21,807 matches
-
de strajă,/ ele m-ar ciuguli nerv cu nerv și vers cu vers./ Pînă la ziua dintîi m-ar ciuguli,/ cînd întuneric era deasupra adîncurilor/ și Duhul Domnului plutea peste ele" (Poetica). Asistăm astfel la o mișcare centrifugă a eului poetic, care, identificat cu toate cele ce ființează, se dilată în spațiu și timp pînă în preajma dumnezeieștilor obîrșii ale universului. Ieșit din sine prin extaz liric-spiritual, bardul se rostește prin mijlocirea textului cosmic, neezitînd a se raporta la scenariul Genezei: "Un
Înger și Demon by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12892_a_14217]
-
creator: �Și să nu se mai întâmple un astfel de incident în care noi, iată, să tocăm timpul și să împiedicăm alte legi să cadă precum fulgii de zăpadă� (10.02.2003). Se pot găsi, de altfel, exemple și mai poetice: Așteptările sunt mari, un freamăt pare că se ridică spre cer, asemenea fuioarelor de ceață dintre brazii udați de ploaie� (30.09.2003).
"Aprofunzimi" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12894_a_14219]
-
în față pe scriitorii sîrbi din secolele XVII și XVIII și că i-ar plăcea să se știe prețuit de aceștia. De fapt această Istorie a literaturii sîrbe rezoneanză cu toată proza sa care pare a fi străbătută de o "poetică itinerantă". Și în cel de-al patrulea roman al său, (după Dicționarul khazar, 1984, Peisaj pictat în ceai, 1988 și Partea lăuntrică a vîntului, 1991 - traduse și la noi) - Ultima iubire la }arigrad. îndreptar de ghicit (din care publicăm un
Milorad Paviș - Îndreptar de ghicit by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12862_a_14187]
-
inspiră Otello și Desdemona, cuplu fizic atît de seducător. Desdemona, la rîndul ei, în actul ultim se purifică în fața oglinzii pentru a-și transforma chipul într-o viitoare mască mortuară: presentiment al morții pe care albul feței îl anunță, contrast poetic cu albul voalului ce-i va servi de instrument lui Otello pentru a o strangula. Desdemona, „împachetată” ca într-o instalație a celebrului Cristo, moare în alb. Și, în fața aceleiași oglinzi, după un ritual funebru - răspîndirea în cerc a unor
Un Otello neașteptat spectacol pus în scenă de Andrei Șerban la Opera din Paris by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/12934_a_14259]
-
să le istorisești. Ele își dezvăluie extraordinarul la povestit.” Publicarea, în 1990, a antologiei de pamflete în două volume, Tratat de înjurături, marchează și momentul unei schimbări semnificative în scrisul lui Tudor Octavian care începe să caute în concizie adevărata poetică. Autorul deplângea în același interviu faptul că ne complacem în a fi o „nație de romancieri”. Probabil și ca efect al unor frustrări, scriitorul renunță la a atrage atenția criticii și începe să câștige publicul larg. Tudor Octavian nu mai
Indecența de a povesti by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12923_a_14248]
-
atmosfera pe care a avut-o un oraș în acea vreme, tocmai pentru a releva contrastul reîntîlnirii cu Bucureștiul la finele secolului XX. Bunicii mei au trăit la București pînă în 1927. Întrevăd "arheologia" ca pe un proces creator și poetic, destinat regăsirii unui spirit al vremii, a unei anumite sensibilități și situații de viață, a unui "aer" specific locuitorilor acelui oraș, clădirilor, grădinilor lui. Mi se pare fascinantă urmărirea tuturor acestor elemente și ceea ce m-a surprins a fost nu
Christian Haller Pe urmele mamei - în Bucureștiul de ieri și de azi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/12917_a_14242]
-
rhei, „totul curge”, exclamase Heraclit), ritmul unea cuvântul rostit cu muzica și îl transforma în ea. Autoarea acestui pe cât de savant, pe atât de atrăgător studiu își pornește ancheta de la premisa unui simplu adevăr. Dând naștere în același timp rostirii poetice și fluxului melodic, ritmul a fost pentru omul grec - l-am numi, dacă ni se permite, arhetipul omului european - cheia înțelegerii, rațional-sensibile, a înseși existenței sale, într-un kosmos admirabil, însă și descifrabil. Abătându-ne atenția de la contingentul atât de
Lira greacă by Liviu Franga () [Corola-journal/Journalistic/12941_a_14266]
-
cultural dominat de armonii preponderent solare, cum se învederează, și azi, fenomenalul spectru al liricii vechi grecești, doamna Băluță-Skultéty ne propune nu o nostalgică reîntoarcere la originile poeziei europene și, implicit, la rădăcinile ei, ci identificarea actualității umane a experienței poetice antice, aceasta din urmă departe de a se confunda cu un obiect de muzeu. Mesajul întregii cărți cred că se poate restrânge în câteva cuvinte. Pulsațiile lirei grecești se aud și astăzi. Pentru că ele sunt un ritm al vieții puse
Lira greacă by Liviu Franga () [Corola-journal/Journalistic/12941_a_14266]
-
ființei, năzuința sa, subînțeleasă mereu, de-a se aduna într-un întreg, o dorință irepresibilă a revenirii la izvoare. Dacă „un babilon stăruie în ființa care-ți vorbește mereu”, astfel încît „nu se înțelege nimic” (Singur în fața lui Dumnezeu), eul poetic tinde către o inteligibilitate superioară, integratoare, prin întoarcerea la obîrșii. Obîrșii ai căror germeni mai pot fi găsiți în viața lăuntrică a poetului, în vectorii săi afectivi care alcătuiesc tot atîtea măști ale aspirației spre primordii. Astfel se cuvine interpretat
Nostalgia unității primordiale by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12952_a_14277]
-
murea/ lîngă tine ca un mormînt plin cu flori” (Străina). Dar o mască a nostalgiei începuturilor o constituie chiar și un anumit tip de poezie. Spre a nu se răzleți prea mult de substanța presupus omogenă a lumii dintîi, creația poetică apare contrasă în obiecte, reificată. Realizată dar și „pedepsită” prin metaforă pentru ambiția ei de abstragere, de factice neatîrnare: „Poezia e un acoperiș lunecos, mîna atinge/ clapele pianului pentru a lăsa o priveliște/ cu fluturi dezbrăcînd florile de miros.(...) Poesia
Nostalgia unității primordiale by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12952_a_14277]
-
La geamătul artriticei noptiere,/ paianjenii se chircesc,/ cu prazi cu tot, în unghere.../ Plutele papucilor tăi/ se-aud vâslind/ în camera vecină./ Apoi comutatorul./ Apoi explozia luminii,/ izbindu-ți-se de rețină...” (Tăcere) Majoritatea poemelor sunt statice, iar eu-l poetic surprinde stările cu mult rafinament plătind un binemeritat tribut ochiului de grafician. Cum spuneam, deși la nivel de idee nu avem de-a face cu revelații, se pot reține numeroase imagini, iar versuri splendide se găsesc aproape în fiecare poem
Literatură by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12998_a_14323]
-
mail lui Emil Brumaru. Întrebări despre felul în care se naște poezia sa, despre relația cu cititorul... la care sublimul cerșetor de cafea refuză să răspundă. Paradoxul, constată Rodica Ilie, e faptul că răspunsurile lui Brumaru au alcătuit o artă poetică în toată regula. Închei cu un fragment din această artă poetică involuntară (nu înainte de a nota în paranteză că monografia include încă două scurte capitole, o antologie de poezie comentată și fragmente critice despre poezia lui Brumaru). „Acum, cînd nu
Despre cerșetorul de cafea by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13000_a_14325]
-
poezia sa, despre relația cu cititorul... la care sublimul cerșetor de cafea refuză să răspundă. Paradoxul, constată Rodica Ilie, e faptul că răspunsurile lui Brumaru au alcătuit o artă poetică în toată regula. Închei cu un fragment din această artă poetică involuntară (nu înainte de a nota în paranteză că monografia include încă două scurte capitole, o antologie de poezie comentată și fragmente critice despre poezia lui Brumaru). „Acum, cînd nu prea scriu, mă jenez să vorbesc de întîmplări trecute. Scriam de
Despre cerșetorul de cafea by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13000_a_14325]
-
filologul „intrus“ Petru Creția întrezărește conturul unor poezii care, la Eminescu, n-au căpătat niciodată formă finală. Așa apar șaisprezece noi poeme, „autonomizări“ și „reconstituiri“. Sînt ele opera lui Eminescu? Sau cea a filologului-editor? Creția simte nevoia unei precizări: materialul poetic e în întregime al lui Eminescu și doar organizarea îi aparține editorului. Libertatea acestuia din urmă nu e însă nelimitată, subiectivitatea lui e supusă unor reguli. Cele două concepte propuse se cuvin explicate aici măcar în linii generale. Prin autonomizare
Surpriza necunoscutului by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13035_a_14360]
-
o silabă în plus sau în minus, deși unele îndepărtări de original sînt de discutat: “Și omul trece aicea prin codri și simboluri”. Înlocuirea, greșită și inutilă, a prepoziției de (codri de simboluri) cu conjuncția și nu-și are rostul poetic. “Aripile-i gigante îl țin ca într-o plasă” pe Albatros, în loc de “îl împiedică să meargă” e o inovație nefericită. Transatlanticul de la Predeal Cutremurătoare cele mai multe dintre reportajele despre atentatele de la Madrid apărute în presa cotidiană de la noi. Toate ziarele care
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13031_a_14356]
-
de l^élégie, cum a botezat-o un cronicar literar modern.” Deci ar fi debarcat pe nisipuri - iubea marea - cu operele lui La Fontaine sub braț. Paradox? Pledoarie în favoarea fabulei, ca gen apt să dea plenar la iveală, în arta poetică jocul subtil al esențelor, sau opțiune pentru poezia pură, de căutat în armonia muzicală a operelor fabulistului? Celui ce i s-ar fi citit în ochi scepticism față de o asemenea alegere, văzută nu ca revoluționară, ci ca prea cuminte, conferențiarul
Ion Pillat ex cathedra by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13063_a_14388]
-
dreptul să fim tulburați” mai afirma vorbitorul, de unde înțelegem că în sală se crea o anumită stare emoțională, de la conferențiar pornind. Punctul de vedere se afla susținut, verificat, și nu pe câte o singură latură, cum ar fi, bunăoară, virtuozitatea poetică: “N-aș dori să plecați de la această prelegere cu impresia că poezia e numai un joc gratuit de seunte goale, un «aboli bibelot d’inanité sonore», cum ar spune Mallarmé, să vă închipuiți că La Fontaine n-a cântat decât
Ion Pillat ex cathedra by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13063_a_14388]
-
Cu pătrundere, ex cathedra, ni se atrage atenția cum “tentativa lui Mallarmé pune în joc viața însăși a liricii simboliste dusă la extrem”, fiind, totodată, una din “încercările cele mai nobile și mai curate de a dărui versului și expresiei poetice un înțeles nou și a le diferenția de proză.” Dacă Baudelaire se dovedește mai liric decât Mallarmé, Valéry va fi mai lucid, el “a mers mai departe. A pretins să integreze iar muzica, despărțită de vorbă, în interiorul cuvintelor, readuse printr-
Ion Pillat ex cathedra (II) by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13049_a_14374]
-
seamă. Te ridic la demnitatea de stăpână și mă ridic și eu la aceea de sclav” (p. 143-144). Așa îi scria tânărul Dimov iubitei sale într-o epistolă din 7 martie l946, la 20 de ani, când invocatul său geniu poetic nu avea nici un argument editorial. Dar scriitorul în devenire, extrem de ezitant, își trăia cu anticipație drama creației și părea să intuiască „poezia lucrurilor” pe care urma să o scrie (p. 145). O posibilă salvare în vis este premonitorie pentru cel
Viața amoroasă a tânărului Dimov (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13062_a_14387]
-
Paradox ? Voință integratoare ?! Chiar dacă numite Elegiile în ofensivă, ofensive probabil că pot fi numai fiindcă au fost scrise cu îndrăzneala de a mai fi poet elegiac, cînd elegia s-a stins demult, cînd propensiunile către o asemenea stare (mai ales, poetică) au devenit inavuabile. Toată abilitatea teoreticianului, a criticului literar, nu a reușit în ani de cercetare a literaturii (a poeziei) să dovedească incapacitatea, inaptitudinea obiectelor, a lucrurilor de a primi metafora, deși “...pura și simpla vrabie în balans/e-o
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
enorme ar putea sta geometria, ca atare, poetul caută tăietura ei precisă, siguranța și formele perfecte, cercul, sfera, triunghiul, “sătul să mă tot privesc/ sub cele o mie de chipuri firave, multicolore, dezordonate și speriate” (“Influențe livrești”). Mișcarea dinspre o poetică ambiguă, simțită a fi mai degrabă, confuză, spre o “linie pură” se oprește la întîlnirea cu imperfectul, cu acțiunea fără greș și plină de vitalitate a acestuia. (“Dar imperfectul e timpul viu din trecut”, “numai imperfectul dă semne de mișcare
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
ființa de carne și sînge. Imperfectul este, iată, cel constructiv, cel perfectibil, nu încă geometricul, linia pură. Umanul imperfect și el, hélas! construiește, scrie, întreabă, el se îndeletnicește cu imperfectul tuturor Gramaticilor, el intră pe ușile întredeschise ale Operei, fie poetice, fie divine. Dacă toată căutarea nu trebuie să ducă decît spre ființa din “vene, nervi și măruntaie”?! “Stau și mă uit la mine/ Ca la un animal hăcuit, atîrnat în cîrlige negre/ de Rembrandt ori de Soutine./ Mă doare grozav
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
invers: dinspre metafizică spre materie și, evident, către înțelegerea materiei ca purtătoare de metafizică. Presimțirea Orei fatale (o altă obsesie a poemelor), spaimele cărnii, angoasele, dezgustul , regretul, durerea, uimirea că totul se precipită deja, dau, bineînțeles, o altă dimensiune practicii poetice, o altă însemnătate oricărei Estetici. Elegia în defensivă. Pînă la ritmurile elegiace poetul trece însă prin haosul disperării și al îngrijorării extreme. Materia și “nimburile” nu se suprapun întotdeauna, celulele își dovedesc incultura, “plebea din sînge nu știe decît să
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
pentru aceasta... Așadar, fii fără grijă, redobândeste-ti acea filozofie impersonala ce o aveai totdeauna, adaoge-i ceva veselie și petrecere În excursiunea prin frumoasă Italie, si la Întoarcere mai Încalzeste-ne mintea și inima cu o rază din geniul D-tale poetic, care pentru noi este și va rămâne cea mai Înaltă incorporare a inteligenței române”. Din păcate, călătoria (scurtata, la insistențele lui Eminescu) nu a avut niciun efect asupra poetului cu sufletul stins și obosit. Veneția nu-l mai Încântă, ca
Eminescu și Leopardi, mucenici ai neamului lor. In: Editura Destine Literare by Ioan Barbu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_298]
-
ceea ce am putea numi mitul concretului. Pe acest fundal al naturaleții asumate, ergo al eșecului unei calofilii inerțial notate cu semnul plus, are loc însă procesul invers, al poetizării insignifiantului, derizoriului, efemerului. Relațiile acestea izbite de discredit revin în circuitul poetic, grație simplității, purității lor originare. Umilința le acordă aura sa izbăvitoare. Refuzată pe o cale convențională, poezia se reconstituie pe calea spontaneității, favorizată de abordarea unor reprezentări prea puțin frecventate, marginale. Ferită de uzură, lumea obiectelor neînsemnate trezește conștiința din
Lupta cu artificiul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13060_a_14385]