2,499 matches
-
aproape-mi vine să cred că atunci cînd strîngem femei în brațe e ca și cum am spune: "hai să ne amăgim, condamnate sînteți și voi; o, rahatul n-a fost niciodată pasăre... dii, dii..."! Mi-a murit încă un mare prieten. Puști fiind am avut, cred, cinci mari prieteni. Trei dintre ei au murit deja. Unul, de curînd, pe aeroportul din Tulcea, împușcat. Mi-e așa silă! Cine urmează?! Eu!? Mare scofală! Moartea nu mă mai emoționează. Dar sugrumă suficiente gînduri din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
toate, cîteva oglinzi fără viitor ni s-au relevat la amîndoi în culori, sumbre culori. Am citit "Viața lui Isus" și Fiul-Omului mi-a părut un egoist, un fanatic. O clipă mi-am amintit de fenomenul "punk" și de un puști absolut bleg dar care îmi vorbește deliberat despre harul lui D-zeu și nu are decît 13 ani. Cartea aceasta m-a învățat cîte ceva, deși, în general, cărțile nu-mi dau decît o ocazie: să privesc un CEVA și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
Neamț, la Adrian (Alui Gheorghe n. red.). Voi sta trei zile, sper să-mi revin. M-am simțit ca un bleg în ultimul timp. Am reluat Dostoievski pentru că am nevoie de oameni tulburi, nu de absența întrebărilor din jur. Auzi?! Puștiul acela, [D.Ș.], mi-a "scris" o scrisoare ca la ușa cortului, înjurîndu-mă, spunîndu-mi că abia așteaptă să-mi... "îndrepte nasul". Gellu Dorian mi-a scris că nu e nici student (cum se lăuda la Sighet), nici c-ar suferi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
imbecili mi-e teamă. Dar ce nu se poate depăși prin dispreț?! Am plecat de la școala unde mîrîia acel filistin directoraș. Sînt la școala din centru, profesor de... sport. E O.K. Timp liber, mișcare! Plus că pot pleca oricînd, puștii nerămînînd cu materia în urmă... Inspectoarea generală de pe județ, cu care nu vorbisem niciodată, pe care nici acum n-am întrebat-o nimic, a auzit că am probleme cu postul și le-a făcut scandal inspectorilor și directorilor de aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
eliberator, sînt chiar puțin mîndru de mine (poate că așa sînt toți!), o certitudine este întotdeauna o minune! Mă uit la cartea aceasta și cred că mă bucur mai ales fiindcă mi se pare ireală! Sînt și eu acum ca puștii care privesc pentru întîia dată într-o oglindă... Îmi închipui, însă, că nu mă maimuțăresc! Cartea, zic eu, n-o să displacă, se vede că nu e scrisă de un căznit, ci de un talentat, dar nu știu zău ce și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
l-am folosit fiindcă deși în "sindicatul crimei" și al înaltelor instituții ce au colaborat, au fost angrenate "creiere" de vârf în meserie și cu vechi state de servicii, unele planuri nu depășesc gândirea de tras cu praștia a unui puști pus pe spart geamul vecinilor). După întrevederea de la Washington din aprilie 1959 cu Fidel, vicepreședintele Richard Nixon ("medalie de argint" după Reagan, cu 184 de "încercări") într-un memorandum transmis Departamentului de Stat, Pentagonului și CIA concluziona că " Fidel Castro
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
-i drept, erau picături fine, ca atunci când este ceață deasă. Din nou pe asfalt, mai mult la vale (coboram ce urcasem până acolo), în dreptul unei intersecții, aud din spatele gardului unei case: Nene, bicicleta asta-i a mea. Coboară!”. Dacă puștiul tuciuriu care-mi strigase ar fi fost mai mare de 8-9 ani, mi-aș fi făcut griji. Plecasem la orele 8.00 dimineața, ajunsesem la Ruginoasa pe la 12,30. Cu entuziasmul firesc, doar mă apropiasem de castelul înconjurat de multă
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
ei, care stăteau așezați în fața caselor). M-am mai liniștit văzând că nu se întâmpla nimic, conclunzionând că, de fapt, "țiganii” erau niște oameni săraci, probabil și leneși. Nu semănau cu țiganii nici la îmbrăcăminte. La ieșirea din sat, un puști mi-a arătat pe unde să merg prin pădure, până la șoseaua spre Moinești, astfel scurtând drumul. Cred că se apropiau orele trei-patru după amiaza și nu mai terminam mersul prin pădurea aceea deasă, pe o potecă tare grea pentru bicicletă
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
să veniți urgent că fată Miți. Moașa s-a uitat la mine complet descumpănită, ca și cum în fața ei s-ar fi aflat un vorbitor de limbă asiatică: vietnameza sau japoneza. Ce spui tu acolo, măi băiatule, ce Miți? Miți, doamnă! Măi puștiule, cine-i Miți? Capra, doamnă! Capra noastră se cheamă Miți. Mama vă roagă să veniți că fată Miți. Vă roagă să veniți foarte repede, foarte repede! În sfârșit, coana moașă, scăpând de sub vraja puternic aromitoare și letargică a fumului sfințit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
TC "1" \l 1 Este ziua de 1 ianuarie 1956, iar eu mă aflu cu sania, cu patinele la derdeluș - așa începe povestea mea. Am împlinit de curând doisprezece ani și mă cheamă Veniamin. Numele acesta neobișnuit ia făcut pe puștii din oraș să mă privească destul de aiurea, întâi nu le inspiram deloc încredere și mă luau în râs zicând, pe bună dreptate, i-auzi, Veniamin! Ce, ăsta-i nume?! Apoi, când au ajuns să mă cunoască, au început să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
În prima zi a sfântului an nou, toată lumea stă în casă! Pe străzi rătăcesc doar nebunii și câinii vagabonzi. N-am ascultat-o. Am plecat val-vârtej. Evident, se înșela. Noaptea dinainte a nins enorm și pârtia gemea de lume. Toți puștii din oraș erau acolo, unul nu lipsea. Și zău, merită să fii pe pârtie. Dar ce zic eu pârtie! Strada principală este pârtia, tot orașul este o pârtie, un derdeluș nemaipomenit. Trebuie să precizez că orășelul nostru este așezat puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
la moară. A treia boacănă a fost că, târziu (era deja începutul lui noiembrie, dăduse bruma, ba într-o dimineață chiar se formase o pojghiță subțire de gheață pe bălțile de la marginea orășelului nostru...), m-am luat după Cornel, un puști mai mare doar cu un an decât mine, dar care fuma, ba chiar fugise pentru o zi și o noapte de acasă, m-am luat după el și am făcut baie în Dunăre pe vremea aia. Eram cu toții vreo cinci-șase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
se lasă călărit cu îngăduință și chiar cu un fel de generozitate câinească evidentă de două mâțe din vecini (botezate de mine Pisicoi unu și doi), care-și fac culcuș pe spinarea lui, și se lasă tăvălit, hărtănit de un puști haios, tot de prin vecini, căruia eu îi zic Fiorosu. Acesta nu numără mai mult de patru ani, are o înfățișare de păpușă, însă este nemaipomenit de războinic - întruna s-ar bate, ar bate, ar chinui pe cineva: mâțele, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
față și a pornit cu pași hotărâți și deopotrivă înfricoșați spre miliție. Trebuie să mărturisească tot, nu mai rezistă, trebuie să mărturisească tot, înainte de a afla ei, înainte de a fi prea târziu. Milițianul de serviciu a raportat comandantului despre cazul puștiului, acesta a înștiințat Securitatea și astfel Gabi Papadopol s-a trezit în fața lui Fanache și a lui Gârmoci. Și ei, ca și el, erau cu fețele trase, cu ochii cârpiți după o nenorocită noapte albă. -Ia zi, mă, ce-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
juca, dacă ăsta e deja bătut, el pe cine mai învinge, cu distracția lui cum rămâne, s-alege praful?... Totuși, tovarășul Cameniță dorea să continue jocul, presimțea el niște promisiuni grozave în cazul ăsta, sigur era un caz interesant, sigur puștiul avea niște ascunzișuri, niște întunecimi pe cinste, acu totu era s-ajungă el, Cameniță, la ele. Drept care șeful regiunii a schimbat tactica: s-a îmblânzit. Da, ajunsese și el la asemenea performanțe, subtilități, rafinamente: uneori punea catifea peste brutalitatea lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mână. Să schingiuiască mental, psihic, aceasta era o formă de răsfăț, era o plăcere, o patimă de curând descoperită și introdusă între hobby-urile sale, dar de bază rămânea bătaia. Își făcuse bine socoteala: o să-și scoată el pârleala, în locul puștiului o s-o supună la cazne pe maică-sa, cât pentru doi. Sincer să fie, ăsta, poetu, nici nu era un element potrivit pentru chinuială - era prea slab, ceda imediat, nu-i aducea nici o satisfacție... *** Scăpat din beciurile Securității, fratele meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
o fată de care erau amorezați amândoi. De fiecare dată, dădeau târcoale locului, se așezau pe o bancă în preajma casei sale, sperând că serafica făptură o să apară și or s-o zărească măcar o clipă. Au ajuns acolo și un puști care o spiona pe Mioara pentru ei, oferindu-le informații prețioase în schimbul unei Eugenii sau al unei ciocolate cu rom, s-a ivit îndată și i-a anunțat că fata plecase împreună cu o verișoară a ei să facă plajă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ei să facă plajă la marginea orașului, într-un loc special amenajat, numit Bașcov. Biță și Mircea, desigur, au pornit într-acolo mânați de un subit elan, ignorând căldura care parcă se întețise. La Bașcov însă, nici pomeneală de Mioara, puștiul îi dusese cu preșul. Ba mai mult, așa cum nu se prea întâmpla, țărmul nisipos al Dunării era pustiu la ora aceea - ca și cum vipia îi alungase pe toți amatorii de plajă, silindu-i să rămână acasă, ascunși la umbră, în cotloane
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cu o ținută impunătoare, s-a ridicat de pe scaun și a început să se plimbe prin încăpere. Avea aerul că dintotdeauna așteptase o asemenea veste: într-o bună zi, cineva o să apară și o să-i aducă vestea, vorbind agitat ca puștiul acesta, că a sosit un înger. Domnul Pârvulescu a trimis femeia de serviciu acasă la director: locuia vizavi de școală. Acesta, preda istoria și făcuse cursuri la Moscova, a venit supărat de mama focului: tocmai era la masă, ce se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
fi nevoie să tragem? E musai să luăm muniție de război! hotărâse comandantul Miliției, care acum se îndrepta și el neliniștit spre Bașcov, călătorind în cabina aceluiași camion. Când au ajuns, se înserase. N-a fost nevoie să le indice puștiul zona unde era localizat obiectul, l-au găsit de îndată, lumina grozav, parcă era o bucată de lună căzută pe pământ, o lună plină, doldora de lumină. Au coborât. Într-adevăr, era un înger: o arătare ce semăna cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
-l îngroape pentru totdeauna pe vechiul Cameniță, sperând să șteargă de pe fața pământului moștenirea cumplită a acestuia. Atunci, Truman, m-am trezit din acest vis. A fost al doilea vis cu tovarășul Cameniță. 24 TC "24" \l 1 Când eram puști și eram viu și locuiam în Serenite alături de familia mea dragă, desigur, mergeam adeseori la cinematograf: dacă îmi plăcea un film, îl vedeam și de trei-patru ori, mă duceam la toate spectacolele, stăteam în rândul întâi, acolo era locul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ale istorioarei mele: „Este ziua de 1 ianuarie 1956, iar eu mă aflu cu sania, cu patinele la derdeluș - așa începe povestea mea. Am împlinit de curând doisprezece ani și mă cheamă Veniamin. Numele acesta neobișnuit i-a făcut pe puștii din oraș să mă privească destul de aiurea, întâi nu le inspiram deloc încredere și mă luau în râs zicând, pe bună dreptate, i-auzi, Veniamin! Ce, ăsta-i nume?! Apoi, când au ajuns să mă cunoască, au început să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
În prima zi a sfântului an nou, toată lumea stă în casă! Pe străzi rătăcesc doar nebunii și câinii vagabonzi. N-am ascultat-o. Am plecat val-vârtej. Evident, se înșela. Noaptea dinainte a nins enorm și pârtia geme de lume. Toți puștii din oraș sunt aici, unul nu lipsește. Și zău, merită să fii pe pârtie. Dar ce zic eu pârtie! Strada principală este pârtia, tot orașul este o pârtie, un derdeluș nemaipomenit. Trebuie să precizez că orășelul nostru este așezat puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
succesul, nu este factorul Vadim, ci incoerența, inconsecvența, lipsa de sinceritate și seriozitate a partidului de guvernământ, continua șubrezire a instituțiilor statului. În cazul unui astfel de înec la doi pași de țintă, nu dl C.V. Tudor va rosti, asemenea puștiului din anecdotă: „Aoleo, mamaie, nu mai văd eu malu’..”., ci dnii Adrian Năstase și Mircea Geoană. (Cotidianul, 11 aprilie 2002) Dolari la m3 Când e vorba de corupție, conducerea României îmi pare asemeni damei dintr-un distih greu de uitat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
se face pentru a nu mânji numele de gazetar am primit-o de la dl Grigorescu, într-o dimineață de vară, în Piața Amzei. M-a invitat la „roșii cu brânză și un castravete”. Le-a cumpărat de la țăranii săi preferați („Puștiule, de la ăsta să iei mereu roșiile și castraveții. De la ăllalt, brânza și cașul. Ne-am înțeles?”), le-a tăiat cu atenție, le-a aranjat pe o hârtie curată. A scos din buzunar câteva foi de hârtie dactilografiate. Le-a întins
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]