1,580 matches
-
preț să descarce vreo doi călători, și a și pornit imediat, lăsând zeci de oameni pe jos, care înjurau. Printre ei eram eu și Mihai... Resemnați în fața evidenței, ne-am găsit o gazdă chiar în centrul Branului și am înnoptat, răpuși de oboseală. În condițiile de atunci, când existau doar două curse spre Câmpulung, și alea ca vai de lume, întoarcerea cu autobuzul devenea o loterie cu prea multe numere necâștigătoare. De aceea am preferat să plecăm pe jos dis-de-dimineață la
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
căpătâi pe care însă n-o va putea duce la îndeplinire nici acum, și nici în următorii șase ani cât a îndeplinit funcția de ministru al Afacerilor Externe (1906-1912). Va muri la datorie, în această calitate, la 58 de ani, răpus de o boală a circulației sângelui. Pentru prestigiul țării sale, realizarea sa cea mai importantă a rămas anexarea Bosniei și Herțegovinei în 1908. De numele său se leagă toate evenimentele care au pregătit și devansat Primul Război Mondial. A fost
by KARL MAX, Prinţ LICHNOWSKYKARL MAX [Corola-publishinghouse/Memoirs/1009_a_2517]
-
până la Reșița, lui Valentin i s-a făcut rău și a trebuit să oprim mașina, să-l scoatem la aer curat. Era primul semn care l-am văzut noi la el că are probleme de sănătate, care l-a și răpus peste câțiva ani. În 1995 activitatea noastră ca pictori era destul de intensă, participam la mai multe expoziții prin țară, de exemplu la Pitești, la Bacău, la Iași, și de asemenea se făceau expoziții și la Casa de Cultură din Reșița
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
ce i-a fost dat să treacă apoi băiețelului de șase-șapte ani din ea: războiul din est, teroarea anilor ’50 (cu amândoi socrii duși la canal), moartea prematură a soției, la numai 34 de ani, boala neiertătoare care l-a răpus, tot prematur, la 43 de ani (în 1961); știind (ca și el de altfel, poate, în paralel cu el) și ceea ce a urmat după moartea lui: alte nenorociri, în legătură cu care nu am nici o certitudine că i-ar fi rămas necunoscute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
el) și ceea ce a urmat după moartea lui: alte nenorociri, în legătură cu care nu am nici o certitudine că i-ar fi rămas necunoscute (decesul lui mamaie, mama lui, colega lui de fotografie, în 1975, apoi al unicului său fiu, fratele Doinei, răpus de aceeași boală necruțătoare la 39 de ani, în 1987). Privesc fotografia știind toate acestea și mi se pare că și copilul acela îngândurat, prea serios, are premoniția viitorului său: care parcă atârnă, ca un pietroi nevăzut, acolo, în atelierul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nemișcat în apa care-i vine până peste genunchi se uită țintă la călăul său. Dar nu cu acea privire, amestec de sfidare, dreaptă mânie și încredere nelimitată în caracterul legic al dezvoltării sociale tipică atâtor eroi convenționali care cad răpuși de reprezentanții forțelor retrograde ale istoriei, și nici una plină de spaimă, sau numai de spaimă: ci cu o nespusă mirare, cu stupoare, cu o foarte ațâțată și aproape veselă, în adânc, curiozitate: „Oare chiar va trage?” „Ce te holbezi așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
să fie săpate aceste versuri: Hic. Ego. Qui. Iaceo. Tenerorum. Lusor. Amorum Ingenio. Perii. Naso. Poeta. Meo. At. Tibi. Qui. Transis. Ne. Sit. Grave. Quisquis. Amasti. Dicere. Nasonis. Molliter. Ossa. Cubent. („Aici zac eu, poetul iubirilor gingașe, Ovidius Publius Naso, răpus de-al său talent. Iar tu, ce treci pe-aicea, dac-ai iubit vreodată, Te roagă pentru el să-i fie somnul lin”). Acest epitaf nu lasă să transpară cauzele reale ale exilului meu. Cred că această ambiguitate va face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
În falduri, macferlanul negru cu pelerină bogată și o alură gravă și funebră de poște maudit. Reproduc aci, cu stilul propriu epocii și generației noastre de formație În multe privinți artificioasă, epitaful ce singur și-a elaborat frumosul nostru bulibașă, răpus la 29 de ani de o Muză lascivă cu prea exigente ispite și chemări de dragoste: Nu plângeți... Nu fiți ipocriți! Pe tine te binecuvântez și preamăresc fermecătoare zeiță cernit-a morții! Pribeag, cu sufletul bolnav plin de revoltă, păcat
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Volum la tipărirea căruia m-a ajutat financiar și Fundația Culturală Primăvara lumii, inițiată de familia Ana și Alexandru Tacu-Zeletin, în amintirea fiului lor, Alexandru Mălin Tacu, răpus de forțele răului din securitatea română în 1968, când abia împlinise 17 ani. Autorul Academia bârlădeană nu doar o stare de spirit Întemeiată în 1915 de împătimiții și vizionarii în ale culturii G. Tutoveanu, Tudor Pamfile și Toma Chiricuță Societatea
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
de familie sub o sticlă incoloră, tăiată pe măsura ei. Povesti cum călătorise cei patruzeci și ceva de kilometri, scoțând totodată din bagajul ei o butelcuță cu vin ce avea un buchet de strugure copt. Cu un zâmbet slab și răpusă de oboseală destupă butelcuța cerând două pahare în care turnă licoarea limpede ca lacrima, făcând niște mărgeluțe mici la suprafața paharului. Își umezi buzele de plăcere ciocnind cele două pahare cu gust de Avrămești. Carlina își dădu seama că stătea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
făcător de minuni", se miră el și barba îi saltă într-un hohot sănătos. Ștefan râde chinuit: Ai scăpat ieftin! Mie, prostimea a scornit, măre -, c-aș fi fermecat:... c-aș avea "iarba fiarelor" și d-aia nu pot fi răpus de fier vrăjmaș... Mai rău, s-a lățit vorba prin babe, cum că numele lui Ștefan Vodă îi bun la descântec de deochi și leac pentru bubă neagră, dambla, la alungat duhurile rele... și chiar la scos dracii... Ștefan surâde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zici că-i un arhanghel nu alta!... Eu l-am văz't, c-am fost la tăte bătăliile lui. Umblă vorba că Domnul Ștefan ar fi fermecat de are "iarba fiarelor", ursitoarele i-au menit -, d-aia nu poate fi răpus de fier vrăjmaș. Plimbă ursu', Gheorghiță! Îi om, om ca tăți oamenii, numa' că-i mai viteaz și mai isteț decât tăți, nu-i afli păreche. Toader se scarpină în creștet bântuit de îndoială: O hi... Parcă poți să știi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ura să fie strajă vieții pe pământ"? Tu nu vezi?! Tu nu auzi?! Până când vom striga către Tine: "Ajută-ne!"? Sub ochii Voștri se săvârșește nelegiuirea ca cel mișel să-l batjocorească pe cel neprihănit, ca cel rău să-l răpună pe cel bun, ca cel bogat să ia de la cel sărac! Nu-i dreptate pe Pământ! Ce fel de Dumnezei atotputernici sunteți?! În cine, în ce să mai credem?! Ne promiteți, în schimbul suferințelor pământene, fericirea veșnică a Raiului! Vindeți pielea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
umplea de pete vinete și nimic nu-i mai putea smulge Înge rului teribil prada. Peste tot zăceau trupuri Îndurerate, care se zvârcoleau până ce Împietreau În Îmbrățișarea Îngrozitoare a morții. O durere de coșmar cuprinsese toată valea Dreisamului, În sus, răpunând om după om, sat după sat. Atunci a apărut un călugăr necunoscut. Oamenii nu aveau timp să se Întrebe cine era. Ca și cum ar fi fost de la sine Înțeles, călugărul cutreiera satele, strângând morții În carele cu care se ducea gunoiul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pustnicului toată istoria: primise de la Bodo o scrisoare scur tă, În care el o ruga să se ostenească În mare taină până la sihăstrie, pentru că voia să-i Împărtășească ceva foarte important. Povesti și ciudata Întâmplare cu calul care aproape o răpusese În goana lui nărăvașă, și cum un străin o scăpase pesemne de la moarte. În ciuda micilor zgârieturi pe care le dobândise și a Împotrivirii tovarășei sale, se hotărâse să ajungă la locul Întâlnirii. Călugărul o ascultă cu atenție, clătină de mai
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
aliaților anglo-francezi și victimelor agresiunii. Guvernul și poporul român au acordat un larg sprijin oficialităților și poporului polonez. Acest fapt a nemulțumit profund pe Hitler, care a ordonat asasinarea lui Armand Călinescu. La 21 septembrie 1939, Armand Călinescu a fost răpus de 20 de gloanțe de revolver. Echipa de asasini a fost dirijată direct de Horia Sima, însă autoritățile au prins pe legionari, care au fost duși la locul crimei și împușcați. Asasinarea lui Armand Călinescu a fost o mare pierdere
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
Aceasta cum simțea că la coada ei atârnă ceva, uita de mâncare și începea să bată de zor cu copitele din spate în sacul cu fân, care se ridica și iar o lovea în spate. Manevra aceasta dura până ce Mița, răpusă de oboseală, lăsa în pace sacul și începea să mănânce cu poftă tainul pus în fața botului de către stăpân. Așa i-a dezvățat Costache de năravurile lor dar îi îngrijea cu migală, hrănindu-i bine țesălându-i și periindu-i în
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
este de mare ajutor, deși nici nu a împlinit zece ani iar cu vremea se va ridica și Gheorghiță. O podidiră din nou lacrimile când își aminti de cei patru copii pe care i-a pierdut tot în vremea războiului, răpuși de boli, pe vremea aceea neputând să primească îngrijiri medicale, asistența sanitară fiind aproape inexistentă la sate. îi pare rău îndeosebi de Costică și Elena care trecuseră de doi ani, deci scoși oarecum din greutăți și care astăzi ar fi
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
Emilia s-a străduit să găsească un car ca să-l aducă pe Dumitru, cel vlăguit total de infecția din organism, să moară acasă, la Pungești. Când carul a ajuns pe la Rediu, Emilia a trebuit să aprindă lumânarea la căpătâiul băiatului răpus de armele drăcești ale războiului și, acesta și-a dat sufletul, culmea, cam prin acelaș loc unde taică-su Costache, avusese de înfruntat, cu ani în urmă acea cumpănă, când era să se înece în apele reci ale dezghețului de
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
mare jale pe prietenul plecat spre ceruri, Nu numai Maria și surorile lui Dumitru au rămas mirate de purtarea ei ci și pungeștenii care nu-și puteau închipui că această fată l-a iubit atât de puternic pe tânărul consătean, răpus de născocirile drăcești ale războaielor. Misterul a fost lămurit de prietenii lui Dumitru, care i-au purtat cosciugul pe umeri, feciorii lui Ilie Ciobanu și cei ai lui Maria Leonte. Astfel în cea de a douăsprezecea zi a lunii decembrie
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
a repetat, ceea ce dovedește emoția extraordinară și reacția la gândul că bunica e pe cale să ne părăsească. Bolnava, asistată fără întrerupere de fiul ei medic, era încă lucidă, însă chinuită de febra care-i aprinsese obrajii și avea s-o răpună în zbateri și delir. Când ne-a zărit, i s-au luminat clar ochii și a dat imediat dispoziție să mi se gătească cotlet de porc la grătar, ea știa că-mi place. S-a stins în odaia unde locuiseră
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
l-am mai văzut niciodată: sub comuniști, a devenit partizan în munți, împreună cu frații lui („mucoșii“, „nespălații“ de la Mirislău), toți pieriți de gloanțe. Am aflat aceasta destui ani după ce n-a mai existat nici o rezistență partizană. Colonelul Negulescu a fost răpus în masacrul de la Jilava, în vremea stăpânirii legionare. La Cluj, viața mea s-a schimbat cu desăvârșire. Liceeni interesanți, viață literară, librării bine puse la punct, dintre care două aveau cărți franceze „la zi“: „Cartea Românească“ și „Lepage“ (la Aiud
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
înființată, iar în 1878-1879 se află, împreună cu C.A. Constantiniu, la direcția Teatrului Național din Iași. Ultima perioadă a vieții e dramatică pentru marele actor, care își pierde soția și fiica, el însuși fiind chinuit de ftizie, care îl va răpune. Artist romantic pasionat și tumultuos, P. avea o frenezie a jocului dusă până aproape de paroxism. Cu temperamentul său patetic, se lăsa furat cu ușurință de o manieră retorică, exaltată. Prin excelență interpret de melodramă, deși nu a evitat partiturile de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288705_a_290034]
-
strigoiul, iar în acest sens romanul a fost numit „jocul cu spaima“. Un conac din părțile Dunării se află sub stăpânirea vampirică a domnișoarei Christina, ucisă în timpul răscoalei din 1907. Strigoiul este atras de sângele celor vii și va fi răpus prin împlantarea unui fier în inimă. Filonul popular al romanului servește numai ca suport epic. De fapt, Mircea Eliade a vrut să evoce dragostea metafizica dintre un pământean și o ființă nepământeană, conflictul dintre două forțe: Viața și Moartea. Pictorul
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
tu spune-le lor, baciului vrâncean și lui ungurean ca să mă îngroape aicea aproape, în strunga de oi, să fiu tot cu voi, în dosul stânii să-mi aud cânii, în șoapta teilor în jocul mieilor... Și când m-or răpune pe groapă mi-i pune flueraș de fag mult zice cu drag, flueraș de os multe zice duios flueraș de soc mult zice cu foc. Vântul a sufla și ele-or cânta, oile s-or strânge pe mine m-or
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]