3,301 matches
-
șalurile cântătoare. La controalele medicale, doctorii din tabără au conchis că gemenii Loot și Bootie nu aveau șapte sau opt ani, așa cum crezuseră prietenii mei, ci doisprezece, dar procesul de creștere fusese stopat din cauză că fumaseră Încontinuu țigări de foi. Un psihiatru american care vizitase tabăra a diagnosticat-o pe bunica gemenilor ca suferind de tulburări post-traumatice. De la 10 până la 25% dintre refugiați sufereau se pare de aceleași tulburări. În cazul bătrânei, afecțiunea a pornit de la faptul că a fost martoră la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
place scandalul. Spun: „Vai, ce s-a întâmplat!“ și în același timp se distrează pe seama acelui lucru. În ultima vreme nici măcar nu mai citesc reviste. Până acum fobia de sarin nu a fost niciodată exprimată în cuvinte. Nakano Kanzō (medic psihiatru, născut în 1948) La vremea când a avut loc atacul cu gaz sarin, profesorul Nakano era directorul Secției de Psihiatrie a Spitalului Internațional Sfântul Luca. Atunci, pentru că pacienții roiau pur și simplu la spitalul Sfântul Luca din Tsukiji și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Am fost la Ministerul Sănătății și i-am rugat să mă sprijine în cercetarea acestui sindrom. Nu a mers prea bine. Cei de la Minister mi-au spus că încă nu sunt pregătiți pentru asta. În afară de mine nu mai există nici un psihiatru care să se ocupe de victimele sarinului. Ce ciudățenie! Încerc să-i întreb și pe ceilalți doctori. Dacă ar accepta și alții astfel de pacienți, aș putea să pun la punct un fel de rețea. Când lucram la Spitalul Sfântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Sfântul Luca, doctorii de la celelalte secții trimiteau pacienții și la psihiatrie. Probabil că în alte spitale nu se practică acest procedeu. Cred că nu există o înțelegere mutuală. Asta este impresia mea. Într-un spital mare sunt medici generaliști, chirurgi, psihiatri, iar fiecare dintre ei e pe cont propriu. După cutremurul devastator din Hanshin, atunci când eram la Spitalul Sfântul Luca, ne-am strâns toți psihiatrii, asistentele și psihologii clinicieni specialiști și am organizat un grup care să ia măsuri împotriva acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
există o înțelegere mutuală. Asta este impresia mea. Într-un spital mare sunt medici generaliști, chirurgi, psihiatri, iar fiecare dintre ei e pe cont propriu. După cutremurul devastator din Hanshin, atunci când eram la Spitalul Sfântul Luca, ne-am strâns toți psihiatrii, asistentele și psihologii clinicieni specialiști și am organizat un grup care să ia măsuri împotriva acestui sindrom. De la început am vrut să mă implic și în atacul cu sarin. Dar, se pare că întâmpin multe piedici. — La primul interviu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
îmi trecea durerea. Mă urcam iar în metrou, mă lua durerea și coboram să mă odihnesc. Am ajuns la firmă la 10.30. Mi-am dat seama că situația mea era gravă. Cineva mi l-a recomandat pe domnul doctor psihiatru Nakano de la spitalul Sfântul Luca. Prima oară m-am dus la consultație pe data de 30 august. I-am relatat exact ce se întâmplase cu mine, simptomele pe care le prezentam, și mi-a spus: — Nu e bine ce faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
cap și am muncit până la epuizare. Din cauza asta, în vara anului trecut „am explodat“ dintr-odată. Oare pentru ce am suportat toate astea?... Rămâneam după program și mă întorceam acasă cu ultimul monorail de la ora 23:30. Munceam pe brânci. Psihiatrul mi-a atras atenția că nu e bine să depun atât de mult efort. Dacă mă gândesc la sfatul doctorului, situația de acum este ideală pentru mine - am mai puține responsabilități. Dar, sincer să fiu, nu sunt mulțumit cu ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ultima vreme parcă se străduiește mai mult. Așa simt eu.“ „M-am săturat. Nu mai vreau să vorbesc. În momentele astea e mai bine să dorm. Numai un pic să ațipesc și mă simt mai bine. Mă duc la un psihiatru, care îmi administrează un tratament pentru sindromul stresului post traumatic. Iau medicamente. Când le înghit, ochii mi se relaxează. În schimb, amorțeala e mai acută. Normal că are și efecte secundare. De aceea vreau să renunț. Vreau să fac un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
pot baza. La mine a fost bine, deoarece încă eram conștient de locul în care mă aflam, însă, dacă lucrurile se înrăutățeau, puteam rămâne schizofrenic. Treptat, am început să mă sperii. Trebuia să-mi vindec personalitatea divizată complet, dar nici psihiatrul nu mi-ar fost de folos. Nu-mi rămânea decât cura de antrenamente. M-am mutat în secta Aum. Nu mă puteam baza pe nimic din mine, ce puteam face era să renunț la mine petru sectă. În plus, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
interviu a fost avut loc la două luni după publicarea cărții, pe data de 19 mai 1997, la Tokio. Interviul a apărut în revista Gendai, numărul din iulie 1997, apoi a fost inserat în volum de către Murakami. Murakami: Domnul doctor psihiatru Kawai se întâlnește de mai multe ori cu un pacient. Interviurile pe care le-am luat pentru Undergorund sunt oarecum asemănătoare, dar eu îi vedeam și îi ascultam o singură dată pe interlocutorii mei. Aceasta este diferența esențială. Kawai: Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
dar numai în idee. Amintirile sunt o mărturie esențială asupra mentalității tinerilor generoși de la finele secolului al XIX-lea, ai căror idoli erau materialiștii Moleschott, Vogt și Büchner, dar și Marx și Engels, Taine și Brandes în critică. Schopenhauer, Nietzche, psihiatrii sexologi Kraff-Ebing și Charcot sunt modelele lui Ibrăileanu în aforismele din Privind viața (1930). Solitarul și retractilul Ibrăileanu care, ca și Proust ă...î, primea vizite acasă numai după miezul nopții, așeza drept imperativ suprem al eticii sale delicatețea. Moralistul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
nu știu mare lucru, decât că s-au cunoscut iarna trecută, când Seymour a fost detașat la Monmouth. Punctul nodal e mama - o femeie care-și vâră nasul prin toate cele și care vizitează de două ori pe săptămână un psihiatru jungian (în seara când am cunoscut-o pe fată m-a întrebat de două ori dac-am fost vreodată psihanalizată). Mi-a declarat că dorește ca Seymour să aibă relații cu mai multă lume. Dintr-o singură suflare m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
un copil de-al meu participând la un asemenea program smintit! Sau jucând. Mai curând aș muri decât să las vreun copil de-al meu să facă exhibiționism în fața publicului. Le pervertește viețile. Publicitatea și restul îi corup - întreabă orice psihiatru. În condițiile astea, cum te poți bucura de o copilărie normală? Capul ei, încununat de un cerculeț de flori strâmb, a ieșit brusc la iveală. Ca și cum ar fi fost detașat de trup, capul s-a cocoțat pe marginea spetezei canapelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
duc la un psihanalist. Și dacă mă duc la cel al regimentului, nici nu mă costă bani. M. mă iubește, dar n-o să fie niciodată aproape de mine, familiară cu mine, degajată față de mine, până ce n-o să fiu disecat de un psihiatru. Dacă sau când am să mă duc la un psihanalist, sper că acesta o să aibă inspirația să cheme la consult și un dermatolog. Un specialist în mâini. Am pe mâini cicatrici provocate de atingerea altor oameni. Odată, în parc, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
de unde vine masa grea, încărcătura spitalicească a durerii adevărate? De unde ar trebui să vină? Oare poetul autentic sau pictorul nu e un vizionar? Nu e, de fapt, unicul vizionar de pe pământ? Aparent, nici omul de știință și, în nici un caz, psihiatrul nu sunt vizionari. (În mod cert, unicul mare poet pe care l-au avut psihanaliștii a fost însuși Freud; fără îndoială, a avut și el un mic defect de auz, dar care om cu mintea întreagă ar putea nega că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Salzburg. Pentru că Arnold (Elya) Gruner avea sentimente de familie de Lume Veche. Și studiind listele de refugiați din ziarele În idiș, găsise numele Artur și Shula Sammler. Angela, care trecea prin cartierul lui Sammler de câteva ori pe săptămână pentru că psihiatrul ei stătea chiar după colț, se oprea des În vizită. Era una dintre acele fete arătoase, pasionate, bogate, care Întotdeauna sunt o categorie socială și umană importantă. Educație proastă. În literatură, În special franceză. La Colegiul Sarah Lawrence. Iar domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
și le discuta În amănunt. Ea nu știa care-i sunt lui problemele. El vorbea arareori și ea Întreba arareori. Mai mult de atât, el și Shula erau pensionarii tatălui ei, dependenții - spune-le cum vrei. Așa Încât după ședințele la psihiatru, Angela venea la unchiul Sammler pentru a ține un seminar și pentru a analiza ora precedentă. Astfel bătrânul știa ce făcea ea și cu cine și cum se simțea. Tot ce știa ea să spună el trebuia să audă. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
bucurie, dar și sentimentul că se scufundă. Luni de zile, Alice a fost prea obosită ca să mai scrie; toate poveștile ei părea umede, preverbale și incerte. Doctorii i-au spus că suferă de depresie postpartum. Alice a mers la un psihiatru care, în mod ironic, i-a prescris același antidepresiv pe care îl lua și bunica ei când s-a sinucis. Alice ar fi putut să prezică faptul că medicamentul n-avea s-o ajute. Ea nu era lipsită de speranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
clubul sushi șocate, iar Alice le-a urât fiindcă nu sesizaseră ceea ce era evident: ea nu mai era în stare să-și salveze nici măcar personajele. Și habar n-avea de unde-ar fi trebuit să-nceapă în ceea ce-o privea. Psihiatrul din spital i-a spus că, de fapt, nu vrusese să se sinucidă; dac-ar fi vrut, ar fi tăiat în profunzime. John i-a spus că nu putea să trăiască fără ea, copiii au zis că mami a avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
ăștia nu sunt în stare să ducă la bun sfârșit ce au început. Dar în cazul unui viol comis în timpul unei întâlniri, voluptatea joacă rolul principal. Făcu o pauză, dar reîncepu brusc: oricum, lui Day Lightbowne i-a făcut-o psihiatrul ei ferfeniță, așa că a ieșit de pe scenă. Eu zic să rămânem la Caduta, moșule. E perfectă pentru noi. Ia gândește-te. Gândește-te. Ai vorbit cu Lorne? — Mda. — Lorne traversează o perioadă dificilă. — Văd că nu glumești. Cariera lui a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
veste bună atât pentru trup cât și pentru suflet), în căutarea unei amicale mâini de ajutor, ochii mi-au căzut pe literele stângace și am pipăit scrisoarea în căutarea unui memento plin de tact venit de la specialistul în măduvă, de la psihiatru, de la expertul în cardiologie. Acum adresele sunt scrise de fătuțe: astfel scrisoarea are un aer personal. Dar scrisoarea asta avea, oricum, propria-i personalitate. Am rupt-o cu inima bătându-mi tare. Citez: John, scumpule, Ia-mă înapoi. Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
e posibil, că e probabil, că e o certitudine că banii și faima le-au ales pe ele, că șansa vieții lor le-a ieșit în cale. Vorbeau despre cariera lor, despre crizele lor de nervi, despre amanții lor, despre psihiatrii lor, despre visurile lor. Fielding le lăsa să bată câmpii vreo cinci minute, înainte de a le întreba cu o licărire strategică în ochi: „Dar Shakespeare?“ Până și eu am izbucnit de câteva ori în râs din cauza unora din răspunsurile la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
adevăr, cât se poate de rău. Dar cele mai rele, mai catastrofale și jenante au fost confruntările Lorne-Spunk. Cel puțin, doamnele aveau strategiile lor feminine, modul lor propriu de a aborda rolul. În cazul lui Lorne și Spunk eu eram psihiatrul și pupincuristul - și arbitrul și toate în același timp... La insistențele lui Lorne, am ținut repetițiile în apartamentul lui Guyland de pe Eighty-Fifth Street. Încercam să facem scena în care Spunk îi spunea lui Lorne că știe despre amantă și îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
a cotelor și indicațiilor pur tehnice, de Bibliotecă, îmi deschide mii și mii de ferestre pe care pot să privesc, imaginația mea poate să se strecoare, poate să se răsfețe. Cred că este un fel de boală. Posibil ca vreun psihiatru să fi și studiat sindromul fișierului, chiar să-l fi descris. Oricum, eu îl trăiesc din plin. Nu mă simt în stare să-l descriu. Nu am nici „instrumente“ și nici detașarea necesară spre a mă observa, obiectivat, pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
după o secvență a lecției. De-a lungul carierei didactice, am avut elevi care au suferit de solipsism, adică trăiau într-o lume a lor, lume care era ruptă de realitate. I-am putut reduce acestui sindrom efectele numai cu ajutorul psihiatrului și după multe ore de terapie specială. Un alt sindrom destul de des întâlnit la elevi, este negativismul copilului trebuie să-i ceri să nu execute un anumit lucru, dacă vrei de fapt să-l execute. Atitudinea lui se balansează de la
CADRUL DIDACTIC CREATIV IMPLICAT ÎN ACTUL EDUCAŢIONAL by MARIA GEANGU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/481_a_1010]