879 matches
-
fost găsită în Egipt și datează aproximativ din anul 2800 î.e.n. Pe toate altarele, cel al lui Confucius, în templul de la Memphis, sau al lui Solomon, se ardeau tămâie și smirnă, în Occident, tămâia era simbolul rugă ciunii, smirna al penitenței, iar rășina parfumată simboliza virtute. În Egipt, parfumurile domneau alături de faraoni; acum mai bine de 5.000 de ani egiptenii ardeau rășinile și esențele vegetale aromatice în onoarea zeului Soare (Ra). Cele mai obișnuite parfumuri egiptene erau obținute din uleiuri
Aromaterapia, magia parfumului, cromoterapia şi meloterapia : terapii alternative by VIOLETA BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/373_a_651]
-
clasificare erau reprezentate de clauzură - care indica o separare mai mult sau mai puțin netă de viața persoanelor obișnuite - și de austeritate, care se referea la numărul și intensitatea rugăciunilor, dar și a mortificărilor, precum postul, abstinența, trezirea nocturnă ori penitențele trupești, precum disciplina și ciliciul... și altele asemenea. Aceste două criterii, clauzura și mortificarea, ce se regăseau în sisteme mai mult sau mai puțin riguroase, uneori caracterizate de o observanță rigidă, indicau calitatea și deosebirea dintre diferitele forme de viață
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
însuși le-a practicat, toate trei divine: calea de la Nazaret, calea pustiului și calea lucrării evanghelice». În aceste trei împrejurări ale vieții lui Isus, el vede viața pur contemplativă (calea pustiului), detașată de lume pentru a se dedica rugăciunii și penitenței; viața apostolică (lucrarea de evanghelizare), care exprimă zelul și iubirea lui Dumnezeu față de orice om prin intermediul tuturor lucrărilor de evanghelizare specifice preoților și consacraților; viața de la Nazaret, apropiată de viața de zi cu zi a tuturor oamenilor, exprimată prin muncă
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
Într-o pagină a Primei Cărți a Regilor (21,17-29), comentează episcopul Romei, „Ahab și-a sfâșiat hainele, s-a îmbrăcat în sac și a postit. Se culca îmbrăcat în sac și umbla cu capul plecat. A început să facă penitență”. Precum Zaheu cere iertare Domnului pentru păcatele sale și spune: „Iată, Doamne, jumătate din ceea ce am dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva, îi dau înapoi împătrit” (Lc 19,8). În orice caz, există o cale de ieșire pentru
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
Lc 19,8). În orice caz, există o cale de ieșire pentru corupți. În acest mod Papa Francisc a asemănat experiența lui Ahab cu cea a „omului bun, care căzuse în corupție: sfântul David: «Am păcătuit!». Și plângea și făcea penitență; se căia”. Deci „a cere iertare” este „poarta de ieșire pentru afaceriștii corupți și pentru clericii corupți”. De fapt, „Domnului îi place aceasta: iartă, dar o face când cei corupți fac ceea ce a făcut Zaheu: «dacă am nedreptățit pe cineva
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
atașarea de bogății (Mc 10,21-25) până la siguranța orgolioasă a fariseilor (Lc 18,9), însușite emblematic și de Papa Francisc, ca referințe despre corupția politică, economică și eclezială. E clar că întoarcerea la paradigma originală implică eliberarea „convertirii” de tradiționala „penitență”, care este o consecință, ce s-a dezvoltat în cadrul unei religiozități individualiste și al unei asceze moraliste. Nu este așa în tradiția profetică și nici în Evanghelia Împărăției lui Isus, unde, împreună cu noi dispoziții interioare, convertirea constă într-o nouă
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
este important pentru că sfârșitul timpurilor este aproape, după cum o demonstrează prezența multor rele din lume. Această convingere nu este nouă, ci datează cel puțin de pe timpul papei Grigore cel Mare (†604): experiența lor este privită din perspectiva ascetismului și a penitenței, specifică tradiției monahale. În cele din urmă, după cum s-a spus deja, majoritatea mărturiilor prezintă viața franciscanilor ca pe cea apostolică și ca pe cea a bisericii primare, contrar modelului evanghelic al lui Francisc. Se poate spune că aceste izvoare
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
Boncampagnus”, compusă în jurul anilor 1220 și premiată cu lauri, se mulțumește să evidențieze cele două aspecte ale franciscanismului primar, opiniile lui coincizând cu cele ale lui Iacob din Vitry. În „De commendatione fratrum minorum”, scoate în evidență practica franciscană a penitenței evanghelice. În „De dectratione fratrum minorum”, accentuează acest ascetism până a-l descrie ca fiind inuman, mai ales în privința tinerilor, și critică duritatea și caracterul riscant al peregrinării lor „apostolice”. Fragment din BONCOMPAGNO DA SIGNA, Rhetorica antiqua, în LEMMENS, Testimonia
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
ci a fost mereu primul și cel mai umil în spălarea farfuriilor și picioarelor fraților. Iar dacă impunea vreunui frate, din pricina vreunei greșeli, să se așeze pe pământ pentru a-l «disciplina», el însuși îndeplinea cu multă umilință, împreună cu acela penitența propusă. Respectând personal umilința și ascultarea în orice situație, era foarte ferm în cazul neascultării încăpățânate, iar atunci când vreun frate neascultător era și îndărătnic, chiar și după ce era pedepsit, cu greu reușea să reintre în grațiile sale. Într-adevăr, considera
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
nu este greu să ne imaginăm profunda și vasta influență pe care au avut-o, chiar dacă nu ne putem da seama prea bine de organizarea și calitatea lor. Pentru alte teme particulare, opera reprezintă și o mărturie de valoare excepțională: penitența, sub forma abstinenței de la mâncăruri, este prezentată și recomandată cu discreție, nedisprețuind o masă bună ori participarea la o agapă fraternă împreună cu alți confrați sau laici. Obiceiul cordial de a bea un pahar de vin bun, ca penitență, pentru a
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
valoare excepțională: penitența, sub forma abstinenței de la mâncăruri, este prezentată și recomandată cu discreție, nedisprețuind o masă bună ori participarea la o agapă fraternă împreună cu alți confrați sau laici. Obiceiul cordial de a bea un pahar de vin bun, ca penitență, pentru a coborî nivelul răutății și al tristeții, care ar putea să întunece viața fraților, este o perlă de franciscanism (nr. 118: FF 2554). Opera este o galerie numeroasă de portrete, schițe și creionări, pe care fratele Toma o prezintă
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
și, fiind odată în călătorie împreună cu Fericitul Francisc de la Bevagna spre o altă localitate, i-a cerut iertare fiindcă se dusese din porunca fratelui Filip la acea mănăstire. Atunci Sfântul l-a certat cu asprime și i-a poruncit, ca penitență, să se arunce așa îmbrăcat cum era în râul pe lângă care mergeau. Era luna decembrie. Ud până la piele și tremurând din cauza frigului, a trebuit să-l însoțească două mile lungi pe Fericitul Francisc până la locuința fraților. 5. Același frate Ștefan
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
acest răspuns fraților săi care îl rugau să îndemne o anumită persoană de condiție modestă să intre în Ordin: «Fraților, nu îmi revine mie, nici vouă, să determinăm pe cineva să aleagă viața noastră, ci noi trebuie să predicăm tuturor penitența cu exemplul faptelor și cu cuvântul, și să-i atragem pe toți la iubirea și urmarea lui Cristos, respingând și disprețuind lumea. Doar lui Dumnezeu îi aparține decizia, singurul care cunoaște ceea ce este indicat pentru oameni, să aleagă acest mod
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
morții și o artă funebră, înmulțindu-se capelele și monumentele funerare. Pietatea oscilează între două tendințe: o formă individuală, care duce la misticism, și mari ceremonii comunitare predici, procesiuni, patimi interpretate în piața din fața bisericilor (parvis) care exprimă aspirația la penitență și la mîntuire colectivă. Arta flamboyantă și poemele lui Francois Villon sînt reflectarea acestei epoci frămîntate. Tulburările sociale. Asemenea tensiuni duc la violență. În sate, după înfrîngerea de la Poitiers, țăranii din bogata Île-de-France se ridică împotriva neglijenței nobililor, a extorcărilor
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
credincioși cărora li se cuvin diverse funcții în sînul Bisericilor locale. Sacramente. Pentru catolicii, sacramentele sînt semne sensibile instituite de Isus Cristos pentru a obține grația divină și pentru a sfinți sufletele; ele sînt în număr de șapte: botezul, mirungerea, penitența (sau confesiunea), euharistia (sau comuniunea, împărtășania), maslul, hirotonisire, căsătorie. Salică (lege). Lege a francilor salieni redactată în timpul lui Clovis, pe la 486-496, revizuită de mai multe ori pînă la Carol cel Mare. Această lege conține o clauză care a fost invocată
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
Intervine decisiv în organizarea lumii medievale, respectiv în imaginarul colectiv, discursul religios, concentrat asupra exemplarității și asupra restricțiilor vieții creștine − ele se regăsesc inclusiv în textele de lege (spre exemplu, pravilele medievale românești). O lume supusă canonului, doliului christic și penitenței, o lume care privește icoana ca pe o transfigurare a sacrului, iar puterea ca pe un minister delegat de divinitate, incontestabil și de aceea de neînlocuit. Sub această formă conceptuală, imaginarul se comportă precum o lume deschisă, la toate nivelele
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și primul), al vieții cotidiene, prezența femeii (care se remarcă în grupul "marginalilor"), deși nu este atât de bine reprezentată în texte sau imagini, se poate deduce pe baza analizei antropologice. Momentele existențiale cele mai importante - nașterea, botezul, căsătoria, păcatul, penitența și moartea 18 −, codurile vestimentare, alimentare, sexuale și pedagogice (primii ani de viață ai fiului, iar pentru fiică, până la căsătorie) reflectă încadrarea socială (și nu doar) a femininului în raport cu masculinitatea; același lucru se remarcă în codurile juridice (pravilele sunt cea
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
pământ, fiind mai curând victima transferului maculant al cărnii. Într-un timp potrivnic ei, feminitatea rămâne astfel cea condamnată la a-și reprima atributele definitorii, în încercarea de a atenua dificultățile traiului pus sub semnul permanent al păcatului și al penitențelor. Urmărind acest chip în cronici și în letopisețe, se poate remarca o prezență sporadică în spațiul Moldovei, mai ales la cei dintâi mari cronicari (la Ureche, spre exemplu, există un singur portret feminin, al doamnei Ruxandra, soția lui Alexandru Lăpușneanu
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
totuși la un statut juridic aproape egal cu al bărbatului, chiar în textele pravilelor - fidele față de Levitic și Ecclesiast -, în ce privește dreptul de proprietate asupra dotei sau a moștenirii, în cazul adulterului dovedit public, săvârșit de soț. În majoritatea cazurilor însă penitența îi revine tot femeii, mai ales pentru păcatele sexuale. Pentru că morala de la Curte clama o mai bună cunoaștere a Bibliei (în raport cu mediile nenobilare), scrierile culte nu lasă prea des să se vadă neînțelegerile sau abaterile de la codul riguros cu privire la comportamentul
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
a apei vieții și a morții, a focului vetrei, a vestimentației țesute și a culorilor. Peste acest regim al casei și al "nocturnului" stăpânește însă în evul mediu legea creștină a posturilor. Mai mult: condamnarea generală, dar și concretă, la penitență și la doliu creștin înseamnă pentru femeie și o privare de drepturi sociale și financiare. De la ipostaza de Vestală la cea de vrăjitoare, de la născătoarea de prunci la femeia diavolului, de la mama care își apără de boală fiii și îi
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
celestă, cu un spațiu intermediar al "recuperării" în plan terestru, biserica, dar și cu necesare practici de curățare a trupului și a sufletului, precum postul, abstinența, rugăciunea. În timp ce căderea îngerului este ireversibilă, omul poate să refacă traseul în urma unei drastice penitențe. De cu totul altă factură este itinerariul christic, marcat doar de câțiva topoï, ce jalonează însă întregul imaginar medieval: locul nașterii (ieslele), locul propovăduirii (pustiul, casa obișnuită, grădina și casa Domnului), locul morții (Golgota, crucea și mormântul). Multiplicarea centrilor locuirii
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
medievale ale spațiului și ale timpului reiese imaginea unei altfel de lumi ortodoxe românești: cum știm, gestionate de puterea masculină, dar situate între teama de a nu fi iertată de păcatul adamic - de aici, recluziunea femeii (în spațiul casei) și penitența ei continuă − și între frica permanentă de Îngerul Căzut, (eufemistic) Cel-fără-de-casă. Imaginarul medieval oglindește gândirea, credința și trăirile fiului risipitor (Adam), a cărui speranță se leagă de valoarea mântuitoare a sacrificiului Fiului trimis, ca să nu devină un frate al "veșnicului
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
sau generale (spațiu locuit−spațiu străin, spațiu privat−spațiu public, spațiu laic-spațiu religios, spațiu concret-spațiul "lumii de dincolo" etc.). Timpul însoțește aceste tipologii spațiale și se fărâmițează în "timpii" cotidianului sau ai ritualului, ai cunoașterii/formării (traseul inițiatic) sau ai penitenței (postul, rugăciunea) etc. Am introdus această perspectivă asupra timpului și asupra spațiului tocmai pentru a reprezenta complexitatea dominantei antropologice din modelul imaginarului medieval − completat aici cu al patrulea nivel, al ficțiunilor "literare", culte și populare, care au ca resort imaginativ
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Era diferit, Într-un aspect important, de alte ordine bisericești. Sfântul Benedict punea accent pe activitate continuă. Regula lui principală, „inactivitatea este dușmanul sufletului”, a devenit lozinca ordinului 31. Benedictinii erau angajați În activitate continuă atât ca o formă de penitență, cât și ca o modalitate de a obține mântuirea eternă. Sfântul Benedict i-a făcut atenți pe membrii ordinului său că „dacă putem scăpa de chinurile iadului și obține viața eternă, atunci trebuie - cât mai este timp - să ne grăbim
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
Biserica acceptă unele "cetiri" religioase, admise de oficialitatea canonică, dar într-un context de toleranță neoficială sunt practicate și vechi obiceiuri magice sau "intermedieri", ca aprinderea lumânărilor la anumite morminte, noaptea, împlântarea unui cuțit în morminte, tot noaptea, parcurgerea de penitență a unor drumuri spre anumite lăcașuri de închinăciune, în genunchi etc., etc. Practic, multe țărance cunosc încă o cantitate importantă de astfel de practici magice, dar circulația lor este foarte închisă și extrem de opacă pentru cercetătorul din afară. Există în
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]