939 matches
-
în limba spaniolă (seturi de forme pentru fiecare combinație de timp și mod - timpul se referă la când are loc acțiunea, iar modul la siguranța sau nesiguranța subiectului), plus o paradigmă incompletă (imperativul), precum și trei forme non-temporale (infinitiv, gerunziu și participiu trecut). Cele 14 timpuri regulate sunt de asemenea divizate în șapte timpuri simple și șapte timpuri compuse (cunoscute ca timpul perfect). Cele șapte timpuri compuse sunt formate cu verbul auxiliar "haber" urmat de participiul trecut. Verbele pot fi folosite în
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
trei forme non-temporale (infinitiv, gerunziu și participiu trecut). Cele 14 timpuri regulate sunt de asemenea divizate în șapte timpuri simple și șapte timpuri compuse (cunoscute ca timpul perfect). Cele șapte timpuri compuse sunt formate cu verbul auxiliar "haber" urmat de participiul trecut. Verbele pot fi folosite în alte forme, cum ar fi prezentul progresiv, dar în tratatele de gramatică acesta nu este de obicei tratat ca un timp special, ci mai degrabă ca o construcție verbală perifazică. Majoritatea celor mai folosite
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
imperativul negativ la persoana a II-a singular are aceeași formă ca imperativul pozitiv: "nu căntă!" „nu cânta!” La infinitiv se păstrează numai forma lungă: La gerunziu, sufixelor asemănătoare cu cele din română li se adaugă -a sau -alui: La participiu există o singură formă pentru masculin și feminin singular. Verbele de conjugarea a III-a numite „cu accentul pe rădăcină” au forme diferite: "arsu" „ars”, "aprimtu" „aprins”, "coptu" „copt”. Sintaxa limbii aromâne nu diferă în esență de cea a românei
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
o propoziție circumstanțială de scop: " El o catsă oaia di gurmadzu tsi s-nu zghiară" „Prinde oaia de grumaz, ca să nu behăie”. Infinitivul se folosește mai ales cu valoare substantivală. Cu valoare verbală se folosește mai puțin, în următoarele cazuri: Participiul se folosește și cu unele funcții diferite de cele din română: Una din particularitățile de topică se observă în sintagma cu substantiv articulat nehotărât folosit cu "alt, -ă": "altă ună bisearică" „o altă biserică”. Articolul hotărât este în general enclitic
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
tradițional, gramaticienii arabi au folosit rădacina "f-‘-l", „a face”, ca prototip pentru formarea cuvintelor. De la oricare rădacină triconsonantică, se pot forma până la zece forme (în [[limba arabă clasică|araba clasică]] cincisprezece), fiecare cu prototipul său particular. Aceste forme, alături de participii și nume verbale, sunt principalele mijloace de formare a vocabularului în limba arabă. [[Verb]]ele în limba arabă au marcă pentru persoană (prima, a doua, a treia), gen și [[număr (gramatică)|număr]]. Se conjugă după două mari [[paradigmă|paradigme]] (denumite
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
număr (gramatică)|număr]]. Se conjugă după două mari [[paradigmă|paradigme]] (denumite "îndeplinit" și "neîndeplinit"); două [[diateză (gramatică)|diateze]] (activă și pasivă) și cinci moduri la neîndeplinit: indicativ, imperativ, conjunctiv, jusiv sau apocopat și energic. Are de asemenea doua tipuri de participiu (activ și pasiv) și un nume de acțiune (a nu se confunda cu infinitivul). Îndeplinitul și neîndeplinitul se referă, în general, la [[aspect]]ul verbal, dar unii autori consideră că sunt timpuri verbale sau o combinație între timpuri și aspecte
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
-se: Gramaticile limbii maghiare iau în seamă următoarele categorii gramaticale ale verbului: diateza, modul, timpul, numărul (singular și plural) și persoana. Față de limba română, lipsește categoria genului, la fel ca la celelalte părți de vorbire. În gramaticile limbii maghiare, infinitivul, participiul și gerunziul nu sunt considerate moduri verbale, ci forme nominale ale verbului. O caracteristică importantă a sistemului verbal maghiar este existența a două serii de conjugare în cazul verbelor tranzitive: conjugarea definită și conjugarea nedefinită. Substantivul. Genul gramatical nefiind exprimat
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
română, nu cunoaște declinarea, ci doar câteva vestigii ale ei în domeniul pronumelui personal. Verbul francez exprimă aceleași categorii gramaticale ca și cel din română, adică diateza, modul, timpul, persoana și genul (masculin și feminin), acesta fiind limitat la modul participiu. O diferență importantă între cele două limbi este că în franceză formele temporale sunt mai numeroase. Dat fiind că ortografia limbii franceze este în foarte mare măsură etimologică, deci nu redă fidel pronunțarea, în conjugare trebuie să se țină seamă
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
o bate", om zice", ați iubi", or coborî". Verbul a fi se folosește că auxiliar pentru cele mai multe forme verbale compuse. La modul indicativ, viitorul anterior se alcătuiește cu tipul de viitor format cu "a vrea" al lui "a fi", plus participiul verbului cu sens plin: voi/oi fi cântat", vei/ai fi văzut", vă/o fi bătut", vom/om fi zis", veți/ați fi iubit", vor/or fi coborât". La modul conjunctiv se folosește o formă redusă, unica pentru toate persoanele
Verb auxiliar () [Corola-website/Science/317536_a_318865]
-
la formarea ambelor timpuri. La perfectul infinitiv se folosește că auxiliar infinitivul prezent al lui "a fi". "A fi" este și auxiliarul diatezei pasive, formele sale indicând modul, timpul, numărul și persoana verbului, în timp ce verbul cu sens plin este la participiu. Formele verbale compuse din limba franceză (perfectul compus, mai mult ca perfectul, trecutul anterior și viitorul anterior ale indicativului, perfectul imperativului, perfectul condiționalului, perfectul subjonctivului, mai mult ca perfectul subjonctivului, perfectul infinitivului și perfectul participiului) se alcătuiesc cu două verbe
Verb auxiliar () [Corola-website/Science/317536_a_318865]
-
cu sens plin este la participiu. Formele verbale compuse din limba franceză (perfectul compus, mai mult ca perfectul, trecutul anterior și viitorul anterior ale indicativului, perfectul imperativului, perfectul condiționalului, perfectul subjonctivului, mai mult ca perfectul subjonctivului, perfectul infinitivului și perfectul participiului) se alcătuiesc cu două verbe auxiliare morfologice: "avoir" „a avea” și "être" „a fi”. Distribuția lor nu depinde de mod și timp, ci de diateza verbului. Cu avoir se formează toate formele compuse ale aproape tuturor verbelor la diateza activă
Verb auxiliar () [Corola-website/Science/317536_a_318865]
-
ale unor verbe active intranzitive: "vous êtes venus" „ați venit”, "qu’elle soit arrivée" „(ea) să fi sosit”. Diateza pasivă are în esență aceeași structură că în română, formele pe care le are "être" la diateza activă fiind asociate cu participiul perfect al verbului cu sens plin și având funcția de a indica modul, timpul, numărul și persoana acestuia: "îl a été trompé" „(el) a fost înșelat”, "je serai puni(e)" „voi fi pedepsit(a)”. Gramaticile limbii franceze iau în seamă
Verb auxiliar () [Corola-website/Science/317536_a_318865]
-
limbii române se întâlnesc ca verbe modale "a avea", "a da", "a fi", "a putea", "a sta", "a trebui", "a veni", "a vrea", "se cade", "se cuvine", "se pare" etc.. Aceste verbe sunt urmate de un verb la conjunctiv, infinitiv, participiu sau supin. După unii lingviști formează singure predicatul verbal al propoziției, atunci când se află la un mod personal, dar după alții alcătuiesc împreună cu verbul care le urmează un predicat verbal compus. Exemple: am a scrie/de scris", dă să spună
Verb modal () [Corola-website/Science/317827_a_319156]
-
după fr. "habiter un palais", vs. "a locui într-un palat", conform normelor limbii standard actuale. Prin acest tip de calc au apărut, în română, de exemplu adjective provenite din verbe la gerunziu, sub influența unor adjective verbale provenite din participiul prezent francez: "crescând(ă)" < "croissant(e)", sau "suferind(ă)", folosit ca substantiv < "souffrant(e)". Acest tip de calc care înlocuiește o expresie sau un cuvânt din limba română, prin echivalente preluate dintr-o limbă străină, s-a răspândit în Basarabia
Calc (lingvistică) () [Corola-website/Science/317870_a_319199]
-
Creșterea ratei obezității este cel mai evidentă în mediile urbane. Singura regiune din lume în care obezitatea nu este obișnuită este Africa Subsahariană. Termenul "obezitate" provine din limba latină, de la cuvântul "obesitas", care înseamnă „corpolent, gras sau rotofei”. "Ēsus" este participiul trecut al verbului "edere" (a mânca), precedat de prefixul "ob" (supra). "Dicționarul Oxford al limbii engleze" documentează prima utilizare a termenului în anul 1611 de către Randle Cotgrave. Grecii au fost primii care au recunoscut obezitatea ca afecțiune medicală. Hipocrate nota
Obezitate () [Corola-website/Science/315043_a_316372]
-
din conjuncții/adverbe cer de asemenea virgulă: După adverbe de afirmație și de negație sau interjecții, când acestea sunt echivalente ale unei propoziții. Dacă după adverb/interjecție urmează o propoziție introdusă prin "că", virgula nu se mai folosește: Gerunziile și participiile verbale, cu sau fără determinant, așezate la începutul propoziției se despart prin virgulă: Complementele circumstanțiale așezate între subiect și predicat se izolează de obicei prin virgulă: Substantivele în cazul vocativ se separă de restul propoziției: Interjecțiile cu valoare de adresare
Virgula în limba română () [Corola-website/Science/316214_a_317543]
-
diateza pasivă, în limba actuală există și perifraze verbale care exprimă pasivul, de exemplu una analogă cu cea din română, formată din verbul corespunzător lui „a fi” și gerunziul verbului cu sens lexical plin, care are în maghiară și valoarea participiului românesc: "A levél meg van írva" „Scrisoarea este scrisă”. Și această contrucție este relativ rară și folosită fără agent exprimat. Unele gramatici, mai ales relativ vechi, nu iau în seamă o diateză medie, ci consideră ca fiind unele reflexive, altele
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
este "egy számítógépet", nedefinit, prin urmare verbul "vitt" este la conjugarea nedefinită. Gramaticile limbii maghiare iau în seamă modurile indicativ (cu timpurile prezent, trecut și viitor), condițional (prezent și trecut) și imperativ, precum și ceea ce numesc forme nominale ale verbului: infinitivul, participiul (prezent, trecut și viitor) și gerunziul. Desinențele la acest timp sunt: Variantele de desinențe care conțin vocale rezultă din necesitatea de a respecta armonia cu vocalele din rădăcină. Rădăcinile cu final consonantic pot atrage după sine folosirea unei vocale de
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
și acțiunea verbului regent, deși acțiunea subordonată poate fi exprimată și în acest caz de un mod personal (vezi Propoziția completivă de scop). Dacă infinitivul are funcția de subiect, există două situații: Infinitivul are câteva valori speciale: Acest timp al participiului se formează cu sufixul "-ó/-ő " adăugat la rădăcina/tema verbului: "olvasó „care citește”, "néző „care privește”. Rădăcinile unor verbe se scurtează la participiul prezent: "mosolyog" „a zâmbi” → "mosolygó" „care zâmbește”, "érdemel" „a merita” → "érdemlő" „care merită”. Principala neregularitate în
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
infinitivul are funcția de subiect, există două situații: Infinitivul are câteva valori speciale: Acest timp al participiului se formează cu sufixul "-ó/-ő " adăugat la rădăcina/tema verbului: "olvasó „care citește”, "néző „care privește”. Rădăcinile unor verbe se scurtează la participiul prezent: "mosolyog" „a zâmbi” → "mosolygó" „care zâmbește”, "érdemel" „a merita” → "érdemlő" „care merită”. Principala neregularitate în formarea participiului prezent este înlocuirea consoanei finale a rădăcinii unor verbe cu "v": "jön" „a veni” → "jövő" „care vine”, "iszik" „a bea” → "ivó" „care
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
formează cu sufixul "-ó/-ő " adăugat la rădăcina/tema verbului: "olvasó „care citește”, "néző „care privește”. Rădăcinile unor verbe se scurtează la participiul prezent: "mosolyog" „a zâmbi” → "mosolygó" „care zâmbește”, "érdemel" „a merita” → "érdemlő" „care merită”. Principala neregularitate în formarea participiului prezent este înlocuirea consoanei finale a rădăcinii unor verbe cu "v": "jön" „a veni” → "jövő" „care vine”, "iszik" „a bea” → "ivó" „care bea”. Valorile participiului prezent: Forma acestui timp al participiului este în general aceeași cu a indicativului trecut, persoana
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
a zâmbi” → "mosolygó" „care zâmbește”, "érdemel" „a merita” → "érdemlő" „care merită”. Principala neregularitate în formarea participiului prezent este înlocuirea consoanei finale a rădăcinii unor verbe cu "v": "jön" „a veni” → "jövő" „care vine”, "iszik" „a bea” → "ivó" „care bea”. Valorile participiului prezent: Forma acestui timp al participiului este în general aceeași cu a indicativului trecut, persoana a treia singular, și are valoare adjectivală: "a múlt században épített templom" „biserica construită în secolul trecut”. Acest timp se formează de la rădăcina verbului, cu
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
a merita” → "érdemlő" „care merită”. Principala neregularitate în formarea participiului prezent este înlocuirea consoanei finale a rădăcinii unor verbe cu "v": "jön" „a veni” → "jövő" „care vine”, "iszik" „a bea” → "ivó" „care bea”. Valorile participiului prezent: Forma acestui timp al participiului este în general aceeași cu a indicativului trecut, persoana a treia singular, și are valoare adjectivală: "a múlt században épített templom" „biserica construită în secolul trecut”. Acest timp se formează de la rădăcina verbului, cu sufixul "-andó/-endő ", are valoare adjectivală
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
este necesar sau obligatoriu să fie efectuată, ceea ce îl face să corespundă deseori cu supinul românesc: "alkalmazandó szabályok" „reguli de aplicat”, "követendő példa" „exemplu de urmat”, "Használat előtt felrázandó" „A se scutura înainte de întrebuințare”. De regulă se pot pune la participiu viitor verbele tranzitive, dar și unele intranzitive pot avea această formă: "marad" „a rămâne” → "maradandó" „durabil(ă)”, "romlik" „a se strica” → "romlandó" „perisabil(ă)”. Gerunziul se formează cu sufixul "-va/-ve": "mosolyogva „zâmbind”, "érezve „simțind”. În general, gerunziul verbelor intranzitive
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
echivalării sintagmei din care fac parte cu un verb: "levelezést folytat „a întreține o corespondență” = "levelez" „corespondează”, "beszédet tart „a ține un discurs” = "beszél" „a vorbi”, "javítást végez" „a efectua o reparație” = "javít" „a repara”. Formele nominale ale verbului (infinitivul, participiul și gerunziul) sunt considerate părți de vorbire aparte în gramaticile limbii maghiare, de aceea sunt tratate la fel și când au funcția de element copulativ. Practic numai infinitivul și gerunziul verbului "van/lesz" „a fi” sunt folosite cu această funcție
Cuvintele funcționale în limba maghiară () [Corola-website/Science/316259_a_317588]