5,484 matches
-
Într-un târziu a Înțeles că acesta este un obicei frumos și civilizat, iar pentru Victor Olaru a fost un dureros prilej de a-și aminti de iubita lui Viorița, „soție veritabilă” și de a nu-și putea stăpâni un plâns bărbătesc. A privit lung În ochii copilului, căutând parcă urmele fizice și asemănările cu mama sa, și În timp ce gândurile sale se răvășeau pe Întinderile de timp și spațiu ale Cățăleștilor, esențializând momente ale unor trăiri irepetabile În doar o singură
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
nu le urma. Sfaturile, în general, agasează, dar acestea, în mod special, au ceva previzibil și bătrânicios, care le face și mai antipatice. În limba de lemn a propovăduitorilor moralei creștine, autoarea emite adevăruri banale și meschine: ‹ „Gonește de la tine plânsul suferinței și contemplează la eternitatea care te așteaptă. Dacă te lași doborât de tristețe și de lacrimi, vei rămâne singur și neajutorat. Oamenii sunt solidari la necazuri, dar pe timp scurt și, de cele mai multe ori, interesat.“ Asemenea afirmații sunt de
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
că ai murit... Cum să mor, coane? Ți-am adus ultimele cărți. Îmi întinde două cărți. Cînd le voi spune tuturor că trăiești... Uf! Ce bucurie îmi este dat să trăiesc! Păi, coane, nu prea trăiesc... Nu-mi pot stăpîni plînsul. Dar trăiești, Cezar, uită-te, te țin de mînă. Este doar un vis, coane. Sigur, îmi pare rău că am murit. În sîmbăta aceea trebuia să vin la tine. Bine că ai reușit și azi. Cezar începe să cînte. Izbucniri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
doctorului. Un căpușor mic de ied avea dinții dezgoliți. L-ați omorît! strigă cei doi în cor. Doctorul iese într-un halat de casă și explică: Nu era nimic de făcut. Zău, crede-mă! Criminalule, țipă cei doi, izbucnind în plîns. Povestea se încheie, dar prin sat n-a mers vestea că doctorul a avut vreo indigestie. O jertfă inutilă O oboseală pe care n-a mai trăit-o a pus stăpînire pe el și simțea la fiecare pas că are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
mi-a venit uneori. Bolnavă, cu amețeli, cădeam pe jos și mă tîram să-mi fac treaba. Vădit jenat, profesorul Mihoc dorește să încheie discuția. Bine, o să-l trec, ești mulțumită? Cu cinci? Mulțumesc mult. Acum chiar că hohotele de plîns se aud din sălile vecine Am să văd, te rog nu mă mai strînge de gît, strigă și Mihoc. Eu vă strîng? Dumneavoastră nu mai încăpeți de copilul meu. Profesorul Mihoc trîntește ușa laboratorului și vorbește singur pe culoar. Ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
a face asigurarea. Se încruntă și privește urît spre președinte. Acesta ripostează cu o privire și mai cruntă. Doar îngerul rămîne la fel de blînd și ocrotitor. Procesul său începe și Iosif se uită urît la președinte, se bîlbîie și îl podidește plînsul. Nu-ți fă iluzii că plînsul are vreun efect. Dar nu de asta plîng. Atunci? Mi-i ciudă că mă umilesc inutil. Iosif așteaptă verdictul cam nepăsător. Urîtul ăla nu putea decît să fie și rău. Era să leșine, bietul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
privește urît spre președinte. Acesta ripostează cu o privire și mai cruntă. Doar îngerul rămîne la fel de blînd și ocrotitor. Procesul său începe și Iosif se uită urît la președinte, se bîlbîie și îl podidește plînsul. Nu-ți fă iluzii că plînsul are vreun efect. Dar nu de asta plîng. Atunci? Mi-i ciudă că mă umilesc inutil. Iosif așteaptă verdictul cam nepăsător. Urîtul ăla nu putea decît să fie și rău. Era să leșine, bietul om, cînd a văzut că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
N-am știut că... vă rog să mă iertați... Era cu privirea în pămînt și plîngea. De unde să vă dau 100 de milioane? (atît socotise Tribunalul!) Și la celălalt proces, tot atît vei avea de plătit. De unde? Mircea plînge. Un plîns care a avut efectul scontat. Bine, te iert. Acum pleacă, te rog. A plecat și acum cîrîie pe la alt ziar. Cu ce ți-am greșit, Doamne? Sărbătoarea nașterii lui Iisus se face îndeobște și prin renunțarea, măcar temporară, la răutate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
pur anatomică. Nu mă sperii, chiar de-ar fi să o iau de la capăt. Însă cred că-i prea banal să-mi fac destinul bulgăre de cenușă, apoi să-l ascund în neputința unui om de zăpadă. A trecut vremea plânsului în icoană, a fericirilor amânate, vremea confortului burții de măr a trecut, doctore. Noi avem lumea noastră, cu voi suntem cât să ne măturăm urmele. Domnule doctor, mai încearcă, uite, mă ofer cobaiul tău aceste trei zile cât mai rămân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de papagal, tristețile împăturite ermetic deconspirau așteptările. Voi ieși de aici, nene Matei, chiar dacă va trebui să mă strecor pe sub pardoseală. Nu sunt nebun, crede-mă, libidinosul acesta de terapeut se lovește de noi, ca să-și justifice leafa, ieri imprima plânsul unui copil pe o bandă magnetofon, azi culegea lacrimi pe o foiță de turnesol. L-am văzut eu într-o dimineață cum lega ceasuri, eternitatea număra nodurile eu eram al treizeci și treilea. Nene Matei, individul acesta experimentează obsesii. Petre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
povești de pe front, mă sărutai pe obraji, pe frunte, îmi sărutai mâinile, îmi mângâiai părul. Acum sunt fată mare, mulțumesc, iubitule drag, că m-ai așteptat. Vedeți, Dumnezeu a fost drept cu noi până la urmă. Domnișoara Cătălina a izbucnit în plâns incontrolabil, convulsiv, isteric; ploaia de Sfânt Ilie brăzda obrajii. Genele, ca o pădure răvășită pe timp de furtună; stânci despicate de trăsnet, buzele; fântâni săpate în soare, ochii; tot corpul îi ardea ca un munte cu venele înfundate de lavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și mă apăra de toamna de dincolo. Căci Într-adevăr, Într-un octombrie, În lipsa frunzelor late și dese, culese În mare grabă odată cu strugurii, cerul dă duse pe neașteptate peste mine și mă făcuse să mă refugiez de ruși nea plînsului În prima Încăpere la Îndemînă, tindă Îi spu neam noi, lip sită de ferestre. M-am apărat trăgînd zăvorul. Noroc că nu m-a surprins nimeni, dar lacrimile erau acolo, multe și curgă toare, după verdele verii. Ai mei nu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
bani din portofele și i-au dat basului ca să-l despăgubească de prostia femeii care-i prăpădise moara. — Flory, tăți Îs ai tăi! o zîs atunci basu’. Io n-am vrut a strica nimic, domnule, s-a pus Floare pe plîns cu lacrimi grele, nici un rău n-am vrut a face! — Nu-i nici un bai, o grăit irișu’ cela de Bailey, pune-ți-i pe tăți În șorț și du-te la tine! Peste o jumătate de oră, a bătut și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de către Însoțitorii lui Flory și, la ora nouă punct, le-a dat drumul Înăuntru celor doi soți: Mr. George a intrat pe ușa din dreapta, iar Mrs. Flory pe cea din stînga. Să fi auzit atunci strigăte de uimire, hohote de plîns și de rîs, mulțumiri Sfintei Fe cioare și să fi văzut lacrimi și Îmbrățișări, după care să fi auzit din nou vaiete și bocete de bucurie... Americanii i-au bătut În palme și i-au tropăit din picioare să dărîme
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
după ce coboară din al treilea cer și se plimbă prin Cetatea lui Cristos din mijlocul lacului Acherusius, Pavel ajunge și în „ținutul patimilor”, situat la apus. Aici, răvășit de priveliștea chinurilor la care sunt supuși cei păcătoși, izbucnește într-un plâns amarnic și cere îndurare. Arhanghelul Mihail intervine pe lângă Isus, iar Acesta coboară pentru a doua oară în iad, dar acum nu pentru a-i elibera pe „locatari”, ci pentru a le acorda un „răgaz” (refrigerium) de o zi: duminica. Nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
înțelege nimic. Păstrează totuși în străfundul inimii cuvintele chiparosului. Odată ajunși acasă, primul lucru pe care îl face gazda e să spele, în semn de bună primire, picioarele oaspetelui. Al doilea semn, declanșat în mod spontan și oarecum irațional, este plânsul în care izbucnește Abraham atunci când se apleacă deasupra apei binecuvântate. Plâns stârnit din senin, ca o presimțire tainică și, în același timp, plâns molipsitor. Căci, văzându-și tatăl podidit de lacrimi amare, Isaac începe și el să plângă, iar arhanghelul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
acasă, primul lucru pe care îl face gazda e să spele, în semn de bună primire, picioarele oaspetelui. Al doilea semn, declanșat în mod spontan și oarecum irațional, este plânsul în care izbucnește Abraham atunci când se apleacă deasupra apei binecuvântate. Plâns stârnit din senin, ca o presimțire tainică și, în același timp, plâns molipsitor. Căci, văzându-și tatăl podidit de lacrimi amare, Isaac începe și el să plângă, iar arhanghelul Mihail nu se poate abține nici el, contemplând scena. Lacrimile sale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
semn de bună primire, picioarele oaspetelui. Al doilea semn, declanșat în mod spontan și oarecum irațional, este plânsul în care izbucnește Abraham atunci când se apleacă deasupra apei binecuvântate. Plâns stârnit din senin, ca o presimțire tainică și, în același timp, plâns molipsitor. Căci, văzându-și tatăl podidit de lacrimi amare, Isaac începe și el să plângă, iar arhanghelul Mihail nu se poate abține nici el, contemplând scena. Lacrimile sale cerești se transformă în pietre prețioase. Aplecat deasupra picioarelor oaspetelui, Abraham culege
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în jurul focului, și așteptam să se facă ziuă. Nopțile sunt reci la noi și cu cât se apropie dimineața cu atât e mai frig și întunericul mai greu. De undeva, cocoșul cânta a treia oară. Din întuneric, cineva izbucni în plâns. Un bărbat. Potecile cerului Îmi amintesc de parcă s-ar fi întâmplat ieri. De fapt, spun asta pentru voi, fiindcă pentru mine timpul nu mai există. ...Era tare frumos afară. Stăpânii mă hrăniseră bine și pe urmă mă legaseră lângă casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
n-aș mai fi avut! Numai și numai pe mine mă altoia! Auzi! "O face ca să iasă om din mine". Da' așa, ce eram?!) Ei, da, o ascultam pe mama, fiindcă-mi părea tare rău de ea. Numai într-un plâns o ducea de când murise el. Ne făcea de mâncare, ne spăla, ne ducea la culcare... dar deodată i se umpleau ochii de lacrimi și stătea așa, dusă, nu vedea, n-auzea nimic, puteai să și strigi lângă ea. Pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cum îi era felul: "Ce, numai tu n-ai auzit ce s-a întâmplat în oraș?!" și-ncepuse să-i povestească. Unchi-mio intrase și el în vorbă: "Noi credeam că o să elibereze Israelul și când colo, uite..." și-l podidi plânsul. Așa că scutește-ne, lasă-ne-n durerea noastră și du-te în treaba ta. Dacă n-ai auzit asta, înseamnă că nici nu te privește ce se întâmplă. Nu-i fi fiind israelit, că altfel ai fi crezut și tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
sunt chiar singur, singur de tot pe lumea asta, dacă nici el nu mă iubește dacă nu-l iubește pe tata, sigur că nici la mine nu ține. Deloc ! Parcă s-ar fi rupt băierile inimii și am izbucnit în plâns. Plângeam și pentru tata, și pentru mama mea cea frumoasă și care murise de jale, plângeam și pentru mine cât sunt de singur urlam și de ciudă că bătrânul mi-a făcut asta... Mai ales de ciudă ! Îmi era ciudă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
că pe vremuri nu ne păsa. Noi trăiam aici, în Europa. Cei doi frați rămaseră pe gânduri. Pe drum nu se vedea trecând nimeni și liniștea nu era tulburată decât de foșnetul vântului printre crengile vișinilor din fața casei și de plânsul unui copil mic undeva prin vecini. Stelian umplu din nou paharele cu vinul adus de fratele său și îi ură sănătate. Sănătate, îi ură și Ticu, golindu-și fără grabă paharul. Deci altceva nimic nou..., conchise Stelian. Ba câte ceva ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
n-a avut timp să se mire, până când domnul Țăcălie, însoțit de domnul cel bătrân, s-au ivit în poarta casei lor. De cum i-a văzut, mama a înțeles. Aduceau prima scrisoare din sat imprimată cu "Mort la datorie". Tata... Plânsul mamei a fost înăbușit, molcom, doar pentru ea însăși, dar nu s-a terminat decât când s-a terminat și ea, cu peste douăzeci de ani mai târziu. Bucuria lui cea mare era seara, când istovit de corvezile zilei, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
era încă în picioare, însă în interior, urmele lăsate de foștii ocupanți erau parcă premonitoare a ceea ce avea să devină Bucovina care urma să fie reocupată de ruși peste prea scurt timp. Deși sunt tare de fire, am izbucnit în plâns când am văzut rafturile goale ale bibliotecii și în șemineu urmele cărților arse. El, căci căpitanul de cavalerie era el, Simion, tatăl tău, a înțeles ce simțeam în acele momente și a încercat să mă consoleze : Te rog, nu plânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]