999 matches
-
Dar ce este instinctul dacă nu ideea că avem în noi înșine anumite răspunsuri care provin, atât din cultură, cât și dintr-un simț muzical înnăscut? Avem, deci, structuri interioare, care se armonizează cu experiențele din afară, ca în teoria platoniciană, unde cunoașterea este de fapt recunoaștere. D.P Am vorbit despre subiectivitate și despre instinct, dar poate ar trebui să adăogăm și noțiunea de intuiție. J.M. Pentru mine instinctul și intuiția sunt aproape sinonime. Presupun că intuiția mea participă la
Cu Julien Musafia în căutarea adevărului în muzică by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/8245_a_9570]
-
fi văzut o lebădă cu o noapte înainte de a-și cunoaște viitorul discipol (VII, 5). Înfățișat drept continuarea imaginară a dialogului Phaidon, pasajul care înfățișează reuniunea ucenicilor lui Socrate după moartea acestuia (actul al III-lea) este inspirat din opera platoniciană și include trimiteri precise la aceasta, cum ar fi notația despre cocoșul datorat lui Esculap (Phaidon, LXVI). Dramaturgul român exploatează sursele eline pentru a fixa cadrul piesei sale cu subiect antic. Reminescențele livrești provin uneori și din alte epoci sau
Mit și actualitate by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/5535_a_6860]
-
Ismard ajunge, în studiul lui intitulat Evenimentul Socrate, la concluzii cel puțin ciudate. Mărturiile cu pricina sunt datorate lui Xenofon, discipol al lui Socrate, sofistului Polycrates și oratorului Lysias. Din capul locului, Ismard își declară partipris- ul: „Numai rezistând sirenelor platoniciene, putem înțelege de ce atenienii l-au condamnat pe Socrate”. El ne atrage atenția că Platon socotea că dreptul atenian nu avea criterii stabile. Or, susține Ismard, tocmai lipsa de criterii făcea ca dreptul atenian să fie cu adevărat democratic. Să
Vinovăția lui Socrate () [Corola-journal/Journalistic/3175_a_4500]
-
fi orice, în limitele generoase ale umanului și ale imaginarului, de la țăran frust la mag solitar în furtunile celei mai rafinate civilizații, de la boiangiu/alchimist și cioplitor/ francmason pînă la inițiat în esoteriile budiste, prin doctrina milarepiană, și în sistemul platonician, prin bibliotecile pariziene, și de la țîrcovnic auster la amant infatigabil, toate subsumate unui anumit gen de situare în sacru, Brâncuși se oferă cu maximă generozitate ochiului ciclopic al exegetului român, calificat abisal ca hermeneut unic în virtutea nu mai puțin unicei
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
viață. Când spui timp, spui vătămare, și ce vătămare!" în capul volumului. Grigore Scarlat nu privește timpul sub latura lui constructivă, ca testare și împlinire, ci îl vede aducând numai decrepitudine, rarefiere, diluare. Astfel, tentația abstracției este alăturată ideii perechii platoniciene: "Și chipul Femeii/ Se luminează când/ Frânturi de cuvinte, silabe,/ Ne adună, ca-ntr-un snop,/ Să fim aceiași/ Pentru totdeauna." (p. 12) Tocmai de aceea, poetul aspiră să găsească formele imuabile. Își visează mereu Cartea, editarea mai multor volume
Resuscitarea romantismului by Dorina Bohanțov () [Corola-journal/Journalistic/16716_a_18041]
-
este analizată inclusiv prin intermediul caracterizărilor făcute lui Ionesco de către colegi din propria generație (Mircea Vulcănescu și Emil Cioran), dar mai ales prin avansarea de către autoare a unor inedite ipoteze critice. Printre acestea, de menționat sunt racordarea retoricii ionesciene la curentul platonician, apoi sugerarea unui "manierism" al discursului din operele sale de tinerețe și, în special, punerea în valoare a unei "tematici a alternanței lumină/întuneric, zbor/cădere, tăcere/vorbărie". Tema căutării luminii paradisiace - constantă a biografiei spirituale a lui Eugčne Ionesco
Călătorind prin Ionesquie by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12144_a_13469]
-
clasicizare, de încremenire în oricare din aceste rupturi. Structura insurgenței avangardiste este, în concepția poetului, una radiantă, care sălășluiește simultan în mai multe dimensiuni, dar fără să se identifice în totalitate cu nici una. Ea este dincoace de ele, ca ideile platoniciene. În fine, după cum remarcă și mulți dintre cei care, după redescoperirea post-decembristă a teatrului lui Naum, l-au comentat ca text sau ca spectacol, piesele reunite în acest volum ne mai înfățișează o caracteristică stranie. Experiența sa teatrală s-a
Gellu Naum, dramaturg by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2437_a_3762]
-
cer, eu sunt sigur că surîsul ei (al mării) vopsește cerul pînă departe cu un surîs mai palid și că el nu e albastru decît din culoarea ei". Apelul la cuvîntul scris are, prin urmare, efecte catharctice, atît în accepție platoniciană, de inducție empatică a trăirii intense, cît și în sensul aristotelic contrar, de purificare sufletească și spirituală. "Plăcerea textului" cuantifică, și în cazul dat, corespondențele subtile dintre macrocosm și microcosm. Modul liric se împletește, în această proză, cu modul dramatic
Sephora, Bianca și Sofia by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Journalistic/14429_a_15754]
-
Arion Domnule profesor Romul Munteanu, vă surprind într-un moment mai greu al existenței dumneavoastră. - Da. Trăiesc un moment dramatic. Sunt orb de trei ani și mă obișnuiesc greu cu noua mea viață. Parcă sunt într-un fel de peșteră platoniciană, în care nu mai văd capătul tunelului. Nu mai pot scrie și nici citi. - Nu v-ajută nimeni? - Ba da. Soția mea, Lucia și o prietenă, Cristina. Ele îmi citesc sau scriu ceea ce le dictez - jumătate din volumul meu de
Romul Munteanu: "Am ieșit din scenă ca un personaj mediocru." by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14255_a_15580]
-
neputincioasă în cunoașterea voinței, doar intuiția (contemplația) avînd sorți de izbîndă în sesizarea ei. Dar ceea ce sesizează intuiția nu e voința, care în calitate de numen nu poate fi obiect pentru un subiect, ci doar aspectul ei ideal, adică ideile în sens platonician (matricea formelor intime). Asta înseamnă că esența lumii are un conținut, care e voința (lucrul în sine) și o formă, care sunt ideile platonice (structura cuantică, i-am spune azi). La aceste idei nu se poate ajunge decît prin artă
Velle non discitur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3963_a_5288]
-
singura care reușește să dezvăluie voința universală e muzica, celelalte arte fiind precare sub unghiul putinței de a surprinde numenul. E totuna cu a spune că în vreme ce muzica atinge temeiul universului, celelalte arte (pictura, sculptura, poezia) se mărginesc la ideile platoniciene. Inadvertența e că la început Schopenhauer spune că voința nu poate fi obiect pentru un subiect, ca acum să spună că prin muzică subiectul uman poate atinge voința. Voința se manifestă prin muzică, și atunci nu mai e numen, ci
Velle non discitur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3963_a_5288]
-
Pierderea identității, reificare, anihilarea oricărei tresăriri spre comuniunea umană, în numele diktatului patriei abstracte, de fapt al victoriei lui Ulise, un perfecționist al războiului în disprețul și defavoarea literaturii cu care tot îl amenință Ziaristul. Venind din stirpea ilustră a visătorului platonician, sustrăgându-se Urmăritorului, rațiunii comune, rațiunii de stat și chiar morții, personajul este un fel de statuie a despătimirii, un simbol al jertfei solipsiste. Această evadare extremă din promiscuitatea și demonia realului se anunță și în "Împăratul și călușeii" prin
Tragicomedii cu evazioniști by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16466_a_17791]
-
suflet (De anima, III, 433a-b). Aristotel tratează în mod general despre orexis în De motu anim., cap. 6-8)<footnote Pentru rolul acesteia în platonism, Francis Peters ne îndeamnă să căutăm și însemnătatea termenului epistrophḗ (= întoarcere, reîntoarcere). Astfel, „reîntoarcerea” din tradiția platoniciană este distinctă, dar legată de problema epistemologică a cunoașterii lui Dumnezeu. Ea diferă prin aceea că este în funcție de dorință (orexis). Fundamentul ei ontologic îl constituie identificarea Unului transcendent cu Binele (Platon, Republica, 509b, Phil. 20d; Plotin, Enn. V, 5, 13
Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
din țîțîni, a cărei evoluție întru progres se intensifica vizibil, în pofida anomiilor conjuncturale. Al doilea motiv, posibil a fi coroborat cu acel "mal du siècle" trăit în serie de spiritele atinse de aripa geniului ilustrează o predispoziție nostalgică, de tip platonician și gnostic, conform căreia temeiul profund, autentic al existenței s-ar afla într-o lume a "vîrstei de aur", iar aspirația inconștientă către conținutul mitului în cauză ar putea fi proba supremă a condiției blestemate pe care nu doar Poetul
I. Heliade-Rădulescu - 200: Viziuni poetice by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Imaginative/15245_a_16570]
-
în pictura sa și care, aparent, sunt elementele unor potențiale naturi statice, cum ar fi merele, sau pietrele sau orice altceva, nu sunt decît spectre, sigle ale unei lumi încă neinstituite, concepte solitare într-un discurs neformulat, sau chiar arhetipuri platoniciene, realități primordiale și incoruptibile. Ovidiu Maitec vine de jos, din lumea fenomenală, dintr-o îndelungată civilizație a statuarului, și încearcă să mîntuie efemerul prin ridicarea lui la semnificație spirituală, să transforme materia în sursă de comunicare. El vine, așadar, dintr-
Ovidiu și Sultana Maitec by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12817_a_14142]
-
vede geniul lui, față de Kant, care e mai plăvan: el are impresia că rezolvă. Platon își dă seama că nu rezolvă nimic. Eu am afirmat odată, într-un salon, că Platon este mișcarea spiritului înlăuntrul eternității. Când gândim, toți suntem platonicieni. Dacă eu încerc să gândesc universul, trebuie să mut Biblia în universul înghețat al ideilor platonice. Asta înseamnă meditația. Platon a intuit cel mai bine jalea omului neputincios în fața esențelor. Față de măreția lui Cristos, Platon e un personaj mărunțel și
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
cum să vorbim, dacă nu așa, femeilor? Ah, femeile, piedica întregului progres...! abia dacă născocește... Face ce simte... Este un bărbat avortat... Este anti-supra-bărbat... Și continuă cei doi, până în final când exclamă don Fulgencio, gândind în el Socrate al dialogurilor platoniciene: Nu ne rămâne, Carrascal, decât că bărbatul este reflexivul, iar femeia instictivul? Rămâne. Nu pare a fi femeia tradiția și bărbatul progresul? Așa pare. Nu rezultă că femeia este memoria, iar bărbatul inteligența speciei? Așa rezultă. Nu zicem că femeia
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
înclinat către o metaforizare a domeniului, ceea ce nu vine în contradicție cu noțiunea de arhetip, care - după Jung - nu poate fi descris decât alegoric. Uneori se denumesc diferit aceleași idei. Se folosește însă mai ales accepțiunea foarte generală în sens platonician, conform căreia, tot ce este mai simplu ar fi arhetipal; în muzici tradiționale pot exista asemenea structuri simple - cu cât este un gest muzical mai primitiv, "natural", mai puțin "înflorit" cultural, cu atât este mai aproape de arhetip. în studiile scrise
Înaltul cer al muzicii românești - interviu cu Corneliu Dan Georgescu by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9502_a_10827]
-
epocii, reprezentând o categorie aflată, În perioada de Început a regimului comunist, la mijlocul „indecis” al categoriei „tovarășilor de drum”, ezitând În adeziunea „deplină” la un regim deloc Îngăduitor cu ezitările. Domnul Iosef Eugen Campus se definește În textul său „Banchet platonician la mod românesc” (Deschizând noi orizonturi, vol. 1, Editura Libra, București, 2002) drept un naiv, un soi de Don Quijote. Refuzase să intre În Partid („eram instinctiv și principial Împotriva oricărei dictaturi”), dădea adesea „cu oiștea În gard”, dar Încuviința „principiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
golire de acțiune și de sens, lentă distrugere. „Pericolul apare atunci când aș crede că identitatea sau identitățile mele sunt entitate. A fi italian sau triestin sau aparținând, să zicem, unei ideologii totalitare, fascist, comunist, În sens absolut, ca o categorie platoniciană”, răspunde Claudio. „Partidul, de pildă, cu «p» mare sau Patria, cu «p» mare. Chiar și a fi tată, Capul familiei. Mie Îmi place, cum știi, acest rol. Aș putea să mă definesc, absolutizând realitatea, doar așa: eu sunt un părinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
indiferent. Dimpotrivă, are loc mai degrabă în felul a ceva ce traversează mai multe alternative de existență. Faptul repetării înseamnă altceva decât restabilirea - chiar și pe o altă treaptă - a stării anterioare. Înseamnă altceva și față de ceea ce ne spune termenul platonician anámnesis, reamintire a unui mod originar de existență. Nu se mai definește ca participație la un model atemporal, unul și același pentru oricine. Stă în relație cu noi categorii ale vieții subiective: voință liberă și suferință, păcat și vină, stare
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ocupă în constelația semantismelor lui *per- este mereu prezentă. Altminteri nu am putea înțelege de ce problema prudenței eline este una peratologică, deși cuvântul peras nu este niciodată invocat în relație cu sophrosyne 1. Altminteri nu am putea înțelege de ce tema platoniciană a asemănării omului cu divinitatea (syngeneia și homoiosis) este una peratologică, deși cuvântul peras nu apare niciodată în acest context. Ambele teme sânt teme ale "încercării limitei", ale lui peratos peira (neformulate însă nicăieri ca atare), dintre care prima pune
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
șansa pe care o are din capul locului cu un tată profesor de dogmatică și deci cu o bibliotecă de toată frumusețea chiar acasă. Îl interesează patristica și, în felul acesta, vreau să-l prind pentru filozofie, trimițîndu-l la sursele platoniciene și aristotelice ale patristicii. Mă apropii de sfârșitul Originii operei de artă. Lucru remarcabil făcut, dar vă mărturisesc că mi se rupe inima gîndindu-mă cât timp și câtă energie au putut pierde Gabi și prietenul lui pe altarul lui Heidegger
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
indiferentă? Poate fi calitatea umbrei indiferentă? Sau altfel spus: cum poți face umanistică fără feed-back? Până și meseria tăietorului de lemne are o funcție formativă. Socrate și Platon știau foarte bine ce înseamnă acest acord suprem. Mă tentează o parafrază platoniciană: "Dar spune-mi, Criton, ne putem închipui un înțelept din vechime sau vreun mare tragedian învățîndu-i pe oameni ce este drept, frumos și bun, iar el purtîndu-se asemeni unui scrib de rând, care disprețuiește și înjosește prin fiecare zi a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
lucrările care o alcătuiesc rînduindu-se în două orizonturi distincte și autonome: pe de o parte lucrări de istoria filozofiei europene, de metafizică, hermeneutică și logică, ce vădesc un adevărat cult pentru filozofia elină și filozofia clasică germană (comentarii la dialogurile platoniciene, Concepte deschise la Descartes, Leibniz și Kant, comentarii la Fenomenologia spiritului a lui Hegel, Despărțirea de Goethe, Șase maladii ale spiritului contemporan, Tratat despre ființă, Fals tratat de logică); pe de altă parte, lucrări ancorate în exclusivitate în fenomenul autohton
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]