903 matches
-
mass-media anunțând că va dona 5$ pentru acțiuni caritabile de fiecare dată când se va face referire la el în vreun fel, chiar și sub formă de pseudonim, cum a fost cazul sciitorului Theodore Beale. După ce și alții s-au raliat la demersul său, s-au colectat peste 50.000$ în mai puțin de o săptămână. În afara site-ului său personal, Scalzi a fost blogger profesionist la AOL Journals și AIM Blogs între lunile august 2003 și decembrie 2007. În acest
John Scalzi () [Corola-website/Science/323182_a_324511]
-
total contraproductivă. Gustav Vasa era fiul lui Erik Johansson, una dintre victimele masacrului. După ce a aflat vestea, Vasa a călătorit în nord, în provincia Dalarna să caute susținere pentru o nouă revoltă. Populația, informată despre ce se întâmplase, s-a raliat de partea sa. Armata ridicată astfel a reușit să învingă forțele lui Christian în Războiul Suedez de Eliberare. În mod ironic, „baia de sânge”, un act al cărui scop era întărirea poziției unioniștilor, s-a dovedit a fi catalizatorul care
Masacrul de la Stockholm () [Corola-website/Science/324119_a_325448]
-
țaratul vlaho-bulgar, fiind nevoie de intermedierea papei Inocențiu al III-lea pentru a se ajunge la un acord. Papa Inocențiu al III-lea începuse un șir impresionant de schimburi de epistole cu Caloian încă din 1199, invitându-l să se ralieze Bisericii Catolice. Dornic să poarte titlul imperial și să restaureze prestigiul, bogăția și stăpânirile din timpul Primului Țarat Bulgar, Caloian a ridicat în 1202 problema trimiterii de către Statul Papal a coroanei imperiale și a sceptrului care fuseseră purtate de către țarii
Ioniță Caloian () [Corola-website/Science/324368_a_325697]
-
anturajul contelui Ștefan al II-lea și al ducelui Robert Courteheuse de Normandia, care a urmat traseul prin sudul Franței și prin Italia în 1096, trecând către Imperiul Bizantin prin Bari și ajungând la Constantinopol în 1097, unde s-a raliat celorlalte grupuri de cruciați participanți la Prima cruciadă. a străbătut Asia Minor pe la Marash, cu puțină vreme înainte ca grosul trupelor cruciate să fi ajuns la Antiohia. Ajuns la rândul său acolo, a fost numit capelan de către Balduin de Boulogne
Foucher de Chartres () [Corola-website/Science/324386_a_325715]
-
ale slovenilor în regiunea Veneto. În 711, Ansprand, pe care Aripert îl exilase, a revenit în fruntea unei mari armate puse la dispoziție de ducele Theudebert de Bavaria. Mulți longobarzi din Austria longobardă (din Veneto și din răsărit) s-au raliat lui Ansprand și bătălia a fost angajată asupra Paviei. Aripert a părăsit capitala, ducând cu el tezaurul regal și încercând să treacă în Galia în timpul nopții. S-a înecat însă în râul Ticino, iar Ansprand a fost aclamat ca suveran
Aripert al II-lea al longobarzilor () [Corola-website/Science/325046_a_326375]
-
din Ducatul de Bavaria. Cu toate acestea, sprijinit de către fidelii săi din Bavaria și ajutat de tatăl său din Italia, Welf a reușit să se mențină pe poziții, sfidând actul de proscriere din partea Imperiului din mai 1077. Welf s-a raliat principilor nemulțumiți care îl sprijineau pe Rudolf, într-un moment în care oricine nu urma direcția indicată de Papalitate era pasibil de a fi excomunicat de căter Biserică. Cu toate acestea, papa Grigore a murit în 1085, iar succesorii săi
Welf I de Bavaria () [Corola-website/Science/325112_a_326441]
-
de Saxonia. În 1073, castelul Harzburg a fost distrus de către saxoni, drept pentru care împăratul Henric a jurat să se răzbune pe aceștia. În bătălia de la Langensalza din 1075, Magnus a fost din nou luat prizonier. Eliberat, el s-a raliat cauzei ducelui Rudolf de Rheinfeld de Suabia, proclamat anti-rege, și a fost prezent la bătălia de la Mellrichstadt din 7 august 1078, unde i-a salvat viața lui Rudolf. Cu toate acestea, el și cu saxonii săi nu l-au susținut
Magnus de Saxonia () [Corola-website/Science/325202_a_326531]
-
Carintia și Marca de Verona. În ceea ce privește Ducatul de Bavaria, aceasta a revenit Ottonianului Otto I de Suabia, în vreme ce Leopold de Babenberg a fost învestit cu Marca de Austria. Totuși, în 978 Henric "cel Tânăr" a fost surghiunit, probabil din cauză că se raliase cauzei rebeliunii împotriva împăratului în cadrul Războiului celor Trei Henrici, instigat de către predecesorul său, Henric "cel Certăreț" și de episcopul Henric I de Augsburg. Alături de forțele ducelui Boleslav al II-lea de Boemia, răsculații au ocupat orașul bavarez Passau, însă au
Henric al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325252_a_326581]
-
această poziție pe contele Rudolf de Rheinfelden. Drept compensație, Berthold a devenit duce de Carintia în 1061. Deși această demnitate era una exclusiv titulară, Berthold a pierdut-o și pe aceasta în cursul Luptei pentru învestitură, în care s-a raliat cauzei fostului său rival, Rudolf de Rheinfelden împotriva regelui Henric al IV-lea din 1073. Fiul său, Berthold al II-lea, care ca și tatăl său a luptat împotriva lui Henric al IV-lea, a moștenit cea mai mare parte
Zähringen () [Corola-website/Science/325274_a_326603]
-
care a succedat tatălui spu, sau s-a autoexilat pentru a ajunge la rudele sale de dincolo de Alpi. În jur de 913, Burchard a revenit din exil și a reluat controlul asupra proprietății tatălui său. În 915, el s-a raliat fostului dușman, Erchanger și ducelui Arnulf de Bavaria, pentru a lupta împotriva maghiarilor. În continuare, Burchard și Erchanger s-au îndreptat împpotriva regelui Conrad I al Germaniei, pe care l-au înfrânt în bătălia de la Wahlwies, în Hegau. Ca rezultat
Burchard al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325290_a_326619]
-
VI-lea de Flandra cu Richilde de Hainaut. El a devenit conte de Hainaut după moartea fratelui său mai mare, Arnulf al III-lea de Flandra, căzut în Bătălia de la Cassel, purtată împotriva unchiului lor, Robert "Frizonul". Balduin s-a raliat primei cruciade, în compania contelui Godefroy de Bouillon, iar nu în cea a contelui Robert al II-lea de Flandra, vărul său, față de care se menținea dușmănia din timpul lui Robert "Frizonul". Pentru plecarea în cruciadă, el și-a vândut
Balduin al II-lea de Hainaut () [Corola-website/Science/324539_a_325868]
-
încă din 1086. Astfel, între 1086 și 1091, el a fost regent al ținutului pe perioada cât Robert I se afla în pelerinaj în Țara Sfântă. După ce a devenit conte de Flandra în 1093, Robert al II-lea s-a raliat imediat pentru a participa la Prima cruciadă, lansată de papa Urban al II-lea în 1095. Robert a lăsat la guvernarea comitatului pe soția sa, Clementia de Burgundia și a urmat grupul de cruciați din jurul lui Godefroy de Bouillon, duce
Robert al II-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324546_a_325875]
-
în data de 10 martie 1186, recunoscând cedarea regiunii Vermandois către rege, deși avea permisiunea de a-și menține titlul de conte de Vermandois tot restul vieții. În 1190, Filip a luat pentru a doua oară Crucea și s-a raliat contingentelor flamande care deja porniseră către Palestina. După sosirea în Țara Sfântă, flamanzii au participat imediat la Asediul Acrei. El a fost lovit de o epidemie care a străbătut tabăra cruciată și a încetat din viață la 1 august 1191
Filip I de Flandra () [Corola-website/Science/324543_a_325872]
-
transformat Gaeta într-o formațiune statală independentă "de facto". Conducătorii Docibilieni s-au preocupat în primul rând să promoveze interesele Gaetei prin încheierea de alianțe cu orice putere care era capabilă de aceasta. Când au avut ocazia, ei și-au raliat forțele sarazinilor împotriva vecinilor lor creștini, însp și Papalității împotriva piraților musulmani în bătălia de la Ostia din 849. Ei au construit un masiv palat și au asigurat creșterea prestigiului și prosperității cetății. Locuitorii din Gaeta s-au menținut nominal ca
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
fiica din prima sa căsătorie, Rotilda, cu Atenulf al III-lea Carinola, nepotul de frate al lui Atenulf al II-lea și fiul lui Landulf I. Ca și socrul său, Atenulf I de Benevento, Guaimar al II-lea s-a raliat luptei împotriva sarazinilor. El a participat la bătălia de la Garigliano din 915, în care trupele reunite din Ducatul de Gaeta, Ducatul de Neapole, Principatul de Capua, Ducatul de Benevento, Principatul de Salerno, Lazio, Ducatul de Spoleto, Romă și bizantinii din
Guaimar al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324655_a_325984]
-
uș, Droctulfo, Drocton) (secolul al VI-lea) a fost un general bizantin de origine suevă sau alamana. Potrivit lui Paul Diaconul, Droctulf s-a ridicat din rândul longobarzilor, intrând odată cu aceștia în Peninsula Italica în 569. În continuare, el s-a raliat trupelor bizantine pentru a lupta chiar împotriva celor cu care venise în Italia și a devenit un aliat important atât pentru Bizanț cât și pentru papalitate. După ce a devenit duce de Spoleto, longobardul Faroald I, a capturat Classis, portul Ravennei
Droctulf () [Corola-website/Science/324724_a_326053]
-
de "patrician al romanilor" ("patricius Romanorum"). Alberic a fost unul dintre conducătorii ligii creștine care i-a înfrânt pe sarazini în bătălia de la Garigliano din iunie 915. El și-a condus trupele din Spoleto și Camerino, împreună cu Teofilact de Tusculum, raliindu-le celor ale papei Ioan al X-lea: contingentul din Latium și cele ale lui Adalbert de Toscana. Armata astfel constituită, s-a alăturat celei pregătite în sudul Italiei de către "strategos"-ul bizantin Nicolae Picingli din Bari, compusă din forțele
Alberic I de Spoleto () [Corola-website/Science/324736_a_326065]
-
au constituit "Liga veorneză", o uniune având ca scop protejarea independenței orășenești împotriva agresivei politici italiene a împăratului Frederic I "Barbarossa". Liga era condusă de către Veneția, ceilalți membri fiind Verona, Padova, Vicenza și Treviso. În 1167, "Liga veroneză" s-a raliat Ligii lombarde; acest act a constituit "de facto" sfârșitul mărcii de Verona, fapt confirmat în urma victoriei ligii din bătălia de la Legnano din 1176. Împărații romano-germani au continuat să numească vicari și în secolul al XV-lea, deși funcția devenise deja
Marca de Verona () [Corola-website/Science/324831_a_326160]
-
a Italiei, și a reprimat răscoala ducelui de Trento, Alagis, chiar dacă a făcut-o cu costul unor concesii teritoriale, în cele din urmă Alagis obținând ducatul de Brescia). La moartea lui Perctarit din 688, Alagis s-a revoltat din nou, raliindu-se oponenților față de politica pro-catolică a dinastiei bavareze. Inițial, fiul și succesorul lui Perctarit, Cunincpert a fost înfrânt și nevoit să se refugieze în isola Comacina, însă în 689 a reușit să îl înfrângă pe Alagis în bătălia de la Coronate
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
sporind astfel teritoriul Patrimoniului Sfântului Petru; totodată, regele longobard urma să accepte un fel de protectorat al francilor, pierderea continuității teritoriale a domeniile sale și plata unei substanțiale compensații. În plus, ducatele din Langobardia Minor (Spoleto și Benevento) s-au raliat imediat învingătorilor. După această severă umilință, Aistulf a murit, în 756. Fratele lui Aistulf, fostul rege Ratchis a părăsit mănăstirea în care fusese închis și a încercat, inițial cu ceva succes, să reocupe tronul regal. Lui i s-a opus
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
ducele Guaifer de Benevento și pe "strategos"-ul bizantin Grigore de Bari, aflați amândoi în acel moment la Benevento. Ei au ajuns împreună la Nola, însă Pandenulf a refuzat să presteze omagiu principeliu beneventin. Drept urmare, beneventinii și grecii s-au raliat celor din Salerno în a asedia Capua. Asediul a întâmpinat însă dificultăți și singurul care a rămas să îl continue a fost principele de Benevento. Între timp, Pandenulf a reînnoit fidelitatea față de papalitate, sperând să folosească prestigiul papei Ioan al
Pandenulf de Capua () [Corola-website/Science/324856_a_326185]
-
12 persoane. 7 martie 2011: Izbucnește o serie de manifestări violente după ce forțele regimului arestează în Daraa un grup de tineri sub acuzația de răspândire a mesajelor revoluționare împotriva regimului. 15 martie: Un alt apel către populație de a se ralia împotriva regimului. Au loc proteste în Damasc, care se soldează cu nou arestări din partea regimului. 18 martie: Sunt uciși trei protestatari în provincia Daraa. Protestele continuă în această provincie unde situația degenerează, fiind incendiate de către manifestanți, sediul partidului Baath, curtea
Războiul Civil Sirian () [Corola-website/Science/322656_a_323985]
-
443 și 458, burgunzii s-au strămutat pentru a forma Regatul Burgundia; suprafața pe care aceștia o ocupaseră anterior în Germania a fost imediat ocupată de către franci. Francii reprezentau o uniune a triburilor germane de apus, ai cărei conducători se raliaseră de multă vreme Romei. Rugii au fost anihilați în cadrul războaielor din Italia din secolele al V-lea și al VI-lea, dispărând din istorie, și o nouă confederație de popoare germanice s-a format în locul lor: bavarezii. Toate aceste triburi
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
ucis pe un anume Guillaume Repostel, o rudă a ducelui, drept răzbunare pentru relația acestuia cu una dintre fiicele lui Osmond. Ducele Richard i-a cruțat viața life, însă l-a exilat. Osmond a plecat în Italia, pentru a se ralia trupele bizantine aflate în luptă cu longobarzii, sarazinii, susținătorii papalității și cei ai Imperiului german. Înainte de a părăsi Normandia, Osmond a adunat o trupă de circa 250 de războinici: aventurieri, proscriși, fii mai tineri de nobili (lipsiți de vreun viitor
Osmond Drengot () [Corola-website/Science/328109_a_329438]
-
cu ajutorul armatelor bine pregătite din Capua, trimise de Iordan. În același an, papa a murit și antipapa Clement al III-lea a continuat să emită pretenții asupra scaunului papal. În speranța de a reduce influența lui Clement și să se ralieze din nou papalității, el a efectuat presiuni asupra colegiului cardinalilor în sensul de a-l alege pe Desideriu de Montecassino ca succesor al lui Grigore al VII-lea. În același timp, Roger Borsa l-a eliberat pe prefectul imperial al
Iordan I de Capua () [Corola-website/Science/328127_a_329456]