5,611 matches
-
La Betleem, într-un sătuc, La ieslea cea umilă. La porți înalte, de palat, Bătut-au cu nădejde! Crezând că-i fiu de împărat, Un fiu slăvit, de rege! Dar L-au gasit în staul mic, Umil, lângă Maria, În paie reci, plângând de frig, Pe Pruncul Sfânt-Mesia! N-a fost un loc mai luminos, Cu așternuturi calde, Să îl primească pe Cristos Sosit din stele dalbe! Doar câmpul alb și boii blânzi Ce i-au suflat căldură, I-au fost
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
închineLa Betleem, într-un sătuc,La ieslea cea umilă.La porți înalte, de palat,Bătut-au cu nădejde! Crezând că-i fiu de împărat,Un fiu slăvit, de rege!Dar L-au gasit în staul mic,Umil, lângă Maria, În paie reci, plângând de frig,Pe Pruncul Sfânt-Mesia! N-a fost un loc mai luminos,Cu așternuturi calde,Să îl primească pe CristosSosit din stele dalbe!Doar câmpul alb și boii blânziCe i-au suflat căldură,I-au fost prieteni credincioși
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
lui, aceea de acasă, aceea a scriitorului și aceea a oratorului, un orator care a ridicat în picioare o întreagă sală de șase mii de locuri doar scandând un singur nume: „Do-rof-tei! Do-rof-tei!”. Divagația epigonico-critică de mai sus este un pai pierdut prin grădina călărită de copilăria lui Mihai Vișoiu, pai pe care îl caut zilnic ori de câte ori împing portița încoace și încolo, plecând de acasă sau întorcându-mă, un pai mărunt în comparație cu ceea ce au scris despre nea Mișu oameni cu ștaif
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92743_a_94035]
-
oratorului, un orator care a ridicat în picioare o întreagă sală de șase mii de locuri doar scandând un singur nume: „Do-rof-tei! Do-rof-tei!”. Divagația epigonico-critică de mai sus este un pai pierdut prin grădina călărită de copilăria lui Mihai Vișoiu, pai pe care îl caut zilnic ori de câte ori împing portița încoace și încolo, plecând de acasă sau întorcându-mă, un pai mărunt în comparație cu ceea ce au scris despre nea Mișu oameni cu ștaif In minte și în condei. „Scriitor înnăscut, autor al unor
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92743_a_94035]
-
singur nume: „Do-rof-tei! Do-rof-tei!”. Divagația epigonico-critică de mai sus este un pai pierdut prin grădina călărită de copilăria lui Mihai Vișoiu, pai pe care îl caut zilnic ori de câte ori împing portița încoace și încolo, plecând de acasă sau întorcându-mă, un pai mărunt în comparație cu ceea ce au scris despre nea Mișu oameni cu ștaif In minte și în condei. „Scriitor înnăscut, autor al unor pagini care îl recomandă pe prozatorul autentic, Mihai Vișoiu a intrat în conștiința publică și în ipostaza de zile
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92743_a_94035]
-
Acum că au un astfel de targhet și că sunt aliniați și în privința metodelor prin utilizarea rețelelor social-media, cred că lucrurile se vor agrava, se vor transforma ca bulgărele de zăpadă în avalanșă. Amenințările guvernanților nu fac decât să pună paie peste foc, iar încrâncenarea lor de a pune în operă ceea ce pe când erau în opoziție nici nu voiau să conceapă, va da foc întegii instalații. Mai ales că aliații de până mai ieri umblă pe alături cu bidoane și canistre
Avem și noi antiglobaliștii noștri – Ion MARIN [Corola-blog/BlogPost/92902_a_94194]
-
ce lucrau pe un șantier de construcții din apropiere. Îl luaseră la mijloc pe bietul om, împingându-l din unul în celălalt, îi smulseseră straița de pe umăr, împrăștiindu-i cu mare haz merindele pe jos, îi tufliseră micul clop din paie în creștetul capului, poate îi încercaseră cu câțiva ghionți grosimea ciudatei gube mițoase, când Valentin auzise ridicându-se în văzduh un țipăt subțire și prelung, cum din gâtlej de bărbat nu-și închipuia că poate ieși: Auieuiâuăuă... măăă!... Și țipătul
TRIBUL CU PĂLĂRIILE MICI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2072 din 02 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383140_a_384469]
-
înțelesuri, a început să povestească: - A fost odată un moș și-o babă, care se certau toată ziua, pentru că moșul era leneș și fricos. Toată vara, moșul nu s-a îngrijit să facă rost de lemne, de ceva vreascuri ori paie pentru foc. Dacă a venit frigul, biata babă a început să tremure, de-i clănțăneau dinții în gură: - Du-te moșule la pădure și adă niște uscături, să facem focul, că murim de frig! - Ei, murim! Ca mâine trece iarna
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
pe rama ferestrei și zîmbetul aducător de noroc al piticului cu dinții de aur. Am crezut că odată cu venirea ploilor, oamenii rămași printre noi se vor întoarce la arhaicele lor obiceiuri, apoi nu am mai văzut decît niște manechine de paie, ici și colo, îmbrăcate ca pentru o nuntă modestă, ... Citește mai mult Nu mă întreba de ce în unele zile înnorate,băiatul cu pălărie verde așteaptă în zadar lîngăchioșcul de ziare, și apoi pleacă întristat.În acest oraș din ce în ce mai singur,în
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
de evantai,sprijinită pe rama ferestrei și zîmbetul aducătorde noroc al piticului cu dinții de aur.Am crezut că odată cu venirea ploilor,oamenii rămași printre noi se vor întoarcela arhaicele lor obiceiuri, apoi nu am mai văzut decîtniște manechine de paie, ici și colo,îmbrăcate ca pentru o nuntă modestă,... XII. VREMEA ÎMPĂCĂRII, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2310 din 28 aprilie 2017. Hai să ne-mpăcăm cît mai e vreme, Cît mai viețuim ca oameni blînzi, Că și-
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
ca un magnet, Krasus Beach Hotel. Și-ar fi dorit să se cazeze acolo într-o zi,dar ziua aceea părea acum atât de-ndepărtată. Peste drum,amplasată chiar pe plajă ,o șpeluncă cu terasă umbrită de acoperișul boltit din paie, deasupra celor câtorva mese de afară,contrasta puternic cu luxul și strălucirea construcției de vis-a-vis. „ Zorba the greek ” scria pe o pancardă de lemn, ce se legăna agale în briza caldă a dimineții. „Din păcate nu-mi pot hrăni doar
VIATA LA PLUS INFINIT (6) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1804 din 09 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383292_a_384621]
-
o clipă de șovăială, se hotărî să o urmeze. Trecu și el de colț, pătrunzând În cealaltă aripă a clădirii. Aici, odăițele lăsau locul unor camere mai Încăpătoare, aranjate cu mai mult lux. Paturi de lemn În locul umilelor saltele de paie, precum și un minimum de mobilier. Deși erau toate goale, trecând pe dinaintea ușilor deschise descoperi că În fiecare din ele exista un mic opaiț, care abia lumina spațiul dinăuntru, populându-l cu umbre. Nu izbutea să o găsească pe Pietra În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În părțile de jos, În timp ce Lăcomia se prefăcea să se Îndoapă fără măsură În fața ei. Dante privi În jur, parcurgând cu privirea fețele din acea mulțime urlătoare. Ce deosebire exista Între chipurile acelea și fața impasibilă din pânză și din paie? Dacă cele șapte Păcate ar fi coborât din car și ar fi străbătut străzile orașului, n-ar fi Întâlnit decât niște orbi la fel ca ea. Cu ce se deosebea Florența de iadul desenat pe pânza care flutura În vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
asta și nici să adâncesc problema bizareriei reacțiilor omului În Împrejurări speciale. Îmi mai venise o idee. Proastă, bineînțeles. Cum Îmi putusem Închipui că ar fi fost posibilă conectarea computerului la internet?! Te agăți uneori și de un fir de pai, nimic de zis, cu condiția ca paiul să mai existe și În afara imaginației tale. Ceea ce nu era cazul: aveam de-a face cu o simplă rețea internă, utilă, În cel mai bun caz, pentru a-i expedia Evelinei un mesaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
reacțiilor omului În Împrejurări speciale. Îmi mai venise o idee. Proastă, bineînțeles. Cum Îmi putusem Închipui că ar fi fost posibilă conectarea computerului la internet?! Te agăți uneori și de un fir de pai, nimic de zis, cu condiția ca paiul să mai existe și În afara imaginației tale. Ceea ce nu era cazul: aveam de-a face cu o simplă rețea internă, utilă, În cel mai bun caz, pentru a-i expedia Evelinei un mesaj duios sau taciturnului setul cuvenit de salutări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
oaspeți să doarmă afară, ci îi rugă să vină înăuntru în. colibă, căci se va găsi un colțișor și pentru ostenitele lor ciolane, colțișor în care el amenajase deja un fel de așezământ din ceea ce li se spune popular „niște paie”. O satisfacție adâncă se putu imediat citi pe chipul moldovenilor; într-adevăr asocierea frigului cu întunericul era o operă măreață, dar ei nu erau pregătiți încă s-o suporte, așa că încuviințară pe dată invitația creștinului și pătrunseră aplecându-se în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu întunericul era o operă măreață, dar ei nu erau pregătiți încă s-o suporte, așa că încuviințară pe dată invitația creștinului și pătrunseră aplecându-se în colibă. în colibă - călduț. în partea opusă punctului de vedere al povestitorilor arsamatoriști erau paiele rezervate culcușului copiilor: paie proaspete, lucind frumos-gălbui la lumina opaițului. Copiii lui Covaliov, ca toți copiii din lume, se hârjoneau veseli și neastâmpărați și poate că am zăbovi cu privirea și condeiul asupra șturlubaticei lor goane prin colibă dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
operă măreață, dar ei nu erau pregătiți încă s-o suporte, așa că încuviințară pe dată invitația creștinului și pătrunseră aplecându-se în colibă. în colibă - călduț. în partea opusă punctului de vedere al povestitorilor arsamatoriști erau paiele rezervate culcușului copiilor: paie proaspete, lucind frumos-gălbui la lumina opaițului. Copiii lui Covaliov, ca toți copiii din lume, se hârjoneau veseli și neastâmpărați și poate că am zăbovi cu privirea și condeiul asupra șturlubaticei lor goane prin colibă dacă nu ne-ar fi luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o clipă asupra colțului rezervat lui Covaliov și nevestei sale unde trona un munte de saltea care cu aristocraticele-i proporții, dădea un aer maiestuos colibei, umplând-o de zgomotele și foșnetele unei familii fericite. în sfârșit, aproape de intrare, erau paiele pentru oaspeți, peste care dânșii se așezară deîndată în această ordine: la perete Barzovie-Vodă, lângă el Cosette, în dreapta ei spătarul Vulture, iar în dreapta spătarului bietul rapsod Broanteș, pe bruma de paie ce-i mai rămăsese de le ceilalți. Covaliov așteptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
foșnetele unei familii fericite. în sfârșit, aproape de intrare, erau paiele pentru oaspeți, peste care dânșii se așezară deîndată în această ordine: la perete Barzovie-Vodă, lângă el Cosette, în dreapta ei spătarul Vulture, iar în dreapta spătarului bietul rapsod Broanteș, pe bruma de paie ce-i mai rămăsese de le ceilalți. Covaliov așteptă ca doamna Știucî să bea apă și să ajungă la locul ei, aruncă doi-trei pești câinelui, stinse opaițul și îl auziră escaladând salteaua. în colțul lor câțiva copii adormiseră iar alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vă prea iau visele - zise șăgalnic țigăncușa lungită. — Mirosul acesta de pește... Nu sunt obișnuit... - răspunse Barzovie. Degeaba mă visez eu în Grecia lui Pericle, dacă deasupra mea atârnă eminamente pești din Dunăre. în plus aceste mici viețuitoare provenind din paie îmi dau mâncărimi pe care nu le-am simțit niciodată. — Eu sunt obișnuită - șopti Cosette. Am cunoscut, de-a lungul nu prea liniștitei mele vieți, tot soiul de gângănii, care de care mai demne de luat în seamă: pureci vienezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și aerul de podiș ce se strecura dinspre spătar. Ar fi preferat acum să stea lângă mai simplul, dar mai onestul, dezinhibantul Broanteș. Cât despre Broanteș... Ehei, Broanteș!... Tăcutul Broanteș stătea covrig pe mâna, pe bruma, pe mai nimicul de paie rămas și privea. Fie privirea lui Broanteș privirea noastră. în cazul în care urmărim traiectoria dreaptă a privirii rapsodului, constatăm că vedem la 2,5 cm spatele mătăhălos, greu încercat în 1623 (octombrie - Podul Negruî, 1627 (februarie - Poiana Surăî și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în apă și-abia îl aburcară în șa. Nistrul i se păru atamanului cam mic, dar cu seceta asta... în sfârșit, la prima geană de lumină, zări ca prin pâclă casele unui sat. Aprinseră cu chiu cu vai șomoioagele de paie, apoi bătrânul, clătinându-se maiestuos, se ridică în șa și dădu semnalul de atac. El ochi o casă mai arătoasă, porni în galop chiuind și, cu destulă precizie pentru starea în care se afla, aruncă șomoiogul aprins pe acoperișul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Sunt obligat să călătoresc tot timpul și suport aproape zilnic ura și disprețul pe care majoritatea europenilor le au față de noi, cei ce ne-am născut în sudul Mediteranei. Ne detestă, și incidente ca ăsta nu fac decât să pună paie pe foc. Și cine a aprins acest foc, de fapt? întrebă bătrânul, fără să-și schimbe tonul. Cine stătea liniștit în locuința lui și cine a dat buzna ca un apucat, într-o casă străină, amenințând și spurcând apa? — N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
par niște hublouri de vapor, se află o grădină de vară. La o masă mai retrasă Niki Bârsan este absorbit Într-o discuție cu amicul său mai vîrstnic, domnul Algazi. Bătrînul pare o apariție din alt secol; poartă pălărie de pai și lavalieră, iar deasupra pantofilor scîlciați niște ghetre a căror culoare e greu de stabilit. Stă cu bărbia ascuțită proptită-n baston și nu-și ia ochii de pe buzele groase și umede ale fotografului; se apropie, se depărtează, se strîng
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]