1,076 matches
-
reciclările ironice ale postmoderniștilor nu le-au slăbit vraja hipnotică. După o scurtă ezitare, crestomațiile de azi le reiau în inventar". Cuvinte în care putem desluși blamarea tuturor kitsch-urilor agitatorice, izvorîte din emfaza patriotardă, de la aripa inflaționistă a producției pașoptiștilor pînă la contemporanii noștrii M. Beniuc și A. Păunescu... Pana d-lui Eugen Lungu știe să reconstituie, în puține rînduri, o existență și un profil literar, punînd accente acolo unde trebuie, cumpănind umbrele și luminile în așa chip încît să
Contemporani cu Eminescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17208_a_18533]
-
degrabă etape, orientări mentalitare (de la finele romantismului și până în belle époque, prelungit că ideație în interbelic), pentru a extrage segmente de continuitate sau, dimpotrivă, soluții de continuitate. Remarcabilă e priză la Eminescu, în care autoarea citește răspărul categoric față de generația pașoptista, anterioară lui. Un poem mai puțin cunoscut, sau oricum, mai putin citat, Umbră lui Istrate Dabija Voevod, conține simultan și efigia romantică și execuția parodica a acestei efigii (p. 46). Cum am văzut, moartea protagonistului din Inspectiune e tratată că
Cozerii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4242_a_5567]
-
marilor prozatori români (II) plus două recenzii de Lucia Ofrim și Nicolae Constantinescu. Și pentru că tot suntem la capitolul recenziilor, nu pot fi trecute cu vederea cele realizate de Livius Ciocârlie (Liviu Papadima, Literatură și comunicare. Relația autor-cititor în proza pașoptistă și postpașoptistă), Dumitru Micu (Carmen Darabus, Nichita Stănescu. Experiment poetic și limbaj) sau Dorina Grăsoiu (Eva Behring, Scriitori români în exil, 1945-1989). Limbă și literatură, prin diversitatea și calitatea articolelor sale, este de un real câștig în favoarea tuturor acelora care
Repere culturale by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14565_a_15890]
-
fapt, în anii revoluției, maior, și va ajunge greu polcovnic, ceea ce, alături de alte probe de nerecunoștință, îl va face destul de înțepat în păreri. Deși nu e boier de prima mână, Lăcusteanu simpatizează cu arhondologia, cu cinurile în contra cărora se ridică pașoptiștii. Însă cronica revoluției și a aranjamentelor ulterioare, deschisă prea puțin măgulitor („În anul 1847 se coalizară dăscăleții, avocații și ciocoii rapaci, aspirând la o răsturnare generală a țarei cu scop de a se urca peste ruinele boerilor și celor avuți
Limba reacțiunii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2878_a_4203]
-
în 1891. E, fără s-o fi voit, o mărturisire autobiografică revelatoare și emoționantă, făcută cu numai două luni înainte de moarte. Își reconstituie, aici, istoria formației sale intelectuale, așezînd la loc central germanismul și nu influența franceză ca toți ceilalți pașoptiști. "Toată viața mea, și tînăr și în vîrstă coaptă, am mărturisit în mai multe rînduri că culturei germane, că Universităței din Berlin, că societăței germane, bărbaților și marilor patrioți cari au operat realțarea și unitatea Germaniei datoresc în mare parte
Kogălniceanu, orator și literat by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15830_a_17155]
-
operat realțarea și unitatea Germaniei datoresc în mare parte tot ce am devenit în țara mea și că locul patriotismului german s-a aprins făclia patriotismului meu românesc!" Sugestivă mărturisire care explică, neîndoielnic, de ce s-a deosebit Kogălncieanu de ceilalți pașoptiști, de ce a fost un cugetător și om politic mai moderat decît colegii săi munteni și, poate, o explicație a faptului că de pe la 1879 n-a mai fost îngăduit de liberali pe avanscena vieții politice românești. Apoi a relevat, cu mîndrie
Kogălniceanu, orator și literat by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15830_a_17155]
-
Citează pe cineva care afirmă că „românii verzi pe care-i batjocorește Caragiale sînt protolegionarii lui Codreanu”. Să nu ne ascundem după deget. Naționalismul nu se rezumă la cămășile verzi, ci e o orientare perenă a concepției politice autohtone, a pașoptiștilor, a lui Hasdeu, a lui Eminescu, a lui N. Iorga etc. În chip special contează Eminescu, pe care, fie că ne convine, fie că nu, I. Negoițescu l-a caracterizat drept „protolegionar”. N-ar trebui să procedăm cu frivolă lejeritate
Caragiale între contraste by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3691_a_5016]
-
scaun. PERSONAJUL GALBEN (spre sală, rar, cu voce puternică): Inorogul, calul înaripat, vasiliscul, elefanții roz și elefanții galbeni..." (pag. 196) Pasul înapoi e acum - într-un astfel de fundal ce amintește de dresaj - dramatic. Să ne înțelegem, altminteri decât la pașoptiști, rezervele sunt legate de Antologie, iar admirația - de acești provințiali care fac, de ani buni, vogă în Capitală.
Antologia provințialului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8112_a_9437]
-
astfel de schiță devine însă inevitabilă. Ea nici nu e cine știe cât de greu de alcătuit, fiind vorba de ceva mai mult de un secol și jumătate de literatură în înțelesul nostru de azi. Primul canon a fost acela al generației pașoptiste și formularea lui limpede o găsim în celebra Introducție la Dacia literară a lui Kogălniceanu." Cu minime cunoștințe de istorie, restul descripției se poate aproxima de la sine. Manolescu tratează, așadar, nu canonul în sine (am mari dubii că, la noi
Câteva concluzii (IX) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7311_a_8636]
-
și literele, dl. Isărescu n-a înțeles că singurul instrument de conducere al unui prim-ministru român e parul. La noi, nu poți fi mag, fără ciomag! Am ieșit din deșertul comunist și nu putem dobândi peste noapte conștiința de pașoptiști luminați. în plus, pașoptiștii erau băieți cu dare de mână, boieri dispuși să dea ei ceva țării, nu s-o spolieze cu sălbăticie, așa cum fac "reformatorii" de azi. Un singur exemplu de funcționare a politicii în România: în urmă cu
Magul și ciomagul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16657_a_17982]
-
n-a înțeles că singurul instrument de conducere al unui prim-ministru român e parul. La noi, nu poți fi mag, fără ciomag! Am ieșit din deșertul comunist și nu putem dobândi peste noapte conștiința de pașoptiști luminați. în plus, pașoptiștii erau băieți cu dare de mână, boieri dispuși să dea ei ceva țării, nu s-o spolieze cu sălbăticie, așa cum fac "reformatorii" de azi. Un singur exemplu de funcționare a politicii în România: în urmă cu câteva zile, dl. Isărescu
Magul și ciomagul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16657_a_17982]
-
îi scria lui Ion Ghica: ,}ara noastră n-are arme, n-are oștire... Noi aici ne vom lupta cu cuvîntul, cît vom putea. Nu trebuie a pierde însă nădejdea. Dumnezeu veghiază asupra României". Muindu-și nu o dată condeiul în cerneala pașoptistă, N. I. Herescu emite considerații cu iz oracular nu doar în raza unor evenimente ce, pentru ochiul nostru, s-au consumat deja, ci și privitoare la evenimentele încă în curs de desfășurare, la cele ce alcătuiesc eposul prezentului nostru istoric, al
"Judecățile viitorimii" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11364_a_12689]
-
fragment dintr-un roman de Balzac apare în 1836, dar primul roman balzacian tradus integral (de C. Gane) e Femeia de treizeci de ani, în 1852. Merită să relev câteva premiere de traduceri din opera unor mari scriitori în perioada pașoptistă: Noua Eloiză de Rousseau în 1837; Atala și René de Chateaubriand, tot în 1837; primul Hugo în românește e Ziua din urmă a unui osândit, în 1839; primul Cervantes, Don Chishot de la Mancha, datează din 1840, dar traducerea lui Heliade
Istoria romanului tradus în România by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8701_a_10026]
-
Mihai Zamfir Russo ocupă în proza pașoptistă un loc izolat pe care nu i-l dispută nimeni: autor straniu, în sensul benefic al cuvîntului, o mare promisiune nerealizată, poate cel mai talentat și mai original prozator din primul nostru romantism. A apucat să ne lase doar cîteva
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]
-
Moldova din prima jumătate a secolului al XIX-lea privită de un îndrăgostit de provincia natală, dar care nu-și pierde niciodată luciditatea. Iată un exemplu de echilibru fragil greu de atins, care lui Russo îi reușește aproape totdeauna. Majoritatea pașoptiștilor vorbeau și scriau curent franceza. Bilingvismul este, pentru primul romantism românesc, aproape o regulă. în cazul lui Russo, lucrurile au mers însă mult mai departe. Franceza a fost limba studiilor sale (începînd cu vîrsta de 12 ani), ca și limba
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]
-
cîrdurile aducînd miroasele cîmpurilor cu ele; fumul stuhului se împrăștia în văzduh cu mirosul teilor ce venea de la pădure" (Amintiri). Pregnanța detaliului material și capacitatea de a alcătui din detalii o atmosferă inedită atestă de pe acum virtuțile strict descriptive ale pașoptistului. Starea de spirit proprie și permanentă a lui Alecu Russo a fost formulată de el încă de la primele încercări: în Studie moldovană, bonjuristul Russo se considera deja bătrîn la 30 de ani și arunca asupra trecutului recent privirea unui blazat
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]
-
programul operei ulterioare a prozatorului. Am pronunțat de mai multe ori cuvîntul fragment; el definește, stilistic, proza în cauză. Nu e vorba doar de consecința unui anumit regim creator, ci de principiul estetic care îl distinge pe Russo de ceilalți pașoptiști - cultivatori ai unei fraze raționale și articulate. La Russo, fragmentarismul coboară pînă în miezul sintaxei. Punctele de suspensie - iată semnul lui de punctuație preferat! Fraza sincopată, cu respirație scurtă, a prozatorului moldovean, aparent incapabil să-și ducă gîndul pînă la
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]
-
primul contact cu textul. Transformată într-un prelungit legatto stilistic, cum i s-a spus, asemenea frază îl solicită direct pe cititor, asociat parcă la producerea ei și angajat să suplinească imaginativ spațiile albe, colaborînd direct cu autorul. La toți pașoptiștii, problema limbii, precum și implicațiile estetice legate de viziunea lor lingvistică, s-au aflat în centrul operei. Pentru Alecu Russo, autor ce se exprima mai ușor în franceză decît în română, problema codului lingvistic cu funcție literară devine esențială. Scriitorul poseda
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]
-
sfătuind între ele, vorbindu-și o limbă necunoscută, față de care limba noastră omenească nu-i decît o palidă copie" (Piatra Teiului). (în traducerea stîngace a lui Sadoveanu, precizia formulărilor franceze se estompează, dar farmecul și firul demonstrației rămîn.) Toți prozatorii pașoptiști moldoveni (Kogălniceanu, Alecsandri, Negruzzi) au privit Iașul cu sentimente amestecate, insistînd asupra contrastelor ridicole din oraș și caricaturizînd pe locuitorii lui. Russo a îndrăznit, singurul, să-și exprime - alături de privirea amuzat-critică - și iubirea față de acest oraș, pe care l-a
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]
-
fi abandonat, mai devreme sau mai târziu, idealurile de stânga. Nu sunt în măsură să generalizez, dar cel puțin cazul României pare să-i dea dreptate. Să ne gândim numai la epoca interbelică, pentru a nu ne întoarce chiar la pașoptiști, pentru a nu intra în zona Eminescu etc. Dacă naționalismul în timpul regimului dictatorial era de înțeles ca reacție la sovietizare, împingerea grupului de gherilă culturală din anii '30, Eliade, Cioran și Noica, care se formaseră în raza discursului de dreapta
Literatură și politică by Cristina Ispas () [Corola-journal/Journalistic/8190_a_9515]
-
azi Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Într-o vreme În care, În România, nu erau decât trei rectori. Copilul Ștefan Micle urma la Cluj, două școli, una dimineață, Liceul Piariștilor, Împreună cu Avram Iancu, Papiu Ilarian, Aron Pumnul, frații Buteanu și alți pașoptiști, iar alta după-amiază, Școala de Arte și Meseii și, așa cum spunea profesorul Augustin Z. N. Pop, „pe poteci numai de el știute, cu mămăliga În straiță, făcea patru drumuri pe zi, Între Feleac și Cluj, Însumând aproape 25 de km
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_215]
-
cu Călinescu, clasicism, nu pare a fi destul de funcțional, el trimițînd prea insistent la un curent literar care a lăsat într-adevăr urme în opera primilor romantici, numiți uneori și neoclasiciști (în România, un caz similar îl reprezintă opera unor pașoptiști), dar care a fost, la momentul afirmării lui Pușkin - sau Eminescu - depășit. Un termen mai propriu ar fi deci nu clasicism, ci realism. În istoriografia românească, teama față de acest termen, iscată de compromiterea lui, pe timpuri, de tratarea lui sociologizantă
Trilogia romantismului by Elena Loghinovschi () [Corola-journal/Imaginative/9660_a_10985]
-
actuală, cel mai mare istoric literar român în viață, nu facem un clasament, ci formulăm o evidență; opera științifică a lui Paul Cornea își împinge autorul, aproape fără voia lui, pe primul loc. Dacă dorim să aflăm adevărurile esențiale despre pașoptiști ori post-pașoptiși, despre secolul al XIX-lea în general, despre romantismul românesc, despre sociologia modernă a literaturii ori despre atît de actuala hermeneutică a lecturii - ne adresăm, obligatoriu, cărților semnate Paul Cornea, știind că acolo vom găsi - dincolo de documentarea impecabilă
Profil și efigie by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12352_a_13677]
-
multitudinea de concepte conotate negativ și care însoțesc, invariabil, evaluarea operelor în cauză: incoerență, arbitrariu, evazionism. Acestui risc principial i se atașează, augmentativ, pentru poezia heliadescă, limitele implacabile, în perspectiva istoriei interne a literaturii, pe care limbajul poetic de factură pașoptistă le presupune. Să urmărim, bunăoară, un text alcătuit La moartea lui Cîrlova: "Tu ai urît o țară unde puțini ascultă/ Sau unde-a ta cîntare cu ei nu însoțești;/ Încă trăind, tu viața o petreceai mai multă/ Sorbind în armonia
I. Heliade-Rădulescu - 200: Viziuni poetice by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Imaginative/15245_a_16570]
-
întreaga noastră istorie (inclusiv culturală) modernă. Românul e "născut" francez. Nimic mai firesc pentru biografia unui român decît un episod mai lung sau mai scurt la Paris, decît pendularea între exilul francez și sentimentul exilului în propria țară. De la generația pașoptistă pînă la contemporanii noștri, de pildă personajul Adrianei Bittel din Întîlnire la Paris, legăturile între București și Paris se fac firesc. E adevărat că fiecare etapă implică nuanțe: pașoptiștii își afirmau orgolios identitatea românească în fața Franței și nu e nevoie
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]