KorAP: Find »[drukola/base=psihopatologie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...33 34 35 ...44 >

1,093 matches

Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

Schneider reține ca fiind mai frecvente și mai importante, tristețea, frica, mânia și angoasa. Ele se însoțesc de manifestări psihopatologice sau de asocierea lor la unele manifestări somato-vegetative, de expresie mimică sau corporală. Vom analiza în continuare aspectele principale ale psihopatologiei vieții afective și anume: stările anxioase, stările depresive, PMD, suicidul. O problemă importantă pe care trebuie s-o menționăm este legată de dublul aspect al vieții afective, ea situându-se atât în planul psihopatologiei, dar constituind concomitent și o temă

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
analiza în continuare aspectele principale ale psihopatologiei vieții afective și anume: stările anxioase, stările depresive, PMD, suicidul. O problemă importantă pe care trebuie s-o menționăm este legată de dublul aspect al vieții afective, ea situându-se atât în planul psihopatologiei, dar constituind concomitent și o temă ontologică speculate de filozofie, morală și religie. Stările anxioase De regulă anxietatea și angoasa sunt aspecte care se discută în același cadru tematic, fără a se face diferența dintre ele. Acest fapt creează adesea

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de manifestări: - midriază, - paloarea feței, - transpirație bruscă, - tahicardie, - tahipnee, - uscarea mucoasei bucale, - diaree, - inapetența, - insomii, - reducerea libidoului și a potenței. Se poate desprinde din cele de mai sus faptul că stările anxioase reprezintă un domeniu extrem de important și nuanțat al psihopatologiei vieții afective; exprimând în principal „fața exterioară” a acestui grup de suferințe, spre deosebire de depresie care este „fața ei interioară”, așa cum se va vedea în continuare. Stările depresive Orice slăbire trecătoare sau durabilă a stării de dispoziție afectivă, sau a tonusului

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
constituțional, de predispoziția persoanei la afecțiuni depresive. c) Factori psihogeni, care au un caracter reactiv, fiind legați de situațiile psihotraumatizante ale vieții cotidiene ce modifică tipul de reacție afectivă, declanșând instalarea unor depresii reactive. Depresia mascată Un loc particular în cadrul psihopatologiei stărilor depresive a fost rezervat în ultimele decenii ale secolul XX delimitării și studiului depresiei mascate. Cercetările amănunțite nu pun în evidență o mare varietate și mobilitate a simptomatologiei clinico-psihiatrice a depresiilor, legat în special de fenomenele de somatizare ale

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
psihice, stări toxice, sau neuroinfecții (ca în cazul PGP). În cazul PMD, aceste sindroame afective au însă specificitate atât ca tablou clinic, cât și ca asociere evolutivă. Suicidul Sinuciderea reprezintă una dintre cele mai importante și mai complexe probleme ale psihopatologiei. Manifestare paradoxală a persoanei umane, în condițiile impuse de „situațiile-limită” ale vieții sau având un determinism pur patologic, sinuciderea depășește cadrele nosologiei clinico-psihiatrice, în ordine ontologică înscriindu-se ca unul dintre cele mai importante „accidente” sau „situații critice” ale vieții

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
simptome psihopatologice, specifice schizofreniei, mai sus menționate, se mai adaugă și un grup de simptome fizice, din sfera somatică. Acestea au suscitat interesul specialiștilor, dar au generat și controverse, întrucât revelează mecanisme care aduc în discuție relația somatic/psihic în psihopatologia psihozelor în general, cu specificare în acest caz, pentru schizofrenie. Cel mai important și frecvent aspect, din seria la care facem referință, este relația care există între tuberculoza pulmonară și schizofrenie. Frecvența tuberculozei pulmonare la bolnavii psihici, în special la

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
endogen, predispoziția ciclotimică și predispoziția schizofrenică, iar la polul exogen, se dispun, de o parte și de alta, afecțiunile organice cerebrale și factorii psihogeni. Între aceștia se interpun formele clinice, descrise de noi anterior, ca grupe nosologice ale psihiatriei și psihopatologiei clinice (vezi schema din pagina 335???). 29. PSIHOZELE ENDOGENE IV (Psihozele delirante cronice sistematizate, simple sau halucinatorii) Cadrul psihopatologic general Psihozele delirante cronice cu caracter sistematizat, simple sau halucinatorii, completează sfera psihozelor endogene. Caracteristica lor psihopatologică esențială este gândirea delirantă

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
toate acestea, că atributele delirului sunt următoarele: contradicție internă, ireductibilitate funciară, desocializare a gândirii morbide, natură autistică, tematică și verbalism specifice. După K. Jaspers, delirul este considerat drept caracteristica de bază a bolilor psihice și una din temele majore ale psihopatologiei. El este o idee greșită, cu un caracter ferm, implantată la bolnav și care nu poate fi corectat cu nici un fel de contraargument. Rezultă din cele de mai sus faptul că definirea delirului, ca fenomen psihic morbid, este destul de dificil

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
două elemente care stau în mod obișnuit la baza cunoașterii: experiența realității trăită de persoană ca istorie individuală, construcția logică a realității lumii sub specia valorilor de adevăr. Conceptele de realitate și de cunoaștere logică ale realității stau în centrul psihopatologiei delirului. Delirul este expresia unei rupturi a raporturilor dintre persoană și realitate. J. Sutter, spune că „fiecare persoană are în ea tot ceea ce-i trebuie pentru a putea construi un delir”. Se poate vorbi, deci, în acest caz despre o

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
cronic, nehalucinator; parafreniile sau psihozele delirant-halucinatorii cronice; deliranții pasionali, la care delirul simplu, sau halucinator, este bine sistematizat din punct de vedere tematic și în final, psihozele endogene atipice. Aceste tulburări reprezintă o categorie nosologică importantă și extrem de interesantă pentru psihopatologie, întrucât ne oferă, pe lângă aspectele de o mare varietate și complexitate a tulburărilor psihice, și posibilitatea de a „vedea” și de a „înțelege” persoana umană din punct de vedere psihologic, într-o dublă perspectivă: antropologică și ontologică. Paranoia Caracteristici psihopatologice

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Bleuler). În cadrul acestor constituții pasionale de factură patologică, M. Dide și P. Guiraud, disting două grupe principale: 1) Pasionalii egoiști Din punct de vedere clinico-psihiatric, această categorie de indivizi realizează tabloul „psihozei revendicative” de tipul „persecutat - persecutor”, procesivii, cverulenții etc. Psihopatologia persoanei revendicativului este caracterizată prin următoarele trăsături: hipertrofia Eului, sentimentul imperativ al luptei împotriva nedreptăților îndurate, excitația hipomaniacală, manifestată sub forma unei stări afective de ardoare și euforie. Ca varietăți clinice se citează următoarele: delirul de posesiune, sinistroza consecutivă unor

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
dominând gândirea și comportamentul lor. Ei reprezintă acea categorie de bolnavi psihici care admit „adevăruri revelate”, „intuiții irecuzabile”, „certitudini supranaturale” etc. Din punct de vedere clinico-psihiatric se notează următoarele forme: idealiștii îndrăgostiți, marii mistici, care de fapt nu interesează sfera psihopatologiei, ci numai bolnavii „deliranți mistici” diferiți de primii, inventatorii, reformatorii religioși de tipul „deliranților profetici” sau „mesianici”, care reușesc ca să inducă, prin sugestie colectivă, un delir în masă. Psihozele endogene atipice Acest grup de tulburări psihice a fost izolat de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
oligofrenia fenil-piruvică, dislipoidizele privind metabolismul lipidic: idioția amaurotică Tay-Sachs, maladia Niemen-Pick, maladia Gaucher, gargoilismul, tezaurismoze ale glicogenului: maladia Gierke, alte dismetabolii neclasificate: maladia Lavrance-Biedl-Moon. f) Displaziile congenitale care cuprind următoarele afecțiuni: scleroza tuberosă Bourneville, neurofibromatoza Recklinghausen, neuroangiomatozele Sturge-Weber și Hippel-Lindau. Psihopatologia oligofreniilor Din punct de vedere psihopatologic în cazul oligofreniilor se discută trei aspecte (A. Porot): Nivelul mintal este mai mult sau mai puțin scăzut în raport cu vârsta mintală, fiind net inferior vârstei cronologice reale. El este pus în evidență prin intermediul testelor

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
mintală ușoară. Vârsta mintală de 9 - 12 ani Imbecilitate. Vârsta mintală 6 - 9 ani Oligofrenie severă. Vârsta mintală 3 - 6 ani Idioție. Vârsta mintală sub 3 ani Schema de mai sus are, în raport cu precedenta care este strict circumscrisă la problematica psihopatologiei, un caracter lărgit în care sunt incluse atât aspectele normale ale dezvoltării inteligenței, cât și aspectele psihopatologice și psihopedagogice ale deficienței de dezvoltare intelectuală. În plus este inclus și stadiul sau forma intermediară între cele două, reprezentată prin intelectul de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
parte următoarele afecțiuni: maladia Pick, maladia Altzheimer, maladia Creutzfeld-Jakob, coreea cronică Huntington, demența presenilă cu atrofie cerebeloasă, demența presenilă cu degenerescență talamică, demența presenilă simplă Gillespie, catatonia tardivă, maladia Parkinson, demența senilă simplă, presbiofrenia, demențele secundare (vasculare, post-traumatice, toxice etc.). Psihopatologia demențelor În evoluția clinică a demențelor se delimitează patru stadii, în raport cu tipul și gradul de alterare a funcțiilor psihice ale bolnavilor, așa cum se poate vedea din tabelul de mai jos (A. Kunz și H. Lanter): Tipul de tulburare Stadiul clinic

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
o deteriorare certă, caracterizată prin pierderea de 20%. Examenele complementare de psihometrie care se impun sunt următoarele: testul vocabularului Benois-Pichot, testul Bentan, testul Raven, testul Rorschach. Personalitatea dementului Din cele deja expuse, mai sus, se poate desprinde faptul că în psihopatologie „demența este o dezorganizare a Eului care merge până la infrastructura ființei raționale” (H. Ey). În sensul acesta „Eul demențial” se caracterizează, în primul rând, printr-o afectare a intelectului, manifestată prin tulburări de judecată (raționament), pierderea simțului critic și autocritic

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
TBC). Față de cele menționate se desprinde cu claritate faptul că sfera psihosomatică se poate constitui ca un domeniu bine individualizat al patologiei generale și, mai ales, că ea nu trebuie să fie exclusă, așa cum vom arăta în continuare, din sfera psihopatologiei. J.L. Halliday (1948) propune următoarele criterii pentru delimitarea afecțiunilor sau tulburărilor psihosomatice: anamneză bolnavilor pune în evidență existența unui factor emoțional psihotraumatizant în geneza tulburărilor psihosomatice; tipul de personalitate caracterizat printr-o „constituție emotivă” constituie terenul pe care se pot

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
cele deja expuse mai sus se poate vedea aspectul particular al tulburărilor psihosomatice, în raport cu tulburările psihice pure și cu cele exclusiv somatice. Situarea acestora dintâi la „jumătatea” patologiei, între somatic și psihic, și împrumutând caracteristici din ambele domenii justifică interesul psihopatologiei pentru acest tip de tulburări. Psihopatologia nu este însă o specialitate medicală. Ea nu este interesată de aspectul medical al tulburărilor psihosomatice, ci de semnificația psihoantropologică a acestui grup de tulburări. Așa cum am mai arătat în lucrarea noastră, boala este

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
poate vedea aspectul particular al tulburărilor psihosomatice, în raport cu tulburările psihice pure și cu cele exclusiv somatice. Situarea acestora dintâi la „jumătatea” patologiei, între somatic și psihic, și împrumutând caracteristici din ambele domenii justifică interesul psihopatologiei pentru acest tip de tulburări. Psihopatologia nu este însă o specialitate medicală. Ea nu este interesată de aspectul medical al tulburărilor psihosomatice, ci de semnificația psihoantropologică a acestui grup de tulburări. Așa cum am mai arătat în lucrarea noastră, boala este un fenomen care interesează persoana umană

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
ce implică un anumit tip de reacții ale individului. Este, prin urmare, vorba despre o anumită „vulnerabilitate” care iese în evidență în condițiile declanșate de efectul stresului asupra persoanei individului respectiv. Tulburările psihosomatice constituie, fără îndoială, un capitol important al psihopatologiei. Ele dovedesc că între somatic și psihic, nu trebuie trasată o limită, ci, dimpotrivă, somaticul și psihicul constituie două părți ale întregului care este persoana umană. În cazul acesta fenomenele psihice morbide ca și fenomenele somatice morbide, sunt inseparabile, întrucât

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
ale întregului care este persoana umană. În cazul acesta fenomenele psihice morbide ca și fenomenele somatice morbide, sunt inseparabile, întrucât ele se regăsesc într-o formă comună în sfera fenomenelor psihosomatice morbide. Această concluzie este de o importanță deosebită pentru psihopatologie. În sensul acesta fiind considerată problema, sfera antropologiei psihopatologice se lărgește considerabil. Psihopatologia devine astfel o interpretare a fenomenelor patologice ale persoanei în interiorul cărora este inclusă semnificația acesteia, ca structură antropologică, dar și ca devenire ontologică. Medicina se interesează de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
și fenomenele somatice morbide, sunt inseparabile, întrucât ele se regăsesc într-o formă comună în sfera fenomenelor psihosomatice morbide. Această concluzie este de o importanță deosebită pentru psihopatologie. În sensul acesta fiind considerată problema, sfera antropologiei psihopatologice se lărgește considerabil. Psihopatologia devine astfel o interpretare a fenomenelor patologice ale persoanei în interiorul cărora este inclusă semnificația acesteia, ca structură antropologică, dar și ca devenire ontologică. Medicina se interesează de cauze și efecte, urmărind ca prin mijloacele terapeutice de care dispune să suprime

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
persoanei în interiorul cărora este inclusă semnificația acesteia, ca structură antropologică, dar și ca devenire ontologică. Medicina se interesează de cauze și efecte, urmărind ca prin mijloacele terapeutice de care dispune să suprime efectul cauzelor și să restabilească starea de sănătate. Psihopatologia urmărește ca dincolo de aspectele clinico-medicale să descopere sensurile umane ale suferinței raportate la structura și dinamica sistemului personalității, căutând prin aceasta să aducă un plus de cunoștințe în domeniul umanului. În medicina somatică sau psihiatrică, suferința este percepută ca simptom

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
dincolo de aspectele clinico-medicale să descopere sensurile umane ale suferinței raportate la structura și dinamica sistemului personalității, căutând prin aceasta să aducă un plus de cunoștințe în domeniul umanului. În medicina somatică sau psihiatrică, suferința este percepută ca simptom clinic. În psihopatologie, tulburările somatice, psihice sau psihosomatice, sunt interpretate ca simboluri ale existenței umane. Ele constituie nu tablouri clinice ale bolii, ci situații morbide ale vieții individului. Antropologia psihopatologică urmărește să descifreze sensurile dramatice ale vieții, în care „suferința” este numai un

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
tablouri clinice ale bolii, ci situații morbide ale vieții individului. Antropologia psihopatologică urmărește să descifreze sensurile dramatice ale vieții, în care „suferința” este numai un sector. Pentru a găsi o interpretare unică a semnificației fenomenelor morbide somatice, psihice sau psihosomatice, psihopatologia se adresează existenței umane, psihobiografiei individului, iar răspunsul acesteia este cuprins în natura ființei umane, în echilibrul balanței psihosomatice al acesteia. Semnificația tulburărilor psihosomatice Am precizat caracteristicile și cadrul tulburărilor psihosomatice. Să încercăm să facem o analiză a semnificației acestui

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]