1,548 matches
-
scurt concediu l-ar fi făcut capabil să ducă lupta mai bine, ea poate fi totuși verosimilă, explicabilă: prins de vârtejul treburilor, socotind că nu poate părăsi lupta În momente dificile, Își amână mereu căutarea sănătății până cade la pat răpus de boală. Dar cu prilejul bolii și În alte Împrejurări, se dovedește la Mladin o tendință individualistă. Mladin lucrează În bună parte de unul singur și conștient sau inconștient, acționează ca și cum ar fi de neînlocuit (Ă). În lipsa unor puternici eroi
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
-i de făcut cu el, Când vorba e să ne-apărăm o viață. (...) Tu-n versuri mai departe munca du-ne Fii dârz, fii iscusit, cum suntem noi. De vor șacalii lumii alt război, Cu-această viață plină-i vom răpune! Miron Radu PARASCHIVESCU - Legământ partidului. În: Viața românească, nr.4, apr., 1951 De-ar fi să-ți număr anii, niciodată N-ași termina, când cei trecuți, mereu În cumpenile timpului trag greu Iar cei ce vin, în zbor prin lumea
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
unui test conceput pe calculator, în sistemul de operare Matlab. Softweare de evaluare a cunoștințelor în ceea ce privește însușirea tehnicii alergării de garduri Programul redat în continuare este realizat în sistemul de operare MATLAB cuprinzând 10 întrebări cu câte trei variante de răpuns, punctate în funcție de dificultatea întrebării. Numărul total de puncte acumulat fiind de 100 de puncte, întrebările fiind punctate cu 5, 10 sau maximum 15 puncte. Întrebările sunt: 1. Alergarea până la primul gard și între garduri se efectuează : ape pingea bpe toată
TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI CU APLICAŢII ÎN ATLETISM NOTE DE CURS – STUDII DE MASTERAT by Ababei Cătălina () [Corola-publishinghouse/Science/278_a_505]
-
cu Aneta Bobescu, avusese mai mulți copii, dintre care, în afară de B., vor ajunge oameni de condei Ion (Iancu) și Constantin C. Bacalbașa. Dat afară de la gimnaziu, B. se înrolează în armată; aici se îmbolnăvește de tuberculoza care avea să îl răpună. Șocat de brutalitatea și absurdul vieții de cazarmă, părăsește armata și, cu temperamentul său entuziast, de agitator, se avântă în rândurile mișcării socialiste. Dobândind prestigiu, va fi cooptat în Consiliul General al Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România, de unde
BACALBASA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285521_a_286850]
-
tot ce a scris C. Poetul este un delicat, înrudit temperamental cu P. Cerna sau St. O. Iosif, cărora le premerge prin accentele umanitare, de înduioșare față de soarta celor umili. Sentimentalismul îi impregnează lirica, minoră în genere. Povestea rândunelului care, răpus de dor, își află odihna în moarte, dramele existenței umane pândite de amărăciune converg în imaginea unei lumi invadate de nefericire. C. nu fructifică implicațiile meditative uneori prezente. El arată preferință formulei de baladă sau de basm, amintind fie de
CARP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286122_a_287451]
-
tinerești. Ruinurile Târgoviștii rupe vădit cu clișeele poeziei neoanacreontice, opunându-le o ipostază romantică a eului, într-o amplă desfășurare meditativă pe tema ruinelor (care pătrunde astfel în literatura română, sub influența lui Volney). Sentimentul timpului devastator („Cum toate se răpune ca urma îndărăt, / Pe aripele vremii de nu se mai arăt”) se întrețese cu accentul patriotic al evocării gloriei de altădată. Amploarea reflecției, nocturnul tainic, metafore concretizând abstracții („negura uitării”, „aripile vremii”, „viscol de dureri”) configurează la C. schița unui
CARLOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286110_a_287439]
-
Astrahan (1722-1723), precum și Academia de Științe din Petersburg (1725-1730). Ajunge locotenent de gardă în armata rusă (sora lui mai mare, Maria, îl socotea moștenitor îndreptățit al tronului părintelui lor), ambasador al Rusiei la Londra (1732-1738), ambasador la Paris (1738-1744). Moare răpus de tuberculoză la numai treizeci și cinci de ani. La Londra, sub influența poetului italian Paolo Rolli, adoptă, pentru tălmăciri în limba rusă, versul liber corespunzător rimelor italiene (limba italiană o vorbea; îi erau, la fel, familiare limbile clasice). L-a convins
CANTEMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286075_a_287404]
-
vrajei, 1917, Dintr-un oraș de munte, 1916-1921, apărute, toate, postum, în volumul Jocul oglinzilor, 1972), abia în 1921 hotărăște să încredințeze tiparului un manuscris intitulat Jocul oglinzilor. Din nefericire, cartea nu mai apare, deoarece C. moare în același an, răpus de o gripă rebelă. Poezia lui C. evoluează pe două coordonate: cea a modernismului și cea a formelor fixe. Pe linia modernismului, creația lui poetică afișează, de multe ori cu ostentație, un avangardism care, din păcate, era prea puțin cunoscut
CARAGIALE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286088_a_287417]
-
a plecat cu o bucățică bună din blana mea când m-a prins când să intru în cotețul găinilor. Mă grăbeam, coana Vulpe se pregătea de câteva zile pentru atac! Grivei, el lătra la lună rockul ăsta. Sărmanul, l-a răpus ursul înainte de a veni pădurarul cu pușca). Se aude motor de mașină; în curte intră Ana urmată de Raluca cu ținuta descrisă de Miki: brățări, lănțișoare, medalioane, inele. Gazdele încep cântecul de primire: Râde soarele cu noi/ Și pășim în
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
am adunat, înghițindu-ne lacrimile. -Vedeți, așa funcționează legea junglei! Cel mai puternic câștigă. Decât să-l lăsam pe celălalt iepuraș în pericol, l-am dat unui gospodar cu multe animale, să-l îngrijească. Până la urmă și el a murit, răpus de un corb, pasăre de pradă. Animalele sunt ființe sensibile, de multe ori ne apără, dar pe unele dacă nu le apărăm noi, cum se cuvine, pier. De atunci, n-am mai ținut iepuri. Nici experiența tristă nu se uită
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
fata, miracol, pe fusta ei găsi o petală de trandafir galben, fără să fie prin împrejurimi astfel de flori. Mirosea frumos, iar prințesa o înfășurase cu mare grijă, în batista ei de borangic alb. A doua seară oboseala drumului o răpuse la poalele unor munți plini de brazi falnici. Se așezase sub un copac, iar în vis îi apăruse un pui de vultur, care degeaba își așteptase părinții toată ziua, ei nu se întoarseră, iar el murea de foame. Ciugulise firimiturile
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
unor italieni, greci și bulgari ce trăiau În orașul Detroit, și o văzurăm pe propria noastră concurentă - Desdemona Stephanides, În vârstă de nouăzeci și unu de ani - cu șanse bune În mijlocul celorlalți. Plasată lângă polonezi uciși de kielbasa sau belgieni răpuși de pommes frites, sau lângă anglo-saxoni anihilați de budinci și spanioli condamnați de chorizo, linia noastră grecească punctată o ținea tot Înainte acolo unde a lor se pierdea Într-o Încolăcire de traiectorii descendente. Cine știe? Ca popor, În ultimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Adică mânuiesc armele orbește? se minunează interlocutorul său. — Da. Adversarul nu-i poate atinge, e drept, dar acest avan taj nu le dă neapărat superioritate în luptă. Pusio face ochii mari: — Păi... de ce? — Dacă nu sunt suficient de agili, îi răpune greutatea pro priei armuri. Tactica adversarului este să-i facă să se împiedice și să cadă. — Așa deci, murmură gânditor celălalt. După un moment de gândire, revine cu încă o întrebare: — Deci dacă te poți apăra cu plasa, n-ai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Spăriet la el se uită... i se pare că visează, Ar zâmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. El din patu-i o ridică și pe pieptul lui și-o pune, Inima-i svîcnește tare, vieața-i parcă se răpune. Ea se uită, se tot uită, un cuvânt măcar nu spune, Râde doar-cu ochi-n lacrimi, spărietă de-o minune, Ș-apoi îi sucește părul pe-al ei deget alb, subțire, Își ascunde fața roșă l-a lui piept
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cu toate acestea, ne-au ales pe noi, niște simpli ostași, și asta pentru că nici pentru Stăpân și nici pentru Sfatul Bătrânilor nu contează câtuși de puțin dacă o să ne înecăm în drum spre Nueva España sau dacă o cădem răpuși de boală prin țări necunoscute, atâta vreme cât suntem supuși de rang mic. Matsuki văzu că samuraiul se schimbase la față și continuă, ca și cum ar fi fost încântat de această tresărire: — Ce fel de soli om mai fi și noi dacă nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fapt al vieții, fiindcă viața este eternă... august, 2004 Elena Poamă Despre volum Gheorghe Zarafu Alexandru Poamă sau nostalgia copilăriei Un autor atras de farmecul și gingășia universului infantil, întruchipat de propriii lui copii, se dovedește a fi Alexandru Poamă, răpus de o moarte fulgerătoare în pragul vârstei de 49 de ani. Având, la o privire grăbită, caracterul unui album de familie, unica sa carte publicată, „Sorin și Sorina”, (Editura Ion Creangă, București, 1988, ediția I ; Editura Cutia Pandorei, Vaslui, 1997
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
una dintre victimele care s-au dus la spital să se trateze. După vreo două sau trei săptămâni, într-o sâmbătă după ce m-am întors din oraș, a sunat telefonul. «Domnul Makita?», m-a întrebat o voce, iar când am răpuns afirmativ și mi-a zis: «Sunt de la poliție. Acum v-ați întors. Pentru că strângem declarații, vă rog să veniți la secție.» Atunci am realizat că eram pus sub supravegherea poliției. Sau poate chiar urmărit. Încă nu se stabilise că secta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
doarme cu ochii deschiși, căci asta e slăbiciunea ei aducătoare de moarte. Vrăjitorii, știind că e inutil să-i incanteze descântecul, îl scriau cu litere de aur pe o eșarfă roșie, pe care o aduceau în fața ochilor deschiși ai jivinei, răpunând-o..." Capitolul III TĂCEREA DINTRE EI DURĂ TOATĂ vara. Nu ieșeau nicăieri. Filip stătea toată ziua turcește pe lada de lemn, atent la toate mișcările lui Carol și însemnând din timp în timp câte ceva într-un carnet gros cu coperte
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
locul unde le întindea. Dar nu întotdeauna putea să le ocolească, iar câteodată nu vroia, din nu știu ce pornire masochistă; ca un animal care nu poate rezista ispitei și curiozității de a afla ce nou mecanism inventase vânătorul pentru a-l răpune. Nu! îngăimă Filip ca să-i dea satisfacție. Nu m-a obligat nimeni. Și viața mea este parșivă, nici eu nu mă pricep să mint, și aș vrea și eu să renunț. De ce nu sunt lăsat? Eu am renunțat la o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
înfigându-le colții ascuțiți în carotidă. Bourul mai aleargă în agonie câțiva kilometri cu buldogul înțepenit pe spinare, ca-ntr-o pașnică relație simbiotică, după care se prăvălește mort, fără să aibă habar cine și în ce fel l-a răpus. Ruprecht avea aceeași privire neîncrezătoare și același chip bont ca ale grafului. Oare această asemănare dintre stăpân și animal, pe care nu o observa pentru prima dată, se datora opțiunii inițiale când omul alege inconștient un animal care îi seamănă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
telefon doar un anumit om care la timpul său a făcut efectiv parte dintre turnători, delatori, securiști, însă la ora aceasta nu se mai cunoaște nimic fiindcă s-a tratat la timp de dosarită, boală care pe unii i-a răpus din punct de vedere politic (a se vedea cazul Mona Muscă). Cred că v-ați dat seama și singuri că este vorba de Chiorul Suprem al statului român, un chior special, care nu vede decât violurile care nu-i sunt
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
obositor să reînceapă părerea de rău. Prilejul unei îndoite morți era rar, și ea nu-și educase sensibilitatea decât pentru o singură moarte. Dar poate, din motive exact contrarii, în sufletul prietenului nostru se petrecuse o stare sufletească similară. Fusese răpus așa de mult prima oară, se simțea încă așa de extenuat, încît a doua lovitură o suportase calm (căci durerea nu se înmulțește cu numărul morților. Dimpotrivă, parcă se liniștește: capeți convingerea că nu mai ai nici un rost în viață
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
aceia care văzîndu-l neînsuflețit, izbucnesc în plâns și cad în genunchi. Aproape toată lumea poartă doliu și oamenii plâng pe stradă, cunoscuții și prietenii se îmbrățișează plângând. Parcă sufletul nației ghicise tot ce avea să vină în urma acestor două gloanțe care răpuseseră pe Sidonio. Chiar și cei mai aprigi dușmani ai Președintelui sunt intimidați de răscolirea aceasta uriașă. Iar memorialiștii democrați și antisidoniști nu-și ascund, în însemnările lor, furia care-i mistuia în acele 3 zile de doliu, înțelegînd, poate pentru
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
își îndreptară atunci privirile în acea direcție: dincolo de parc, deasupra frunzișului întunecat al copacilor și a zidului înconjurător, cerul se înflăcărase. Părăsindu-și locul, Hippolita ieși pe verandă. în câteva clipe i se alăturară toți oaspeții, în afară de Lucius Placidius, care, răpus de vin, sforăia pe canapeaua sa. Servitorii casei și muzicanții, cu instrumentele în mână, se apropiară și ei, cu pas șovăielnic. Nu se vedea nimic altceva decât acea strălucire ce palpita roșiatic, însă prin aerul serii venea în valuri ecoul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
curajul să se apropie. Servul o ajunse din urmă și se opri lângă ea, privind, la rândul său, într-acolo. — Poate doarme... îi spuse cu o voce șovăitoare. Chiar! De ce nu se gândise imediat? Bineînțeles! Flavia dormea! Sărăcuța, mica Flavia! Răpusă de descurajare și de gândurile negre, probabil se lungise pe iarbă și își găsise pacea în somn. însuflețită din nou, înaintă, făcând lumină cu felinarul: — Flavia! Oh, comoara mea, trezește-te! Hai să mergem, Fla... Numele i se stinse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]