9,883 matches
-
conflicte. Nu mă întărește și consolează doar pe mine faptul de a ști că până și el, de la care noi derivăm ca și creștini, se confruntase cu un establishment religios-politic contemporan lui, tocmai din cauza mesajului și a comportamentului său. Foarte radicală era critica sa față de religiozitatea tradițională și de modul guvernării din partea clasei conducătoare. Foarte suspecte, vindecările carismatice ale bolnavilor. Foarte liberală, abordarea sa în raport cu legea religioasă, cu Sabatul sau prescripțiile referitoare la puritatea alimentației. Foarte scandaloasă solidaritatea lui cu cei
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
această iubire nu se mai orientează către o poruncă sau un precept de urmat în mod mecanic, ci către ceea ce realitatea însăși presupune și face posibil. În acest sens, Sfântul Augustin avea dreptate cu afirmația sa îndrăzneață ce reprezintă negarea radicală a cazuisticii teologiei morale: "Iubește și, apoi, fă ce vrei!". Iubirea răspunde, într-un mod cu totul natural, principiilor eticii mondiale, obligatorii pentru toți oamenii. În același timp, ea este mai presus de orice, după cum a afirmat apostolul Pavel în
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
privind activitatea lui Șerboianu asupra tematicii cremațiunii. Acesta pomenea faptul că arhimandritul ar fi publicat sub pseudonimul C. Mirmillo o serie de articole în diversele reviste cu care a avut colaborări. Pseudonimul Mirmillo era unul potrivit pentru exprimarea unor atitudini radicale, acesta desemnând un tip special de gladiator din Roma antică, recunoscut pentru combativitatea și implicit agresivitatea sa. Pe de altă parte, sub acest pseudonim am identificat o serie de intervenții apărute în revista Glasul Monahilor, la sfârșitul deceniului trei al
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
cea mai vehementă voce din presa de orientare ortodoxă împotriva cremațiunii. Prima parte a studiului său dedicat relației dintre cremațiune și religia creștină, publicat în numărul inaugural a revistei Flacăra Sacră, făcea ca Glasul Monahilor să-l "taxeze" în termeni radicali. Șerboianu era considerat un "derbedeu", un "amărât", care s-a apucat, "pentru parale", "să facă teorie", adică să arate că "religia creștină nu poate fi împotriva cremațiunii"203. Glasul Monahilor îl amenda prompt, considerându-l "un sâmbraș al Satanei", care
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
și de a face ce face ea este în posesia exclusivă a unei cunoașteri care se confundă cu această putere deoarece nu este nimic altceva decât încercarea de sine pe care aceasta o face în mod constant, decât subiectivitatea sa radicală. Numai în imanența subiectivității sale radicale, și prin aceasta, este posibilă puterea mâinilor și orice putere în general adică se află în posesia ei înseși și poate astfel în orice moment să se desfășoare. O astfel de cunoaștere care exclude
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ea este în posesia exclusivă a unei cunoașteri care se confundă cu această putere deoarece nu este nimic altceva decât încercarea de sine pe care aceasta o face în mod constant, decât subiectivitatea sa radicală. Numai în imanența subiectivității sale radicale, și prin aceasta, este posibilă puterea mâinilor și orice putere în general adică se află în posesia ei înseși și poate astfel în orice moment să se desfășoare. O astfel de cunoaștere care exclude din sine ek-staza obiectivității, o cunoaștere
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și despre faptul că acesta este mai lesne cunoscut decât trupul"; 2) că pe această cunoaștere absolut sigură a vieții se întemeiază cunoașterea trupului, adică a lumii, și astfel conștiința și știința în general. Prima demonstrație se face prin diferențierea radicală a ideii cugetului (cunoașterea sufletului) de toate celelalte idei care sunt ideile obiectelor, reale sau ideale. Această deosebire constă în faptul că ideea cugetului nu are cogitatum, adică, tocmai, nu are obiect. Ideea cugetului este puterea originară de revelare în virtutea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cunoaște decât pe aceasta, decât obiecte. Iată de ce ea este obiectivă prin principiul său, în virtutea fundamentelor sale ontologice ultime. Și acesta este motivul pentru care ea ignoră și va ignora mereu ceea ce, încercându-se pe sine și auto-afectându-se în imanența radicală a afectivității sale și numai în aceasta, se prezentizează și se esențializează în sine însuși ca viață. În fapt, lumea este un mediu de exterioritate pură. Tot ceea ce găsește în ea condiția ființei sale nu se înfățișează niciodată decât ca
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
eliminând din natură calitățile sensibile, știința modernă își definește domeniul propriu și se definește pe sine prin excluderea acestei aceleiași sensibilități. Astfel arta și știința cad una în afara celeilalte ca urmare a unei eterogenități a domeniilor lor respective atât de radicale, încât chiar conceperea unui posibil raport între ele se înfățișează, pentru moment cel puțin, ca fiind imposibilă. Nu ne vom lăsa tulburați de observația superficială potrivit căreia este posibil a găsi, chiar și în interiorul activității științifice și al producțiilor sale
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
aceasta un sac imens care conține totul, în care ființele și lucrurile își găsesc locul unele alături de altele, pietrele, pământul, cerul, curentul electric, oamenii este o mare iluzie. Nu există o lume posibilă ca lume pură, nu există o exterioritate radicală care să se reducă la ea însăși. Într-un mediu de exterioritate radicală fiecare element ar fi atât de străin tuturor celorlalte, încât nu ar putea întreține cu acestea nici o relație, nici măcar una de exterioritate, astfel încât un astfel de mediu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
găsesc locul unele alături de altele, pietrele, pământul, cerul, curentul electric, oamenii este o mare iluzie. Nu există o lume posibilă ca lume pură, nu există o exterioritate radicală care să se reducă la ea însăși. Într-un mediu de exterioritate radicală fiecare element ar fi atât de străin tuturor celorlalte, încât nu ar putea întreține cu acestea nici o relație, nici măcar una de exterioritate, astfel încât un astfel de mediu ar fi, tocmai, complet nepotrivit. Atunci când vorbim despre lume ca despre un mediu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
aici în Fondul său ultim ca Izvorul și Principiul naturant din care purcede tot ceea ce este viu, chiar procesiunea formelor naturate ale vieții (ale vieții care nu zămislește ea însăși, dar care se încearcă pe ea însăși în pasivitatea sa radicală cu privire la Fondul care o zămislește și care nu contenește a o zămisli) este figurată pe zidurile de la Daphni. Astfel se ordonează în jurul Arhi-icoanei din centru și pornind de la ea ca tot atâtea manifestări sau emanații ale Puterii sale, și întemeindu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
locul celor dispărute: iată un adevăr științific, irefutabil, obiectiv. "Obiectiv" în dublul sens care a fost stabilit, cel de a fi, tocmai, incontestabil, de a trebui recunoscut de către toți, și asta deoarece acest adevăr este obiectiv într-un sens mai radical, ontologic, ca ceva ce poate fi înfățișat și așezat acolo în fața noastră și țintuit cu privirea, ceva ce fiecare poate vedea și revedea, verifica și constata oricât de des ar pofti: numerația unei formule de laborator. Însă această stăpânire a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în fața noastră, pe acest zid, în acest cadru, nu este pentru că ea este străină sensibilității, ci, dimpotrivă, deoarece ea își află esența în aceasta, desfășurându-și ființa acolo unde sensibilitatea și-o desfășoară pe a sa, în viață, în imanența radicală a subiectivității absolute, în afara lumii așadar, departe de tot ceea ce se află acolo, într-un "altundeva" pe care ne face să-l simțim orice operă veritabilă și care este în mod identic acel altundeva unde se află aceasta și unde
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care i se potrivește, care apare ca viață dar care nu este niciodată, în această apariție sub care ni se oferă și în conținutul manifest al acestei apariții, apariția proprie a vieții înseși, adică autorevelarea sa în sfera de interioritate radicală a subiectivității absolute. Irealitatea artei este așadar de principiu, ea este legată de faptul că viața care se afirmă pe sine în mod indefinit, neavând nici o legătură cu lumea, nu poate să o creeze în ea ci doar dincolo de ea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pe sine într-o pătimire mai puternică decât libertatea sa, ea nu este doar patos, patimă de sine, ci este determinată de asemenea ca suferință, fiind acel a se suferi primar în care constă orice subiectivitate surprinsă în posibilitatea sa radicală ca viața însăși viața fenomenologică absolută care suntem noi. În suferința faptului de a se suferi ca suferință de sine și îndurare de sine și atâta vreme cât acest a se suferi și a se îndura pe sine înseamnă un a se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cu bombardări de particule, cu toată această agitație imemorială și frenetică, fără origine, fără cauză și fără scop, a bio-evoluției. Spunem "s-ar părea" deoarece nu există acțiune posibilă decât în subiectivitate și prin ea, ca praxis. Doar în imanența radicală a corporeității sale originare corpul pune stăpânire și dispune de fiecare dintre puterile sale cu scopul de "a se servi de ele" atunci când o dorește. Imediat ce contenește această instalare în sine care este trăsătura oricărei puteri și oricărei acțiuni, imediat ce
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în natura însăși, așa cum se înfățișează ea privirilor omului modern. Ce decurge dintr-o astfel de transformare? Faptul că acea cunoaștere care face posibilă acțiunea și o organizează nu mai este cunoașterea vieții ci cea a științei: aceasta este revoluția radicală care a venit să tulbure umanitatea omului, făcând să planeze asupra esenței sale cea mai serioasă amenințare cu care s-a confruntat aceasta de la începutul vremurilor. Când cunoașterea care organizează acțiunea este cea a vieții, ea coincide cu acțiunea, nefiind
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nu mai are nici o rațiune. Eliberată de orice legătură, separată de orice totalitate coerentă și finalizată, tehnica se năpustește înainte, drept în fața sa, ca o rachetă interplanetară, fără a ști de unde vine, încotro se îndreaptă, nici de ce. În exterioritatea sa radicală față de viață, față de viața care se simte și se încearcă pe sine și extrage din sine, în ceea ce încearcă, legea acțiunii sale și a dezvoltării sale, tehnica a devenit o transcendență absolută, fără rațiune și fără lumină, fără chip și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
mod indistinct altceva, mai precis viața însăși, adică în exemplul nostru auto-afectarea originară a acestei atribuiri de sens creatoare a idealităților fizicii matematice. Privirea pe care, în cadrul reducției, am aruncat-o asupra științei, noi, fenomenologii preocupați a construi o fenomenologie radicală a subiectivității ca subiectivitate vie, adică a păstra ființa a ceea ce suntem în realitate, dincolo de aparență, această privire, așadar, nu trebuie oare să se modifice de acum în mod considerabil? Căci știința nu doar face abstracție de lumea-vieții și, prin
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nu este niciodată luată în considerare. De fapt, lucrurile stau așa pentru că, negăsindu-se niciodată în prim-planul de lumină în care știința și conștiința în general își află obiectele, ea nu se înfățișează niciodată ca unul dintre acestea. Imanența radicală a vieții și a tot ceea ce-i aparține, a modalităților vii ale activității științifice mai cu seamă, care nu apar niciodată în orizontul nici unei transcendențe și nu compun niciodată nici o obiectivitate, este cea care le sustrage reflecției științifice atunci când nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sa), că nu există nimic altceva decât ființa exterioară, decât adevărul, este această exterioritate ca atare, adică, din perspectiva și în limbajul savantului, "obiectivitatea". Așadar, dacă viața este auto-afectarea originară care ignoră Ek-staza, dacă ea se esențializează ca o interioritate radicală în care, ajungând la toate punctele ființei sale, ea se simte și se încearcă pe sine fără distanță, fără medierea nici unei depărtări, nici unui În față și nici unei lumi, atunci, după spusele științei care nu cunoaște decât obiectivități, această interioritate absolută
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
este totuși mai puțin adevărat că munca sa cotidiană implică negarea practică a subiectivității, nu doar în deschiderea sa către lume și, astfel, drept condiție transcendentală a științei înseși, ci mai întâi, și în mod mai esențial, drept această interioritate radicală care definește Individul originar care suntem în calitate de Individ viu. Situația științei în cultura modernă, sau, mai bine spus, cultura modernă ea însăși în calitate de cultură științifică, ni se dezvăluie astfel sub înfățișarea unui paradox. Pe de o parte, știința este un
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
un postulat metodologic, este deliberată. Nimic nu se petrece în inconștient atunci când, în zorii modernității și de-a lungul întregii sale istorii, se pune problema ca aceasta să-și modeleze chipul care va fi al său, cel al unei obiectivități radicale, al unei "insensibilități" polare, în mod hotărât indiferent față de destinul omului. Trebuie așadar să percepem în viața însăși momentul și principiul alegerii prin care ea și-a pronunțat propria condamnare, condamnarea la moarte a omului. Or asta este ceea ce suntem
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ceva ce nici suferința, nici viața în general nu pot face, nefiind nici una nici cealaltă nimic altceva decât o încercare de sine în fiecare punct al ființei sale, și astfel, ca efectuare fenomenologică a auto-afectării în Suferirea primitivă, ca pasivitate radicală și de nebiruit a vieții față de ea însăși și ca esență a sa, decât legătura absolută a patosului, legătura care nu poate fi dezlegată. A vrea să sfărâmi această legătură înseamnă într-un fel a-i spori indestructibilitatea: a o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]