7,476 matches
-
peșterii, pe sub bortele cavernei, printre găvane adânci cu temple din spumă de cristal, prin galerii Înguste cu arcada joasă. Dar de unde, oare, atâta siguranță În pașii lor, de unde acea liniște solemnă În care se deplasau printre atâtea obstacole, purtându‑și povara cu atâta sprinteneală și Îndemânare, deși abia de‑o atingeau cu palmele lor zdravene? Zadarnic căuta el să‑și adeverească Îndoielile, să surprindă o privire, un ochi În care să se recunoască, În care să‑și prindă uitătura, starea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
s-ajungem pe lumină. Și cu el ce facem? Îl luăm cu noi. Tăiară o ramură groasă, o curățară de frunze și, legându-și victima de mâini și de picioare că pe un porc sălbatic, porniră spre sat purtându-și povară pe umeri, asudând și înjurând. Era un efort deosebit, insă merită, căci pe înserate își făcură intrarea triumfala în Marae, unde erau strânși adulții, si depuseră la picioarele lor corpul bestiei și armă lui ceaneobișnuită, acoperită cu desene. Majoritatea celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
credibilitatea. Timpul petrecut pe navă, unde nu putea să-și facă plimbările zilnice, în care parcurgea cu pas nesigur întregul perimetru al insulei, părea să-i fi grăbit decăderea, transformându-l dintr-un ajutor de mare preț într-o adevărată povară. Faptul că în cursul nopții pătrunseserăîn fatidicul Al Cincilea Cerc îl făcea de-a dreptul inutil, el neputând da nici un sfat cu privire la Harță de Stele, dat fiind că, în acel punct, aflat aproape pe linia ecuatorului, peisajul celest era foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
încât Miti Matái se vedea obligat să intervină mereu pentru a aplana disputele care apăreau și nu trebuia să-l cunoști foarte bine ca să-ți dai seama că ar fi preferat să nu fie nevoit să călătorească cu această neplăcută povară. Cu toate ca exercita o putere indiscutabila la bordul navei, era împotriva principiilor lui să dispună de un bun care îi aparținea de drept lui Vetéa Pitó, care, din ziua când găsise Soarele care Cântă, se transformase, în ochii tuturor, în cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
copil, pe tot timpul nașterii nu scoase nici un geamăt, nici măcar un suspin din care sa reiasă cât de mult suferea, ci doar își musca buzele până la sânge, închise ochii și împinse copilul afară, ca și cum s-ar fi eliberat de o povară insuportabila. Vahíne Tiaré lua copilul, inca plin de sânge și cu cordonul ombilical atârnându-i, si se prezenta cu el în fața căpitanului navei, care privea în continuare orizontul. Nu pronunțară nici un cuvânt. Femeia schița un gest prin care întreba ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
la întâlnirea cu muntele uriaș și brazii, i se umeziră ochii. La ce te gândești, Luana? Spune-mi ce-ți trece prin minte. Ar fi vrut să-i spună adevărul, să se destăinuie, să scape, într-un fel oarecare, de povară. Dar Iuliana întruchipa perfecțiunea, idealul feminin și ea nu avea curajul să se pună în postura celeilalte părți a monedei. În timp ce doamna Darie acceptase lipsa permanentă a tovarășului de viață, îi respectase și apreciase efortul, ea își bătuse joc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
bani să fie plătit așa cum s-ar fi cuvenit. De fapt, nici unul din ei nu primise vreun ban luna aceea și, cu toate că el nu se plângea, ea știa că, În curând, până și mica lui chirie avea să fie o povară pentru finanțele lui limitate. Ei Îi spusese că Își luase o cameră În Kebayoran, dar n-avea cum să-l creadă, ar fi fost mult prea scump. știa că refuza să fie socotit lipsit de mijloace, ca toți cei care
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
tratat mai rău decât un câine. Așa-zisul tău tată o să-nceapă să se rușineze cu tine, iar lumea o să-ndruge tot felul de chestii, și despre el, și despre tine. De lucru n-o să capeți și-o să devii o povară pentru el. O să ți piară cheful de orice și-o să-ți dai seama că nu-ți rămâne decât un loc unde să te duci: Indonezia. Adam și-a scuturat capul. Nu putea să fie adevărat. A Încercat să-și aducă
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
capul pe piept și sunetul dulce al vocii În coșul pieptului, care nu-l mai durea atât de tare. Acum dormi, i-a zis ea. Dormi. Amurg. Uneori, norii de ploaie Îngrămădiți de-a lungul după-amie zilor nu Își descărcau povara, stăruiau vineții pe cerul Întunecat, iar ziua se preschimba Într-un nesfârșit crepuscul purpuriu care grăbea venirea nopții. Mai târziu, mult mai târziu, după ce noap tea lua totul În stăpânire, avea În sfârșit să cadă și ploaia, iar străzile deveneau
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
coboare scările și duhoarea eșecului să-i întunece mintea, ședea pierită, fără gînduri și doar brațele care strîngeau spasmodic marginile fotoliului, tremurînd din pricina efortului, exprimau cumplita încordare ce sălășluia în ea. Parcă trecuseră luni, veacuri de cînd zăcea acolo, sub povara privirii lui, incapabilă să mai lupte, incapabilă să fugă. Îi era imposibil s-o mai ia din nou de la capăt. În mintea ei se așezase pîcla, nu se concentra, nimic clar, nimic precis, nu avea de ce să se agațe. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mai bine așa, își spuse Carmina și cercetă fața împietrită a lui Alexe. S-a apropiat de ei roșcovana, le-a așezat cafelele în față și a zăbovit lângă masă, mare, impunătoare, cu sânii bombați deasupra capetelor lor, ca o povară. Carmina a scos portmoneul și a achitat consumația. În tot acest timp, Alexe nici n-a clipit, nici vorbă să încerce măcar să protesteze formal, sau să comenteze ceva acid, după cum obișnuia, nu era deloc imposibil să nu aibă bani la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
perete și adormise. Carmina n-avea să afle niciodată dacă reușise sau nu să vadă ceva prin ochiul de geam, nici n-o iscodise, se simțise jignită de lipsa de încredere, de nesinceritatea sorei. Ținea în ea o taină o povară peste măsura puterilor ei, uneori, la masă sau în alte împrejurări, Carmina se uita în ochii Elenei, cu încordare, pătrundea în căpruiul irișilor invadați pe alocuri de verde, avea impresia că ar fi putut găsi acolo ceva, ceva asemănător cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
a făcut omenește datoria și acum n-avea decât s-o uite, s-o îngroape în uitare, să-și înăbușe orice aducere aminte. Mai rămăsese Carmina, își comutase întreaga speranță asupra ei, gata s-o înăbușe, s-o strivească sub povara cerințelor, cu atât mai înverșunat cu cât vedea limpede că fata nu poate fi manevrată după bunul său plac, nici cu vorbe bune, nici cu vorbe rele, nici cu amenințări, o sâcâială continuă, agasantă, o tensiune menținută zi de zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să coboare scările și duhoarea eșecului să-i întunece mintea, ședea pierită, fără gânduri și doar brațele care strângeau spasmodic marginile fotoliului, tremurând din pricina efortului, exprimau cumplita încordare ce sălășluia în ea. Parcă trecuseră luni, veacuri de când zăcea acolo, sub povara privirii lui, incapabilă să mai lupte, incapabilă să fugă. Îi era imposibil s-o mai ia din nou de la capăt. În mintea ei se așezase pâcla, nu se concentra, nimic clar, nimic precis, nu avea de ce să se agațe. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Dar tocmai pentru că își considera căsnicia ratată, soțul devenise pentru ea o cantitate neglijabilă, se purta cu el ca și cum nu ar fi existat, nu-l consulta în nici o problemă, acționa după cum avea inspirația, în schimb, deseori se plângea că toată povara casei apasă pe umerii ei, că se află la capătul puterii, că bărbatul stă în casă ca o momâie, că nu-l interesează nimic, că este absent și la propriu și la figurat. Dacă avea un ascultător convenabil, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
consumat trup și suflet, milimetru cu milimetru, până la totala epuizare. Mulți dintre amicii ei, mai scrupuloși în alegerea unei partenere, nesimțind vreo atracție anume pentru sufletul neprihănit al Sidoniei, căutau să accentueze superba calitate o unei prietenii sincere, neîntinată de povara sexualității. Sidonia aproba cu multă însuflețire această părere, vedea ea dintr-o ochire că omul nu va putea fi clintit spre o altă direcție, dorită de ea și-i replica, puțin contrariată, că nu se gândise nici măcar o clipită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o fixă între buze și cu fața crispată, toată numai cute adunate ca razele în jurul gurii, rupse trei bețe de chibrit până reuși să aprindă unul, apoi, cu un aer degajat, eliberă primul fum, săltând din cap de parcă scăpase de povară. Unde e Fana? Femeia o privi cu ochii ei mărunți, foarte umezi, strânși între pleoape și cum ședea acolo, întârziind să răspundă, măruntă, aparent insignifiantă, ca un câine bătut ce imploră din priviri mila, Carmina se strânse de încordare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pic de dramă. Așa cum își ținea plăcinta, Carmina putea să-i admire inelușul de aur cu o împletitură bombată. Și Ștefan purta pe deget un ghiul mare, pătrat, dar, prins de conversație, părea să fi uitat cu desăvârșire de scumpa povară ce-i înconjura degetul mijlociu. Carmina și-i imagină atunci, cum, odată ajunși acasă, își dezbracă hainele bune și le așază în șifonierul cu miros de levănțică, își scot inelele și le ascund într-o tașcă din piele, sau nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să nu plesnească ca un burduf prea umplut Între timp sosise acasă și Trofin, se salutară în hol mai mult mormăind. În bucătărie, cu poalele suflecate, cu genunchii pe jos femeia freca gresia, muncă, nu glumă și Sidonia ușurată de povara treburilor casnice ce nu se mai sfârșeau, să foia de acolo, acolo, fără rost. Miroase a transpirație ca un talan bătrân, zise inspirând în urma bărbatului ei și știu că fusese, probabil cu vreun prieten la o partidă de tenis. De la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sau am vorbit de unul singur, tocmai acum când mi-am luat inima în dinți, cum s-ar spune. Da, sunt, îi răspunse și din nou nu știu ce să facă. Până și receptorul era greu de ținut în mână, o adevărată povară. Tocmai citea un almanah și se lupta cu somnul când a sunat telefonul, era mai comod să refuze, dar vocea interioară, dezmeticită și ea, o îndemnă, du-te, du-te, du-te. Da, spuse repede în receptor, da, bine. Peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
atenție și supărată să scoată limba la propria ei figură iar oglinda să rețină aburul gurii ei și să-i ascundă chipul în ceață. Pe urmă teancul de poze color, Ovidiu, Fana, Sidonia, Trofin, o mulțime de alte fețe necunoscute, povara grea a crizantemelor ținute în brațe ca un snop de spice. Totul urmase după o scenă de o violență cumplită. El îi spusese în față o mulțime de josnicii, îi spusese că era de-o frivolitate cumplită. Ce importanță are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
doar tremurul frunzelor, singurele martore, ale apariției ei de o clipă. Era așa de cald, de senin și de frumos acolo! Erau atâtea flori în jur!... Închid ochii și trag adânc, cu nesaț în piept parfumul florilor... Pleoapele încărcate de povara semnului îmi căzură peste ochi ca un val dens și negru tivit cu flori de lumină și, astfel adormii. Când m-am trezit, soarele parcursese deja o treime din cotidianul său drum pe boltă, iar acum sta gata, să treacă
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
case miroase a gem și a peltea de gutui. Dealurile amorțite parcă sub veșmântul policrom ce le acoperă trupul susțin pomii care sub greutatea roadelor îmbrățișează pământul cu sufletul deschis în așteptarea celor care-i vor elibera de dulcea lor povară. În zarea senină a acestor ultime zile calde ale toamnei, răsună glasurile elevilor care se îndreaptă grăbiți spre școală. Se întrec veseli în lumina blândă a soarelui decis să mai zăbovească încă puțin pe aceste minunate plaiuri moldovenești. Alina Diana
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
cuprins de tristețe. Trăise mereu de unul singur micile sau marile evenimente din viața sa, oricum una oarecare. La serbările de sfârșit de an Își purta premiul cu cunună printre copii Înconjurați de părinți, rude și prieteni, ca pe o povară, În cele din urmă ca pe o infirmitate. Ani În șir, ai săi s-au dus la băi la Sovata cu exact o săptămână Înainte de Încheierea anului școlar. Așa erau seriile prin sindicat. La Întoarcere, Îi aduceau de fiecare dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu etaj si bonă la copil. La aceeași vârsta, fiica Alidei trăia din orele de germană și Își creștea singură fiica. Pe ajutorul soțului ei nu putea conta decât Într-un singur fel: să accepte ideea că Îi era o povară și să ia singura decizie Înțeleaptă. După justificate ezitări, Werner Filcz s-a hotărât. I-au trebuit două lame pentru ca totul să se sfârșească cu bine. Protezele au fost vândute măcelarului din colț. Domnul Giosan n-avea nevoie de ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]