1,185 matches
-
să știe odată care sunt drepturile lui. Moș Costache ascultă, înfricoșat de această ieșire, căută să-l îmblînzească, ținîndu-l mereu de mânecă, într-un chip comic, dar nu scoase nici o vorbă încurajatoare, nici o explicație. În cele din urmă, cu tonul răgușit, cu ochii aplecați în jos, făcu această neașteptată propunere: G. Călinescu - Dacă ai nevoie de bani, de ce nu iei cu împrumut vreomie de lei de la cineva? Poate să găsesc eu la un prieten, numai să nu spui la nimeni. Suma
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
acestei simulații, dar Costache îi încîntă urechea cu sunetul unui pumn de piese. Scadența biletului rămase în alb. După semnare, bătrânul înmînă lui Felix două sute cincizeci de lei. Mirat, acesta întrebă cu ochii. - Nu poate să dea acum tot, explică răgușitul, îți dă prinmine, în fiecare lună, câte două sute cincizeci de franci. Felix era prea nerăbdător să aibă bani, ca să mai discute proveniența lor, însă rămase cu o îndoială, și la întîiul prilej consultă un prieten de la Drept, care-i cunoștea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
răi pe Pascalopol. Moșierul intră în chestiune de-a dreptul: - Costache, zise el, știi bine că țin la domnișoara Otiliacît și tine. Să fi fost cu zece ani mai tânăr, poate ți-o ceream de nevastă. - Ia-o! imploră bătrânul răgușit. - Nu, nu! se supără Pascalopol. Nu trebuie s-o constrîn-gem. Nu vreau s-o fac nefericită. Dacă va voi vreodată, sunt gata să-i pun la picioare tot ce am. Însă e tânără, trebuie lăsată să guste viața, să-și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu Pascalopol. Mărturisi că nu înțelegea nimic și se simți descurajat. O iubise pe Otilia, dar purtarea ei nu-i dădea nici o speranță. Era zadarnic să se mai înșele. Felix comunică scrisoarea lui moș Costache, care o înregistră cu un răgușit "Daaa?" lipsit de semnificație hotărâtă, părând mai degrabă mândru de aventura fetei, acesta spuse vestea Marinei, și Marina o trecu mai departe. Aurica chemă palidă pe Felix la portiță. - Domnule Felix, e adevărat că ai primit o scrisoare dela Otilia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cădea în Cât te-am iubit, cântat cu un singur deget. Pe pianul Otiliei, asta i se păru lui Felix o profanare. În cele din urmă, coborî. Auzi râsete în odaia pianului, unde fuseseră toți poftiți, și distinse chiar glasul răgușit al lui moș Costache. Puse mâna pe clanță, cu îndoială în suflet. - Uite-l, domnule, trâmbiță Stănică, "vărul" meu sălbatic! Îmi pare rău! Felix aruncă o privire și văzu pe Weissmann lângă un perete, pe un alt ins slab, cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
partidă de cărți. El găsi că e păcat ca rudele să se certe între ele, fiindcă acum ar fi avut-o și pe Aglae printre ei. Otilia se oferi numaidecât s-o cheme, însă moș Costache fu neînduplecat. Spuse, foarte răgușit, punctul lui de vedere: - Cine nu se poa-poartă bine cu fe-fetița mea n-are cecăuta aici. Și râse mulțumit, până la măselele din fund, către Otilia, care sări pe genunchii lui și-l încoronă cu brațele. - Papa! zise ea, îndreptîndu-i unicul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
clopot, agitat cu bruschețe, de undeva din adâncurile de velur ale casei, ca de pe platforma unui tramvai cu cai. Dangăt de clopot, însoțit de o voce tăioasă, ce ar fi putut trece cu greu drept una de muiere, joasă, ușor răgușită și melodioasă, o bună voce de jazz. - Gabi Gabrielito, sifilitico și deshumato! Ai stors, dezarticulato, vălmășagul de ceapă?... N-am auzit nici până acum, peste căpățâna de ceapă, trântitură de ușă... Fătoaca țâșni, cu carnea dosului făcând o dulce plescăitură
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Sinistrate. - Poftiți? - E cam ignorant și analfabet, în ceea ce privește muzica preclasică. Dar este al meu... Instrumentul e clavir, Sinistrate! Sinistratului i se îmbățoșară firele de păr de pe spinare. Recunoscu. (Sau îi fu frică să recunoască.) În vorbirea tărăgănată a gigantei. Modulații răgușite și senzuale, dintre cele ce dădeau un parfum aparte personalității madamei Nicolici. Concomitent îngheță. Și-o examină cu sporită atenție. Tînără! Dar buzele, șaua nasului, ochii nemigdalați nu aparțineau nici pe departe lui madam Nicolici. Fruntea madamei mică, fața pistruiată
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a razelor de lună strecurate prin frunziș și se întreabă nesigur: - Oare este mulțumită de mine ? E atât de frumoasă! Voi vedea dacă mâine mă va lua tot pe mine, în parc ! Zâmbește și se aude spunând forțat, cu vocea răgușită, gâtuită, parcă se transformase în altul: - Ce minunat este parcul, și noaptea, și noi! Pasiunea i-a uitat pentru altă clipă însă le place să se sărute și continuă la nesfârșit. Trupurile lor contorsionate se înfioară, sclipind în răcoarea nopții
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
cap! Ghiță BQcu, aprins la fată, asudat tot, numai în cămașă, juca sârbește pe pavajul curții, înconjurîdu-și femeia, care pocnea din degete: - Și-așa! Și-așa! Cuscrul Vasile o răsucea pe soacră ca un titirez, lovea din călcâie și striga răgușit: -Hă-tu!Hă-tu! Stere cântărea paharele în palmă, se mai uita la Lina și nu-i venea s-o cheme. Parcă nu era acolo. Dacă nu -lar fi zărit pe Grigore, care ajuta la aducerea farfuriilor, vesel și aproape beat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o alta cutii de tablă ruginite, scufundate în clisa vânătă. Peste capul lor trecură muștele, o pânză de bîzani, albaștri și grași cât greierii. Aerul suna sub lamele aripilor. 50 - Cu suriul știi să dai? mai întrebă Stăpânul cu glas răgușit, și o clipă cercelul de argint, legat cu ață roșie de ureche, sclipi în lumina focului. Avea niște ochi mohorîți'și blânzi, mai negri și mai adânci. Era spătos și pe obrazul muncit, stflcit în bătăi, nu se citea nimic
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tractirul ei. Una mai arătoasă i-a pus țîța-n palmă lui Sandu, să-l înfierbînte. Împrejur se învîrteau peștii și câțiva olteni veniți să-și aleagă de căpătâi. Mirosea a sudoare și a odicolon. Într-un colț cânta un gramofon răgușit, și două femei dansau, învîrtindu-se în jurul lor. Țața i-a închis într-un salon, le-a adus de mâncare și de băut, și au numărat banii primiți de la Nicu-Piele. După aia, i-a vârât în sân și-a zâmbit cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mersul gâfâit în haită și iar strigătul de foame al căpeteniei. Să fi fost șapte sau opt. Îi căutau. - Ei, Anghele? înjură țambalagiul. În întuneric se zăriră luminile roșii, vii ale ochilor sălbatici. - Mă, nu vă temeți, mă! striga Mitică răgușit. Stați aproape de mine, mă! Ia mai dă chibriturile, Neacșule! În grabă pierdură și cutia cu cele câteva bețe rămase. Dumitru căzu în genunchi și începu să se roage. - Scoal', boala dracului, din drum! îl înghionti Anghel nădușit. Urletul fiarelor se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
liberalii, dar de ce strigi așa, că n-oi fi surdă... Bărbații, mai într-o parte, niște zidari care văzuseră multe, clătinau din capetele bătrîne: "De, numai să fie așa, că am mai auzit noi..." - Fraților, se răstise necunoscutul și mai răgușit, așa că la alegeri știți ce aveți de făcut. Votați-l cu toți pe părintele orașului nostru, domnul primar Rigo. Semnul său electoral arată așa... Scoase pe nerăsuflate din buzunar un afiș mare, în mijlocul căruia se afla portretul unui bărbat între
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lucru estraordinar? - Întunericul îngreuiat cu miros de rășină a chiliei lui era pătruns numai de punctul roș al unei candele care ardea pe o policioară încărcată cu busuioc uscat și flori de sub icoana îmbrăcată cu argint a Mântuitorului. Un greier răgușit cânta în sobă. El aprinse o lampă neagră, împlută cu untdelemn; lumina ei fumega pâlpâind. Încet, încet ochiul luminei se roși... el se așeză la masă... deschise cartea cea veche cu buchile neclare și cu înțeles întunecat. Tăcerea e atât
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu el și se uita spărios și uitit la Dan, fixîndu-l ca pe o umbră, cu buzele tremurânde și cu pași șovăitori. Dan era o umbră luminoasă. El ridică brațul lung și puternic în aer. Dormi! zise poruncitor. Orologiul zbârnâi răgușit o oară... umbra întrupată în om căzu ca moartă pe pat. Iar Dan își luă lunga sa manta de-a umere, stinse lampa, pe vârful degetelor trecu prin tindă și când ieși afară închise ușa după sine și începu a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Șiruri de cireși scutură grei omătul trandafiriu a înflorirei lor bogate, pe care vântul îl grămădește în troiene; flori cântau în aer cu frunze îngreuiete de gândaci ca pietre scumpe, și murmurul lor împlea lumea de un cutremur voluptos. Greieri răgușiți cântau ca orlogii aruncate în iarbă, iar painjeni de smarald au țesut de pe-o insulă până la malul opus un pod de pânză diamantică ce steclește vioriu și transparent, încît, a lunelor raze pătrunzând prin el, înverzește râul cu miile
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a însemna în ziarul tău tot ce ți se va petrece - memorii pe care le voi citi și eu. Lampa ardea între el și mine, cartea sta deschisă, în care un pedant dedese curs cugetărilor sale asupra lumei, orologiul zbârnâia răgușit 12 oare, umbra mea se culcă pe patul de scândură acoperit c-un păier, iar eu îmi luai mantaua de-a umere, mă uitai, ieșind din casă, prin borta ușei la fata stăpânei din casă care tocmai se dizbrăca ca să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme, făceți o uriașă reacțiune morală, o revoluțiune de idei, în care ideea românesc să fie mai mare decât uman, genial, frumos, în fine, fiți români și iar români, zise el încet și răgușit. - Cine s-o facă asta? Nu sunt toți astfel? Nu sunt toți numai receptivi - francezi, italieni, spanioli, tot - numai români nu? - O! nu trebuie oameni mulți pentru asta... Spiritul public este fapta puținor oameni. O singură frunte unsă cu mirul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lui toate ardeau prin întunericul cel des al nopții și din ce în ce ne apropiam de acele lumini ce ni păreau magice. În curând ajunserăm la grilele parcului. Un buldog începu a lătra, trezind aerul nopții cu lătrătura sa răgușită, însă în beția ce părea a domni în castel, printre ciocnetele păharelor nu auziră gura lui [de] câne, iar el, nemulțumit și mormăind, l-auzeai cum, scuturîndu-și lanțul, se tologi pe pătulul lui de paie. Ca să nu-i trezim somnul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dinți c-o răceală sinistră, apucai îndărăt la deal. Ajunsei la castre. Bătrânul ședea trist și gânditor lângă foc cu picioarele întinse, cu mâna pe frunte. Mă apropiai și șezui alături cu el. - Ce să facem? zisei eu încet și răgușit. - Gîndit-am și-am răzgândit, șopti el, și pare-mi cumcă ceea ce-a clocit capul meu nici dracul n-ar fi putut răscloci. Ei au omorât un copil - pentru că nu eu l-am omorât, bine poți ști. Decât să-l
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în vârful picioarelor, căci se spăimânta de zgomotul pașilor lui proprii. Flama-l conduse pân-la suișul unei alte scări, aici dispăru. În acelaș moment răsună iar clopotul din turn... ca un gemet ***. Îi trecu prin oase și măduvă acest sunet răgușit, evlavios, plângător. Era în întuneric total. Își întinse mînile și începu să suie și această scară... O mână rece ca a unui mort îi apucă stânga și-l trase după sine... cercă a o smulge, dar nu putu, dete cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sonoră, nu vi-i rușine să chinuiți un biet idiot... un cerșitor... nu vedeți cum plânge, nu vedeți cum își ridică mînele uscat [e] de bătrânețe... o! blestemul lui D-zeu are să cadă pe voi!.... {EminescuOpVII 250} - Cucurigu! strigă bătrânul răgușit și tremurând de spaimă. Copiii speriați holbară ochii lor cuminți la franciscanul palid și se risipiră ca un stol de vrăbii... Franciscanul ridică pe bătrân de la pământ și-l duse spre tinda unei zidiri mari, îl culcă binișor, puindu-i
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
stinși, Căci astăzi celebrează lehimea-n sărbătoare Victoria dorită a zilei viitoare! Ostașii pretutindeni formați În dese grupe Frig boi Întregi, rup cărnuri ca lupii flămînziți, Desfundă largi antale, beu lacom fără cupe, Se ceartă, rîd În hohot și urlă răgușiți. Ca dînșii, cîni de lagăr la praznic luînd parte, Schelălăiesc sălbatic, rod oasele deoparte, În mijlocul orgiei turbate ce tot crește; Iar printre cîni și oameni pe iarbă stau căzute Femei, prada orgiei, cu mințile perdute...” Există, apoi, o dialectică a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-l lua în râs, spre a-și bate joc de el. De luni în șir un vis îl bântuia în fiecare noapte; un păianjen gigantic i se înfățișează cu niște lătrături și îl trezește. E un păianjen vorbitor, glasul lui răgușit și rostirea silabelor par să rătăcească într-o lumină lăptoasă fără să-și găsească locul unde să se așeze. Acum, îi strigă mai încolo va fi târziu. Sări din culcuș, o luă pe un culoar întunecat ce miroase a mucegai
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]