915 matches
-
cărții Paul et Virginie. Tălmăcirile din grecește, Icoana lui Chevit și Iliada, rămân neterminate. G. este primul traducător în românește al epopeii lui Homer (e drept că numai primele două sute de versuri). Interesant apare cărturarul în ipostaza de moralist. Spirit raționalist, înrâurit de filosofia luministă, el probează reale aptitudini speculative atunci când ia în discuție unele chestiuni de etică. În comentariile dialogate din Cărticică coprinzătoare dă cuvintele ce am auzit dă la însuș cugetul mieu (definitivată înainte de 1820), se străduiește să lămurească
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287309_a_288638]
-
nu sînt decît manifestările exterioare ale unei boli intelectuale, morale și politice, care își are rădăcinile în asumpțiile filosofice fundamentale ale acelei perioade" (Morgenthau 1946: 5-6). Lumii i-a fost dată încă o șansă de a se vindeca de liberalismul raționalist în relațiile internaționale. Deși Morgenthau nu a fost atît de machiavelic pe cît a fost uneori considerat, tonul său și perspectiva pe care o adoptă îl deosebesc în mod evident de Carr. În timp ce Carr a avut puține de spus despre
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
relațiilor interna-ționale poate fi caracterizată deopotrivă prin încercările sale timpurii de a împărți teoriile asupra relațiilor internaționale nu în două orientări (realism și idealism), ci în trei, precum și prin faptul că ea apără orientarea de mijloc, numită tradiția grotiană sau raționalistă (Wight 1991). După ce a definit societatea internațională ca un tip aparte de societate, în care există întotdeauna instituții și norme, Bull arată de unde provin aceste norme. Din nou, el se situează pe o poziție de mijloc între realismul hobbesian și
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
atacat în mod explicit această analogie cu economia. În primul rînd, el considera puterea ca un scop prea ambiguu pentru a fonda pe el o abordare economică. Dacă puterea este tratată drept principalul scop al politicii externe, ceea ce permite articularea raționalistă a teoriei, atunci este esențială definiția pe care o dăm puterii. Aron găsește trei definiții diferite, însă nici una nu atinge această capacitate explicativă. În concepția lui, nici "puterea ca resursă", nici "puterea ca forță" (resursele efectiv mobilizate), nici măcar "puterea drept
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
neconcludente. Aceasta ne apropie de o versiune a relativismului. Or, poziția lui Kuhn este convenționalistă. Ea nu este relativistă, pentru că progresul științific este hotărît de judecata în cunoștință de cauză a comunității științifice. Ea nu este nici în mod abstract raționalistă, pentru că raționalitatea convingerilor depinde ea însăși de factori sociali: Singura îndoială a lui Kuhn este dacă progresul în a dezlega enigme, sau mai degrabă în a rezolva probleme, înseamnă "progres spre adevăr" [...] Astfel Kuhn distinge atent succesul empiric al unei
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
sens în termenii paradigmelor incomensurabile, dar apar într-adevăr în matricea metateoretică (ele pot fi regăsite și la Alker și Biersteker 1984). Prima apropiere a avut loc în zona gri a matricei, între neorealism și neoinstituționalism, care împart un fundament raționalist comun (Keohane și Nye 1987; Nye 988). Wæver numește aceasta sinteza neo-neo. A doua apropiere are loc în cadrul tradiției interpretiviste. Ea are mai multe fețe, dar cel puțin două trăsături importante ne duc înapoi cu gîndul la Max Weber, care
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
fără prea multă legătură cu realismul și cu tradiția sa a cunoașterii practice. Cerințele academice au exilat în cele din urmă autorii inspirați de realismul clasic în discipline aparent mai puțin importante. Neorealismul, ca abordare științifică, făcea parte din școala raționalistă, așa cum o numea Keohane; restul s-au regăsit fie printre "reflectiviști", fie în domenii al căror statut ca științe (sociale) era negat, cum ar fi istoria diplomației pentru disciplina relațiilor internaționale sau istoria economică pentru economia politică internațională realistă. Realismul
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
academic sau din politică, explică evenimentele din lume, discurs care este ca atare tot un eveniment, este considerată non-empirică. Este ironică dacă ceea ce fac experții este considerat nesemnificativ, așadar empiric neglijabil, pentru că relevanța acestei activități este însăși justificarea multor studii raționaliste. POSTPOZITIVISMUL SAU UN DÉJÀ VU AL POSITIVISMUSSTREIT DIN SOCIOLOGIA GERMANĂ Acestea fiind spuse, tipologia lui Keohane inspiră încă modalitatea de auto-identificare a multor cercetători, atît din cadrul orientării principale, cît și a celor care își fac un titlu de mîndrie din
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
organizarea teritoriala a Vechiului Regim păstrând doar câteva trăsături deși într-o formă modificată. Influența filosofilor secolului al XVIII-lea poate fi văzută în încercarea de a scăpa de vestigiile trecutului și de a impune țării o ordine nouă și raționalistă, care includea invenția unui nou calendar și a unei metode noi de a calcula timpul bazată pe unități decimale 21, și a unei noi religii deistice. Aceste schimbări nu au supraviețuit sosirii lui Napoleon I dar schimbările din instituțiile politice
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
complexității politico-administrative pe care acesta o implica. Acesta este, de fapt, un aspect al istoriei administrative a Franței care îi surprinde pe observatorii din exterior ce tind să-i considere pe francezi drept purtători ai unei tradiții intelectuale carteziene mai raționalistă. În practică, se pare că nu sunt capabili să reprime instituțiile deja existente, în momentul în care altele noi sunt înființate, astfel provocându-se situații dificile. Acest fapt este cunoscut sub numele de de millefeuille institutional français, după numele prăjiturii
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
mai sunt reprezentate de capacitatea de a impune voința statului într-o manieră autoritară de la vârf spre bază, ci de a ajunge la compromisuri care vor mulțumi pe marea majoritate a mandatarilor implicați. În mod interesant, conform așa-zisei abordări raționaliste și carteziene a administrației publice franceze, am putea spune că, luînd în calcul tipologia autorității dezvoltată de Max Weber, a existat o trecere de la tipul "tehnocratic-rațional" de autoritate la unul mult mai "carismatic", atâta timp cât în momentul de față aceasta depinde
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
primam noctis duas bucceas manducavi prius quam ungui inciperem". 67 Nu suntem de acord cu cele afirmate de V. USSANI, op. cit., p. 381: "societatea elegantă la a cărei viață lua parte Ovidiu, nu avea nici o credință religioasă, fiind deja prea raționalistă pentru a mai crede în miturile antice sau pentru a ceda misticismului popular sau vergilian; nu avea nici o credință filosofică, care presupune vigilență și trudă grea, ci trăia fără griji, bând cu o sete de nestins din cupa plăcerii". 68
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
marile țeluri", și asta deoarece distincția dintre subiect și obiect, dintre "mintea care gândește, rememorează și are imagini", pe de o parte, și "obiectele gândite, rememorate sau imaginate", pe de alta, este sistematic abolită. Deși au fost combătute de filosofii raționaliști și pozitiviști, aceste "teorii" au avut mare ecou în literatură, care s-a îndepărtat de "realism" (arta percepției imediate) cu scopul de a explora cealaltă față, nevăzută, a lumii, prin intermediul unui limbaj nou și "autonom", de tip muzical (muzica oferea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ca "obiect" al investigației psihologice), însă fără a merge mai departe de atât. Raportându-se la imagini (fie că e vorba de percepții, fie de amintiri) ca la niște "semne" mai mult sau mai puțin descifrabile, într-o manieră pur raționalistă, romanul lui Lovinescu nu izbutește să facă reprezentabil inefabilul sufletesc prin acea miraculoasă fuziune, tipic proustiană, dintre intelect și sensibilitate, dintre "eu" și "lume". Dar, ca și À la recherche..., cu toate că pornește de la o experiență autobiografică, Bizu nu-i (doar
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
efect narcotizant, adormind conștiința, pe când apariția unui element inedit în decorul știut (trăsura cu pricina) trezește la viață amintirile "uitate". Deși e posibil ca mai curând zgomotul trăsurii să fi atras atenția călătorului, iată că Lovinescu răstălmăcește tot în cheie raționalistă procedeul memoriei involuntare, de vreme ce sugerează existența unui raport de cauzalitate între aspectul degradat al anacronicei trăsuri și reîntoarcerea în trecut. Dar, o dată declanșat mecanismul rememorării, atunci când niciun fel de factor exterior nu mai tulbură privirea interioară, amintirile "o iau razna
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și de ce prefera el portretul sau anecdota ca mijloace predilecte de "analiză" psihologică. Ispitit de promisiunea unei cunoașteri facile (semn al încrederii în paradigma pozitivismului științific ilustrat de psihanaliză), "impresionistul" Lovinescu va opta așadar, bovaric, tot pentru o soluție dogmatică, raționalistă, care să-i furnizeze "teoria" capabilă să explice fără rest presupusul "mister" al sufletului omenesc, luând totodată "o poziție definitivă în controversa dintre critici și psihanaliști". Afirmațiile acestea nu trebuie minimalizate, cum s-a întâmplat până acum, majoritatea comentatorilor semnalând
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
artă începe în momentul când sensul noțional al cuvintelor expiră chiar în pragul emiterii lor, pentru a iradia în jur o nouă iradiație de sensuri fosforescente ce depășesc realitatea". Interesant e că, în dialogurile dintre Eminescu și Mite, femeia (spirit raționalist, îngust) nu sesizează "inefabilul" artei humuleșteanului, elementul "liric", de sugestie, dar observă lipsa de unitate a "caracterului" lui Dănilă Prepeleac, spre indignarea poetului, pentru care "unitatea" cu pricina nu-i decât o "născocire a domnilor franțuzi", o banală și inutilă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
principiul vieții înseși, mereu dinamică și imprevizibilă. În pofida opțiunilor lui teoretice, Lovinescu lasă impresia că ar fi însă tributar, în practica literară, tot concepției clasiciste, câtă vreme psihologia "eroului" său (cu suflet unitar și contradictoriu) admite o explicație de tip raționalist, ce pretinde a spulbera prejudecata "inefabilului" sufletesc, pernicioasele presupoziții metafizice. Măcar în această privință, criticul învinge "poetul" (romantic) din Lovinescu. Rezumând cele prezentate mai sus, putem spune că poezia lirică (formă de creativitate în care temperamentul "moldovenesc" își găsește expresia
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Sunt filozofii-mit, filozofii-profeți, filozofii-simbol, filozofii-mistici, filozofii guru ai culturii actuale. Ei s-au format înainte de anii '40. Împrejurările istorice ale constrângerii totalitare, apoi evenimentele de după 1989 în absența unei puternice și active tradiții românești a gândirii liberale, pluraliste, democratice, critice, raționaliste nu numai că i-au readus la suprafață, dar s-a ajuns chiar la situația ca ea să domine în mod efectiv largi sectoare ale culturii actuale. Nu insistăm acum foarte mult asupra cauzelor acestui succes, asupra acestei imense mediatizări
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
mai există și un al treilea sistem: cel de centru al cărui partizan declarat sunt (nu numai eu, de altfel), chiar dacă încă în netă minoritate și inferioritate. și dacă am un regret este că ideologia de centru, liberală, democratică, pluralistă, raționalistă, individualistă, europeană etc. etc., este încă puțin prezentă, combativă și eficientă în confruntarea ideologică actuală. (Reviste ca Sfera politicii și, recent, polis sunt promițătoare). șt. Zeletin sublinia această carență a liberalismului românesc încă din anii treizeci. O ideologie românească de
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
un reflex condițional instrumental, cu care individul motivat specific declanșează o anumită conduită. Motivația e reprezentată de o idee sau de o imagine suficient de puternică pentru a iniția un asemenea demers, în paralel cu eliminarea factorilor perturbatori. h) teoriile raționaliste care pun rațiunea, actul deliberării în centrul activității. Rolul gândirii nu trebuie însă absolutizat pentru că ea este impregnată puternic și de stările afective ale subiectului. c) teoriile care evidențiază rolul factorului afectiv "La baza actului voluntar și a deciziilor stau
APARATE ŞI DISPOZITIVE UTILIZATE ÎN ACTIVITATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT CURS – STUDII DE MASTERAT by CĂTĂLINA ABABEI () [Corola-publishinghouse/Science/279_a_493]
-
a spus nimic mai mult, și nici cu un gest mai frumos. Iată dar că, chiar de la început, în Moldova se simte nevoia criticii; nevoia e conștientă, scopul bine hotărît: a importa numai ceea ce e necesar, a nimici sistemele lingvistice raționaliste, a feri limba și literatura de deznaționalizare, a arunca "în noianul uitării" pretențiile nejustificate... a prezida la introducerea culturii străine și la asimilarea ei. Mai departe, conștiința de nevoia acestei critice a culturii străine la noi va fi reprezentată de
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
împotriva acelor sisteme lingvistice care voiau să 1 "Albina romînească", 1839, 12. 2 Ibidem, 75. "stropieze" limba, recomandarea cărților bisericești ca bază a limbii literare, prin urmare o atitudine cuminte, aproape ca și a școlii critice moldovenești; dar, totodată, propunerea raționalistă ca un "tribunal" de lingviști să decreteze "îmbunătățirile" limbii. Această contradicție între tendințe nu se va rezolva niciodată în spiritul lui Asachi. Într-un loc1 Asachi declară că scopul literaților este de "a nimeri formele și stilul limbii" și, pentru
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
slăbiciune intelectuală, șarlatanism? La astfel 1 Vezi sfârșitul Amintirilor lui Russo și articolul citat al lui Kogălni-ceanu despre Demidoff, din "Dacia literară". 2 Amintiri, "Romînia literară" ă1855î, p. 507. de învinuiri a răspuns de mult, cu anticipație, unul din acei "raționaliști șarlatani", A. Russo: " Va veni vremea, dacă n-au și sosit, în care și noi, tinerii de pe la 1835, tinerii și bonjuriștii suri de astăzi, vom fi chemați bătrâni; vom fi giudecați nu după ceea ce am făcut, dar după ceea ce mințile
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
inerție, apărând străvechile privilegii. și clasa mijlocie, care în Moldova aproape nu există, și de aceea "revoluția" munteană este mai serioasă și are alt caracter. Așa stau faptele istoricește. Acei care atacă pe cei de la 1848 ca pe niște șarlatani raționaliști ignorează istoria românilor. Criticii de care vorbim în acest studiu fac parte din clasa boierinașilor, sunt reprezentanții acestei clase și, prin simpatie, ai tuturor claselor apăsate. A. Russo nu uită nici pe evrei, ca și Kogălniceanu, care, în cerințele sale
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]