1,015 matches
-
-i răspundă. — Poftiți, poftiți, spuse Aglaia, punând albumul pe masă, alegeți o pagină și scrieți-mi ceva. Aveți aici un toc și o peniță nouă. Vă deranjează dacă-i din oțel? Am auzit că de obicei caligrafii nu scriu cu penițe de oțel. Discutând cu prințul, Aglaia părea să nu observe că și Ganea era de față. Însă, în timp ce prințul punea penița în toc, căuta o pagină și se pregătea de scris, Ganea se apropie de șemineul lângă care stătea Aglaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și o peniță nouă. Vă deranjează dacă-i din oțel? Am auzit că de obicei caligrafii nu scriu cu penițe de oțel. Discutând cu prințul, Aglaia părea să nu observe că și Ganea era de față. Însă, în timp ce prințul punea penița în toc, căuta o pagină și se pregătea de scris, Ganea se apropie de șemineul lângă care stătea Aglaia, acum în dreapta prințului, și, cu voce tremurândă, întretăiată, îi spuse aproape la ureche: — Un cuvânt, un singur cuvânt de-al dumitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
În Convorbiri Literare, vede În „Sarabanda versurilor rupte din viile” Întinse pe colinele Burdusacilor, Cotnarilor și ale Iașului, Însăși nemurirea poetului, pentru că „transforma viața În vis și poezia În medicament alintător, deoarece numai el „a avut inspirația să-și Înmoaie penița și să cânte apoi la... Flaut tenebra, așa cum numai el o face În mod atât de măiestrit”. Despre „Corabia portugheză” - 1996, „Ironiile plecării” - 2000, „Desfrâu sacru” - 2005, cărți tatuate ironic pe bicepșii amantului aforistic, semnate de Alină Tăcu și aruncate
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
singurul, a turnat și cimentat În litera un zbor prin Iași al unei generații ce și-a stins năduful În ulcica izbita de pământ. În vinul ce se prelingea prin crăpăturile durerilor, Alexandru Tăcu a avut inspirația să-și moaie penița și să cânte apoi la ,,Flaut tenebra” ”. rieteniile și Împrejurările vieții nasc amintiri. După plecarea lui Malin ele au sporit și mai mult. Iar familia le-a conservat cu devotamentul necesar. M-am oprit asupra câtorva din Însemnările colegilor de
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
a rămas până În ziua de astăzi, daca nu În vecii vecilor. * Despre ce a făcut bun Alexandru Tăcu acolo, la școala din comuna din apropierea Hârlăului, locul unde s-a Întâlnit și l-a cunoscut pe codoșul cu cerneală otrăvita În penița stiloului, mi-a vorbit un cunoscut comun nouă - Dl. Iorgu Burghelea, iubitor al condeiului dar și al adevărurilor din viața muritorilor. Dar pentru adâncirea spuselor, dintr-o stație de tramvai, l-am rugat tot pe trăitorul momentelor evocate să le
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
Duncan mai ezită o clipă, apoi deschise penarul Împotriva voinței lui, și scoase stiloul. Alec Îl pisa mereu să-i dea și lui stiloul, și acum Îl luă de la Duncan cu o plăcere vădită, preocupîndu-se să deșurubeze capacul, examinînd vîrful peniței și cîntărindu-l În mînă. Luă și trusa de scris, și, apoi netezi hîrtia, Încercînd să-i preseze cutele. După ce o Întreptă cît putu de bine, Începu să scrie. — Pentru cei interesați... Se uită la Duncan. Să scriu asta? Sau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Hitler, Goering și lui Mussolini. — Ai dreptate, spuse Alec, agreînd ideea. Se gîndi o secundă sugîndu-și limba și bătîndu-și ușor buzele cu stiloul, apoi scrise. Scria repede și elegant, ca și Keats, sau ca Mozart, se gîndi Duncan - repezind vîrful peniței pe hîrtie cu mici Înflorituri, oprindu-se și Încruntîndu-se la ceea ce scrisese, apoi scriind din nou cu stil... Pentru cei interesați. Dacă veți citi aceste rînduri, Înseamnă că noi, Alec J.C. Planer și Duncan W. Pearce, din Streatham, Londra, Anglia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pițigăiat. Cine? nu văd pe nimeni aici! Eu, stiloul tău! Dar de ce ai făcut asta? Cum de ce? M-am săturat să tot dai vina pe mine, când temele îți sunt scrise urât și în grabă; ba curge stiloul, ba zgârâie penița. Îmi e și mie rușine de celelalte surori ale mele care întotdeauna râd de mine. Ele cred că acesta este adevărul, pe când eu nu sunt vinovată cu nimic. Da, ai dreptate, dar eu... Lasă, nu mai spune nimic. Ori te
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
bine! Apostol plecă ochii, de-abia stăpînindu-și un simțământ ciudat de revoltă și umilire. Rămase în picioare, rezemat de dunga mesei. La altă masă lungă, un sergent și un caporal scriau, cu priviri furișe spre noul comandant, scârțâind zeloși din penițe. Ar fi dorit să le spună și lor două vorbe, dar se simțea incapabil și-i era frică să nu întîlnească și la ei milă. Atunci apăru în prag Petre, salvator, zicîndu-i: ― Don' locotenent, am pregătit ceva de mâncare, că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
avea un "caz excepțional"! își freca mâinile și umbla de ici-colo, lovindu-se de colțurile meselor. Pe față îi juca mulțumire și emoție. La o parte, lângă un birou, ședea plutonierul cu fața cenușie, frământând între degete un toc cu penița nouă. Când intră Bologa, pretorul se opri în dosul unei mese, ascultă grav raportul sublocotenentului, luă pachetul cu "obiectele" prizonierului și iscăli ceremonios o dovadă de primire. De îndată ce plecă însă sublocotenentul, fața pretorului își recăpătă expresia de satisfacție, încît Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
condamnare. Apoi de partea președintelui trebuie să mai fie cineva... Și uite majoritatea!... Uite și pricina întîrzierii! Hârtia, sub o călimară ruginită și murdară, râdea întruna. Apostol, înviorat, se duse la masă, se așeză pe scaun, luă tocul și încercă penița. Îi tremurau degetele cumplit și nici un gând nu i se arăta limpede. " Mai târziu... mai e vreme!" își zise după un răstimp, liniștit, pornind iar să umble de ici-colo. Peste un sfert de ceas se opri brusc la picioarele patului
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de noi“. Dar niciunul dintre cei care sorbeau scena din priviri ca pe un vin rar nu pleca. Tânăra făcea prin clasă pași mici, la stânga și la dreapta, pași care o conduseră la pupitrele pe care încă tronau caiete și penițe. Se aplecă peste unul din caiete, citi pagina scrisă și o văzurăm zâmbind în același timp în care-i văzurăm părul ca o țesătură aurită învolburându-se precum o spumă care-i mângâia gâtul, între gulerul bluzei și pielea dezvelită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
emoția se ceartă și se luptă care să ajungă prima pe scenă, în fața unui auditoriu format din două tabere: unul critic, iar celălalt sensibil. Uneori, e greu să ne exprimăm iluziile în fața cuiva. De aceea, hotărâm să le prezentăm cu ajutorul peniței. La un moment dat, toți vrem să devenim scriitori. O mică parte din multitudinea de condeie reușește să treacă pragul prea înalt al afirmării. Surpinzător, inspirația se ivește din toate ungherele vieții. Trecutul, prezentul și viitorul dispar și renasc într-
A doua oară unu by Daniela Pavel () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92916]
-
trebuia să fii prost ca să nu scrii ceva... După un sfert de oră, timp în care a continuat să-și recite poeziile în gând, a izbucnit: „Ascultați aici! «Fulg de vis»! Cine a mai scris o metaforă ca asta?!“... Nici o peniță nu îndrăznea să întrerupă liniștea... „Mihai Eminescu?!“, a întrebat o voce timidă din mulțime... „Mihai Eminescu - a tunat profesorul - a scris multe metafore - s-a mai calmat, dându-și seama de situația delicată -, dar pe asta am scris-o eu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
piață nimic nou, Britney a fost nelipsită din clasamentul celor mai căutați termeni de pe Yahoo și, implicit, al celor mai comentate subiecte. Când s-a aflat că se va relansa la Premiile MTV, pe 10 septembrie, criticii și-au ridicat penițele în aer așteptând un dezastru. Nimeni nu a fost dezamăgit, iar penițele au mușcat instant în carne vie. S-a mișcat mai bleg decât o mumie; a făcut playback decalat; s-a dezechilibrat pe tocuri; avea o privire dezorientată total
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]
-
termeni de pe Yahoo și, implicit, al celor mai comentate subiecte. Când s-a aflat că se va relansa la Premiile MTV, pe 10 septembrie, criticii și-au ridicat penițele în aer așteptând un dezastru. Nimeni nu a fost dezamăgit, iar penițele au mușcat instant în carne vie. S-a mișcat mai bleg decât o mumie; a făcut playback decalat; s-a dezechilibrat pe tocuri; avea o privire dezorientată total lipsită de chef; oare era beată/drogată?; s-a îngrășat (însemnând că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]
-
adâncul pământurilor sterpe -curajul și puterea (omenească)/ s-au topit ca aburul" alăturând-o, peste câteva versuri, unui citat din Coșbuc: "și-acum mă taie, dacă vrei/ și-aruncă-mă la câini." Ce-o fi ieșit? Cum scriu? Scriu cu tocul cu peniță muiat în călimară, pe o hârtie cu textură aspră, astfel încât tocul se mai împiedică și împroașcă cerneală. Tocul e fix acela cu care am scris în primii ani de școală. La fel și penițele. Până și eu sunt tot acela
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
Cum scriu? Scriu cu tocul cu peniță muiat în călimară, pe o hârtie cu textură aspră, astfel încât tocul se mai împiedică și împroașcă cerneală. Tocul e fix acela cu care am scris în primii ani de școală. La fel și penițele. Până și eu sunt tot acela care a scris cu tocul și cu penița în clasele primare. Ce-i poezia? Repet: nu știu. Când o să aflu, probabil că ne vom lua rămas bun... Comentarii critice "(...) Lumea pentru Lucian Vasilescu nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
textură aspră, astfel încât tocul se mai împiedică și împroașcă cerneală. Tocul e fix acela cu care am scris în primii ani de școală. La fel și penițele. Până și eu sunt tot acela care a scris cu tocul și cu penița în clasele primare. Ce-i poezia? Repet: nu știu. Când o să aflu, probabil că ne vom lua rămas bun... Comentarii critice "(...) Lumea pentru Lucian Vasilescu nu există decât atunci când este scrisă. Metafora este realitate, elementele fac schimb de taine cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
așezați-vă acolo. mîna sa tremurîndă îmi indică o mică masă lăcuită stil Ludovic al XV-lea, pe care se aflau : un teanc de foi albe, o călimară cu cerneală, un tampon cu sugativă și o colecție de tocuri cu peniță, cum nu mai folosisem din copilărie, de la orele de caligrafie. În definitiv de ce nu, mi-am spus, îi voi scrie cîteva cuvinte acestui domn Guy Courtois dispărut în mod destul de nepoliticos în natură. — Doriți cumva o cafea ? mă întrebă din
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
făcut-o Înadins sau din pură Întâmplare. Așa se sfârșește povestirea lui Huergo, care În vremea lui era ciudată, dar pe care astăzi o depășesc cu vârf și Îndesat rachetele și astronauții oamenilor de știință. O dată compus așa, din vârful peniței, dezinteresatul compendiu al fanteziei unui mort, de la care de-acum nu mai pot aștepta nimic, revin la miezul chestiunii. Memoria Îmi Înapoiază o sâmbătă dimineață din 1964, când aveam oră la doctorul gerontolog Raúl Narbondo. E trist, dar adevărat, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
vadă! Voia să fie singură. Iar după două zile domnul Ion Rusu, picherul, se întorcea tulburat de la treburile lui, de la cancelaria inginerului, cu cortelu-i uriaș și cu pălăria-i cenușie, pleoștită. Cetea mergând spre casă câteva vorbe zgâriate cu o peniță rea pe un petic de hârtie; cetea, și-și ștergea fruntea de sudoare cu basmaua-i mare, roșie, și nu-i venea a crede! Un băiat de ovrei îi ieșise înainte în capătul uliții și-i pusese în mână hârtia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o treabă probabil foarte importantă, căci obrazul îi radia de fericire. Și-a suflecat mânecile, s-a descheiat la cămașă, lăsând să i se vadă părul galben-roșcat de pe piept, a luat de pe masă un toc, i-a examinat cu atenție penița, a încercat-o, i s-a părut că nu era de ajuns de ascuțită și a schimbat-o cu alta. În sfârșit, când toate preparativele au fost îndeplinite, își fixă mai bine ochelarii pe nas, deschise dosarul cu grijă, întoarse
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care soseau să locuiască acolo, ca să se poată face, eventual, mai târziu o comparație. V-aș fi recunoscător, prin urmare, dacă mi-ați povesti și dumneavoastră, scumpe domnule Daniel, mă îmbie curtenitor, deschizîndu-se din nou la cămașă, luând tocul cu penița verificată și deschizând dosarul la pagina unde făcuse mai devreme ștersătura. ― Acum? Chiar acum? ― De ce nu, scumpe domnule Daniel? zise Arhivarul. Mai târziu vă luați cu treburile, nu mai aveți vreme de mine... Apropo, ați văzut Stâncile de marmură? ― Nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ceilalți fără să se amestece totuși cu ei. Rămânea puțin mai departe și asculta; absent, ca praful pe mobile. Nu vorbea aproape cu nimeni. Își strânsese în cameră, într-o cutie veche de conserve, tot felul de fleacuri, nasturi, agrafe, penițe, ace, de care, zicea, putea să aibă nevoie într-o zi și se supăra foc dacă îndrăznea cineva să-i scormonească prin ele. "Feriți bijuteriile Coroanei", râdea Mopsul, țuguindu-și buzele otrăvite. În general era lăsat în pace și nimeni
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]