7,041 matches
-
rămân. Vă implor să mă ascultați un minut. Nu sunt un robot! Sunt doar o biată ființă care face față cu greu acestui program... M-am trezit vorbind cu patos, apărându-mi cauza și, În clipa următoare, plângeam cu suspine. Profesoara se uita pe sub ochelari la mine, vădit afectată, și cu un ton mai aproape de omenesc, pe care șil dresese tușind ușor, mă invită În bancă. Treci la loc! Și te rog să Încerci să nu mai Întârzii! Oricât de greu
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Ea nu știa, de față cu ea nu pronunța nimeni acest cuvânt. Știa, însă, că toți râdeau de ea și de convingerile ei religioase, dar acest lucru nu o făcea să sufere. Odată, în timpul recreației, una dintre colege, care era profesoară de istorie, îi povestea Anei visul pe care il avusese noaptea trecută. O visase pe bunica ei, care era moartă de mulți ani. Vocea ei tremura ușor când povestea, iar emoțiile nu puteau fi ascunse. Spunea că o iubise mult
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Era recreație. Copii gălăgioși alergau pe coridoare. Unii intrau grăbiți pentru a-și lăsa ghiozdanele la locul lor, ieșind din nou, alții, liniștiți, se așezau pe scaune, pregătindu-și cele necesare pentru lecția care urma să înceapă în curând. Doamna profesoară avea totul deja pregătit pentru a începe activitatea, doar aștepta să se facă auzit sunetul clopoțelului și copiii să se adune toți. Iubea mult copiii. Îi plăcea foarte mult suflețelele lor curate și sinceritatea lor copilărească. Ei simțeau aceasta și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
lor copilărească. Ei simțeau aceasta și se adunau în jurul ei ca albinele la flori. Unii din ei se apropiau de masă și lăsau ceva; fie un măr, fie o pară, fie niște prăjituri, și fugeau repede pentru ca să nu reușească doamna profesoară să le întoarcă mica lor „pomană” înapoi. Când suna clopoțelul abia reușea să-i dezlipească de la masa ei și să-i trimită pe la locurile lor. Urma să înceapă o lecție obișnuită de limba franceză în clasa a șasea. Copiilor le
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
abia reușea să-i dezlipească de la masa ei și să-i trimită pe la locurile lor. Urma să înceapă o lecție obișnuită de limba franceză în clasa a șasea. Copiilor le plăceau mult lecțiile de limbă franceză. Prin intermediul multor jocuri didactice, profesoara îi făcea pe toți să participe activ și să se simtă bine și utili celorlalți. Copiii se lăsau captivați ușor și, când clopoțelul suna din nou, anunțând sfârșitul lecției, unii dintre ei chiar exlamau: „Deja, s-a terminat lecția? Ce
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
să participe activ și să se simtă bine și utili celorlalți. Copiii se lăsau captivați ușor și, când clopoțelul suna din nou, anunțând sfârșitul lecției, unii dintre ei chiar exlamau: „Deja, s-a terminat lecția? Ce repede!”. Scopul pe care profesoara trebuia să-l realizeze la acea oră era formarea deprinderilor de a caracteriza personaje și însușirea conjugării verbelor de gr. 1 la perfectul compus. Textul de bază la această lecție se numea: „Mimi et Fifi”. Mimi era un cățeluș, iar
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
plăcute aceste două personaje, fiecare din ei avea acasă și cățel și pisică, așa că ei cunoșteau foarte bine cum poate fi o prietenie între aceste două animale. Lecția fu interesantă și le plăcu la toți subiectul discutat. Spre sfârșit, doamna profesoară îi rugase pe copii să spună care dintre aceste două animale preferau și să argumenteze răspunsul. Fu un moment deosebit de plăcut; lasă-i pe copii să-ți spună ce cred, și îți vei da seama cât de atenți sunt majoritatea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
vei da seama cât de atenți sunt majoritatea din ei la tot ce se petrece în jurul lor. Se făcu bilanțul, copiii au fost apreciați cu note pentru munca de participare și mai rămâneau câteva minute până la sfârșitul lecției. Atunci, doamna profesoară le zise copiilor: - Bravo, copii! Ați fost activi! Văd că ați obosit puțin și, pentru a vă relaxa, vă propun să ascultați o istorioară pe care eu o să v-o citesc. Pregătise din timp acea istorioară, pentru a o citi
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
acea atmosferă... Plângea cu toată vocea ei, cu atâta jale, de îți venea foarte greu să-ți ascunzi lacrimile, care și așa erau ascunse cu greu de ceilalți copii... Nimeni nu îndrăznea să spună nimic. Copiii se uitau toți la profesoară, așteptând să vadă ce urma să facă aceasta. Profesoara îi privea și nu putea spune nici ea nimic, hohotele Anei o puseseră într-o oarecare încurcătură, abia își mai stăpânea și ea emoțiile și plânsul... Îi venise în ajutor un
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
jale, de îți venea foarte greu să-ți ascunzi lacrimile, care și așa erau ascunse cu greu de ceilalți copii... Nimeni nu îndrăznea să spună nimic. Copiii se uitau toți la profesoară, așteptând să vadă ce urma să facă aceasta. Profesoara îi privea și nu putea spune nici ea nimic, hohotele Anei o puseseră într-o oarecare încurcătură, abia își mai stăpânea și ea emoțiile și plânsul... Îi venise în ajutor un băiețel care stătea înaintea Anei. El se întoarse către
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Ana și o certă: „Taci, Ana, ce-i cu tine? Nu ți-i rușine să plângi așa?”. Ana nici nu-l auzi, ea lăsă să curgă toate lacrimile pentru a-și putea plânge toată jalea pentru Șurca... Atunci sună clopoțelul... Profesoara se folosi de acest moment, pentru a nu arăta prea mult emoțiile din vocea ei, și zise repede: - Nu este o rușine să plângi pentru aceasta... Un copil își luă inima în dinți și recunoscu: - Și eu vroiam mult să
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
copil își luă inima în dinți și recunoscu: - Și eu vroiam mult să plâng, dar îmi era rușine... „Și eu la fel ...și eu tot... și eu... și eu...” recunoșteau copiii... - Voi încă n-ați ieșit din clasă? le zise profesoara. Mai iute, că așteaptă alți copii la ușă! Copiii ieșeau unul câte unul fără să se grăbească, parcă ar fi vrut să mai rămână în acea atmosferă pe care nu doreau să o schimbe cu alta. Acea lecție a fost
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mai fericiți din lume că o aveau pe mama lângă ei. Maria s-a convins că a făcut bine că și-a ascultat inima și nu-i părea rău de nimic. Peste două luni de la întoarcere, a reluat activitatea de profesoară la liceul din localitate și viața își ducea pasul ei normal. Ion, la început, a găsit ceva de muncă la câmp, apoi au început greutățile și problemele de tot felul. Multe i-a fost dat să trăiască, greutăți, lipsuri, dezamăgiri
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
da, parcă începea să se dumirească. În clasa a cincea, în vacanța de vară fusese într-o tabără la munte. În prima seară, în dormitor, s-a stârnit o zarvă mare. Una dintr-a șaptea era "bolnavă". O boală suspectă, profesoara a luat-o sub protecția ei, era scutită de înviorare și nu mai făcea duș cu ele. Cele mici au început să cârcotească. "A umblat cu băieții, este o nerușinată". Se uita la fetele acelea străine, năpustite asupra "bolnavei" ca
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
întoarcă în orice clipă la el, că înțelege că nu fusese prea diplomată, prea îl luase repede cu amenajarea casei, trebuia să-l lase în mizeria lui dacă așa îi plăcea, "acum a venit una din România, o pensionară, fostă profesoară, care îi trage clopotele, măgarul este atât de îndrăgostit că nu vede nimic în jurul lui, Marilena asta, sau cum o fi chemând-o, poate să-i ia toți banii din bancă, el este fericit să fie jefuit de Marilena, să
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de Copii, garanție că se va întoarce, dar nu s-a mai întors niciodată, la șapte ani Zinzin a primit vioara tatălui ei și nu s-a mai despărțit de ea, directoarea Casei a dat-o la școala de muzică, profesoara de vioară i-a spus directoarei: "Ați făcut o investiție serioasă, atât copila cât și vioara sunt exemplare rare, mă voi strădui să le pun în valoare", în creierul ei se înfiripa un fir de muzică pe care doar ea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
voi strădui să le pun în valoare", în creierul ei se înfiripa un fir de muzică pe care doar ea îl auzea, uneori când cânta la vioară lăsa să se strecoare câteva armonii de acolo din creierul ei, și atunci profesoara tresărea, se uita la ea speriată, uneori albă ca varul, câteva zile după aceea profesoara se purta cu ea de parcă ar fi fost bolnavă, acel capăt de muzică, acele armonii cerebrale ou ajutaseră să-și construiască culoarul ei, prin care
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
muzică pe care doar ea îl auzea, uneori când cânta la vioară lăsa să se strecoare câteva armonii de acolo din creierul ei, și atunci profesoara tresărea, se uita la ea speriată, uneori albă ca varul, câteva zile după aceea profesoara se purta cu ea de parcă ar fi fost bolnavă, acel capăt de muzică, acele armonii cerebrale ou ajutaseră să-și construiască culoarul ei, prin care alerga ca printr-un tunel, nerăbdătoare să iasă la lumină, pe câmpul deschis, închide ochii
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
se îmbolnăvea, după două ieșiri la rampă, fără repetiție, doar cu partitura în față și cu sala în dreapta ei, s-a trezit cu o bursă la Berna, acolo a auzit cu și mai multă putere muzica din creierul ei, dar profesoara de vioară i-a spus înainte să plece: "să nu lași vocea din tine să iasă, să nu-i lași pe cei de acolo să afle ce ai aici", și a atins-o ușor cu degetul pe tâmplă, s-a
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
a spus înainte să plece: "să nu lași vocea din tine să iasă, să nu-i lași pe cei de acolo să afle ce ai aici", și a atins-o ușor cu degetul pe tâmplă, s-a uitat uimită la profesoară și nu a înțeles atunci ce spune, sau mai degrabă nu voia să înțeleagă, vocea din interiorul ei o speria de moarte, o simțea ca pe un blestem, ca pe o vrajă, nu voia să se confrunte cu ea, la
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
și o lăsa pe Zinzin să cânte singură, nu se abătea cu nimic de la regulile și armoniile partiturii, dar încerca să filtreze sunetele, să le dezbrace de orice zgură, acestea răsunau cristaline și triste, s-a întors obosită de acolo, profesoara a trimis-o din nou la casa de copii, "să vezi lumea cu ochii tăi, poate scapi de tristețe", nu a scăpat, a văzut casa cu alți ochi, o ajuta pe directoarea Casei la administrarea acesteia, nu aveau bani, nu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
scăldat, au lăsat baltă treburile cu care îi împovărau părinții, au dat iama prin livezile vecinilor, au făcut șotii „catastrofale”, și-au necăjit bunicii... Așa a făcut și copilul Sorin Cotlarciuc din Vama, fiul „dușmanului poporului” Vladimir Cotlarciuc, și al profesoarei Ana Cotlarciuc, născută Sasu. Și din copilăria aceea fericită și chinuită totodată, dintr-o experiență existențială bogată, aproape picarescă s-a născut incitantul volum Meandrele destinului. Un interesant amestec între ficțiune, memorialistică, monografie, eseu, o carte cu amintiri din copilărie
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
însărcinată cu sora Dorina, mama a revenit acasă împreună cu mine și nu s-a mai întors la Dorna, intrând în învățământ la Vama ca educatoare în satul Prisaca-Dornei, pe urmă la Grădinițele Vama de Sus și de Centru, apoi ca profesoară de muzică, agricultură și lucru de mână. Provenind dintr-o familie săracă, dar dotată cu o inteligență sclipitoare și un suflet nobil, ea a învățat tot timpul vieții, pentru a se instrui și perfecționa în pedagogie, lucru de mână, desen
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
era de o calitate impecabilă, ce nu se găsea nicăieri în comerțul popular, astfel că arătam îmbrăcat ca un copil de trupă. O singură persoană din casa proprietarului Aprihăneanu mi-a ținut parte, și anume soția unchiului, tanti Aurelia, o profesoară de matematici extrem de severă și exigentă, predând la licee prestigioase ca „Alexandru Sahia” și „Spiru Haret”, dar cu un suflet nobil pe care, în mare parte, l-a investit în singurul ei copil, vărul Eugen, un dinamovist înfocat, ca și
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
însă plecând profesorul de franceză Mitică Axentoi îun fost universitar în București, retras la Vama din cauza unei boli grave de plămâni) la Liceul „Dragoș Vodă” din Câmpulung, s-a transferat și ea, hotărâtă să urmeze o carieră umanistă, cea de profesoară de limba și literatura franceză. A funcționat mulți ani la un liceu din Dorohoi, predând cu dragoste și profesionalism, foști elevi pe care i-am cunoscut la Iași, în special doctori, lăudându-se că știu foarte bine franceza datorită ei
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]