1,151 matches
-
n-ar mai fi să fie. ȘT[EFAN] 2262 O, sufletu-mi e-o noapte fantastică și brună Un vis fără de noimă, un cer fără de lună Și inima e stearpă când capul îmi e treaz, În ochi s-ascunde moartea, paloarea în obraz. Nu voi să scurtez calea a morții triste, rece, Voi să petrec cum ziua surâde și petrece Fără ca să-și dea seama, olimpica regină, De ce petrece-n lume frumoasă și senină. Nu știu la ce simt Vodă, nu
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
prea târziu de seamă că viața a trecut. 2254 O, sufletu-mi e-o noapte fantastică și brună, Un vis fără de noimă, un cer fără de lună Și inima e stearpă când capul îmi e treaz În ochi s-ascunde moartea, paloarea în obraz. Nu voi să scurtez calea a morții triste, rece, Voi să petrec cum ziua surâde și petrece, Fără ca să-și dea seama, olimpica regină, De ce petrece-n lume frumoasă și senină. Nu știu la ce sânt Vodă! Nu
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
vijelii, Eu duc prin visul vremi a arderei făclii! Ieșit-am eu, ca astăzi națiunea ta s-o sting! Privește-n noaptea lumei!... A morții albă pară Adoarme orice popol ce astăzi e să moară!... {EminescuOpVIII 260} Atins-am cu paloarea-i poporul tău român Și-acum din umbra-i moartă eu văd un chip senin, O rază ce mă-neacă, un gând ce urăsc eu Cum demonul urăște un gând de Dumnezeu! Ci stinge-te odată, o, stea fără de nume
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
că el îți place Și că [tu] demult îl placi. Voi jucați în comedie Rolul vostru de-nțelept, Dar de ce unul la altul Vă uitați atât de drept? De ce, când pe neașteptate El sosește uneori, Rumenirea face locul Unei gingașe palori. Și privești cu ochi nesiguri, Sânul crește făr' să vrei, Dar vă stingeți după-olaltă... Comedie, dragii mei... Parcă-l văd cum vine ice, Șede-n veci pe-același jeț Și la tine își îndreaptă Ochii negri și șireți. Și când
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
care, înghesuite în găleți la Piața de Flori, așterneau un adevărat firmament de culoare sub un cer încă subțiratic; despre piramidele de pepeni galbeni toamna, despre mirosul gunoaielor care emanau un iz dulceag; în galbenul acela parcă se anunța frigul, paloarea culorii, înțepenirea în zăpadă - și în mijlocul încăperii pictate de tatăl ei se afla un sarcofag din piatră înfățișând, într-un relief sculptat în marmură, un bărbat în costum negru, care atingea atent și cu delicatețe trotuarul cu bastonul, ținând partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
a craniului fusese tăiată cu fierăstrăul pentru a se scoate creierul, care zăcea acum, ca un nod gordian ud, Într-un vas În formă de rinichi, În așteptarea disecției. Confruntat cu moartea violentă În tot ce e dezgustător În ea - paloare, poziții contorsionate și expunere de carne -, nu am reacționat mai mult ca atunci când aș fi privit În vitrina măcelarului meu „german“, doar că acesta din urmă avea mai multă carne etalată În galantar. Uneori eram surprins de indiferența mea totală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
scăpa din Dachau. Nu era o priveliște Încurajatoare. Din ce-mi aminteam din fotografia văzută În biroul lui Heydrich, ar fi fost imposbil să-l identific pe Mutschmann dacă nu ar fi fost ganglionul, Într-atât de galbenă Îi era paloarea și așa de slăbit trupul. Zăcea tremurând sub pătură, delirând de febră, gemând când și când de durere când vreo crampă Îi săgeta măruntaiele. L-am supravegheat un timp și spre ușurarea mea și-a recăpătat cunoștința, dar numai atât timp cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
multe neplăceri posibil. Știind că există destule neplăceri pe care nu le voi putea evita. — Termină ce ai în farfurie, Mark. Ți-am făcut și o budincă cu pâine pentru după. Lynn era prea ocupată cu verificatul farfuriilor ca să observe paloarea lui Mark la auzul acestei fraze. Nu mă lăsa sufletul să las tortura să continue. În ciclul meu etern de învinovățire și autoînvinovățire, eram în prezent împotmolită în secțiunea autoînvinovățire. —Lynn, Mark e politicos. Nu a vrut să te jignească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
pastile. Nu știam ce erau și nici nu-mi păsa. M-am ridicat cu greu din pat, iar când m-am privit în oglindă m-am speriat. Mă transformasem în fantoma lui Jacob Marley 1, o arătare sinistră de o paloare morbidă. M-am hotărât să fac un duș scurt înainte să cobor să-i caut pe ceilalți. Aflată în caz de forță majoră, a trebuit să iau niște haine de-ale lui Ed și pentru o clipă am fost satisfăcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
fi tăiat singur. Dar ceea ce mi-a atras atenția a fost privirea lui, ochii purtau o strălucire malefică ascunsă; ochi alungiți, un pic înclinați, sub sprâncene perfect drepte, de o culoare imprecisă, albastru sau gri, dar deschiși la culoare pe lângă paloarea pielii. Nu i-am putut citi expresia feței. Era ceva îngropat în spatele privirii, ceva ce voiam să scot la lumină. Am simțit că îi răspund la privire la fel de detașată. —Probabil ai venit în zilele mele libere, am spus simplu. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
cârcă moartea lui. Ar trebui să vorbiți. Comunicarea este atât de importantă într-o relație. Nu știam cât de adânc pot lovi cu asta. Clifford Hammond s-a făcut alb ca varul. Ridurile feței au devenit dintr-odată pământii în contrast cu paloarea. Catherine Hammond încremenise pe canapea. I-am urmărit, sperând ca unul din ei să spună ceva revelator. Dar nu era ziua mea norocoasă. Știam deja asta. — Ieși afară din casa mea, acum! a spus el. Acum! —Ce, așa repede? Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
și închină pentru sănătatea comesenilor, își înmuie buzele și făcu un semn negativ când feciorul încercă să-i pună talgerul cu mâncare. Del Chiaro, la lumina puternică a lumânărilor de pe masă și a făcliilor de pe căminul uriaș, băgă de seamă paloarea cadaverică a tânărului, care și fixase ochii încercănați pe chipul fostului mare spătar. Acesta, stânjenit, înălță capul și-i întâlni privirea, tresări, dar glasul rugător al lui Ștefan îl liniști: — Neică Mihai, lasă-mă să-ți spun așa cum te numește
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
-s pe cale să facă o greșeală. De bună seamă că n-au de gând să mă trateze ca o bandă de huligani antisemiți. — Pardon, fac eu și mă strecor printre ei cu o mină aspră pe chipu-mi cuprins de paloare. Unul din ei strigă în urma mea: — Domnu’, cât e...? la care eu iuțesc pasul și-o țin într-un ritm alert spre hotel, fără să pot înțelege ce le-o fi venit să mă bage așa de tare în sperieți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ei șaten, bătând spre roșu, se regăsea la Rafael, lunecând într-o nuanță nisipie. Aveau aceleași priviri adânci și duse, dar a lui era mai dilatată și mai risipită, ca și cum văzuse mai multe în același interval de timp, și aceeași paloare argiloasă, la Rafael de o asprime sporită, imprimată de cicatricele vechi de vărsat. Și mâinile cu degete subțiri și lungi, cum au cei infirmi din naștere, li s-ar fi asemănat, și siluetele longiline, doar că el era mai înalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ani, trimite din vârful buzelor rujate excesiv un țocăit sonor la adresa lui Marius. Sub pardesiul subțire, ros la poale, purtat descheiat, se vede o modestă rochie de stambă înflorată, mulată pe talie. Fardul țipător încearcă fără prea mare succes să ascundă paloarea unui obraz de ftizică. Pe fruntea teșită, se rotunjesc câțiva cârlionți anemici, firav gest de cochetărie al unei femei ce se dorește frumoasă chiar și în decăderea ei. Frumușelule, nu vrei să te relaxezi? Clipește lung, cu subînțeles. Pentru tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
sentimentul că ultimii doi ani am trăit viața confuză a unui amnezic și nici acum nu-mi vine a crede că sunt acasă. Și acolo... cum...? întreabă Smaranda într-un oftat. Pentru câteva clipe Marius simte o sfârșeală puternică. O paloare accentuată se înstăpânește pe fața lui, ca și cum cuvintele ei ar fi atins o rană insuficient cicatrizată. Apărute în mod spontan, imaginile foștilor săi camarazi i se perindă prin memorie: Paul, matematicianul îndrăgostit de poezie, cu fața oribil desfigurată de explozia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
fost somnul, o parte din oboseală a dispărut totuși. Cearșaful șifonat arată impudic frământarea senzuală a trupurilor, amintindu-le fiecare atingere, fiecare sărut pe care și l-au dăruit. Coboară împreună la micul dejun. Rochia neagră, cu guler bărbătesc, accentuează paloarea nopții nedormite de pe chipul Smarandei. Pe fața de masă albă, ajurată, bucătăreasa aranjase lângă serviciul de ceai, un coșuleț cu fursecuri și un altul cu chifle calde. Aroma dulce-acrișoară a lichidului fierbinte inundă încăperea. Mănâncă tăcuți, doar clinchetul lingurițelor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Te simți urmărit? Tu, un erou? Mai mult amuzat decât curios, Marius încearcă să ghicească în penumbra străzii persoana care i se adresează pe un ton atât de familiar, cu inflexiuni ironice. Vede înconjurat de cârlionți întunecați un chip cu paloare accentuată, ca a celor lipsiți mult timp de lumina soarelui. Rosa ... Rosa Goldstein! Fostă colegă de facultate, fusese o susținătoare ferventă a socialiștilor lui Titel Petrescu 85, dar la un moment dat se radicalizase brusc, militând pentru afilierea partidului la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
gust, mai mult zaț, dar decât nimic e bună și așa. O înghite cu lăcomie și bea ultima picătură exact când sună telefonul. Lung, insistent. "O fi ajuns deja Smaranda?" Ridică receptorul. Recunoaște vocea lui moș Ilie. Pe măsură ce ascultă, o paloare excesivă se lasă pe chipul lui, ca sub efectul unei năruiri interioare pe care nu o poate controla. Cu voce tremurată, bătrânul îi spune că mașina familiei fusese descoperită de niște copii, abandonată pe marginea șoselei, lângă București. Dar nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Brațul rămase ca amintire la Oarba de Mureș, sfârtecat de un glonț dum-dum. Tot în picioare, dar în fața biroului, ofițerul de legătură sovietic, căpitanul Licavkin Alioșa. Scund, slab, cu mustață neagră, asemănătoare cu cea a "tătucului tuturor popoarelor", ce accentuează paloarea obrajilor. Bretonul scurt marchează distinct fruntea albă acoperită cu ridurile fine caracteristice vârstei de 30 ani. Poartă un veston de culoarea ierbii ofilite și pantalon în aceeași nuanță, largi până la genunchi unde se îngustează și intră în cizme. Uniforma este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
așează pe un taburet aflat lângă unul dintre cele cinci paturi metalice, acoperite cu cearșafuri care miros a clor și începe să tamponeze ușor fruntea celei care stă întinsă pe patul îngust, tip cazon. La vederea chipului cuprins de o paloare înspăimântătoare a bolnavei, Marius simte cum i se oprește inima, apoi începe să-i bată repede și tare. Murmură stins, cu gura brusc uscată ca iasca. Smaranda... Aproape că nu dorește să clipească, disperat ca nu cumva momentul infinitezimal de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
auzise ceea ce dorise atât de mult să audă. Smaranda are ochii ațintiți asupra lui dar nu îl mai vede. Vălul rece al morții înghețase lumina lor iubitoare. Marius se apleacă deasupra ei, îi închide pleoapele și sărută obrazul marcat de paloarea fantomatică a morții. O durere sfâșietoare cum nu mai cunoscuse până atunci îi cuprinde tot corpul. Sentimentul unei depline singurătăți se prăvălește asupra lui cu atâta forță încât cade în genunchi și începe să plângă ca un copil, cu sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pe frunte. Cei împușcați în stomac nu au voie să bea apă. Ridică privirea spre Marius cu dorința să-i aducă aminte unde este rănit, dar se oprește văzând chipul celui pe care moartea îl luase deja în brațele ei. Paloarea obrajilor se transformase într-un galben cenușiu și printre buzele vinete aerul se strecoară în reprize scurte, împotmolite. Lazăre, ia vezi ce e printre plăcile alea. Lazăr pune pe taler un disc și de la primele acorduri Marius tresare plăcut surprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
liniștită. După două ore, care au trecut greu, dar pe care mi le-am impus departe de ea, m-am întors. Stătea într-un jilț de trestie în odaia de primire, cu un empire de culoarea liliacului, care-i accentua paloarea și ofilirea. Acum era mai puțin frumoasă. Dar niciodată nu-mi fusese atât de scumpă femeia aceasta, pe care în alarma mea exagerată și ridicolă crezusem că am pierdut-o. Odată cu bucuria imensă că va trăi, izbucni, mai arzătoare decât
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
împarte cu Jamie, Bobby își admiră bronzul pe care l-am dobândit azi pe yaht, în zonele care mărturisesc unde boxerii noștri au blocat soarele, se uită la urmele albe pe care bikinii lui Jamie le-au lăsat în spate, paloarea aproape strălucind în semiântunericul băii, apa curgând puternic din capul masiv de duș din crom peste noi și pulile noastre se ridică în unghiuri ascuțite și Bobby se trage de ștoi, țeapăn și gros, coaiele îi atârnă strâmte dedesubt, mușchii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]