1,400 matches
-
era mare epidemie de holeră. Perorația lui a declanșat numai ironii : de unde etuvă ? Obișnuita lipsă de respect ce o pun oamenii de la noi atunci când combat o opinie diferită. Iar tinerețea medicinistului nu-i permitea nici ea să cedeze, astfel că, plictisiți, chiar și cei ce i-ar mai fi dat dreptate s-au strâmbat, hai, domnule, lasă-ne ! Iartă-ne ! Deschide ochii, trezește-te și vezi că ești în Balcani, nu la Heidelberg, i-au aruncat bietului tânăr, ce avea, într-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ei promptitudine Margot. Dar ce putea face regele Carol ? Vezi bine, Ștefan, că nu putea face nimic, de vreme ce nici când a vrut n-a putut și a ajuns să se sinucidă... — Tu ne renonces pas de dire tes naïvetés ! Replica plictisită a Sophiei îi dă sentimentul unei ascuțite nedreptăți. — Ba s-a sinucis ! replică, fulgerând-o din ochi. Este sigur că s-a sinucis, pentru că veșnic se afla într-o stare teribilă de nervi și toată vremea la castelul de la Sinaia
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
caracter solemn a încetat ! Regele Ferdinand, având nervii sensibili ce se știu, arăta foarte nemulțumit. Întrebarea mea era dacă astfel de lucruri pot fi întâmplătoare. De ce un asemenea ton mieros ce pare să parodieze politețea ? îl oprești cu un gest plictisit și doar un neatent ar putea să nu înțeleagă ceea ce spune de fapt vocea ta morocănoasă : — Cum n am fost la Curtea-de-Argeș... răspunde morocănos Profesorul Mironescu, ridicând mâinile în aer a neputință. Adică : Ce aș putea spune eu, care nu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
deschise încât simți cum ochii ți se albesc, când pui mâna pe clanță auzi cum se prăvălesc în spatele tău bătăile pendulei... Am uitat să vă întreb dacă a ajuns până la dumneavoastră zvonul demisiei lui Brătianu, aruncă tânărul. — Demisie ? ! Profesorul repetă plictisit, după el. N-are nici un chef să-i mai răspundă, după ce toată după amiaza a vorbit inutil. Inutil, inutil ! acest june nu știe decât să-i dea înainte cu întrebările lui stereotipe care la ce ar putea să-i folosească
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ei din Otopeni ca să nu o vadă Ialomițeanu că e cheală și poartă zi și noapte o căciulă roz-murdar, flaușată. — O luăm și pe Yvonne la teatru ? întreabă Nenea Jorj, ca și când tu nu ai fi de față. — E relâche ! spune plictisită Muti. Și pe urmă, cu totul alt ton, spre tine : — Stai dreaptă și nu te mai tot uita așa ! Când se uită așa, am impresia că lușează ! — Atunci întoarce spre teatru ! strigă Nenea Jorj și împunge în caftanul birjarului cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pe jumă tate vizibil atinsă de aroganța specifică vîrstei. Ești singurul personaj din cadru care privește altceva decît obiectivul aparatului. Îmi amintesc la ce te gîndeai, În momentul În care fotograful a declanșat procedeul, căznindu- te, sub aerul de vedetă plictisită, să imprimi pe peliculă și vedenia ta nesigură, mai degrabă temătoare, asupra viitorului. Cine vei fi În anul 2001, cînd vei avea treizeci de ani, și cum va arăta lumea noastră atunci? Asta te Întrebai. Ți se părea cuvenit să
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
enorm, fac și eu ce face toată lumea, mănînc cu poftă. Dar cîinii par aceiași ca la Hațeg. Mă opresc și Îi privesc o clipă cum se hîrjonesc pe aleea prăfuită, flocoși și murdari, și un cîine semeț, cafeniu, se Îndepărtează plictisit. Îl privesc oarecum intrigat și, ca să-mi treacă, ca să-mi alunge Îndoielile, se oprește și Își Întoarce botul spre mine. Mă fixează cu doi ochi de culori diferite. Dau peste Bogdan la locul de fumat din fața dormitorului. Nu mai vorbim
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
care fumează cu chipuri crispate, privind preocupați un zid, sau un copac, sau cerul acoperit de nori. Smulge unul din grămadă și Îl bagă În șuturi pe ușa dormitorului, și Dumnezeu știe cîtă distracție a reușit să ofere el veteranilor plictisiți dinăuntru. De obicei nu se Întîmplă mai mult de o ticăloșie pe seară, așa că putem respira ușurați pentru moment, deși urmează să urcăm În dormitor și ne așteaptă o noapte Întreagă În care se poate Întîmpla orice. Visul recurent În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
profilurile de metal, nituite, care susțineau acoperișul tribunei de dincolo de teren. Sus într-un colț rămăsese agățat un zmeu, ferfenițit după toți anii ăștia de război, c-o terfeloagă de coadă umedă, pe care vântul abia dacă o mai flutura, plictisit... Dar venea, special pentru spectacolul cu motociclete, fanfara Garnizoanei... Uniforme bleumarin... Coborau în ritm de marș, cu alămuri și cu talgere, dinspre calea ferată și cutele pantalonilor le zvâcneau ritmic sub genunchi în timp ce intrau pe poarta larg deschisă... Fanfara străbătea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și treceam prin Piața Romană. Jos pe treapta de la ușă, două liceene stăteau gata să coboare la prima stație... Unde e Irimia? Hei, Irimia! Notează un titlu pentru viitoarea ta nuvelă! Exact în clipa asta mi-a venit în minte! Plictisite și frumoase! Ți-l fac cadou!... Plictisite și frumoase, așa arătau liceenele de care vă povesteam... Apropo, ați observat cum trece pe stradă o femeie frumoasă? Tânără și frumoasă! Dar cu adevărat tânără și frumoasă! Trece, așa, cum să spun
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
treapta de la ușă, două liceene stăteau gata să coboare la prima stație... Unde e Irimia? Hei, Irimia! Notează un titlu pentru viitoarea ta nuvelă! Exact în clipa asta mi-a venit în minte! Plictisite și frumoase! Ți-l fac cadou!... Plictisite și frumoase, așa arătau liceenele de care vă povesteam... Apropo, ați observat cum trece pe stradă o femeie frumoasă? Tânără și frumoasă! Dar cu adevărat tânără și frumoasă! Trece, așa, cum să spun, înveșmântată într-o mică lume a ei
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
autobuzul de care vă povesteam se mai afla un bătrân cam jerpelit și guraliv de felul lui, chiar în spatele celor două liceene. "În ce clasă sunteți?", le-a întrebat. Dar ele, nimic, nicio reacție. Sloi de gheață. Erau frumoase și plictisite și nu-i dădeau nicio atenție. "A unsprezecea?", a insistat bătrânul vagabond. "A douăsprezecea?" Una dintre liceene a catadicsit să dea rece din cap, privind ostentativ în altă parte; cum s-ar zice: mda, ești pe-aproape, insistă. Era ca și cum
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
liceene a catadicsit să dea rece din cap, privind ostentativ în altă parte; cum s-ar zice: mda, ești pe-aproape, insistă. Era ca și cum bătrânul vagabond le-ar fi întrebat: ce carte citiți, domnișoarelor? Și ele i-ar fi arătat plictisite coperta: poftim, Structurile antropologice ale imaginarului! Că tot nu-nțelegi nimic!... Cam așa ar veni. Bătrânul cel trențăros n-a mai insistat. "Cum s-au dus anii!", a vorbit el de unul singur și a râs cu amărăciune, dând ușor
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
neapărat cu gândul la trecut. Nici n-aveți motive, îi răspunse ea aluziv. Plină de îndrăzneală, întinse spre el paharul și îl somă cu dezinvoltură să ciocnească. Irimia îi făcu lui Dragoș semn peste capete, bine dispus. Mulțumesc pentru titlu! Plictisite și frumoase. Am reținut sugestia! Poate colaborăm! Nu, nu... Mulțumesc, n-am veleități literare. Măcar cu sfaturile unui expert în materie de sex frumos! Asta rămâne de văzut. Roșca și Gherasim schimbară o privire între ei și sparseră micul grup
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
veți dori. Totdeauna mi-am zis că dacă are cineva răbdare să ne asculte, jumătate din dreptate este împlinită. Dar s-o iau metodic, ca să vă cruț totuși timpul. Ursitoarele erau bete, probabil, când au venit la căpătâiul meu sau, plictisite, au vrut să se amuze. Au făcut din mine un fel de acrobat fără plasă. Mi-au dat o înverșunare greoaie și o exaltare care, amestecate, au devenit destin. Și veți vedea că nu vă spun baliverne. Ascultîndu-mă, o să vă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
-i mai păsa de nimic. Nici de cobră, nici de cei care înfricoșați își aruncau mai departe tributul umplând pălăria cu monede care acum zornăiau de fiecare dată când cineva le sporea numărul. Îmblânzitorul rămânea așa ceasuri întregi, de parcă murise. Plictisită, cobra renunța să se mai legene și se culca pe grămada de monede, încolăcindu-se peste ea. După un timp, îmblînzitorul tresărea brusc, ca trezit din somn. Mătura cu dosul palmei cobra de pe grămada de monede, vărsa monedele într-un
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să zic, de la o mare înălțime. Și m-am gândit cât de orbi sîntem în fiecare dimineață. Se luminează această stea pe care ne naștem și murim, iar noi nu găsim ceva mai bun de făcut decât să ne controlăm, plictisiți sau grăbiți, ceasul. Noaptea se retrage undeva în neant și ne regăsim pe noi înșine și lucrurile din jur fără să ne mirăm cel puțin, încît nici măcar nu le mai observăm. Ni se pare că e o datorie a pământului
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să "aranjeze" la telefon cu "cineva" ca să putem intra fără să plătim. Pierdem timpul și mă simt oribil din pricina posturii jenante în care ne punem. Număr dolarii pe care îi am, decis să nu mai aștept, dar "cerberul" de la poartă, plictisit, probabil, să ne vadă ciorovăindu-ne, ne face semn să intrăm. Urc de unul singur fosta Cale Sacră, ce suie în serpentină povârnișul pe care, din gloria celui mai mare oracol al antichității, a rămas un fel de cimitir arheologic
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
o femeie rea și clevetitoare, enervată că trebuie să șteargă de praf măcar la două zile, atâtea pendule și să țină ordine într-o "casă de nebuni", cum bodogăne ea. M-am săturat s-o aud. Și făcu un gest plictisit, disprețuitor, care arăta cât preț punea pe asemenea bârfe. Apoi, mormăi ceva ambiguu: ― Melancolia nu cruță pe nimeni, să știi. Și, la urma urmei, între liniștea sfinților și furia nebunilor nu e decât o diferență de diagnostic. Poate, nu întîmplător
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
doctorul are probleme cu auzul. Trebuie să aplece urechea dreaptă spre interlocutor când i se vorbește prea încet. Din când în când, își ștergea fața roșie cu enorma sa batistă cadrilată și se uita spre pendula din perete. Probabil, aștepta, plictisit, ora la care se putea urca în apartamentul Monseniorului. A devenit, brusc, atent, zărind cicatricea de pe pieptul lui Julius, subțiată acum de timp și de soare. S-a ridicat de pe scaun și a atins cicatricea cu degetul: "Ce ai acolo
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cu intensitate febrilă dar gustul revoltei se va cocli. Ești dezamăgită... totul pleacă de la centru obosită, târându-ți pașii te vei întoarce acasă. Când îți schimbi bluza cu năsturași de argint mă găsești pierdut în buzunărelul din colț, mă arunci plictisită. Eu fac poezele în alt ungher rătăcit; iubirea redusă la un joc spiralat neîntrerupt și absurd, bagatelă în veșmânt de primadonă. Gândești obsesiv: copilele pătrund în tanga din folie diamantată, băieții vor numai tricouri de firmă dacă și soțul face
Femeia ?nceputului de mileniu by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83707_a_85032]
-
semne prin oglindă. Desigur că s-a adus tortul cu lumînările care trebuie stinse, deși Rafaelito ar fi preferat să treacă peste acest număr de data asta, fiindcă, lîngă el, Martin privea Întreaga ceremonie cu un zîmbet puțin batjocoritor și plictisit; dar Victor n-ar fi pierdut prilejul ăsta pentru nimic În lume și acum aprindea toate lumînările cu un singur băț de chibrit, Vilma se temea să nu se ardă la degete, dar nu s-a ars, deși luminarea aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
au fost aruncate claie peste grămadă și aproape că o Înconjoară din toate părțile pe Arminda, ce Înfățișare ciudată iau Încetul cu Încetul toate lucrurile În timp ce Înaintezi cu Arminda spre masa În fața căreia s-au oprit ea și el, urmărind plictisiți o scenă care n-ar fi trebuit să fie tristă, care s-a petrecut pentru ca să asculți aceste cuvinte care păreau spuse de Nilda, am vrut mult să-ți fac un cadou, domnișorule și ea tocmai reușea să dezlege pachetul pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ascunse fața În palme. Se mișcă abia cînd și-o aminti pe Arminda călcînd cămășile lui Santiago, curînd după nuntă. Au trebuit să Îndeplinească o serie Întreagă de formalități, Juan Lucas a aranjat totul foarte bine, deși era puțin cam plictisit, ce-i drept. În palat domnea tăcerea, mergeau În vîrful picioarelor, vorbeau numai strictul necesar și În șoaptă. Juan Lucas propuse s-o ducă În dormitorul ei, dar Țanțoșa zise că aici muncise Întotdeauna și aici trebuia s-o lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
organizăm? Ar trebui să numim déjà vu mai fiecare moment pe care-l trăim), ci răvășirea pe care ți-o produce, magia intensă pe care, fără să știi de ce, o simți întotdeauna într-o astfel de situație. Stai la televizor, plictisită, într-o după-masă, te uiți absentă la vreo emisiune care nu te interesează și brusc parcă explodezi într-o sferă de lumină intensă: hei, dar clipa asta ai mai trăit-o o dată! Sigur, sigur, exact așa a fost! Dar nu
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]