1,457 matches
-
își spunea - să stai neclintit și lucid în fața vremii, ca o sfidare. Nu-i așa, domnule judecător?”. - „Desigur”, mă auzea răspunzându-i. Învățătorul însă nu era schimbat, anii păreau a se fi oprit în ograda lui, neputincioși să-i urce prispa și să-i deschidă odăile. Soția lui Lung de asemeni cum o știam deși timpul îi bântuise ușile casei și-i luase soțul. Era neschimbată, dar nu datorită unei filozofii anume, adică unui mod de a întâmpina viața, ci tinereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
București, terminase Politehnica, se măritase, soțul era inginer ca și ea, părinții nu luaseră parte la cununie, totul fusese o „surpriză”, fără ca împrejurările arătate să fi modificat relațiile de afecțiune dintre ei toți, de pe vremea când își treceau după-amiezile pe prispa casei de la țară, dar părinții trebuiau să se obișnuiască cu mentalitatea și obiceiurile noii generații. Se schimbaseră, se schimbau sub ochii lor. - Bucureștiul e prea departe pentru noi, domnule judecător. Și ea și soțul vin din când în când, foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
câmpia asta a Bărăganului, binecuvântată, blestemată de Dumnezeu, în care încă de pe vremea sciților roadele erau date pieirii, și sciții au tot continuat să vină, din răsărit, din apus, din toate părțile lumii. Dimineața mă înalț în vârful picioarelor pe prispă, mă uit de-a lungul drumului spre deschiderea câmpiei dar nu te zăresc, mă gândesc că vii, că văd o șaretă dar nu e nici o șaretă, nu mai vine nimeni de când ai plecat. Sunt bucuroasă c-am venit să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
să spună, m-a urmărit din marșul șerpuitor până ce fereastra de la care mă privea dispăru în dreptul unui stâlp dintre liniile de triaj. 5. Așa trec anii, viața, poveștile; lumile se fac și se desfac, vei sta încă mult timp pe prispa casei tale, zile și zile, dimineți de primăvară, de vară, de toamnă, rareori în lumina zăpezilor sticlinde și nimeni nu va veni - cine știe? Poate voi mai veni, dar nimic esențial nu se va întâmpla căci ce este esențial se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
care se ocupase anterior mai mulți ani la Dacca de relațiile economice româno-bengaleze. Am fost întâmpinat la Dacca cu întregul protocol rezervat trimișilor speciali. În ziua următoare, am fost primit direct de președintele Bangladesh, Mujibur Rahman. M-a așteptat pe prispa vilei lui prezidențiale, într-o ținută vestimentară specifică bengalezilor din Bangladesh. În discuția care a avut loc, eu am vorbit despre importanța hotărârii adoptate de conducerea României de a dezvolta o bună colaborare între țările noastre, care să ajute la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
cea mare dinspre Solomonești. Mă duceam câteodată și la pândă de căprioare în inima codrului. Și așa îmi erau drumurile, că mai totdeauna mă întâlneam cu Voinea și la întoarcere mă opream o țâră în prisacă de mă hodineam pe prispa căsuței și mă răcoream cu apa limpede din Fântâna lui Ion. Și-mi era drag tare mai ales adâncul codrului aceluia, miezul lui cu piscuri pietroase. Acolo, departe, în bolțile bătrâne, se cernea umbră ca de amurg și rar câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pădurii, învăluiri dese de stropi se abătură, duruiră ușurel și la geamurile mici, se depărtară - și deodată, ca o mânie care ostenește, cu oftări de ușurare, se alinară adâncurile, și soarele străluci deodată orbitor în toată poiana. Ieșii afară, pe prispă, cu nevasta pădurarului. Împrejurimile, neclintite, râdeau în lumină; o albină fulgeră ca un fir de aur; o gaiță trecu, cu penele-i albastre lucind; o mierlă începu o frântură de cântec răsunător, apoi tăcu deodată; și liniștea se întinse ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sân o hârtie pe care o desfăcu încet și alese din ea bucățele de zahar. Întinse flăcăului, dădu și lui tatu-său, apoi puse între ei cofa cu apă și potrivi și ulcica pe marginea cofei. Flăcăul se așeză pe prispa din proaspăt lipită; moșneagul se lăsă și el pe un snop de strujeni. Fata sta în picioare și Niță Lepădatu, mușcând din zahar, băgă de samă că e îmbrăcată cu cămașă albă, cu horboțele la mâneci și la guler, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și coborî în bordei, repede. Acolo, o auziră amândoi robotind o vreme, pe când vorbeau, în lucirile blânde ale soarelui. Când glasul subțirel al moșneagului nu se mai auzi, Marghiolița sui în bordei în lumina aurie și se așeză la marginea prispei, cu toată sfiala care se cuvine unei fete mari. Moș Tentea se ridică și se duse să mai vadă de niște godaci care guițau ascuțit în ocolașul lor; și după ce se depărtă el mormăind subțire, Niță Lepădatu se întoarse spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
era foarte blândă și o liniște nesfârșită întrista întinderile. Toate zgomotele conteniseră. În pârloagele apropiate luceau fire lungi de funigei; un vânt abia simțit purta și prin văzduh firele acestea rătăcitoare de matasă argintie. Flăcăul și fata stăteau singuri pe prispa bordeiului. Nu-și mai vorbeau, dar se simțeau chemați unul spre altul de ceva tainic. Dintr-un tufiș de boz, la marginea unei grămezi de gunoaie putrezite, ieși deodată o nevăstuică. Se opri neliniștită în lumină și-i privi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în satul unde era el județ ș-am poposit în ograda lui împrejmuită cu gard de nuiele. A vârât caiila adăpost într-un grajd lipit cu vălătuci, văruit și stropitcu albastru, și pe mine m-a poftit la odihnă, pe prispa largă. Era un român voinic, cu plete lungi, cu mustața căruntă și cu ochii îngropați sub tufele sprâncenelor. Umbla numai puțintel într-o parte: avea un ușor beteșug la un picior. M-a cinstit foarte prietinos cu apă rece; și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
într-o oală cu borș o găină grasă în cinstea musafirului. Doi flăcăuași sprinteni trebăluiau prin gospodărie, prin șura curată și prin ocolul vitelor. - Și într-un târziu, după ce ospătai, gospodarul îndrăzni să se așeze mai la o parte pe prispă, și chemă cu glas potolit pe nevastă-sa: —Marghioliță, vină și-i bea și tu un păhărel de vin... După ce plecă femeia să-și vadă de stative - gospodarul, Niță Lepădatu, îmi povesti întâmplările vieții la curtea boierului Jor Avrămeanu. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
alburiu și zările în ceață se desfășurau, zile după zile, în aceeași tihnă blândă. Moș Calistru Pușcașu, cunoscător vechi a semnelor lui Dumnezeu, nu era mulțămit. Într-o sară, pe când Dăvidel Boghean sărise pârlazul și venise să se așeze pe prispă, începu a cârni din nas și a mormăi, cum îi era obiceiul. — Da’ de ce nu ești mulțămit, uncheșule? îl întrebă flăcăul. - Măi Dăvidel, măi Boghene, răspunse moșneagul, pân’ ce n-a da un pospai de ninsoare, noi nu punem carne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
curme plânsul prin simpla lui apariție surâzătoare. Cele care plângeau erau, Într-adevăr, mai multe femei ale casei și de prin vecini (poate Între ele era și fetița, sora, verișoara, vecina sau ce era) și cu toatele stăteau În Întuneric pe prispă. Era clar că nu-l plângeau pe strămoșul care agoniza Într-una din camere pentru că atunci ar fi plâns acolo, Înăuntru, la căpătâiul lui și nici pe el, cel care tocmai ieșise din ascunzătoare. Pe el, de fapt, nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
metri fiecare. Pentru cineva care vine din afară, locul acela de la intersecția celor două străzi poate fi numit piață. Clădirile din cele patru colțuri ale intersecției sunt diferite de toate celelalte case ale satului. În primul rând, ele nu au prispe, verande, pridvoare, marchize sau șopronuri În față și apoi nici nu sunt despărțite de drum printr-o curte și un gard. Toate patru au ferestre Înalte, prevăzute cu obloane ca și ușile, aspectul lor este cel sobru al unor prăvălii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
degrabă te lasă să intri decât te invită. Soarele arde Într-un fel neobișnuit, e agresivă fierbințeala lui și ceva dogoritor vine și dinspre pământul Încă reavăn al grădinii cu straturi proaspete pe care o traversați amândoi până ajungeți pe prispă. Bătrânul se oprește puțin Înainte de a urca treptele și privește cerul. Ca și tine, e convins că se apropie o furtună neobișnuită, o furtună ca-n timpul verii, inexplicabilă În această parte a lunii aprilie. Vă așezați pe două scaune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
e convins că se apropie o furtună neobișnuită, o furtună ca-n timpul verii, inexplicabilă În această parte a lunii aprilie. Vă așezați pe două scaune joase de lemn, taburete lucrate la tâmplar și nu cumpărate de la magazinul de mobile. Prispa e destul de largă și pe ea Încape ușor o masă mare cu două scaune pe fiecare latură. Te așezi pe una din laturi, pe cea dinspre peretele casei și-l obligi pe bătrân să se așeze În capul mesei. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
cum s-o fi scriind numele respectivei localități). E deja destul că o formă pronunțabilă a numelui localității mai există În memoria bătrânului dascăl, deși tu nu asta ai vrea să cauți În ea. Îți porți privirea prin grădinița din fața prispei În care numai zambilele și ici-colo câte o lalea sunt Înflorite. Aproape de gardul dinspre stradă descoperi și o plantă ceva mai ciudată. Un fel de bețe lungi și drepte ce par Înfipte În pământ Încă de toamna trecută și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
să mergeți În casă. Începuseră să cadă picăturile alea mari de ploaie răzleață de la Începutul oricărei furtuni. L-ai ajutat să strângă sticlele, paharele și folia de material plastic ce servise ca față de masă. Pe urmă te-ai Întors pe prispă și ai pus scaunele cu picioarele În sus pe tăblia mesei. El a venit după tine și a zis că masa trebuie luată cu totul și dusă În tindă. Ați procedat chiar așa, dar tu iar ai avut impresia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
să deshame caii și să le dea să mănânce dintr-un braț de fân pus direct În tronul căruței, să se spele pe mâini și pe față și să se așeze unul În fața celuilalt la o masă de lemn pe prispa strâmtă a casei. Popescu Își privește ceasul când află de la bătrân la ce oră va trece pe aici autobuzul. Ciocnesc apoi păhărele cu țuică și le dau pe gât. Încep să mănânce din brânza, pâinea și ceapa puse pe masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
acel zâmbet enigmatic. „Ea este! Dar cum o cheamă? Cum o cheamă?“ Se gândi că poate, dacă-și șterge puțin albastru de pe pleoape și rimelul și rujul, numele ei va reveni dintr-o dată În memoria lui. Bătrânul se afla pe prispa casei lui cu pereții văruiți În albastru deschis și Încerca să ascută pe o piatră un briceag vechi și mare cu plăsele de os. Avea pe cap o pălărie veche cu borurile pleoștite și un fel de sclipire de umor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
cea care a fost sau va fi. De ți-e dat să ajungi acolo, În acel loc, vei ajunge, de nu, nu vei ajunge. Locul e Întotdeauna lucrul care stă În el, uite, eu nu stau acum și aici pe prispă și acolo la școală. De asta acolo-i școală și aici e casa mea. Ana a presupus atunci că bătrânului i se Întâmplaseră lucruri prea dureroase și că el nu voia să deschidă, povestind, acele răni. — Ba, din contra, domnișoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
fiecare dată venise cu un autocar de turiști, intrase În curte și le arătase acelora o „gospodărie tradițională“ românească, Îi invitase apoi În casă pentru a le arăta cum lucrează bătrâna la războiul de țesut. Moșul stătea de obicei pe prispă și-i privea zâmbind pe străini. Din când În când spunea: „Poftiți, poftiți! și făcea semne Încurajatoare celor rămași mai În urmă. Unii Îi ofereau țigări sau chewing-gum, dar el refuza politicos și categoric, privind pe deasupra capului celui care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
o vreme pe deasupra satului Înecat În amurgul de noiembrie, Întâlnește pădurea și, de parcă aceasta Îl respinge, se Întoarce În curtea pe a cărei poartă Grințu tocmai a intrat urmat Îndeaproape de bătrân. — Săru’mâna! - spune Grințu când o vede pe prispă pe stăpâna casei! — Să trăiești, maică, ai mai venit pe la noi? Este Îmbrăcată altfel decât altădată, o ținută Întrucâtva ceremonioasă, un șal negru Îi acoperă capul. Zice că tocmai pleca de acasă și bătrânul se miră, o Întrebă unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
că Într-o dimineață de aprilie au fost scoși pe câmp la instrucție individuală, imaginea de arhivă se Întrerupe și, În cele câteva cadre color, Îl revedem pe povestitor Îmbrăcat cu o cămașă albă, curată, așezat la o masă pe prispa casei lui, ținând În mână un pahar cu vin, povestind. Dincolo de masă stau acum doar eu și-l ascult. Spune povestea unei alte zile În care din camioane se descărcau alimente pentru Întreaga divizie. Înfometarea din ochii lui de atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]