1,506 matches
-
a halucinațiilor obsesive, „noapte impură” prin excelență, care alungă somnul și face cu neputință odihna. O noapte pe care, la sfârșitul primului act, Lady Macbeth ar dori-o atât de „de nepătruns”, încât să ascundă privirilor rana deschisă de tăișul pumnalului. O noapte în toiul căreia să o poată înfrunta pe Gorgo la adăpostul întunericului celui mai deplin. O noapte a secretului pecetluit o dată pentru totdeauna. Numai că noaptea din Macbeth nu va fi refugiul visat, ferit de orice privire și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
adâncă: toate făcliile cerului s-au stins. Nu e totuși o noapte netulburată; dimpotrivă, e o noapte torturată de coșmarul fărădelegii plănuite, bântuită de fantome, de întâlnirea cu alterități primejdioase. O noapte populată de viziuni malefice, de imaginea înfricoșătoare a pumnalului însângerat, o noapte când, în mintea răvășită de spaimă a lui Macbeth, crima se apropie aidoma unei fantome, iar teama că pietrele ar putea vorbi, trădându-i pașii ce se îndreaptă spre nevinovata-i victimă, a pus deja stăpânire pe
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a căror natură e cu neputință de precizat? Care, în același timp, sunt și nu sunt, fiind deopotrivă ireale și palpabile? S-o ascultăm pe Lady Macbeth: ea crede cu tărie în înrudirea de esență dintre apariția lui Banquo și pumnalul însângerat, „văzut” doar de mintea delirantă a lui Macbeth; amândouă nu sunt decât niște imagini golite de substanță, niște plăsmuiri ale spaimei. Apropierea merită reținută, scena pumnalului putând fi astfel analizată ca o scenă „a fantomei”, adică generatoare a „efectului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ea crede cu tărie în înrudirea de esență dintre apariția lui Banquo și pumnalul însângerat, „văzut” doar de mintea delirantă a lui Macbeth; amândouă nu sunt decât niște imagini golite de substanță, niște plăsmuiri ale spaimei. Apropierea merită reținută, scena pumnalului putând fi astfel analizată ca o scenă „a fantomei”, adică generatoare a „efectului de fantomă”, în sensul unei experiențe amintind-o pe aceea a întâlnirii cu o fantomă. În monologul său de la începutul actului al doilea, Macbeth își descrie propria
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fantomă. În monologul său de la începutul actului al doilea, Macbeth își descrie propria „viziune”: „I see”; e vorba, prin urmare, despre o percepție vizuală reală, al cărei obiect rămâne însă nedefinit. „Is this a dagger?” („Să fie oare acesta un pumnal?”) N-ar putea fi doar o năzărire, o vedenie, o creație pur mentală („a dagger in the mind”), înșelătoare, zămislită de un creier aflat în plin delir, bântuit de halucinații? Și totuși ea are o formă, ca tot ceea ce este
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a dagger in the mind”), înșelătoare, zămislită de un creier aflat în plin delir, bântuit de halucinații? Și totuși ea are o formă, ca tot ceea ce este consistent, tangibil: „in form as palpable”. Cât de real îi pare, așadar, acest pumnal închipuit, pe care Macbeth sfârșește prin a-l compara cu un pumnal adevărat, gata oricând să fie tras din teacă! Nu seamănă el întru totul cu crima care se apropie, aidoma unui strigoi, în plină noapte („moves like a ghost
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
plin delir, bântuit de halucinații? Și totuși ea are o formă, ca tot ceea ce este consistent, tangibil: „in form as palpable”. Cât de real îi pare, așadar, acest pumnal închipuit, pe care Macbeth sfârșește prin a-l compara cu un pumnal adevărat, gata oricând să fie tras din teacă! Nu seamănă el întru totul cu crima care se apropie, aidoma unui strigoi, în plină noapte („moves like a ghost”), noaptea viselor rele („wicked dreams”)? „Sângeroasa faptă ce prinde treptat formă” (informs
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ale scenei pe care el o pictase pe acea latură a frescei trebuiau căutate, indiferent de Goya, În Victoria de la Fleurus, de Vicente Carducho, și ea expusă la Muzeul Prado (soldatul spaniol străpuns de spada francezului În care Își băga pumnalul), și, mai ales, În fresca lui Orozco, pictată pe tavanul azilului Cabañas din Guadalajara, Mexic: conchistadorul ascuns sub oțel - cu piulițele futuriste și poliedrice ale armurii - peste războinicul aztec Înjunghiat, sângeroasă fuziune de fier și carne, ca un preludiu al
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ești pudic... Gh. P. unu: Și-atunci ai venit să-mi faci mie show-ul ăsta cu dosarele... Că tot e la modă... Habar n-avem ce e cu prezentul, și noi ne ocupăm de trecut... Istericale, zgomote, poftă de pumnale înfipte..., sînge, sînge, asta vrem... Gh. P. doi: Adică tu chiar crezi că putem înțelege ce e cu noi azi, fără să înțelegem ce-a fost cu noi ieri?! Gh. P. unu: Eu știu ce-am fost ieri... Gh. P.
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
se va răci și vor muri oameni și flori, orașe, semnale magnetice; o moarte organică a lucrurilor cutremură lumea, semnalând căderea în vid. Lumea trăiește spaima morții și a crimei: "veți cădea în genunchi/ surâzând suav și gândindu-vă la pumnalele/ veșnic ascunse sub haină și veșnic în gând" ("Tinerețe fără bătrânețe"). E o lume de coșmar ce se supune timpului straniu al morții: "E ceasul când unul adoarme/ și celălalt rămâne treaz, e ceasul/ când zeului i se înfioară mâna
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de ajutor. Dacă stărui atâta este pentru că nu vreau să te mai văd suferind din pricina mea... Iar moartea mea din voință proprie nu te-ar ajuta... Nu pot îndura să sufere nimeni din pricina mea... PIEDRO (amar): Nici atunci când înfigeai un pumnal?... ALTA (o durere încleștată): Piedro, ești unicul om din lume care ar putea pricepe de ce am făcut asta, și, dacă nu pricepi asta, atunci nu mai e nimeni pe lume de la care să aștept înțelegere. Nu aș fi putut să
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
înțeles, și n-am avut curajul să cred că aș putea fi înțeleasă; dar acum nu mai e în mine decât limpezime. Iată... acest om a crezut atunci că l-am atras într-o cursă... Avea o răspundere... I-aruncasem pumnalul în apă... Îmi ardea mintea în clipele acelea, căci nimic nu mă înnebunea mai mult decât bănuiala unui asemenea sentiment josnic de prefăcătorie și minciună. PIEDRO: Față de el? ALTA: Față de oricine pe lume. Regret fără margini că în clipele acelea
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
decât bănuiala unui asemenea sentiment josnic de prefăcătorie și minciună. PIEDRO: Față de el? ALTA: Față de oricine pe lume. Regret fără margini că în clipele acelea nu am știut să aleg... Dar tu trebuie să recunoști că am lovit cu un pumnal... Un fapt de curaj... Voi sunteți lași... ați putea să mă ucideți dintr-o lovitură, și nu aveți curajul... Mă ucideți fibră cu fibră... E de preferat călăul, care retează dintr-o dată capul, celui care, de milă, taie un ceas
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
revelația realității. Ochii păreau vii, brațul ei se lăsase într-o mișcare vie, și tocmai acestea îi spuseră mai limpede că nu mai e nici o speranță. Spaima că a stins o viață omenească i se răsucea în suflet ca un pumnal." De parcă ar intui lunga încercare ce-l așteaptă, Bologa se grăbește a reconstrui edificiul inexpugnabil, la prima vedere, al "argumentelor", care fac din condamnarea lui Svoboda un act justificat: "Și numaidecît, ca la poruncă, îi răsăriră în minte argumentele, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
nevoie sau chiar au arme interesante, deși de multe ori mai slabe decît cele pe care le găsești în timpul aventurilor. Iar uneori sînt unii care-ar vrea să faci ceva pentru ei, iar pentru asta primești diferite chestii, inele magice, pumnale vrăjite, mantii protectoare, poțiuni de putere sau cu otravă pentru inamici, bani sau altele de genul ăsta, plus experiență. Astea nu se-ntîmplă și-n afara consolei. Aici cele mai multe personaje par setate să te-ncurce cu replici aiurea și la care
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
s-a repezit la glob. Fain, l-a întors pe toate părțile. Ai fost acolo? Nu, a fost un prieten de-al tatii și ni l-a adus. Da' uite la ăsta! a spus Radu, înșfăcînd de pe alt raft un pumnal într-o teacă vișinie cu un model dintr-un metal aurit. A scos lama strălucitoare din teacă și l-a înțepat în fund pe Alin. Alin a țipat, frecîndu-și partea vătămată. Radu n-a fost mulțumit. Nu-i adevărat. I-
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
fost mulțumit. Nu-i adevărat. I-o imitație. Dar tot doare. Nu contează. Se confiscă. Cît poate lua băiatu' pe el? Ai idee? Nu-l dau. E-al meu. Alin a alergat roșu la față înspre el. Radu a aruncat pumnalul lui Marcu, pe care l-a văzut liber și care, surprins, l-a prins cu siguranță înainte să-i alunece printre degete. Alin s-a repezit la el strigînd, în cuvinte ce nu se mai distingeau din pricina gîfîielii și a
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
din pricina gîfîielii și a efortului de a-și purta greutatea corpului în alergare: Dă-mi înapoi, dă-mi înapoi. Marcu l-a fentat, mutîndu-se pe o altă direcție decît cea crezută de urmăritor, care s-a dezechilibrat, și a ascuns pumnalul la spate, în timp ce mîinile lui Alin îl înlănțuiau, căutînd febril cuțitul. Obrazul i s-a apropiat primejdios de cel al lui Marcu, lăsîndu-i broboane de sudoare pe față, și Marcu a ridicat cuțitul cît mai sus, la o înălțime la
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
Hai să continuăm, a spus Marcu. Am găsit alt cuțit. Pe ăsta-l confisc eu. Nu cred, a spus Alin, gîfîind. Doar mă necăjești. Dar gata cu alergatul, că am obosit. S-a prăbușit pe un fotoliu, făcîndu-și vînt cu pumnalul. Totuși, privea cu îngrijorare suvenirul din mîna lui Marcu. Aruncă-mi-l, aruncă-mi-l, i-a strigat Radu lui Marcu. 18 S-a auzit soneria de la intrare. Cine-o fi? l-a întrebat Marcu pe Alin. Aștepți pe cineva
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
gândurile în trecut, scoate inelul de pe deget, îl sărută și îl aruncă în mare, pentru că "i s-a împlinit sorocul". La început îl respinge pe seducătorul care îi răvășise viața în copilărie, dar când acesta vrea să plece, îi aruncă pumnalul, îi cere să moară pentru o clipă de iubire. După ce și-a înjunghiat soțul, ea îi cere lui Pietro s-o ucidă cu mâna lui: "pentru că vina mea nu poate fi spălată decât prin sânge". În final, privește spre iubitul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
o extraordinară opulență și grație, stînd tăcut în fața mea, cu mantia aceea albă căzînd în falduri în jurul lui asemenea unui vîrtej de zăpadă. În lumina lumînărilor i-am văzut mîna cu degete boante și răni cicatrizate, așezată pe mînerul unui pumnal, iar dedesubt piciorul puternic într-un pantalon verde și încălțat în gheată. Își schimbă ușor poziția, întorcîndu-se în lumină, dar la fel de tăcut. Îi vedeam fața mai bine acum, iar amestecul ei de forță și cruzime m-a determinat să mă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cetățenii țării, dacă și-ar fi îndeplinit conștiincios obligațiile față de autorități. Totuși, adolescentul originar din Slobozia întrecea măsura. Versurile lui erau de o exuberanță sfidătoare și respirau o libertate fără margini, care îi amețea pe cititori. (...) Nesupus, gata să înfigă pumnalul ironiei în oricine încearcă să-l supună vreunei constrângeri, el se înfățișează ca o neverosimilă ființă liberă într-o lume a obedienței și a resemnării."229 Atacă tinerețea, nepăsarea de a rosti ceea ce este interzis, candoarea, jovialitatea, care devin o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
alt jurat: Chiar îl credeți nevinovat?". Cel care a votat nevinovat spune, după o lungă tăcere: "Nu știu." Alt jurat: "O știți prea bine: puștiul e un criminal. Este evident!" Juratul recalcitrant: "Are 18 ani." Un jurat: "A împlîntat un pumnal în pieptul tatălui său. Fapt dovedit și arhidovedit. Trebuie să luăm procesul de la capăt?" Juratul recalcitrant: "Nu". Celălalt jurat: "Ce vreți de fapt?" Juratul recalcitrant: "Să discutăm." Celălalt jurat: "Să discutăm despre ce?" Un jurat: "Noi toți credem că e
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
reconstitutiv al epocii, tipul ideal al orășeanului era burghezul, "un om ca oamenii", care trebuia să fie, potrivit ,,regulilor obștești", abonat ,,la un cabinet de lectură", să bea șampanie, să fie îmbrăcat după ultima modă, să poarte baston rococo și pumnal cerchez, să scrie cu "condei de oțel", să joace șah, să danseze polca și să aibă pe biroul său cel puțin o duzină de "albumuri caricaturale și de cărți ilustrate"27. Această mentalitate este foarte semnificativă, reflectând marile transformări prin
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
ca urmare a unor tradiții ce nu menajează deloc femeile. Finalul nu intră în tiparele romanești occidentale ; bărbatul se trezește subit din comă și "pocnește", ca o syngué sabour, înșfăcîndu-și nevasta și sucindu-i gîtul, în timp ce ea îi înfige un pumnal în inimă. Ceea ce nu-l împiedică apoi să se întindă liniștit pe saltea, pe cînd ea aude pe cineva intrînd în casă și: Femeia deschide ușor ochii. Vîntul se ridică și zburătăcește păsările migratoare pe deasupra trupului ei. Scriitură durasiană, sobră
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]