1,577 matches
-
lucru cu teoria „ordinii din haos” a lui Prigogine. Citatul care urmează este sugestiv pentru acest mod poetic de a interpreta și a pune laolaltă viziuni științifice ireconciliabile. L-am ales pentru că el conține formidabila metamorfozare a modernului Tyler în postmodernist. Doll jr. scrie imperturbabil: Concepțiile lui Tyler și Taylor și mișcările behavioriste n-au fost înțelese ca ferment (the ferment); mai degrabă au fost renegate, ocolite sau ignorate. Or, în acest ferment - fie dezordinea (the messes) lui Schön, fie haosul
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
închinată „Marilor Povestiri” și valorilor progresului, ci și o retorică a postmodernismului, înclinată nu să apere, ci să acuze, adesea pe nedrept. Excesele raționalismului iluminist și modernist au fost, de exemplu, mereu supuse tirului incriminant de către „artileria grea” a gândirii postmoderniste: Foucault, Derrida, Habermas etc. Furia împotriva „exceselor rațiunii” a luat adesea forme aberante. S-a ajuns la a acuza rațiunea însăși de excesele raționalismului, ceea ce constituie o mare eroare. O atare greșeală s-a strecurat și în dezbaterile postmoderne cu privire la
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
la fel, floarea este arătată ca fiind falsa existență a plantei și fructul trece în locul florii ca adevăr al ei... Floarea se neagă pe sine prin fruct 215. Putem transcrie: teza afirmată de gândirea modernă este negată de antiteza gândirii postmoderniste și se va naște sinteza ultramodernă. Aceasta din urmă încă nu a apărut pe lume. Dar hărmălaia confruntării dintre modernism și postmodernism a început să se stingă și ascultăm astăzi numai ecourile ei. Liniștea care a început să se așeze
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
4.2. Geografia „irațională” a curriculumului" „La început n-a existat decât curriculumul!” „Curriculumul” ca atare! - și nimic mai mult. Cu alte cuvinte, ceea ce se face cu migală și cumpănită judecată în școli. Așa credeau primii teoreticieni moderni ai curriculumului. Postmoderniștii au dat însă la iveală un întreg „continent curricular” nou. Mai întâi, a fost descoperit hidden curriculum. Apoi au apărut o puzderie de curricula nedorite, fără sens, insidioase, care au fost botezate în fel și chip. S-a încercat defrișarea
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
4.3.1. În secolul sintezei" În anii ’90 ai secolului XX, disputa modernism/postmodernism părea ireconciliabilă. Așa cum declarase în mai multe ocazii W. Pinar, era „dezvoltării curriculumului” (curriculum development, curriculum improvment) apusese și acesta fusese deja declarat defunct. Numeroși postmoderniști afirmau că secolul XXI va fi dominat de un nou tip de curriculum, bazat pe înțelegere, contextualizare și constructivism (understanding curriculum, constructed curriculum, integrated curriculum). Într-o situație similară se află designul instrucțional. Proiectarea pedagogică tradițională, așa cum fusese fundamentată de
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
integrated curriculum). Într-o situație similară se află designul instrucțional. Proiectarea pedagogică tradițională, așa cum fusese fundamentată de Gagné, Briggs, Merrill ș.a. în anii ’60-’70 ai secolului XX, părea și ea sortită - ca teorie și ca practică - abandonului definitiv. Criticismul postmoderniștilor era întreținut de o retorică spumoasă, ironică, satirică, având efecte devastatoare. Atacurile esențiale ținteau tehnologismul, rigorismul, obiectivismul, comportamentismul, eficientismul și univocitatea cronică a modelelor moderne de design instrucțional. Un aspect aparte îl constituie asimilarea computerului în tehnologia educațională, nașterea instruirii
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
comportamentismul, eficientismul și univocitatea cronică a modelelor moderne de design instrucțional. Un aspect aparte îl constituie asimilarea computerului în tehnologia educațională, nașterea instruirii asistate de calculator. Declarați anacronici, moderniștii au reacționat doar sporadic și cu timiditate la acuzele demolatoare ale postmoderniștilor. Totuși, au existat și voci iritate în acest război ideatic ce părea definitiv încheiat. De pildă, Brent G. Wilson (1997)222, care a reușit, de pe poziția de specialist al designului instrucțional clasic și al curriculumului modern, nu numai să polemizeze
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
existat și voci iritate în acest război ideatic ce părea definitiv încheiat. De pildă, Brent G. Wilson (1997)222, care a reușit, de pe poziția de specialist al designului instrucțional clasic și al curriculumului modern, nu numai să polemizeze viguros cu postmoderniștii, ci și să găsească o „cale de compromis” între „paradigma modernă” și „paradigma postmodernă”; a demonstrat că acestea nu sunt despărțite de o genune de netrecut, ci, dimpotrivă, că între ele există numeroase punți extrem de profitabile 223. După Wilson (1997
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
B.G. Wilson a apelat la arme din „arsenalul” adversarilor. Cultura vastă și talentul literar i-au fost de mare ajutor. B.G. Wilson (1997) și-a început demonstrația cu satirizarea a ceea ce a numit „clica restrânsă a câtorva cercetători și teoreticieni postmoderniști”224. Avea în vedere AECT (Association for Educational Communication and Technology), asociație care avea printre membri proeminenți teoreticieni postmoderniști precum Eisner, Vallance, Slattery ș.a. Wilson (1997) nu s-a sfiit să-i acuze pe toți că pozează într-o „minoritate
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ajutor. B.G. Wilson (1997) și-a început demonstrația cu satirizarea a ceea ce a numit „clica restrânsă a câtorva cercetători și teoreticieni postmoderniști”224. Avea în vedere AECT (Association for Educational Communication and Technology), asociație care avea printre membri proeminenți teoreticieni postmoderniști precum Eisner, Vallance, Slattery ș.a. Wilson (1997) nu s-a sfiit să-i acuze pe toți că pozează într-o „minoritate cultă persecutată de o majoritate ignorantă”225. Dar repudia acuza, des rostită de postmoderniști, că tehnologia educațională modernă ar
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
avea printre membri proeminenți teoreticieni postmoderniști precum Eisner, Vallance, Slattery ș.a. Wilson (1997) nu s-a sfiit să-i acuze pe toți că pozează într-o „minoritate cultă persecutată de o majoritate ignorantă”225. Dar repudia acuza, des rostită de postmoderniști, că tehnologia educațională modernă ar refuza acceptarea gândirii postmoderniste ca pe o componentă utilă demersurilor de design instrucțional și curricular. Apoi a recurs la o tehnică de „lectură à rebours”, în stilul postmodernistului Derrida. El a găsit „trei recente lucrări
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Slattery ș.a. Wilson (1997) nu s-a sfiit să-i acuze pe toți că pozează într-o „minoritate cultă persecutată de o majoritate ignorantă”225. Dar repudia acuza, des rostită de postmoderniști, că tehnologia educațională modernă ar refuza acceptarea gândirii postmoderniste ca pe o componentă utilă demersurilor de design instrucțional și curricular. Apoi a recurs la o tehnică de „lectură à rebours”, în stilul postmodernistului Derrida. El a găsit „trei recente lucrări postmoderniste”, pe care le-a lecturat și le-a
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
225. Dar repudia acuza, des rostită de postmoderniști, că tehnologia educațională modernă ar refuza acceptarea gândirii postmoderniste ca pe o componentă utilă demersurilor de design instrucțional și curricular. Apoi a recurs la o tehnică de „lectură à rebours”, în stilul postmodernistului Derrida. El a găsit „trei recente lucrări postmoderniste”, pe care le-a lecturat și le-a studiat atent pentru optimizarea tehnologiei educaționale: Dennis Hlynka și Andrew R.J. Yeaman (1992)226, Dennis Hlynka și John Belland (1991)227, Barbara Martin (1994
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
că tehnologia educațională modernă ar refuza acceptarea gândirii postmoderniste ca pe o componentă utilă demersurilor de design instrucțional și curricular. Apoi a recurs la o tehnică de „lectură à rebours”, în stilul postmodernistului Derrida. El a găsit „trei recente lucrări postmoderniste”, pe care le-a lecturat și le-a studiat atent pentru optimizarea tehnologiei educaționale: Dennis Hlynka și Andrew R.J. Yeaman (1992)226, Dennis Hlynka și John Belland (1991)227, Barbara Martin (1994)228. Deși toate cele trei lucrări se poziționează
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
kantiană. El încearcă să depășească limitele cunoașterii raționale impuse de fenomen, căutând căi de acces către „lucrul în sine” printr-o cunoaștere mai profundă. Dar postmodernismul nu se mulțumește cu soluționarea acestei probleme epistemologice, ci are ambiții mult mai mari. Postmoderniștii doresc să dea răspunsuri tuturor problemelor modernității. Știința modernă, în ansamblul ei, este declarată insuficientă pentru nevoile omenești de cunoaștere. Dacă știința modernă a dus la apariția a numeroase tehnologii, postmodernismul aruncă o privire îngrijorată asupra efectelor secundare ale acestor
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
mai puțin uman decât în oricare altă epocă anterioară. Condiționat rațional și tehnic, el este oricând capabil să declanșeze Holocaustul. Reumanizarea omului tehnologizat și raționalizat pare să fi devenit prima și cea mai urgentă prioritate a erei postmoderne. De aceea postmoderniștii reclamă un nou mod de a gândi despre om și despre lume. Hlynka și Yeaman (1992) au conturat trăsăturile acestei gândiri postmoderne enunțând „patru idei axiomatice” pe care Wilson (1997) le-a reformulat în expresiile simple care urmează 229. Gândirea
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
lucrurile sunt așa cum sunt; d) o demonstrație că, întrucât există o pluralitate de perspective și numeroase căi de cunoaștere, există, fatalmente, și multiple adevăruri. Aceiași Hlynka și Yeaman (1992) au sugerat și un „demers tetrafazic pentru a deveni un bun postmodernist”. De fapt este un fel de ghid autoironic, un „pseudomanual al postmodernistului” care sugerează practici caraghioase ale postmoderniștilor 230: I. Consideră ideile, conceptele și obiectele ca texte 231. Sensurile textuale sunt deschise interpretării! II. Abordează aceste texte prin opoziții binare
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de perspective și numeroase căi de cunoaștere, există, fatalmente, și multiple adevăruri. Aceiași Hlynka și Yeaman (1992) au sugerat și un „demers tetrafazic pentru a deveni un bun postmodernist”. De fapt este un fel de ghid autoironic, un „pseudomanual al postmodernistului” care sugerează practici caraghioase ale postmoderniștilor 230: I. Consideră ideile, conceptele și obiectele ca texte 231. Sensurile textuale sunt deschise interpretării! II. Abordează aceste texte prin opoziții binare. Cele mai uzuale opoziții sunt: bun/rău; progres/tradiție; știință/mit; dragoste
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cunoaștere, există, fatalmente, și multiple adevăruri. Aceiași Hlynka și Yeaman (1992) au sugerat și un „demers tetrafazic pentru a deveni un bun postmodernist”. De fapt este un fel de ghid autoironic, un „pseudomanual al postmodernistului” care sugerează practici caraghioase ale postmoderniștilor 230: I. Consideră ideile, conceptele și obiectele ca texte 231. Sensurile textuale sunt deschise interpretării! II. Abordează aceste texte prin opoziții binare. Cele mai uzuale opoziții sunt: bun/rău; progres/tradiție; știință/mit; dragoste/ură; bărbat/femeie; adevăr/ficțiune! III
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
arătând de ce aceste opoziții nu sunt în mod necesar adevărate! IV. Identifică textele care nu există, grupurile ce nu sunt reprezentate și omisiunile care pot sau nu pot fi judecate și consideră-le ca fiind foarte importante!232 Persiflarea metodelor postmoderniste nu îl împiedică pe Wilson să ia în serios considerabilul lor aport epistemologic și praxeologic. Maliția lui se limitează doar la unele „exagerări libertine” care nu i se par de vreun folos. 15.4.3.3. Genunea culturală și nașterea
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de-a face cu un proces coerent care determină o „bună instruire”. Este aprecierea lui Brent Wilson; ea trădează, intenționat sau nu, o „gândire modernă” care nu reușește (sau nu vrea) să se conecteze la modul de a gândi al postmoderniștilor. Definiția „instruirii bune” pe care el o agreează este, în chip vădit, formulată modern, în termenii clasici ai designului instrucțional și curricular. Dar ea i s-a părut suficientă pentru a anula câteva dintre criticile aduse de postmoderniști designului modern
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
gândi al postmoderniștilor. Definiția „instruirii bune” pe care el o agreează este, în chip vădit, formulată modern, în termenii clasici ai designului instrucțional și curricular. Dar ea i s-a părut suficientă pentru a anula câteva dintre criticile aduse de postmoderniști designului modern. Un exemplu îl constituie acuza că designul instrucțional limitează alternativele metodologice și de conținut la un set de obiective foarte restrâns. După Wilson însă, această limitare este inevitabilă, fiind impusă de practică. Argumentul este de-a dreptul naiv
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Ghidul proiectării pedagogice postmodernetc "15.4.3.6. Ghidul proiectării pedagogice postmoderne" În mod mai mult sau mai puțin ironic, B.G. Wilson (1995) s-a ambiționat să schițeze un îndrumar pentru proiectantul instrucțional și curricular, părând predispus să asimileze ideile postmoderniste 246. A alcătuit o metodologie generală, o tehnologie de evaluare a necesităților, o analiză a obiectivelor și sarcinilor, o strategie instrucțională de dezvoltare și criterii de selecție a mijloacelor. În legătură cu fiecare a formulat reguli, sugerând subtil că avem de-a
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
a mijloacelor. În legătură cu fiecare a formulat reguli, sugerând subtil că avem de-a face, de fapt, cu o rețetă ridicolă 247. Avem de-a face cu o „echilibristică” aproape genială, voit echivocă, dar necesară trecerii printre Schylla modernistă și Charybda postmodernistă. În ciuda tonului ușor persiflant însă, ghidul lui Wilson constituie realmente o sursă de înnoire postmodernă a designului instrucțional și curricular modern. I. Metodologia generală este alcătuită din patru principii: a) Manifestă-ți voința de a sparge regulile! Teoriile și modelele
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Rezistă tentației de a direcționa pe bază de măsurări facile și manipulări ale conținutului! Cele mai importante scopuri ale învățării nu pot fi măsurate ușor. Poate fi sau nu posibil ca o valoare să fie redusă la un număr. Designerul postmodernist trebuie să fie sensibil la marile valori pe care scopurile și efectele le incumbă în mod subtil; d) Întreabă: „Cine face regulile cu privire la ceea ce constituie o necesitate?”, „Există alte perspective ce trebuie avute în vedere?”, „Ce (și câte) trebuințe sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]