1,960 matches
-
în romanul modern. Putem remarca, de asemenea, o schimbare evidentă în folosirea acestei convenții narative în cadrul operelor anumitor autori. Romanele lui Dickens conțin o varietate de forme, iar titlurile de capitol ale acestuia devin din ce în ce mai funcționale în interiorul narațiunii. În Documentele postume ale clubului Pickwick, titlurile de capitol încă sînt foarte detaliate; pot fi găsite exemple pentru ambele tipuri, precum și semne ale continuității. În David Copperfield, titlurile sînt deja mult mai scurte. Toate titlurile-propoziție sînt comentative, dacă ne raportăm la timp, dar
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
76, 80, 121, 215, 310 Great Expectations (Marile speranțe), 76, 239-240, 313 Hard Times (Timpuri grele), 53, 85 The Mystery of Edwin Drood (Misterul lui Edwin Drood), 121, 215 The Old Curiosity Shop (Prăvălia de antichități), 76 Pickwick Papers (Documentele postume ale clubului Pickwick), 74-75 Döblin, Alfred, 289, 341 Berlin Alexanderplatz, 35, 288 Doležel, Lubomír, 33-34, 51, 91, 93-96, 114 Dos Passos, John, 188 Dostoievski, F.M., 110 Frații Karamazov, 298 Demonii, 118, 142, 298 Doyle, Arthur Conan, Sherlock Holmes, 303 Drabble
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
oarecare." Dar sacerdoțiul Umanității este clerul marxist, care i-a ținut locul jumătate de secol, și nu o doctrină educațională care era mai pregătită să "cimenteze rațiunea și sentimentele" și care ar fi făcut demersul mai nedureros, recunoscîndu-i pericolele. Eșecul postum al proiectului comtian este cu atît mai regretabil cu cît, spre deosebire de Marx, Comte își transformase succesiunea garanție a patrimoniului său intelectual într-o adevărată chestiune de principiu, obiect al preocupărilor sale. Comte, care îl privea pe Hristos ca pe "un
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
al doctrinei etc.; cel de-al doilea este domeniul rezultatului, al legii, al descoperirii și al demonstrației. Totdeauna preotul sau polițistul îl așază pe savant în banca acuzaților, dar, odată condamnați la infamie, galileenii își încep oficiile divine cu titlu postum. Știința se naște în oprobriu, dar nu rămîne acolo, lucru ce dă naștere la două regimuri logice: într-un loc există mesaje, în celălalt, enunțuri. Cel mai puternic domeniu de competență este pentru noi certum-ul, zona mesajelor. Mediologii îndrăzneți fac
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
nenăscutul să iasă din pîntecele unei femei, Eternitatea să se întrupeze? Cum se întîmplă toate acestea, cînd Dumnezeu își trimite mesajele prin Patimile și Învierea unui Fiu unic abandonat? Acestea sînt întrebări la care se adaugă cele legate de răspîndirea postumă a mesajului creștin. În cazul de față, în ce fel și-a croit drum printre oameni cuvîntul Domnului? "Minunata Propagare" nu ține, în ochii teologilor, de Taină, ci de Miracol. Canonizarea martirilor i-a preocupat pe creștini mai mult decît
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
Al doilea creștin îl "întîlnește" pe Hristos prin intermediul primului, care este legat de un alt creștin dinaintea lui, care și el la rîndul lui... Sfîntul Marcu scrie prima Evanghelie la Roma în jurul anului 87. Adevăratul trup al lui Hristos este postum și întruparea se realizează în intervalul care separă evenimentul de relatarea lui. Ca orice istorisire, sacră sau profană, simplu efect al întîrzierii provenit din distanța care separă lucrul de urma sa. Avem tot dreptul să ne gîndim că Iisus a
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
cele ale dublei naturi, le redublează pe cele ale cristologiei aici aproape că nu-l mai avem pe Hristos sub ochii noștri (nu ne ciocnim de el la restaurant, nu-l vedem la volanul mașinii, la ieșirea de la slujbă). Fericirea postumă a lui Iisus îi este nefericire: vedem asta la trimișii lui pe pămînt (ca Rousseau la republicani, Marx la comuniști, de Gaulle la gaulliști). Cine a spus natură dublă a spus ruptură permanentă și posibilă izbucnire. Deoarece comunitatea este și
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
făcut să surîdă pe "adevărații artiști"; fiecare generație joacă din nou sceneta disprețului, care este mai adesea una a nepotrivirii. Sensul avangardei este parti pris-ul perisabilului și al neseriozității. Ca și cum fiecare modernitate care joacă pe ce se pierde cîștigă. Victoria postumă a tragediei asupra misterului, a vodevilului asupra tragediei, a fragmentului asupra discursului, a corespondenței asupra tratatului, a distihului asupra epopeii. Facilul durează mai mult decît stilul grav, în ciuda oricăror așteptări. Benjamin Constant considera micul său Adolphe drept un capriciu și
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
care au dispărut în final, sufocate de propriile lor metode. Patologia ideii "trădează" modul său originar și vital de comunicare și de inculcare. Academismul, muzeomania, naftalina folclorică ce impregnează societățile sovietice reprezintă forma "tradiție" erijată în normă a viitorului, răzbunare postumă a arhivei asupra invenției. Didactismul, spiritul lîncezit, discursul apretat și corvoada moralizatoare reprezintă școala întoarsă împotriva ideii și spatele chircit sub nuia. Simplismul necioplit, stereotipul, limba de lemn sînt forma manualului devenită conținut al învățării. Scolastica marxizantă, pe scurt, reprezintă
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
produs tardiv al istoriei social-umane. La începuturi n-a existat decât colectivismul, mai exact comunitarismul, fără posibilitatea ca aceasta să dispară integral vreodată" (Herseni, 1982: 513). Abordând și el problema individualism-comunitarism, Traian Herseni face mai întâi trimitere la o lucrare postumă a lui G. von Below (Die Entstehung der Soziologie, Jena, 1928). Raporturile dintre indivizi și comunitatea din care fac parte au stat în atenția gânditorilor de la începutul gândirii sistematice. Filosofia greacă s-a limitat la studiul raporturilor cu statul. În
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
Considera că se acordă onoruri exagerate clerului, milita pentru o religie imanentă, religie redusă la principii esențiale, inteligibile, care să propage dreptatea și caritatea. "Etica" este lucrarea la care a trudit de la 28 de ani, toată viața. Cartea va apărea postum, semnată doar cu inițialele. Are cinci părți (despre Dumnezeu, natura și originea spiritului, natura sentimentelor, libertatea umană). Lucrarea propune o mântuire personală. Trebuie ajuns la conștiința de sine, de Dumnezeu și a lucrurilor. Să știm cine suntem, ce suntem, cum
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
1925). Terman intenționa să demonstreze că acei copii cu un coeficient de inteligență ridicat se vor transforma în adulți cu performanțe excepționale. A rezultat o colecție de cărți intitulată Genetic Studies of Genius, al cărei ultim volum a fost publicat postum (Terman și Oden, 1959). Totuși, instrumentarul metodologic ale lui Terman nu s-a limitat la sistemul psihometric. Sub influența lui Woods, Terman a considerat că evaluarea coeficientului de inteligență al indivizilor excepționali ar fi o variantă validă de practică. În
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
de viață (Harrison și Kroll, 1985-1986, 1989-1990; Harrison și Moore, 1982-1983; Zusne, 1986-1989), specificitatea parcursului vieții creatorilor din diferite domenii (Cox, 1926; Ellis, 1926; Kaun, 1991; Raskin, 1936; Simonton, 1975a, 1991a, 1997a) și efectul longevității asupra productivității și a reputației postume (Lehman, 1943; Mills, 1942; Simonton, 1976a, 1977b, 1984d). Fluctuațiile productivității creative nu constituie unica caracteristică ce poate fi anticipată pe parcursul vieții creatorului. Interesele majore, valorile și pasiunile creatorului sunt și ele pasibile de transformări, un aspect sugerat de numeroase cercetări
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
1985; Zusne &Dailey, 1982). Mai precis, distribuția produselor creative nu reprezintă sub nici o formă o distribuție normală, ci mult orientată spre dreapta, cu alungirea porțiunii finale a curbei. Alți cercetători au analizat consecințele psihologice ale personalității excepționale și ale reputației postume, construind, în același timp, temelia interculturală și transistorică a consensului declarat (Helmreich, Spence și Thorbecke, 1981; Martindale, 1995; Over, 1982; Rosengren, 1985; Simonton, 1984h, 1991c; Zusne, 1987; Zusne și Dailey, 1982; cf. Cattell, 1903; Galton, 1869). În plus, s-a
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
demne de prețuire. Recunosc că îl judec cu antipatie și fără a dispune de toate probele. Dar nu cred să greșesc fundamental. Era un ratat și un neputincios, orice s-ar spune, și a reușit să-și facă o glorie postumă din asta. Adică din ceea ce fără nici o jignire și în accepție strict lexicală se cheamă: imbecilitate. Mă mir că un critic ca Thibaudet i-a putut da atâta atenție, încât nu numai că-l citează foarte des, dar i-a
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
el continuă să existe în conștiința secolelor cu Candide, Zadig, L’ingénu și celelalte „romane” filozofice sau cu scrisorile din Anglia, dar că Mérope, Zaïre, Mahomet etc. sunt definitiv îngropate și nu le mai citesc nici măcar specialiștii. Nu de soarta postumă și de fluctuațiile de cotă ale marilor scriitori trebuie să ne tulburăm. E firesc ca unii adolescenți de azi să ia peste picior sau să ignore pe Gide, Camus, Corneille, Hugo, Horațiu sau Aristotel. E mai puțin firesc, dar în
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
tot ansamblul de comentarii, de consecințe, de personaje angrenate prin lectură sau prin consecința lecturii la destinul ei istoric”. Opera conține potențial cele mai variate și neașteptate consecințe, dar asta nu ne scoate încă din sfera ei circumscrisă. Destinul ei postum și „actual” îi este extraneu și accidental (în accepția de „ceea ce se adaugă substanței”: substanțială, strict vorbind, în acest raport, nu poate fi decât opera). Destinul postum al operei poate fi compus din erori, înțelegeri parțiale, simplificări, denaturări etc. Rilke
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
consecințe, dar asta nu ne scoate încă din sfera ei circumscrisă. Destinul ei postum și „actual” îi este extraneu și accidental (în accepția de „ceea ce se adaugă substanței”: substanțială, strict vorbind, în acest raport, nu poate fi decât opera). Destinul postum al operei poate fi compus din erori, înțelegeri parțiale, simplificări, denaturări etc. Rilke spunea odată că gloria nu e altceva decât suma neînțelegerilor ivite în jurul unui nume. Sunt de acord că tot ansamblul acesta există și este influent și eficient
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
fără temeritate, recunosc, m-am încumetat a o propune în legătură cu Rousseau. În definitiv, Reforma nu a înlăturat oare mai mult de un mileniu de teologie creștină pentru a reveni la „opera” propriu-zisă, adică la textul Scripturii, scos din istoria lui postumă? Și nu a fost Reforma una dintre cele mai tranșante manifestări ale „radicalității”? Istoria postumă a unei idei, acțiunile efectuate sub influența ei și toate consecințele lor nu pot nici modifica, nici simplifica ideea însăși; în orice caz, punctul de
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
a înlăturat oare mai mult de un mileniu de teologie creștină pentru a reveni la „opera” propriu-zisă, adică la textul Scripturii, scos din istoria lui postumă? Și nu a fost Reforma una dintre cele mai tranșante manifestări ale „radicalității”? Istoria postumă a unei idei, acțiunile efectuate sub influența ei și toate consecințele lor nu pot nici modifica, nici simplifica ideea însăși; în orice caz, punctul de vedere istoric, fiind dialectic (așa cum îl înțelegem amândoi, preopinentul meu și cu mine) nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
și mă mir că nu mi-a venit din capul locului. (De fapt, îl implicasem în cele două bucăți ale mele despre Rousseau, dar pesemne l-am implicat în așa hal că nu se mai prea vede.) Iată-l: destinul postum al gândirii lui Rousseau și seria urmărilor istorice în care ea a jucat un rol însemnat au cunoscut mai cu seamă un eveniment de la care ne-au rămas concepția juridico-politică și instituțiile democrației moderne Greu ar putea cineva susține, chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
veni s-o contrazică (în speță eu n-aș mai putea încerca acum, indiferent dacă argumentele mele sunt bune sau nu, să susțin că Rousseau, contrar opiniei admise, e în fond un apărător al civilizației). Asemenea concepție absolută asupra istoriei postume a ideilor, exprimată tocmai de un teoretician al contradicției ca Al. Ivasiuc, îmi pare, să nu zic contradictorie, căci aș părea prea naiv, dar de o inconsecvență destul de surprinzătoare. Oarecari inconsecvențe îmi par a se găsi și în al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
al lui Ivasiuc ar trebui în mod consecvent să condamne toate marile opere. Și dacă ne gândim bine, nu numai cele de idei, dar și cele de artă, căci și ele contaminează spiritul. Din fericire asemenea instanță fiind de obicei postumă, verdictele ei sunt în contumacie. Dar nu totdeauna, nici în trecut, cum prea bine se știe și ah! nici acum, nici acum... Un punct de vedere ca al lui Ivasiuc ar fi destul de periculos dacă, rău înțeles și deformat, ar
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
românești, București, 1897; Elocvența română, București, 1924; Literatura română din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre (în colaborare cu Mihail Dragomirescu și N. I. Rusu), I-II, București, 1929-1931; Ediții: Povestea mavroghenească, București, 1897; M. Eminescu, Poezii, București, 1921, Opere postume, București, f.a.; V. Alecsandri, Poezii, București, 1923, Poezii, I-II, București, 1937, Poezii, introd. edit., București, 1946; Gr. Alexandrescu, Poezii. Memorial de călătorie, București, [1925]; I.L. Caragiale, Momente, schițe, amintiri, București, 1928, Opere complete, București, 1934; Scrisori ale lui Spiru
ADAMESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285179_a_286508]
-
să își scrie opera capitală, „un roman de analiză psihologică și socială în care trebuiau imortalizate nu atât tipologii și situații, cât caracterele labile ale unor amici și inamici ai săi”. Singurul volum al lui M. Vulturii amiezii (1971), apare postum și cuprinde patruzeci și două de poeme, ordonate în secțiunile Cântarea poetului, La soarele-n amiază și Ca inima de vin. Labilă și insuficientă pentru legitimarea destinului poetic pe care, măcar prin ton, părea că îl anunță, lirica lui M.
MARGARIT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288013_a_289342]