979 matches
-
țară la vechea catedră și că n-a primit scrisoarea ce i-a trimis-o D-na Ungureanu și în care îl ruga să se intereseze la Roma de teza de doctorat a Romildei Persiani despre Nicu Gane. Tocmai atunci poștașii italieni erau în grevă și o corespondență imensă a fost aruncată în Tibru. Vă cer din nou iertare pentru tăcerea mea de până acum. Am fost și suntem extrem de ocupați. Îmi exprim speranța că sunteți cu toții sănătoși și că lucrați
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
mail transfer protocol - care a făcut posibil schimbul de mesaje e-mail Între sisteme de calculatoare eterogene. Astfel, puteai trimite mesaje e-mail altor persoane fără să te preocupe ce hardware sau serviciu de e-mail au. Dintr-odată, lumea beneficia de un poștaș electronic care distribuia corespondența oriunde rapid și ieftin, În ciuda ploii, lapoviței sau ninsorii. Însă, pentru a deveni Într-adevăr plată, compania ta avea nevoie de mai mult decât posibilitatea de a trimite e-mail-uri. Toate departamentele tale interne - vânzări, marketing, fabricație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
la vagonul poștal cu însoțitor până la destinație. Între Buzău și Râmnicu Sărat trenul a fost oprit de dezertori sovietici. Oamenii au fugit pe câmp. Cei prinși au fost jefuiți și dezbrăcați, vagonul de poștă devastat și coletele violate. CFR-istul poștaș și însoțitorul au fugit și ei să își scape viața. Dar, o, minune! Dezertorii sovietici spărgând ambalajul din scândură, la vederea minunăției s-au prosternat la pământ. Unul care rupea un pic pe românește înduplecă un călător să le descifreze
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
gem de zmeură. Am băut din cidrul local și m-am străduit să-l găsesc gustos. Problema vinului continuă să-mi întunece orizontul. Am mai găsit câteva scrisori în cotețul de câini. Se pare că sosesc cam neregulat, iar pe poștaș încă nu l-am văzut la față. De la Lizzie nici un cuvânt. În schimb, o misivă de la vărul meu James, pe care o voi copia aici. E caracteristică pentru el. „Dragul meu Charles, înțeleg că ai cumpărat o casă la malul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
femeile cumpără cosmetice indiferent unde sunt, mai ales dacă sunt deja într-un magazin care este conceput să le evidențieze frumusețea. Oficiul poștal din Mall of America vinde dubițe de poștă de jucărie, geci de piele, ursuleți în uniformă de poștaș și alte produse asemănătoare. Într-o zi astfel de strategii vor susține întregul sistem. Sau am putea împrumuta ideea de la magazinele de casete video care vând floricele de porumb, cola și alte gustări specifice cinematografelor. Supermagazinul Barnes & Noble din apropierea biroului
Arta de a cumpăra. De ce ne place shopping-ul by Paco Underhill [Corola-publishinghouse/Journalistic/1868_a_3193]
-
lalea" prin "o floare", adică printr-un hiperonim, se exploatează o relație semantică codată din limbă; b) cel în care relația anaforică dintre doi termeni din text nu este garanție a competenței lexicale: de exemplu, între "un bărbat blond" și "poștașul". Între aceste două cazuri extreme, găsim relații stereotipe, care nu sunt neapărat strict lexicale, dar nici pur contingente. De exemplu, anafora infidelă un student ... tânărul se bazează pe un stereotip: chiar dacă, prin definiție, un student nu este neapărat tânăr, totuși
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
II-a primară, retipărite de mine cu învoirea autorului.” Cine nu ar fi fost mândru dacă ar fi făcut doar atât. Pe când dumneata ai scirs atâtea povești, povestiri și apoi acele neasemuite Amintiri din copilărie. Toamna târziu, în anul 1885, poștașul îți aducea un răvaș. Era invitația la banchetul Junimii. Îmi închipui cât te-ai amuzat citind-o, pentru că, deși purta semnătura lui N.Gane, din ea răzbătea tonul hâtru al lui Iacob Negruzzi: „Citațiune Membrii tuturor triburilor Societății Junimea: fundatori
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
de aur cheile mașinilor second, dar aproape noi, și șoptind oricui se afla în trecere pe acolo: Mărci, dolari, forinți. Vorbeau ca pentru ei, abia mișcându-și buzele, cum fac bătrânii când se roagă, sau când își pierd mințile din pricina poștașilor care întârzie cu pensiile“. Întregul roman stă sub semnul iernii și al morții Majoritatea personajelor, bovarice, trăiesc din amintirile Lumii Vechi („Vine o vreme când, vrând nevrând, trăiești din amintiri!... Trecutul, pâinea noastră cea de toate zilele!“), ca „într-un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
confiscat trecutul și memoria, „noii“ burghezi, în frunte cu privatizatul Brândușă, sunt simboluri ale „evoluției“ și ale societății de tranziție. În începutul romanului întâlnim metafora trenului, a trenului care nu duce nicăieri, trenul Babel, sau trenul tranziției. Doar Sebastian Gheretă, poștașul, mai visează la un miracol, la o veste ieșită din comun, la „un mesaj epocal“, cum ar fi, de exemplu, cel despre sosirea lui Mesia în gara din Apud: „Sosesc vineri, ora 16. Așteptați gară. Mesia. Iar eu pierd telegrama
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
și formală. Așa credeam - că e formală. A doua zi însă mă trezesc cu un telefon de la diriginta oficiului poștal. Mă anunță că la București tot nu răspunde nimeni, dar plicul figurează în sistemul lor computerizat ca fiind predat la poștaș, și că ea va mai încerca. Uimit de atâta... normalitate, de fapt, i-am mulțumit de vreo trei ori. Între timp amicul de la București m-a anunțat că, în mod inexplicabil, a primit plicul. M-am liniștit și am aruncat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
fără girofar și să te salute portarul așa, la grămadă, „domnule deputat“. Și atunci, Camera Deputaților va măcina în gol moțiunea „nivelul de trai“, care se potrivește exact peste ultima etapă a recorelării pensiilor. Ultimii beneficiari vor primi în casă poștașul cu mandatul și, în același timp, îl vor vedea pe Năstase la televizor spunându-le că nu e adevărat. Pentru mine nu există divertisment mai suculent decât Năstase plângând pe umărul săracilor. Parcă și văd marele corp social costeliv: pe
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
nu am scris de rău despre italieni, îl va publica pe antepenultima pagină, jos. Ziarul mi-l va trimite tot pe adresa veche, unde noii proprietari îl vor arunca bombănind pe frigider, sperând să nu mai fie pentru mult timp poștașii mei personali. Apoi, la Dorohoi, doamna Mihăilă va primi ziarul de la fiica ei din Iași și, nevenindu-i să creadă că am scris despre ea, îi va duce maică-mii fițuica la birou. Mama o să mă sune imediat, râzând în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
nu. Pentru că eu l-am mai felicitat din când în când pentru câte un articol care mi-a plăcut enorm. El pe mine... mai puțin. Probabil nu-i plac deloc sau nici nu le citește. Dacă nu primește ziarul, din pricina poștașului care-l duce la vechea adresă, în-tr-adevăr n-are cum. Ignoranța este cea mai periculoasă maladie socială. Dar trecând peste asta, mă gândeam cum ar fi totuși dacă oamenii ar putea cu adevărat să-și vizualizeze viitorul. Sigur, fără posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
ducea ultimele zile în casa părintească. Bătrânețea ei număra tot atâția ani cât număra și locuința. Rareori, femeia se arăta oamenilor din cartier. Atunci doar când se ducea să-și cumpere de mâncare de la magazin. Singurul care o vedea era poștașul ce-i aducea pensia ei mică. Ea nu-l primea decât până la ușă și după ce lua banii îi închidea ușa în nas. Dar poștașul se obișnuise. La început i-a fost cam greu, apoi s-a consolat. Într-un fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
doar când se ducea să-și cumpere de mâncare de la magazin. Singurul care o vedea era poștașul ce-i aducea pensia ei mică. Ea nu-l primea decât până la ușă și după ce lua banii îi închidea ușa în nas. Dar poștașul se obișnuise. La început i-a fost cam greu, apoi s-a consolat. Într-un fel o înțelegea pe bătrână fiindcă avea și el suflet și o mamă de aceeași vârstă. Cu toate că nu primea bacșiș, o înțelegea mai departe pensia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
o înțelegea pe bătrână fiindcă avea și el suflet și o mamă de aceeași vârstă. Cu toate că nu primea bacșiș, o înțelegea mai departe pensia ei venea regulat ca și avionul de București. Uneori, simțindu-se prea alergat de șeful lui, poștașul o drăcuia pe bătrână în gând: Baba cloanța asta când o să plece pe lumea cealaltă! Să vină aici un om cumsecade care să-mi dea și mie bacșișul ce mi se cuvine. Poștașul gândea așa fiindcă era supărat pe șef
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
simțindu-se prea alergat de șeful lui, poștașul o drăcuia pe bătrână în gând: Baba cloanța asta când o să plece pe lumea cealaltă! Să vină aici un om cumsecade care să-mi dea și mie bacșișul ce mi se cuvine. Poștașul gândea așa fiindcă era supărat pe șef și decât să-l înjure pe el, prefera s-o drăcuiască pe bătrână. În rest, era un băiat de treabă, locuia la bloc și părea mulțumit de viața lui. Ba, uneori, spunea: N-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
repetă de câteva ori: Ea moștenește casa, ea. De un timp, fiica savantului nu mai ieșea în curte. Vecinii s-au alarmat, dar n-au făcut nimic. Seară de seară locuința ei rămânea în beznă. Într-o zi a venit poștașul. Bătrâna primise o telegramă din Franța: strănepoata anunța că vine în țară. Poștașul a bătut cu pumnul în ușă, s-a apucat să bată în geam, la una și la alta din ferestre. Nimic, nici o mișcare, nici un zgomot și a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
nu mai ieșea în curte. Vecinii s-au alarmat, dar n-au făcut nimic. Seară de seară locuința ei rămânea în beznă. Într-o zi a venit poștașul. Bătrâna primise o telegramă din Franța: strănepoata anunța că vine în țară. Poștașul a bătut cu pumnul în ușă, s-a apucat să bată în geam, la una și la alta din ferestre. Nimic, nici o mișcare, nici un zgomot și a plecat. A doua zi a venit din nou. A sunat de multe ori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
numai când le vine rândul și atunci, pe ultimul drum. În casa cea veche și crăpată s-a mutat un bărbat în vârstă, fost aviator. Un om sărac, cu o pensie mică cât și a fiicei profesorului. Omul părea ursuz. Poștașul n-a avut noroc. Deși aviatorul îi dădea bacșiș, îl lua la rost că a venit prea târziu cu pensia. În scurt timp s-au împrietenit însă, încât poștașul de câte ori trecea pe lângă clădirea dărăpănată și cu tencuiala căzută de la cutremur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
o pensie mică cât și a fiicei profesorului. Omul părea ursuz. Poștașul n-a avut noroc. Deși aviatorul îi dădea bacșiș, îl lua la rost că a venit prea târziu cu pensia. În scurt timp s-au împrietenit însă, încât poștașul de câte ori trecea pe lângă clădirea dărăpănată și cu tencuiala căzută de la cutremur se oprea, suna la ușă, fostul aviator deschidea, îl chema înăuntru și stăteau de vorbă. Bătrânul n-avea ce face toată ziua, simțea nevoia să vorbească cu cineva. Poștașul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
poștașul de câte ori trecea pe lângă clădirea dărăpănată și cu tencuiala căzută de la cutremur se oprea, suna la ușă, fostul aviator deschidea, îl chema înăuntru și stăteau de vorbă. Bătrânul n-avea ce face toată ziua, simțea nevoia să vorbească cu cineva. Poștașul venea pentru bacșiș și pentru un pahar mare de țuică. După ce bea și el două pahare, începeau poveștile...Odată, povestea aviatorul ne-am rătăcit pe mare. Zburam la șase mii de metri altitudine. Fuseserăm urmăriți de două avioane inamice. Când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
luat în primire avionul și l-au cercetat. Unul din ei a venit la mine și mi-a spus: Vino să vezi. Și mi-a arătat blindajul din dreptul pieptului meu. Dacă nu era ăsta, erai mort. Uite, aici, glonțul! Poștașul pleca mulțumit după ce asculta astfel de povești și își bea țuica, oferită cu prietenie de fostul aviator. A doua zi revenea, avea de adus scrisori, ziare, telegrame și pensiile bătrânilor din cartier. Când își termina mai repede treaba, se oprea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
și se întreba cu glas tare (nu-l auzea nimeni) cum de a ajuns el să locuiască într-o hardughie. Și găsea un motiv, cel mai cunoscut pentru el războiul. Apoi se întindea liniștit în pat și-l aștepta pe poștaș. Dar nu se mai supăra ca altădată dacă întârzia, fiindcă deveniseră prieteni, buni prieteni. Într-o zi fostul aviator era plecat la o întrunire cu foștii colegi de aviație. Norocul i-a surâs încă o dată. Pe stradă a trecut în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
părintelui vine la școală și strigă în gura mare "Domnul student Barbu este invitat la masă de către Prea Sfinția-Sa Părintele Bâsnă". Toți au început să facă haz și să mă felicite de o asemenea ocazie. I-am spus însă poștașului să comunice părintelui că nu pot să-mi permit a sta la masă alături de profesorii mei. Deși mulți colegi au înțeles că sunt într-o situație dificilă, dată fiind distanța enormă pe atunci între profesori și studenți, au considerat că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]