1,175 matches
-
începutul lui Hamlet, noaptea de după cele douăsprezece bătăi ale ornicului, disponibilă pentru posibile apariții ale spectrelor, pentru „înfricoșătoarea arătare”, este, de altfel, o noapte în care se aud mărșăluind armate în pas războinic, o noapte traversată de obscure și neliniștitoare presimțiri. E una dintre acele nopți când mormintele se deschid și când pe cer apar semne prevestitoare de mari tulburări. O noapte ce nu se aseamănă deloc cu noaptea din ajunul Crăciunului evocată de Marcellus, noapte sfântă și pură, nebântuită de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
îl obsedează „lucruri de demult, uitate”. Oare întâlnirea cu vrăjitoarele n-ar trebui pusă în relație cu o mai veche viziune interioară? Fără îndoială că aici se manifestă forța aparițiilor la Shakespeare, în această întâlnire dintre discursul lor și intuițiile, presimțirile lăuntrice ale personajului. Așa cum apariția fantomei tatălui și dezvăluirea asasinării bătrânului rege își trăgeau puterea de convingere din coincidența cu intuițiile „sufletului profetic” al lui Hamlet, tot astfel prevestirea de către vrăjitoare a viitoarei asasinări a lui Duncan e confirmată, în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
vorba. Mi-l amintește-n tot ce-avea frumos, Cu forma lui îi umple haina goală; Am deci cuvinte să-mi iubesc durerea 1. Falsa moarte înseamnă aici absență, și în această absență se insinuează pe nesimțite fantoma absentului și presimțirea adevăratei sale morți, care nu se va petrece decât în actul următor. Dar chiar și moartea adevărată nu va fi la început decât o falsă știre, hrănită, pare-se, de spaime nocturne și de prorociri, căci, iată, în prima scenă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Ă 425). Chit că a eșuat, iată ce fel de religie construia Cioran în tinerețea sa. Și o construia tocmai pentru a se construi pe sine. Ciudat însă că, în aceeași scrisoare, Cioran vorbește despre „detașarea de lume” și de „presimțirea extatică”. De fapt, ciudat doar în măsura în care, între delir și detașare, identificăm o ruptură, un hău. În realitate, între ceea ce va căuta Cioran la Paris, adică „detașarea de lume” și „presimțirea extatică” pe de o parte, și beția simțurilor, adică vitalismul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
aceeași scrisoare, Cioran vorbește despre „detașarea de lume” și de „presimțirea extatică”. De fapt, ciudat doar în măsura în care, între delir și detașare, identificăm o ruptură, un hău. În realitate, între ceea ce va căuta Cioran la Paris, adică „detașarea de lume” și „presimțirea extatică” pe de o parte, și beția simțurilor, adică vitalismul orgiastic pe de altă parte, diferența nu-i decât de instrumente, sau de cauze, nu și de consecințe. În fine, creștinismului, Cioran îi va prefera, finalmente, budismul. Dar nici budismul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Cioran, cel care voia să se devoteze unei credințe și care ar fi vrut să lupte sub stindardul unor idealuri, nu mai aderă la nimic. De fapt, caută, ca în tinerețe, numai că pe alte căi, „detașarea de lume” și „presimțirea extatică”. În fond, de ce nu găsește Cioran în creștinism toate acestea și le găsește în muzică, în contemplarea mării sau în muncă? De ce, adică, îl găsește, cum ar spune Șatov, pe Dumnezeu în toate acestea, și nu în creștinism? Din
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pasiune..., cu cîtă credință intră în joc...!, numai copiii pot asta... (sonerie ușă) Da cine poate să fie la ora asta?! Că spectacolul e la ora 19... și-acum e abia 18...! Ia stai, ia stai puțin... că am o presimțire...! Azi ce-i? Ei, ce-i azi! Azi e marți..., că marțea am cu cei de la et. II! (verifică într-un calendar de birou) Numai că azi nu e marți, zevzecule, și dacă nu-i marți ce poate să fie
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
încet încet. Un sunet sparge întunericul și nerăbdarea, un sunet ca un strigăt, ca un plâns, ca o chemare, același sunet care-n alte momente ale spectacolului va căpăta diferite forme, același sunet care va deveni ecou în Macbeth, cucuvea, presimțire a morții, vibrație a timpului, zbucium în spațiu și-n gând, vals și melancolie, cânt de menestrel și oglindă spartă, voce de femeie care îngână și voce de sfârșit care nu se mai amână. Cortina roșie, grea, se trage îndărăt
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
din ele vor fi realizate. Sala de cinema și sala de teatru îl așteaptă... Platoul și scena îl așteaptă! Clipele când vom fi fericiți și, de ce nu, geniali! Asta nu a mai spus-o poetul. O spun eu, ca o presimțire! Laurențiu DAMIAN Sinusoida tensiunii caragialiene în filmele lui Alexa Visarion " Nimic nu e mai drept pe lume decât prețul patimii." (Ion Luca Caragiale) Nu o dată l-am auzit pe Domnul Profesor Alexa Visarion mărturisind că Shakespeare, Cehov și Caragiale l-
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
logică exterioară, dictată de jocul "în tact de trei"65 al dialecticii. Ulterior, Schnädelbach marchează mai limpede distincția dintre Hegel și reprezentanții școlii istoriste: "Ceea ce este la Hegel ideea absolută, reprezentabilă filozofic, apare la adversarii lui doar ca obiect al presimțirii, convingerii religioase și al credinței: nu mai este un obiect al științei în sens posthegelian." Acest fapt se explică în felul următor: o dată cu separarea produsă între filozofie și știință, aceasta din urmă, lipsită acum de "mijloacele conceptuale pentru o integrare
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
ample citate din caietele ilustrului romancier, nu neapărat o capodoperă a genului, ci mai degrabă un compendiu de suferințe fizice, traume mnemonice, mărturisiri insipide, istericale, porniri în contra luxului și bunăstării, iluminări, obsesii, revanșe, autocompătimiri și deziluzii, sub imperiul senescenței și presimțirii sfârșitului. În spiritul iluministei rațiuni critice, cel care a sfidat lumea, legea și țarul, încearcă acum, ca diarist, să-și restaureze supremația într-o lungă dispută cu Dumnezeu, un partener care-și permite totul, nu însă și luxul de a
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
în antecamera unei întîmplări esențiale, în culisele temporale ale unui eveniment de o vibrație care plutește, deja, în aer, nu este străin nici unui observator cu "fine antene ale sensibilității", cum ar fi spus romancierul. Spectator în devenire, aflat, după propriile presimțiri, în pragul unei negreșite schimbări de ritm în fluidul evenimentelor, acest "cititor" în cele (încă) neîntîmplate va fi adeverit. Un "ca și cum" teatral (als ob) se instalează deja în imaginea anticipatoare a scenei care urmează a fi jucată. Spațiul gol, traversat
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
de comunicare cu Universul: "și sub glii ți-am auzit/ a inimei bătaie zgomotoasă"; 4. Tristețea poetului este o revărsare asupra întregului univers el simte durerea "în picurii de ploaie care curg"; 5. Viziunea asupra morții era la început doar presimțire: "Presimt:/ frumoase mâni, cum îmi cuprindeți astăzi cu/ căldura voastră capul plin de visuri" (Frumoase mâini); 6. Raportul dintre bine și rău se află în interdependență pentru stabilitatea universului; 7. Misterul constituie celula germinativă a creației blagiene; 8. Condamnarea la
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
sublinieze relația dintre viață și moarte ("turnul" și "clopotul" personificate), la care se adaugă "sicriul". Prin semnificațiile sale, Gorunul trimite la comuniunea om-natură, imaginând un dialog al omului cu gorunul, care doar receptează întrebările. Destinele lor sunt asemănătoare: omul are presimțirea morții, iar gorunul, aflat la "margine de codru", este aproape de moarte. Câteva cuvinte prefigurează moartea ("liniște", "gorun", "sicriu"); din gorun va fi cioplit sicriul, ceea ce semnifică comuniunea cu natura și după moarte. E un eveniment marcat de mari taine, dar
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
gorun", "sicriu"); din gorun va fi cioplit sicriul, ceea ce semnifică comuniunea cu natura și după moarte. E un eveniment marcat de mari taine, dar și mărci lingvistice ("îmi pare", "poate", "pesemne"). Timpul se scurge, dialogul are note de profundă tristețe, presimțirea morții este anunțată de substantivul "liniște", de verbele "ascult", "picură", "aud", "bate", "curg", la prezent, și de unele verbe la viitor ("voi ciopli", "voi gusta"), de metafore: "limpezi depărtări", "zvonuri dulci", "stropi de liniște". Gorunul e un poem reflexiv, care
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
potențat de muțenia sa. Ce știm noi despre ce are animalul în cap, cine poate spune ce fel de gânduri i se învârt în spatele privirii? Imagini, mai degrabă decât gânduri. Imagini somptuoase, imprevizibile, care poartă în sine scânteieri, amintiri sau presimțiri de o clipă. Heidegger susține că animalele nu ne văd cu adevărat. Dar ce știe el, la urma urmelor? Culcat într-un colț al camerei, ultimul meu câine asemeni tuturor celorlalți pe care i-am avut nu mă scăpa niciodată
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
întoarce acasă de la slujbă. Porumbelul dispăruse. Culoarul strălucea de curățenie. Geamul era închis. "Coșmarul" exterior încetase. Nu și cel lăuntric. Süskind rămâne același ingenios portretist, inclusiv de roluri secundare, un descriptor matematic de interioare și detalii încărcate de aluzii și presimțiri, un topograf al Parisului. În Porumbelul se întrece pe sine prin stilul duplicitar, al gravității clasice minate de ironie subtextuală, dar mai ales prin descifrarea psihologică a șansei noastre, de regulă ratate, de a ieși din autismul complexelor spre marea
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
inspirație orientală (seria de Hai Ku-uri) ori cu pe nedrept repudiata specie a pastelului (Fascinație, Viola tricolor, Cântecul inimii zburătoare). Lecturile sale preferate (Rimbaud și Baudelaire, Poe și Rilke, Ion Barbu și Arghezi, Urmuz și Tonegaru) îi amplifică însă vagele presimțiri ale cutremurului ce îi va răscoli, mult prea devreme, existența. Strict poetic, suprapunerea afinităților livrești peste această notă psihologică va avea drept rezultat revenirea constantă la o imagistică a revoltei imposibil de reprimat (și care, în opinia membrilor familiei, trebuie
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
așadar prin faptul că motivul amintit, secondat, întâi la Leopardi, apoi la Quasimodo, de imagini acustice marchează revenirea naturii la viață. La Quasimodo se constată absența vântului ce tensionează, în prezent, așteptarea: Între lungi bulevarde / frunze negre grămezi / într-o presimțire de vânt (Oraș străin, trad. MB). Peisajul citadin, străbătut de un fior de încordare se integrează în mai largă tematica a exilului și rătăcirii plasate sub semnul sentimentului de înstrăinare. Trecerea devastatoare a timpului sporește intensitatea durerii: Un alt ceas
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
principal al nuvelei constată dificultatea de a găsi o soluție, de a dezlega enigma, de a lămuri misterul, dar nu poate acționa decât în funcție de mecanismul textului. În urma interpretărilor, a interogărilor rămâne doar "stranietatea", perplexitatea, teama, stările de incertitudine și de presimțire a unor răsturnări de situație. Este suficient ca visul să se suprapună realității, să se confrunte cu ea, să o prefigureze sau să o substituie, pentru a ne afla în plin fantastic"156, tot așa cum e suficientă o violare a
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
determină, în cele din urmă, viața.” ,,Rețeaua” obsesiilor poate fi descifrată de către cititor și prin intermediul unor obiecte cu valoare simbolică prezente în diferite momente-cheie ala romanului, cum ar fi camera Sambô sau mașina Ilenei. Aceasta din urmă ,,înseamnă, pentru Ștefan, presimțirea unui timp și a unei existențe când ei vor fi împreună, fără sacrificarea Ioanei.” De fapt, ,,mașinile au o funcție arhetipală în roman, și cititorul avertizat va observa că de câte ori apare imaginea unei mașini, se întâmplă o «rupere de nivel
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
și mă las păcălit de dorința mea prea arzătoare, ori se apropie speranța unui exil mai comod. Într-adevăr, expresia imaginii domniei voastre este tot mai puțin tristă și buzele dumneavostră par să aprobe cuvintele mele. Oare se vor împlini presimțirile sufletului meu timid și mânia zeului, oricât ar fi ea de justificată, se va diminua?" (v. 71-76). Ultimele cuvinte par într-adevăr mai calde, mai pătrunse de emoție și aproape s-ar putea crede că sunt sincere. Dată fiind puțina
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
d.H. Nu știm care era starea sănătății împăratului la acea vreme, dar, în orice caz, unele exprimări 276 ovidiene dau de înțeles că moartea lui Augustus era aproape și că, de altfel, nu ar fi trebuit să întârzie. Astfel de "presimțiri ale sufletului timorat" al sulmonezului, în loc să fie luate drept cuvinte de implorare către împărat, ar putea părea, mai degrabă, un strigăt de anticipată bucurie pentru moartea considerată deja sigură a acestuia. Aceste presimțiri, în loc să fie "presimțiri în adevăratul sens al
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ar fi trebuit să întârzie. Astfel de "presimțiri ale sufletului timorat" al sulmonezului, în loc să fie luate drept cuvinte de implorare către împărat, ar putea părea, mai degrabă, un strigăt de anticipată bucurie pentru moartea considerată deja sigură a acestuia. Aceste presimțiri, în loc să fie "presimțiri în adevăratul sens al cuvântului" ar putea fi interpretate drept previziuni asupra morții iminente a principelui, ajunse la Tomis de la prietenii de la Roma, care-l țineau la curent pe Ovidiu cu vești din viața Urbei. Oricum ar
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
să întârzie. Astfel de "presimțiri ale sufletului timorat" al sulmonezului, în loc să fie luate drept cuvinte de implorare către împărat, ar putea părea, mai degrabă, un strigăt de anticipată bucurie pentru moartea considerată deja sigură a acestuia. Aceste presimțiri, în loc să fie "presimțiri în adevăratul sens al cuvântului" ar putea fi interpretate drept previziuni asupra morții iminente a principelui, ajunse la Tomis de la prietenii de la Roma, care-l țineau la curent pe Ovidiu cu vești din viața Urbei. Oricum ar fi, vom reveni
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]