1,176 matches
-
Lanark își dădu jos haina și se așeză jos, punînd capul Rimei în poala lui. Era ostenit, dar nu se putea odihni pentru că hainele îi erau lipicioase și împuțite. își pipăi barba de pe obraji și bărbie și-și atinse părul rărit de pe scalp. Fără îndoială că îmbătrînise. O privi pe Rima, care stătea cu ochii închiși. Părul îi redevenise negru, și în afară de burta mare, întreaga ei figură era mai subțire decît arătase pe coridoarele consiliului. O încrețitură între sprîncene o făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
poate vedea cînd dorește. Dar nu vreți să vă beți cafeaua mai întîi? — Nu, spuse Lanark, și mulțumi morocănosului, pornind apoi după Fata Roșie prin mulțime. Weems și Monboddo încă dădeau mîna cu cei strînși lîngă ușă, deși coada se rărise. în timp ce Lanark trecu pe lîngă ei, crainicul spunea: — Președintele Fu din Xanadu. Proto-presbiterul Griffith-Powys din Ynyswitrin. Premierul Multan din Zimbabwe. Fata Roșie îl conduse pe un coridor exterior, pînă ajunseră la un panou alb, fără balamale sau mîner. — E o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
era undeva jos, departe. Continuă să cadă cît se încumetă, apoi rămase la același nivel, războindu-se cu vîrfurile aripilor care se subțiau și zburau înapoi ca niște săgeți. Pieptul și coastele golașe îi înghețau în cădere. Aerul cețos se rări pînă se întunecă și harta neagră a orașului se întinse jos, cu străzi ca niște puncte luminoase. Mici bucăți din acea hartă ardeau. O floare mare de flăcări îl atrase spre ea. Văzu un turn de sticlă în flăcări, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
goale, ele însele sfârtecate de un dor negru și ciudat, tânjind cu ochii languroși, își lăsau amprenta degetelor de la picioare pe iarba abia încolțită, picurată cu movul și galbenul cu-pelor mărunte, mirosind mai degrabă respingător. Într-un loc, crângul se rărea, copăceii se smochiniseră ca niște mănunchiuri de nuiele cafenii, iar brândușele nu mai luminau culorile lor obișnuite, ci erau negre ca smoala, o pată întinsă de picățele negre pe iarba măruntă. O căciulă de zăpadă cu boabe mari de apă
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Parcă s-a mai întors cineva de-acolo, să spună ce-o mai fi? Dacă te simți cinstit în sufletul tău, n-are de ce să-ți fie frică. Ce-o fi, o fi." Dar, cu încetul, lumea începu să se rărească în jurul ei, toți coborau, și părea să fie încă loc. Curând, rămase singură, înfiorată de întunecime și răcoare. Arhitectura neregulată, acum neagră ca smoala, a cavourilor din jur, zimța cerul ca dinții unui ferăstrău. Cîte-o statuie (înger cu trompeta și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
aruncă pătura de pe el și își puse tălpile goale pe podeaua de piatră șlefuită. Răcoarea îi făcu bine. Se îmbrăcă călduros și porni agale spre Bibliotecă. Era o noapte rece chiar și după standardele Noii Terre. E bine. Se mai răresc barbarii din Câmpie. Privi cerul sticlos. Undeva deasupra se vedea strălucirea stației imperiale de luptă, amenințarea constantă care plutea deasupra lor de mai bine de treizeci de generații. Abatele știa că ajungea ca imensa structură spațială să se prăbușească pur
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
totul evenimentele acelea fioroase. Știuseră că sunt urmăriți încă de când văzuseră munții în zare. Senzorii lor indicau două grupuri de atacatori care se țineau la un kilometru distanță. Dacă îți încordai vederea, puteai uneori să îi zărești, atunci când se mai rărea ceața aceea murdară care ținea loc de zi pe Vechea Terra. O vreme speraseră că grupurile ar putea acționa separat, dar pe măsură ce ei se apropiau de intrarea în defileu constataseră că nu e așa. Nu apucaseră să întrebe pe nimeni
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Pe tâmpla stângă a Abatelui o venă începu să pulseze spasmodic. Xtyn privi însă la cei doi quinți și își aduse aminte de episodul luptei cu ei, iar ceața roșie care i se așternuse pe ochi începu să se mai rărească. - O să mă gândesc la ceea ce ai încercat să spui. Pentru mine e clar că folosești trucuri vrăjitorești vechi, dar simt că undeva în spatele spuselor tale, se ascunde un adevăr. Înainte de asta însă o să încerc să o întreb pe Alaana dacă
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
trezească numai oroare fugarilor, care făcuseră gol în jurul lui și căutau la el pe sub sprâncene, evitând să-i întâlnească privirea piezișă, chiar amenințătoare, acum că simțea că i se apropie din clipă în clipă eliberarea. La intrare, însă, loviturile se răriră, începeau să fie aplicate cu tot mai puțină convingere și, în sfârșit, încetară: barbarii preferaseră, pentru moment, să meargă să caute pradă în altă parte. Câțiva oameni se îngrămădiră atunci în jurul lui Clemantius, întrebându-l cu însuflețire ce era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-vă iarăși în ordine unitățile, alcătuiți dispozitivul de apărare al taberei și aveți încredere în mine. Tăcu, în sfârșit, și, cu un gest energic al brațului, invită căpeteniile să transpună discursul său în ordine precise. încetul cu încetul, mulțimea se rări și îl lăsă pe Atila lângă rugul său, împreună cu cei mai de încredere sfetnici. Oamenii continuau să vină dinspre câmpul de luptă, acum însă, într-un mod mai ordonat. Dinspre câmpie se auzea încă, din când în când, ecoul ciocnirilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
capcană mă va scăpa de confecționarea stalinilor, leninilor și tot neamul lor. Primind această nouă sarcină nedorită și necerută, aveam argument întemeiat pentru a refuza acele comenzi care-mi îngreunau zilele. După intrarea mea în învățământ, zilele negre se mai răresc, intru într-un fel de apatie, de somnolență sufletească, căutând să-mi găsesc un echilibru ce nu se putea realiza în vremurile acelea. Anii trec cu necazuri și bucurii puține. Mă simt tot mai străin și singur în lumea în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
visele erau stranii. La sfârșitul lunii martie m-am externat și, după aceea, migrenele m-au mai ținut șase luni. Și când munceam la firmă aveam durerile astea de cap. În spital aveam dureri întreaga zi, apoi s-au mai rărit - le aveam numai după-amiaza. Era o durere acută. Nu era chiar insuportabilă, însă aveam febră și mă simțeam rău. Aceleași simptome cu cele prezentate la ședința victimelor atacului de la televizor. Nu aveam febră mare - 370C cu câteva liniuțe. Îmi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
încet... tot mai încet... Auzi! vîntu-n ruine și undele se vaier; De mâne diafane - nu vezi - - duse pin aer, Colo făclii de smoală, lumini de roșii torții Ce noaptea o pătează în trist lăcașul morții. Adâncul întuneric îl taie, îl rărește Și fulgeră-n columne și bolțile roșeste. Acum, acum ea iarăși pin tremurânde facle Coboară scări de piatră a uriașei racle... CĂLUGĂRUL (în estaz) E albă! -n întuneric văd chipul ei lucind Ca pe o tablă neagră o umbră de
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Pin brazi cu nalte frunți Ea crește puternic! Noi plângem cucernic În somn pe copilul din munți. 2262 Ea pleac-a noastre frunți, Vuiește puternic, Noi plângem cucernic Copilul iubit din munți. TEXT AFERENT 2254 Din umezi văi în cari Se rărește valu-n vad El ridică pe-umeri negri Lunga rariște de brad. Viu e muntele de zvonuri, Zvonuri mândrei toamne dragi, Care trec de-a lung de munte Pin pădurea cea de fagi. {EminescuOpVIII 423} DIALOG ÎNTRE DIOGEN ȘI ALEXANDRU CEL
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
și plângeam până nu mai aveam lacrimi... Eu am stat acolo ca în fundul iadului. Mi se părea că sunt închis de-o viață. Nici nu mai știam șirul zilelor... Din clipă în clipă, vorbele lui Costăchel au prins să se rărească, până nu s-a mai auzit decât răsuflarea grea a omului vlăguit, răpus de somn... Măriuca a rămas trează multă vreme încă. Îi privea chipul oglindă a chinurilor prin care a trecut. Nimic din înfățișarea lui nu mai arăta ca
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
nu prea tare... Am făcut asta pentru domnia ta, ca să nu mă mai bănui că mă fac bolnav. Dacă în trei zile nu mă fac bine... Lui Selin i se părea că Brâncoveanu începuse cu vorbitul lui obișnuit, dar pe măsură ce povestea, rărea cuvintele ca un om bătrân și sfârșise-n glas stins ca un moș. Atunci l-a simțit aproape ca pe un frate și i-a spus: — Constantin bei, iartă-mă, aș vrea să mă crezi că nu întotdeauna te-am
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
consideră că pașa era de acord, așa că își înfipse pintenii în burta calului, care o porni în galop pe o potecă ce intra în pădure. După el auzea tropotul copitelor calului însoțitorului său. Câteva minute de galop și pădurea se rări, intrară întrun lăstăriș des, care încetini goana cailor. Poteca era largă și curățită în primăvară. Smicele tinere se întindeau elastice ca să cuprindă spațiu liber de lăstăriș, atingând picioarele călăreților. Parcurgeau un tunel verde proaspăt, depărtându-se de fumul și mi
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
au fost schimbate în „scopuri teatrale“, așa că am dat pagina. Restul albumului era la fel, în afară de faptul că tanti Mae devenea din ce în ce mai grasă cu fiecare poză și pe la mijloc părul i se făcuse blond. Spre sfârșit, fotografiile începeau să se rărească tot mai mult și erau atât de mici, încât doar după păr îmi mai puteam da seama că sunt ale ei. Deși albumul nu mă interesa, m-a făcut totuși s-o plac mai mult pe tanti Mae și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
înapoi drumul spre garsoniera Mirelei. Se simțea, desigur, așteptat și dorit, Mirelo, și din nou se descopereau însetați unul de altul și nu mai puteau, și era la fel de bine ca altă dată. Măcar că se strâmtase și se subțiase și se rărise în ultimul hal, încă era bine. Odată la două-trei săptămâni încă-și puteau permite o ieșire la Cernica sau la Snagov cu mașina. Dacia lui Velicu, Mirelo, mai veche și decât amănțeala lor, ar fi rezistat altminteri și la drumuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
nou se iubeau, deh, vorba vine. Mirela tânjea iarăși, așteptându-l câte patru-cinci zile, văzându-și tot mai limpede soarta, cum își irosea viața stând la mâna cui n-ar fi trebuit... Oricum, se strâmtase și se subțiase și se rărise, Mirelo, nu mai era ce fusese pe vremea când lucra la cantină și avea banul ei și nu depindea de nimeni. Păi, Velicu, deh, ce să-i faci dacă s-a obișnuit cu ea și ține la ea ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Rafael, măcar că de musafiri din ăștia care să-și plătească tratația să locația să tot fi avut parte, și tot ar mai fi tânjit. În baza lor, ar mai fi stat liniștiți o vreme, iar Rafael și-ar mai fi rărit plimbările cu Mărgărit cât să-și mai tragă sufletul ca să i se domolească graba să vândă, să plece din cuibușorul lor, dragostea mea, încă-i bine, din nou e bine, după frate-tău, presimt că ne paște ceva asemănător... La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
că supraviețuiseră, mulțumind în sinea lor cerului pentru norocul care le prelungise chiar și cu câteva minute viața hărțuită de nenumărate spaime. Bezna nopții se înstăpânește brusc peste ei, așa cum un scurtcircuit lasă fără lumină o cameră. Treptat, exploziile se răresc, după care încetează definitiv. O ceață subțire și mișcătoare acoperă pădurea, se agață de crengi ca apoi să se așeze în giulgiuri albe peste trupurile înghețate ale morților. Sus, pe cer, o stea solitară tremură în noapte. "Obiectivul continuă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
răsărind. Un stejar bătrân își întindea protector crengile înfrunzite deasupra lor și pădurea umplea aerul cu miresme vii, de primăvară. Locurile respirau acum liniște și pace. Vilegiaturiștii agitați și zgomotoși, veniți să petreacă la iarbă verde ca pe vremuri se răriseră, iar muzica de la cabana cu restaurant din apropiere încetase. De dincolo de lac, dinspre mănăstire, răsunau când mai tare, când mai încet, toaca și clopotele, care le chemau pe călugărițe la vecernie. După o îndelungată tăcere, Bart se săltă într-un
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
care străjuise primul coborî de pe opust. își trecu mâna prin păr și băgă de seamă că nu mai are căciulă. - S-a dus ? S-a dus ! constată un glas de lângă el. Satisfăcut, răsună răspunsul unei blagoslovenii. De sus șuvoaiele se răreau, căci norii erau mai ușurați. Plini de glod ca niște draci, oamenilor le sclipeau dinții. - Păzea ! izbucniră deodată glasurile. Purtată de val, o plavie aducea sub ea o babă groasă, adică, scurtă și fără crăci, o răchită. Se iscă zarvă
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
-i prezenți să holbeze ochii la el, Într’o liniște stânjenitoare. Realizând grosolonia debitată, le Întoarse spatele pierzându-se În labirintul străzilor. Multe zile la rând după comiterea acestui incident, Tony Pavone regretă fapta săvârșită, luând hotărârea să o mai rărească cu băutura și prietenii profitori. Cât privește Directoarea și depozitul ei de vinuri relația o socoti Încheiată, ducând tratative cu un alt coleg de muncă să-i paseze lui reparațiile promise la pivnița de vinuri. Aproape uitase incindentul prin care
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]