1,166 matches
-
de artă este un construct complex care depășește imitația fără să o elimine - arta este reală. Astfel, imitația conlucrează cu imaginația în procesul de creație într-un mod special. Încă de la Platon, prin Sofistul, abilitățile imaginației, dar și cele ale persuasiunii și decepției au fost asociate cu activitatea sofistului, o asociere care stă la baza teoriei estetice ce activează în virtutea imaginației. Aducerea în existență a artei este posibilă prin intermediul creației sub auspiciul imaginației și al inspirației. Orice activitate a imaginației este
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
schimba în nici un fel înțelesul cuvântului, dar îi oferă o dimensiune imagistică. Folosirea anumitor cuvinte în cadrul unei drame duc, prin muzicalitatea lor, la formarea unei atmosfere armonice. Totodată, tonalitatea rezultată a cuvântului vorbit poate induce diferite stări de comandă, invitație, persuasiune etc. Cuvântul scris își păstrează o semnificație și un înțeles în toate modurile în care este folosit, în tip ce cuvântul vorbit, prin sunet, nu afectează în nici un fel înțelesul său, ci accentuează anumite aspecte fonetice ale sale. Stratul lingvistic
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de a transforma persoana în personalitate, iar această transformare trebuie să fie garantată de girul calității. În momentul în care educația, procesul de învățământ este interpretat ca un sistem activ de formare și dezvoltare a personalității umane, de influențare și persuasiune etică în sensul orientării spre un segment de finalitate se pune și problema existenței și funcționalității unui management educational calitativ. Sau altfel spus, prezența managementului este o consecință firească a prezenței eficienței și asigurării calității, ambele reprezentând utilizarea sistematică a
Calitatea actului managerial din grădiniță by Anghel Viorica [Corola-publishinghouse/Science/542_a_1329]
-
nimic și care îi scapă”. Acest tip de ficțiune este și ocazia de a contra utopiile concurente, colectiviste și reformiste, ca Privind înapoi (1888) a americanului nemarxist Edward Bellamy, considerat prea axat pe productivism și consum individual. Această metodă de persuasiune, prin practicarea genului utopic, se regăsește la numeroși anarho-comuniști, precum francezul Jean Grave, autor al lucrării Societatea de după revoluție (1889), Sîbastien Faure, cu Comunismul meu (1921); acesta din urmă celebrează în cartea sa victoria revoluției bolșevice, însă îi opune un
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
internă, importanța acestor trei factori este mai puțin evidentă, dar nu mai puțin reală. A existat o tendință de a reduce puterea politicii la utilizarea forței sau cel puțin de a o echivala cu succesul apelului la forță și cu persuasiunea, neglijând charisma. Această omisiune, după cum vom vedea 3, a condus la ignorarea prestigiului ca element independent în politica internațională. Totuși, fără a lua în calcul charisma unor persoane ca Napoleon și Hitler sau a unei instituții ca guvernul american sau
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
decât orice cuceritor militar sau stăpân economic. Statul A nu are nevoie să amenințe, să utilizeze forța militară sau să folosească presiunile economice pentru a-și atinge scopul; pentru că acest scop, supunerea statului B, ar fi fost deja realizat prin persuasiunea unei culturi superioare și a unei filosofii politice mai atractive. Am prezentat totuși un caz ipotetic. Imperialismul cultural nu reușește să obțină o victorie atât de importantă încât celelalte metode să devină inutile. În epoca modernă, de obicei joacă un
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
militare ca al treilea instrument prin care politica externă încearcă să-și realizeze obiectivele. Indiferent de instrumentul folosit, scopul suprem al politicii externe este întotdeauna același: promovarea intereselor proprii prin alterarea concepțiilor adversarului. În acest sens, diplomația folosește forța de persuasiune a promisiunilor și a amenințărilor în vederea satisfacerii intereselor proprii sau împotriva intereselor adversarului; forța militară folosește efectul concret al violenței asupra capacității oponentului de a urmări anumite interese; iar propaganda folosește crearea și utilizarea de convingeri intelectuale, valori morale și
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
care îndeplinesc în principal funcții subsidiare. Măsura slăbiciunii secretarului general ca actor politic este dată de faptul că el este aproape complet lipsit de cele două instrumente importante de conciliere, amenințarea și recompensa, și că are limite în cazul folosirii persuasiunii raționale și al formulării de acorduri asupra cărora s-a ajuns deja la o înțelegere. Slăbiciunea Adunării Generale, așa cum se prezintă în prezent, se reflectă în slăbiciunea secretarului general. Atât Adunarea Generală, cât și secretarul general pot emite păreri, pot
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
mecanisme care îi permit Adunării Generale să joace rolul de mediere și de reglementare a conflictelor la care ne-am referit. Celălalt instrument aflat la dispoziția secretarului general este un dat al personalității sale și ține în întregime de darul persuasiunii. Mandatul dlui Hammarskjöld demonstrează într-un mod impresionant cât de mult depind capacitățile secretarului general de promovare a păcii de calitățile morale și intelectuale ale celui care ocupă postul respectiv. În această privință, numai un om cu personalitatea lui Hammarskjöld
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
părți urmează politici pașnice și inteligente -, A și B se apropie periculos de mult de declanșarea unui război. Sarcina finală a unei diplomații inteligente, concentrată asupra menținerii păcii, este alegerea mijloacelor potrivite pentru realizarea obiectivelor. Diplomația dispune de trei mijloace: persuasiunea, compromisul și amenințarea cu forța. Nici o diplomație care se bazează numai pe amenințarea cu forța nu poate fi în același timp inteligentă și pașnică. Nici o diplomație care va miza totul pe forța persuasiunii și a compromisului nu merită să fie
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
realizarea obiectivelor. Diplomația dispune de trei mijloace: persuasiunea, compromisul și amenințarea cu forța. Nici o diplomație care se bazează numai pe amenințarea cu forța nu poate fi în același timp inteligentă și pașnică. Nici o diplomație care va miza totul pe forța persuasiunii și a compromisului nu merită să fie numită inteligentă. Rareori, dacă nu chiar niciodată, politica externă a unei mari puteri poate justifica folosirea unei singure metode și excluderea celorlalte două. În general, reprezentantul diplomatic al unei mari puteri, pentru a
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
a unei mari puteri poate justifica folosirea unei singure metode și excluderea celorlalte două. În general, reprezentantul diplomatic al unei mari puteri, pentru a putea servi atât interesele țării sale, cât și interesele păcii, trebuie în același timp să folosească persuasiunea, să ofere avantajele unui compromis și să impresioneze cealaltă parte cu forța militară a țării sale. Arta diplomației constă în a acorda, în orice moment, importanța cuvenită fiecăruia dintre aceste trei mijloace pe care le are la dispoziție. O diplomație
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
cuvenită fiecăruia dintre aceste trei mijloace pe care le are la dispoziție. O diplomație care și-a îndeplinit cu succes celelalte funcții ale sale ar putea eșua în promovarea interesului național și menținerea păcii dacă pune prea mult accent pe persuasiune atunci când circumstanțele cer mai degrabă un compromis. și o diplomație care mizează aproape totul pe realizarea unui compromis atunci când ar trebui etalată mai ales puterea militară a națiunii sau care pune accent pe forța militară atunci când situația politică ar cere
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
circumstanțele cer mai degrabă un compromis. și o diplomație care mizează aproape totul pe realizarea unui compromis atunci când ar trebui etalată mai ales puterea militară a națiunii sau care pune accent pe forța militară atunci când situația politică ar cere folosirea persuasiunii sau a compromisului va da greș. Instrumentele diplomațieitc "Instrumentele diplomației" Aceste patru sarcini ale diplomației sunt elementele de bază ale politicii externe de oriunde și de oricând. S-ar putea afirma că șeful unui trib primitiv ce are relații politice
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
dacă se poate, să aprobe politica externă pe care o reprezintă. Pentru această sarcină a „vânzării” unei politici externe, charisma diplomatului și modul cum înțelege psihologia popoarelor străine sunt cerințe esențiale. Pentru a îndeplini atribuțiile de menținere a păcii prin intermediul persuasiunii, al negocierii și al amenințării uzului de forță, reprezentantul diplomatic trebuie să joace un rol remarcabil. Ministerul său de Externe îi poate da instrucțiuni cu privire la obiectivele urmărite și mijloacele care să fie folosite. Totuși, pentru respectarea acestor instrucțiuni, el trebuie
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
Externe îi poate da instrucțiuni cu privire la obiectivele urmărite și mijloacele care să fie folosite. Totuși, pentru respectarea acestor instrucțiuni, el trebuie să se bazeze pe judecata și abilitățile sale. Ministerul de Externe poate să-i transmită reprezentantului său să folosească persuasiunea ori să amenințe că va face uz de forță sau să-l îndemne să folosească ambele tactici simultan, dar trebuie să lase la discreția reprezentantului modalitatea și momentul potrivit pentru folosirea acestor tehnici. Cât de convingător va fi un argument
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
departe, până când se ajunge la capătul răbdării uneia dintre părți sau a tuturor părților. O astfel de procedură distruge toate virtuțile negocierilor diplomatice, precum adaptarea rapidă la situații noi, folosirea inteligentă a capacităților psihologice, retragerea și avansarea în funcție de cerințele situației, persuasiunea și negocierea quid pro quo și altele asemenea. Interacțiunea diplomatică, așa cum este ea practicată de noua diplomație rusă, se aseamănă mai degrabă cu o serie de ordine militare transmise de comandamentul suprem - Ministerul de Externe - către comandanții din teren - diplomații
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
a două gigantice blocuri de putere, s-au confruntat într-o competiție inflexibilă. Nici una nu se putea retrage fără să cedeze ceva ce considera vital pentru ea. Nu puteau merge mai departe fără să riște declanșarea unui conflict. Prin urmare, persuasiunea a fost echivalentă cu înșelăciunea, compromisul însemna trădare, iar amenințarea cu forța însemna război. Date fiind natura relațiilor de putere dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică și atitudinile cu care aceste două superputeri aduceau în discuție relațiile lor reciproce, diplomația avea
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
să devină complet irelevantă. În astfel de condiții morale și politice, nu intelectul sensibil, flexibil și adaptabil al diplomatului a ghidat destinele statelor, ci cel rigid, neînduplecat și unidimensional al cruciatului. Mintea cruciatului nu cunoaște ideea de compromis și tehnica persuasiunii. Cunoaște doar victoria sau eșecul. Fanatismul moralizator care a fost astfel injectat politicii externe pune în pericol în orice circumstanțe interesele naționale, în înțelesul lor rațional, ale statelor în cauză. Războaiele religioase din secolele al XVI-lea și al XVII
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
natura negocierii și din contextul social în care negocierile au loc de obicei. O trăsătură comună a negocierilor constă în faptul că pornesc de la un maximum de cereri exprimate de părțile implicate, care sunt apoi reduse în cadrul unui proces de persuasiune, negocieri și presiuni, până când ambele părți ajung la un nivel inferior față de cel de la care au pornit. Compensația negocierilor este rezultatul care satisface cerințele părților, cel puțin până la un punct, și tinde să întărească relațiile de prietenie dintre părți, demonstrând
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
cele ale celuilalt. Metodele diplomației sunt relative și condiționate: să nu înainteze distrugând obstacolele din calea sa, ci să se retragă din fața lor, să le ocolească, să execute manevre pe lângă ele, să le diminueze sau să le elimine treptat prin persuasiune, negociere și presiuni. În consecință, mintea diplomatului este complicată și subtilă. El consideră subiectul dezbătut drept o etapă istorică și anticipează posibilitățile incalculabile ale viitorului dincolo de victoria de moment. În cuvintele lui Bolingbroke: Lăsați-mă să subliniez că gloria cuceririi
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
interne și pacea care îl însoțește se dezvoltă din evoluțiile cotidiene și aproape neobservate ale mecanismelor de acomodare și schimbare, idealul suprem al lumii internaționale - cel de a se transforma într-o societate supranațională - trebuie să se materializeze prin tehnicile persuasiunii, ale negocierii și presiunii, care sunt instrumentele tradiționale ale diplomației. Cititorul care ne-a urmărit până aici poate întreba: dar nu a eșuat diplomația în încercarea de a împiedica războiul în trecut? Acestei întrebări i se pot da două răspunsuri
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
în care vor sosi noi membri; poate contribui la crearea unui climat psihosocial bun, favorabil noilor structuri prin pregătirea psihologică a lucrătorilor în vederea acceptării și asimilării noilor structuri, prin utilizarea unor metode și tehnici specifice de schimbare a atitudinilor (sugestia, persuasiunea, jocul de rol) menite a facilita diminuarea sau chiar eliminarea tendințelor de respingere a noilor structuri sau de pasivitate a lucrătorilor. 4.3. Sarcinile psihologului în faza funcționării structurilor organizatorice În faza asimilării și funcționării ca atare a structurilor organizatorice
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
moment dat, situație generatoare de tensiuni interne. Modelul explică așadar nevoia instaurării negocierii. Pe de altă parte, el furnizează și unele sugestii referitoare la procesele negocierii (cum ar fi procesele comunicării), la tacticile folosite (coerciția care crește forța de evitare; persuasiunea, cu efecte opuse, de scădere a forței de evitare), la evenimentele negocierii (întreruperea, ruperea ei). De exemplu, pornind de la modelul lui Stevens, putem prezice că probabilitatea rupturii este mai mare atunci când negociatorii recurg la tactici de coerciție. Se reproșează lui
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
decizie a adversarului); 3) strategii conflictuale (urmăresc obținerea avantajelor fără a face concesii, în schimbul lor; presupun recurgerea la forță, la dezechilibrarea puterii părților); 4) strategii cooperative (vizează realizarea echilibrului între avantaje și concesii; se bazează pe tactici și tehnici de persuasiune, excluzând agresiunea și presiunea). Cât privește tacticile, tehnicile, la care se adaugă scheme și trucuri de negociere, autorul citat prezintă nu mai putin de 30 de alternative acționale. Levinson, Smith, Wilson (2004), referindu-se la strategiile, tacticile și tehnicile negociatorului
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]