KorAP: Find »[drukola/base=rânji & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...33 34 35 ...81 >

2,010 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

la Roma acum, îl întrerupse Hector. Otho a ținut un discurs în fața senatorilor și a pretorienilor, care-i sunt credincioși. Poporul l-a aclamat. Otho a declarat că va fi demn de sarcina pe care i-o încredințează zeii... — Demn! rânji Vitellius furios. Înglodat în datorii cum e, va secătui vistieria... O să se îmbogățească. O să ajungă cel mai bogat om din Imperiu... De asta a vrut să fie împărat! — Se pare că va trimite o delegație ca să te informeze că Imperiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și el armata de pe pământ și de pe mare, zise Antonius ridicând glasul, pentru a acoperi vacarmul arenei. Are pretorieni, o legiune, cohorte urbane și un corp de gladiatori. Nu-s mai mult de treizeci de mii de oameni cu totul, rânji Vitellius, vârându-și degetele în vasul cu pești și sos de ciuperci pe care i-l întindea Listarius. — În ajutorul lui Otho, împăratul nostru, sunt gata să vină și legiunile de pe Danubius. Dar Otho nu dorește un război civil. Știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
la imperator. Închise o clipă ochii; sudoarea îi curgea pe șira spinării. Își dorise ca fratele lui s-o răzbune pe Velunda, pentru că el nu era în stare s-o facă. „Sunt un laș“, se gândi. — E prima oară, nu? rânji grăsanul de lângă el. Valerius îl privi încruntat, fără să răspundă. — Da, e prima oară când vii într-un amfiteatru... Te-am văzut, știi? Îi recunosc imediat pe cei care vin pentru prima oară la munera. Se tem, ca și tine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
privească pe nimeni, cu părul de culoarea paiului strâns în coadă și chipul inexpresiv. Purta o tunică scurtă. Gladiatorii îi făcură loc să treacă, iar funcționarul se grăbi să-i dea echipamentul. Skorpius se dezbrăcă și se uită în jur, rânjind, apoi luă un perizom verde pe care și-l legă încet în jurul șoldurilor. Valerius își șterse sudoarea de pe față. — Nu vei lupta cu el, încercă Proculus să-l liniștească. Faima lui ar scădea dacă ar lupta cu un adversar mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pe Listarius lângă Vitellius; de data asta, împăratul nu mai era aplecat deasupra farfuriei, ci privea fix spre cei doi gladiatori. „Se teme“, își spuse Valerius. Se opri la vreo trei pași de Skorpius și îi întâlni privirea. În sfârșit! rânji rețiarul. Inspiră adânc, fără să-și ia privirea de la Valerius. În sfârșit! - gura i se lăți într-un zâmbet plin de cruzime. Tu mă pui în umbră. Tu l-ai ucis pe Salix. Continuau să se uite unul la altul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
uite unul la altul cu ură. Mulțimea își ținea suflarea. Deodată, Skorpius ridică mâna și-i arătă lui Valerius brățările care-i acopereau brațul stâng de la încheietură până la cot și care îi reprezentau pe gladiatorii uciși de el. — Le vezi? rânji. Astăzi îmi voi mai pune una, pe care o s-o fac din pielea ta. — Roagă-te zeului tău, Skorpius. Marcus îl văzu pe Valerius respingându-i pe îngrijitori. Își puse singur coiful, în timp ce Skorpius își flutura plasa privindu-și adversarul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621

Câți dintre oamenii cu o înțelepciune de nepătruns nu aveau conturi bancare de neimaginat? Ce ocazie se ivise de nicăieri! Deja apăruse o schimbare în felul în care oamenii îl priveau pe Sampath: nu mai râdeau pe înfundate, nu mai rânjeau prefăcut și nici nu mai plescăiau compătimitori din limbă. El, domnul Chawla, trebuia să acționeze cât se putea de repede ca să fructifice posibilitățile acestea pentru familia sa, posibilități care, era convins, se întindeau mai departe de cel mai îndepărtat punct

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
mod inexplicabil, din motive cunoscute doar de ea, Ammaji decise, în toiul confuziei, al prafului ridicat și alergăturii, să ia o gură de înghețată. Și când încercă, proteza, destabilizată de atâta activitate, i se desprinse de pe gingii. Agățată în înghețată, rânjea oribil către ea, ca un desen înfricoșător: dinți de schelet batjocorind-o, încoronând muntele de ciocolată, ca un afront adus vârstei sale înaintate. Oripilată, Ammaji aruncă cornetul și, confundându-l cu alunele sale preferate învelite într-un sul de hârtie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
primise vești despre Sampath și organizase o vizită? Maimuțele, când veniseră prima dată, îl priviseră pe Sampath, ciudatul membru sedentar al altei specii, pe care îl zăriseră pe domeniul lor obișnuit, cu o oarecare neliniște și păstraseră o distanță prevenitoare, rânjindu-și dinții decolorați și grotești, strâmbându-se și cleventind ca să-și arate, urâcioase, nemulțumirea, și să-l batjocorească. Fără să fie deranjat de maimuțăreala lor și, chiar bucuros de o nouă distracție, Sampath le întoarse jocul murdar, chiuind și urlând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
se afla la ghereta de ceai, sosi în grabă. — Vai, ce se-ntîmplă aici? Băiatul de la Hungry Hop se ținea de urechea rănită și urla: — M-a atacat, domnule, m-a atacat. Pinky fu dusă în pas de marș, tremurând și rânjind, la secția de poliție. Mai făcuse sânge să curgă și înainte, în curtea școlii. Scuipă din pricina gustului sărat. Șuvoiul roșu ce țâșnea din urechea băiatului Hungry Hop era ca o revărsare de pasiune și durere. Tremura, dar, dacă îi era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201

deasupra. Cu trei străzi în urmă existau alei boltite care duceau la ușa de la intrare, portari în livrele și perspectivele cu clădiri îmbrăcate în gresie. Acum străduțele erau pustii, legea nu mai exista Am trecut pe lângă saltele sfâșiate care își rânjeau buretele ieșit din măruntaiele de pânză și valize rupte de colții câinilor, zvârlite pe lângă rigole, am văzut siluetele întunecate din spatele ferestrelor, ale celor refuzați de societate și pene de găină - era țara iară bani, fără apă caldă și lifturi. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
de credit, Meadowbrook a făcut marea ispravă de a prelua nota de plată. — Din care scădem supa! avertiză el. Cartea îi fu adusă înapoi pe o tavă de argint. Era ruptă în patru bucăți. — Mor aici, spuse Meadowbrook. — Fără acoperire, rânji chelnerul. — Doamne, hai să mergem. Ăsta am fost eu. M-am ridicat La fel și Fielding. — Ai fost respins, Chris, spuse el și trase două hârtii de cincizeci din clema lui de aur. * Există o intuiție în timp ce, aflându-te în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
fost într-un moment de vârf al traficului. Ceva legat de nenorocita de Nuntă Regală. Aproape o oră am înjurat, blocat în tunelul de sub Westway. Fiasco-ul se supraîncălzise. Eu mă supraîncălzisem. Toate mașinile gemeau de străini și bețivani care rânjeau cu gura până la urechi. Gâtlejul tunelului s-a umflat ca un emfizem din cauza țigărilor și a fumului și a gurilor murdare. Apoi ne-am ivit și noi în noaptea albastră a hărții stelare. Ne-am amestecat cu celelalte puncte... Londra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
lucruri, printre care și sticla de whisky, n-am reușit să mă trag în sus. Apoi se deschise ușa din dreptul meu și lumina dinăuntru se aprinse ca un reflector, dezvăluindu-mi un pește negru, lung de doi metri, care rânjea aplecat spre mine, ținând în mână o bâtă de baseball din mahon. Toată viața mea nu m-am simțit mai despuiat ca în clipa aia. Nu - niciodată. Era ceva în bâta aia, în strălucirea ei dată parcă de rășină sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

Dolores O’Toole era cea mai urâtă femeie pe care-o văzuse vreodată. își reveni. — Pot să vă pun o întrebare stânjenitoare? îi zise el. Unde mă aflu? — Bună întrebare, încuviință Virgil Jones. — Printre prieteni, îl liniști Dolores O’Toole, rânjind cu simpatie. Vultur-în-Zbor se simți foarte nedumerit. NOUĂ — Ești la poalele muntelui, îi spuse Virgil Jones. Aceasta este insula Calf, iar muntele se numește muntele Calf. în realitate muntele reprezintă întreaga insulă. — Sunteți singuri aici? întrebă Vultur-în-Zbor. — Aici da. Da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
râse. — Virgil nu și-a făcut niciodată prieteni apropiați, zise el. Ești înțelept că stai deoparte. Vultur-în-Zbor simți un fel de rău la stomac. — Aruncați-l afară, urlă o voce din spatele încăperii. Aruncați-l afară ca pe bețivani! O’Toole rânji. — Cale-Bătută! strigă el. Dă o mână de ajutor, dacă ești amabil. îl ridicară de o parte și de alta pe Virgil Jones și-l târâră către ușă. Vultur-în-Zbor îi urmări cu privirea. Unu. Doi. Trei. Și, cu o bufnitură, Virgil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
O’Toole cu o voce dură, înăsprită de aburii whisky-ului de cartofi. Ci pentru nemernicul ăla de Vultur-în-Zbor. — Ne-am gândit la un mic linșaj nevinovat, a precizat Peckenpaw. — înțeleg, a zis Iocasta. Vreți un țap ispășitor. Doamne ferește! a rânjit Flann O’Toole. Dar o analiză simplă arată că toate necazurile noastre au început odată cu venirea lui. îi absolut logic să-i grăbim plecarea mintenaș, nu-i așa? — Flann O’Toole, zise atunci madame Iocasta. Știi ce fel de loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
refugiezi. Răul nu intră aici. Vultur-în-Zbor este la adăpost. Dacă-l luați cu forța, Casa își pierde semnificația pentru voi toți. O să spânzurați o parte a propriului vostru oraș. Asta vreți? Mulțimea șovăi, morocănoasă. Flann O’Toole încetă să mai rânjească. — Ascultă, Iocasta! tună el. Pentru Dumnezeu, de ce-l aperi? Acum știi că noi n-am face așa ceva, să violăm sfințenia Casei ș-așa mai departe, dar Vulturul acela nu-i prieten nici cu tine, nici cu domnul Jones al tău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
voce slăbită: Barbă albă e toată bucuria mea Și barbă albă e tot ce-mi doresc, cânta ea. Nicholas Deggle își trase cămașa peste cap. Când putu să vadă iar, Dolores zăcea întinsă pe pământ, cu o altă gură roșie rânjind însângerată pe sub bărbie, de la o ureche la alta. Isprăvise ceea ce începuse. Cu pieptul gol și cămașa în mână, Deggle rămase așa urmărind cum curge sângele, până când încetă să mai curgă. îi trecu prin cap gândul următor: — Eu voi fi cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
și Grimus, și Liv își alesese momentul morții. Pe muntele Kâf moartea trebuie aleasă. O violență aleasă de bunăvoie asupra corpului. Cu o grijă exagerată, trase cu cuțitul pe sub bărbie o linie roșie, o gură roșie, subțire, care picura și rânjea sângeros de la o ureche la alta. Prepelicarul se uită cum picura. în pădure, în spatele căsuței zugrăvite în negru, se afla o movilă mică de pământ răscolit, proaspăt săpat. O formă cioplită în lemn era așezată peste ea: un chip hidos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487

seria cinci. Odată ce îți alegi mașina pe care o vrei, nu o poți schimba decât peste patru ani, iar David se săturase de a lui. Așa că i-a dat foc. Tocmai i-au dat o Corvette în schimb. —Glumești. Sebastian rânji, bucuros că mă șocase: — Nu glumesc, jur! — Și tu ce mașină ai? — Doar seria trei. Sunt încă un umil director-adjunct. — Nu-mi pari așa de umil. Am rostit apăsat acel cuvânt și m-am uitat fix în ochii lui sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
nu o să le trimită prin e-mail? am întrebat surprinsă. —Tipul ăsta trăiește din spargerea computerelor altora. Știe cât de ușor e; nu îl va folosi pe al lui să trimită chestii ilegale decât dacă e musai. Mai ales unui jurnalist. Rânji. —Probabil are dreptate. Oricum, insistă să îl sun de la un telefon public. De aia l-am ales pe ăsta - știe că nu sun de la birou pentru că aude traficul din jur. Am notat pentru mine: proiect, trebuie să cunosc eu însămi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

și ale feluritelor jocuri. Știam că mulți dintre ei, odată cu trecerea timpului, vor trăda sentimentul acesta pur al generației, vor lovi, vor mușca, se vor dezice. Se vor ploconi, vor îngenunchea la primul pumn de bani azvârlit în fața lor, vor rânji după cum le-o va cere prima boare de parvenire. Ceea ce mulți dintre ei au și făcut și poate mai fac și acum. Repetăm, și generația noastră, ca și cele care ne-au precedat, aceleași păcate, aceleași vanitoase ifose, aceleași intoleranțe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
în partea dreaptă. Mă gândeam dacă nu am probleme cu circulația. Nu s-a întâmplat nimic. Am intrat. Am votat în cabină cu șoimul în cârcă. Ajunși la urnă, copilul s-a aplecat cum trebuie, rămânând cu buletinele în mână, rânjind patriotic. Trei inși filmau de zor. O femeie de lângă urnă a dat să-l sărute pe copilaș. Înaintând spre noi, s-a oprit deodată locului și a rămas cu privirea țintuită pe șoldul meu drept. Instinctiv m-am uitat și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942

panică și dă fiori reci. Gândirea religioasă a transformat acest sentiment în morală, în memento mori, având în vedere două funcții: de a înspăimânta și de a se constitui în avertisment. Cimitirul “des Innocents” este locul în care “moartea hidoasă (...), rânjind, îi târăște după ea, invitându-i, cu pașii unui bătrân și țeapăn profesor de dans, pe popă, pe împărat, pe nobil, pe muncitor, pe călugăr, pe copilaș, pe bufon și pe toate celelalte meserii și stări”. Este un dans “des

Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]