KorAP: Find »[drukola/base=prânz & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...33 34 35 ...316 >

7,894 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

chilot și pantaloni și-și potrivi revolverul care-i atârna Între picioare, aninat de un șnur răsucit pe după un nasture. Te poți bizui pe Josef În privința a trei lucruri, Își spuse el, mulțumit de sine, la o femeie, la un prânz și la un seif gras. Ieși de la adăpostul coșului. Pe acoperiș era foarte alunecos și exista un oarecare pericol. Zăpada Îl izbea În ochi și i se aduna În butuci de gheață pe călcâiele pantofilor. La un moment dat alunecă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
privire peste socoteli. Își imagină agitația și vânzoleala semănând cu cea dintr-un mușuroi de furnici răvășit de gheata unui om: un telefon de la Eckman la Stein ori de la Stein la Eckman, un taxi comandat aici sau anulat dincolo, un prânz - măcar o dată fără vin -, apoi scările abrupte spre birou și, la etaj, mărginitul și lealul Joyce verificând conturile. Și În tot acest interval, În apartamentul acela modern, doamna Eckman va sta pe sofaua ei de inox, Împletind hăinuțe de bebeluș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
bine... Pe loc. — Dar să știți, protestă maiorul Petkovici, că nu avem condiții aici. Ce putem face cu el? — ...doar câteva ore. — De către Curtea Marțială? Asta e Împotriva regulamentului. Vocea Începu să râdă ușor: — Eu Însumi... cu dumneavoastră la un prânz, Între noi... — Dar În eventualitatea unei achitări? — ... eu Însumi, spuse vocea Înăbușit, dumneata, domnule maior, căpitanul Alexici. Vocea scăzu și mai mult În volum: — Discret... Între prieteni... Apoi se auzi ceva mai clar: — S-ar putea să nu fie singur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
prieteni... Apoi se auzi ceva mai clar: — S-ar putea să nu fie singur... suspecți... orice scuză... vameșii. Fără zarvă, ’nțeles. Maiorul Petkovici spuse cu profundă dezaprobare: — Atâta tot, domnule colonel Hartep? Vocea deveni ceva mai animată: — Da, da. În privința prânzului... presupun că nu prea aveți locuri potrivite acolo... La gară... un foc bun... ceva fierbinte... la rece În mașină și vin. Apoi urmă o pauză. — Ia aminte, dumneata răspunzi. — Pentru ceva atât de neregulamentar... Începu maiorul Petkovici. — Nu, nu, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
La gară... un foc bun... ceva fierbinte... la rece În mașină și vin. Apoi urmă o pauză. — Ia aminte, dumneata răspunzi. — Pentru ceva atât de neregulamentar... Începu maiorul Petkovici. — Nu, nu, nu! spuse vocea. Mă refeream, evident, la masa de prânz. — S-au liniștit lucrurile la Belgrad? Întrebă inflexibil maiorul Petkovici. — Somn adânc, răspunse vocea. — Pot să vă mai pun o Întrebare? Maiorul Petkovici chemă „Alo. Alo. Alo!“, pe un ton iritat, apoi trânti receptorul În furcă. — Unde-i omul ăla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
se Întâmplase la Belgrad și asta Îl tulbură foarte mult. La urma urmelor, se gândi el, sunt tot de-ai noștri, sunt săraci, au neveste și copii. Ultima era o notă către bucătarul unității și conținea instrucțiuni detaliate pentru un prânz În trei, care să fie servit fierbinte În camera maiorului la unu și jumătate „ Ia aminte, dumneata ești responsabil!“, se spunea În Încheiere. Când Ninici părăsi Încăperea, maiorul Petkovici citea iarăși cartea lui nemțească și Învechită despre strategie și Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
timp pentru tăcere, pentru tihnă. Stânci, case, pășuni pustii treceau În urmă cu șaptezeci de kilometri pe oră și mai erau atât de multe de spus. — Ne instalăm la ora dejunului, nu-i așa? Ce-o să facem toată ziua? — Luăm prânzul Împreună. După-amiază eu trebuie să mă duc la birourile firmei și am de lucru acolo. Tu poți să te duci la cumpărături. Seara eu mă-ntorc, cinăm și după aceea mergem la teatru. — Da, și ce-o să vedem? Pentru ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
vedere. Macazurile reveniră cu un geamăt la pozițiile inițiale și semnalul de la linia de pasageri ce ducea spre oraș se ridică. Un bărbat coborî scările de la cabina suspendată, traversă linia și dispăru În direcția unei barăci. — Se duce să ia prânzul, spuse cu invidie tovarășul lui Ninici. De când sunt aici, n-am auzit niciodată o locomotivă atât de zgomotoasă, spuse Ninici. Apoi luă seama la ce-i spuse camaradul. — Maiorul are parte de-o masă caldă, adusă de la cazarmă, zise el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
masă caldă, adusă de la cazarmă, zise el. Dar nu-i spuse prietenului său că venea șeful poliției de la Belgrad. Păstră aceste informații pentru soția lui. — Ești norocos. Întotdeauna am crezut că-i un lucru bun să te bucuri de un prânz În toată legea. Văzând-o pe soția ta cum vine În cursul dimineții, m-am gândit adesea că-i bine să fii căsătorit. — Nu-i prea rău, spuse Ninici cu modestie. — Spune-mi, ce-ți aduce? — O pâine și o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Hartep cu un dezgust amuzat, privind mai Întâi noroiul, apoi cizmele sale lustruite. Căpitanul Alexici Își umflă obrajii lui rotunzi și roșii: — Puteau să pună niște scânduri. — Nu, nu, noi suntem poliția. Nu ne iubesc. Dumnezeu știe ce fel de prânz or să ne dea. Hei, băiete! Îi făcu el semn cu mâna lui Ninici. Ajută-l pe șofer să descarce lăzile astea. Aveți grijă de sticlele de vin - să rămână În sus și neclintite. — Maiorul Petkovici, domnule... — Nu contează ce-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Începu să scoată lăzile din mașină, dezvăluind pe rând conținutul fiecăreia: — O jumătate de ladă de șampanie. O rață rece. Fructe. Două sticle de sherry. Cârnați. Biscuiți șprițați. Salată. Măsline. — Ehei, făcu prietenul lui Ninici, așa-i că-i un prânz pe cinste? Ninici rămase nemișcat și privi un moment În tăcere. Apoi spuse cu voce scăzută: — E un festin. Cărase deja În camera maiorului sticlele de sherry, cele de șampanie și rața când o văzu pe soția lui venind pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
și privi un moment În tăcere. Apoi spuse cu voce scăzută: — E un festin. Cărase deja În camera maiorului sticlele de sherry, cele de șampanie și rața când o văzu pe soția lui venind pe drum și aducându-i propriul prânz, Înfășurat Într-o pânză albă. Era mică și brunetă, cu șalul Înfășurat strâns peste umeri. Avea o față pe care se putea citi umorul malițios și purta niște cizme mari. El puse jos lădița cu fructe și Îi ieși În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
continue treaba. Soția lui se așeză jos, pe marginea drumului, și-l urmări cu privirea, dar când el se Întoarse din Încăperea maiorului, unde masa era deja așternută și ofițerii făceau progrese cu băutul vinului, ea plecase deja. Îi lăsase prânzul pe marginea drumului. Unde este? Îl Întrebă pe celălalt soldat. — A vorbit cu șoferul și apoi s-a Întors la cazarmă. Părea foarte agitată de ceva. Ninici simți un puseu de dezamăgire. Abia aștepta să-i spună soției sale povestea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
se putea aștepta ca afecțiunea și dorința lui să dureze câtă vreme ea lipsea. Mai știa că Îl putea face s-o vadă când se va Întoarce. Va simți că-i de datoria lui să-i ofere cel puțin un prânz. „Nu banii lui mă interesează“, șopti ea cu voce tare În bezna magaziei, lângă muribund. Sentimentul ei de dezolare, conștiința faptului că, dintr-un motiv sau altul, doar Dumnezeu știa de ce, Îl iubea o făcu pentru un moment să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
amândoi și coborâră scările Împreună. Janet Pardoe nu se vedea nicăieri. — Domnișoara Pardoe a ieșit? Îl Întrebă el pe domnul Kalebgian. Nu, domnule Myatt, domnișoara Pardoe tocmai s-a dus la restaurant cu domnul Savory. — Spune-le să-și amâne prânzul cu douăzeci de minute, căci domnul Stein și cu mine ne vom alătura lor. Apăru o oarecare ciorovăială În privința celui care să intre ultimul prin ușa rotativă. Prietenia dintre Myatt și domnul Stein se lega repede. Când se văzură Într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
din fundul Încăperii. — Sunt ceva vești despre Eckman? — Nu, domnule, spuse Joyce. Myatt Își aruncă ochii peste câteva scrisori și apoi Îl părăsi acolo, ghemuit ca un câine credincios peste biroul lui Eckman și peste malversațiile lui Eckman. — Și acum prânzul, spuse el. Domnul Stein Își umezi buzele. — Vă e foame? Întrebă Myatt. — Am luat micul dejun devreme, spuse domnul Stein, fără nici un reproș În glas. Dar Janet Pardoe și domnul Savory nu așteptaseră după ei. Deja Își beau cafeaua și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ajuns să vă cunoașteți bine, eh? continuă el. Janet Pardoe Își Întredeschise puțin buzele moi și pronunțate. — Oh, domnul Myatt a avut o altă prietenă, pe care a cunoscut-o mai bine decât pe mine. Myatt Întoarse capul să comande prânzul și când deveni iarăși atent la ei, Janet Pardoe spunea cu Îngăduitoare și dulce maliție: — Oh, i-a fost iubită, dacă Înțelegi. Domnul Stein râse cu poftă: — Uită-te la pezevenghiul de el! Roșește. — Și să știi că l-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-ne câte ceva despre isprăvile domnului Myatt. — E foarte drăguță, spuse Janet Pardoe, cu Înduioșare evidentă. Domnul Savory aruncă o privire spre Myatt, ca să vadă dacă acesta nu se simțea jignit, dar lui Myatt Îi era mult prea foame. Își savura prânzul lui Întârziat. — Evoluează pe scenă, nu-i așa? Întrebă el. — Da. Varieteu. — Am spus eu că era dansatoare În ansamblu, remarcă Janet Pardoe. Avea pe undeva o notă ușor comună. Vă mai Întâlniserăți și Înainte? Nu, nu, spuse Myatt În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

oftă Lauren, uitându-se de-a lungul celebrei Playa Rosa. Erau doar vreo trei oameni pe plajă. Ce-ar fi să vii la mine acasă? — Mi-ar face mare plăcere, i-am răspuns, ridicându-mă de pe șezlong. — Am putea lua prânzul și să ne petrecem toată după-amiaza Împreună. Casa are cel mai tare living săpat În piatră. Mortal, nu alta, spuse ea, strângându-și sacul și punându-și sandalele aurii din piele. În Careyes este o idee general acceptată că lipsa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
spre tava cu băuturi din colț. — O să beau o tequila simplă. Mai vrea cineva? — Eu aș vrea una, am spus. Poate că amețeala de după-amiază Îmi va Îmbunătăți luna de miere. Toată lumea crede că sunt nebună când beau așa ceva la prânz În locul pentru servit ceai de la Carlyle, spuse Tinsley, oferindu-ne câte o băutură mie și lui Lauren. Apoi Își dădu coama blondă pe spate și sorbi conținutul paharului dintr-o Înghițitură. —Haideți să Înotăm, ne invită Lauren. Mă coc de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
de tine, o auzeam zicând. O, nu, chiar nu... Pot să te sun eu Înapoi? Cât e ceasul acolo? ... OK? Vorbim mai târziu. Lauren reveni la telefon. —Of! Ce mai dramă! oftă ea. — Cine era? — Ce-ar fi să luăm prânzul Împreună mâine? zise, ignorând Întrebarea mea. Sigur, am spus. Puteam să o Întreb de Alixe atunci. —Unde? — Hai să stabilim dimineață. Pot să te sun la 11? În dimineața următoare, Lauren m-a sunat la atelier exact la ora 11

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
cum pretindea. —Dumnezeule, nu am Întârziat, nu? zise ea când am ridicat receptorul. —Nu. Este chiar cu un minut Înainte de ora 11, i-am răspuns. —O să crezi că sunt cea mai excentrică tipă din toate timpurile, dar trebuie să contramandez prânzul nostru. Sunt extrem de dezamăgită și nefericită. La fel eram și eu. Cum aveam să pun În aplicare planul lui Thackeray privind rochiile? —Ești bine? am Întrebat-o. —Of, Doamne, da, totul e perfect, dar... ei bine, e complicat. Prânzul iese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
contramandez prânzul nostru. Sunt extrem de dezamăgită și nefericită. La fel eram și eu. Cum aveam să pun În aplicare planul lui Thackeray privind rochiile? —Ești bine? am Întrebat-o. —Of, Doamne, da, totul e perfect, dar... ei bine, e complicat. Prânzul iese din discuție. —Mă Întrebam dacă ai putea să mă ajuți cu ceva care are legătură cu serviciul. Vrei să mergem la un ceai În loc de prânz? am sugerat eu, plină de speranță. —O, ar fi foarte drăguț, dar nu pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
am Întrebat-o. —Of, Doamne, da, totul e perfect, dar... ei bine, e complicat. Prânzul iese din discuție. —Mă Întrebam dacă ai putea să mă ajuți cu ceva care are legătură cu serviciul. Vrei să mergem la un ceai În loc de prânz? am sugerat eu, plină de speranță. —O, ar fi foarte drăguț, dar nu pot. Sunt prinsă În Spania. Lauren era la Madrid. Sigur că da. Lauren, cum aveam să-mi dau seama curând, considera că a sta Într-un loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
și cred că pe la 3 dimineața m-am gândit că ar fi plăcut să-mi petrec weekendul aici la munte. Au niște cai splendizi și Îmi doream cu disperare să călăresc, dar acum, că sunt aici, Îmi doresc să iau prânzul cu tine. Îmi pare rău. Mă urăști? — Nu, nu fi nebună. Ce faci acolo? Păi, hai să pun problema așa. Faza Întâi din operațiunea Provocare la Cuplare este finalizată. Unul mai puțin pe listă! M-am cuplat cu un matador

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]