînd. O năuceală moale...// Ea străbătu grădina. Indecis/ ceva pierdu-n repaos. Ea desprinse/ să fredoneze-n
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
De unde! Există acolo - nu știu unde - un tip care-și trimite informatorii și află că toate declarațiile au fost fanfaron... Poftim? Am priceput!... După ce află totul, dă comanda moțească: “Noa, amu! Privește la jurnalele tv: începe fulguiala din cer și buimăceala de pe pământ: s-a spart un rulment, e în comă pompa de injecție, motorina seamănă cu telemeaua de Sibiu, lama unui buldozer s-a înțepenit în poziție de rugă pentru mama-lopată și tatăl-hârleț, un șofer, aplecându-se după o piuliță a rămas
Hibernală cu Mona Nicolici by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13201_a_14526]
-
a ziarelor. Am avut, astfel, explicația fulgerătoare a succesului lor politic constant: nu-ți dădeau senzația c-ar dori să strălucească ori să pară altceva decât le scria pe frunte. Erau, pur și simplu, entități ce respirau de când lumea și pământul un inconfundabil aer de mediocritate. Înșurubați în realitate ca un inel de oțel într-o stâncă de granit, dominau peisajul cu un firesc uluitor. Non-ideologici și lejeri în raport cu orice fel de doctrină, îmi păreau a fi cei mai buni reprezentanți
Glonțul de cârpă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13181_a_14506]
-
ca noi și dintre noi și străinii care vor să curme splendidele obiceiuri strămoșești. Ca să-l muți pe-un român dintr-un loc în altul, trebuie să-l convingi că nu se va mișca din loc. Cu alte cuvinte, că pământul se mișcă în jurul lui, și nu el o dată cu pământul. Această realitate face cu atât mai condamnabil imobilismul arătat de opoziție. În peste trei ani de când au pierdut alegerile, n-au fost capabili să propună nici o idee. Singura mișcare inteligentă, alcătuirea
Glonțul de cârpă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13181_a_14506]
-
să curme splendidele obiceiuri strămoșești. Ca să-l muți pe-un român dintr-un loc în altul, trebuie să-l convingi că nu se va mișca din loc. Cu alte cuvinte, că pământul se mișcă în jurul lui, și nu el o dată cu pământul. Această realitate face cu atât mai condamnabil imobilismul arătat de opoziție. În peste trei ani de când au pierdut alegerile, n-au fost capabili să propună nici o idee. Singura mișcare inteligentă, alcătuirea alianței PNL - PD, e sistematic subminată din interior. În loc să
Glonțul de cârpă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13181_a_14506]
-
Scriitorilor, un al șaselea, poet al incomensurabilului registru de la cel mai apos suprarealism la cea mai focoasă lirică militantă - cu apoi, îndărăt comanda -, Virgil Teodorescu, nu răspunde la apel. Își ocupă fotoliul Eugen Jebeleanu, nu și dublul său pe acest pămînt, Cicerone Theodorescu. Figurează Titus Popovici, nu și competitorul său fidel, Francisc Munteanu. Hotărît lucru, nu există dreptate pe lumea asta!” Privește amuzat cohortele de scriitori mai vechi sau mai noi care s-au iluzionat în privința propriei valori estetice și s-
Atingeri cu floreta by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13209_a_14534]