2,680 matches
-
aceștia care Își Închipuie că mai pot salva ceva printr-o luptă de hărțuială... 27 decembrie 1475, ora 13.40, Istanbul Ștefănel Își rupse costumul de cerșetor și Își apăsă inima. Bătăile ei răspundeau altei bătăi de inimă, care tocmai reîncepuse să bată. Nu știa ce să creadă. Ajunsese ceva din energia pe care o trimisese pe undele nevăzute, așa cum Îl Învățaseră maeștrii jonin din munții nepătrunși ai Japoniei? Ajunsese gândul lui Încărcat de magie a vindecării, așa cum Îl Învățase Yamabushi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
care readusese viața, dar nu Înlăturaseră suferința? Căci suferință avea să fie, multă și mereu la marginea morții. Lupta pentru viață nu se terminase, ci abia Începea. Multă suferință... Ajunsese prea târziu... La cheiul unde era ancorată corabia genoveză valurile reîncepură să ajungă, clipocind Încet. Ștefănel rămase În continuare nemișcat, așezat pe genunchi, privind spre larg. Portul părea pustiu. Încercă să se concentreze. Nu putea Înlătura suferința. Nu putea prelungi viața, dacă undeva În adâncurile neființei cineva hotărâse altfel. Dar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
acestui voievod crud, trist și fără seamăn. Era o confruntare stupidă, la care nici unul dintre ei nu se aștepta. Era o luptă pentru nimic. Dar o luptă care trebuia câștigată, cu orice preț. Mihaloglu dădu ordinele de atac. Ienicerii Își reîncepură marșul hotărât, În ritmul tobelor. Era singura strategie posibilă, În lipsa unei forțe de cavalerie. Lupta corp la corp, În formații strânse. Ienicerii erau pedestrași imbatabili. Fiecare pas al lor era imposibil de recuperat pentru inamic. Valea trebuia cucerită greu, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
agățat În scări, iar calul continua să alerge târându-și călărețul fără viață. Pesemne că era una din căpetenii, fiindcă moartea lui provocă strigăte de furie În rândurile tătarilor. Apărătorii strânseră rândurile În jurul căpitanului, iar avansarea spre centrul armatei dușmane reîncepu. Între Oană și Simion, Erina era apărată. Pericolul putea veni doar din față, dar nu putea trece de căpitan. Cu o clipă Înainte ca un războinic al Crimeii să ridice iataganul asupra Erinei, brațul Îi era tăiat din cot sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
era mai sus însă și, extaziată în propria ei lumină, nu-și proiecta conturul net de altădată; ca și a soarelui, forma i se cufunda în propria-i orbită și cerul părea mereu o clamoare argintie peste nisipuri stelare. Acum reîncepură vorbele descusute: - Ce viață i se pregătește Elenei, după dezamăgirea asta! I-am spus să vie la mine. Ea e prin fire o femeie de acțiune. Nici n-am nevoie s-o convertesc. Munca mea o va interesa. Va găsi
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
edificare de lux, în care oamenii puneau tot ce aveau în ei urban, ca instinct, inteligentă și putere de muncă. Tot ce aveau în ei viu, și bun și rău. Nory ceru un schwartz, pe care Mini îl refuză, apoi reîncepu vorbăria <A isteață. Privind prin geamurile largi, aburite de ploaie, lumea care se perind-i, Mini nu o putea vedea deslușit și atunci răsfrângea în afară chipurile vederei interioare. Identifica grupurile, perechile de trecători, cu ființele pe care le privea
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
împrumuta nici o impresie, îi părea neexpresiv. Ploaia contenise, dar aleile erau încă pătate de lacuri mici. I se părea că pe măsură ce înaintează e dusă undeva departe, în exil, și o ciudată emoție o rechema spre miezul viu al orașului. Cum reîncepuse să picure dintr-o fășie de nor, birjarul ridică coșul trăsurei; atunci mersul i se păru lui Mini mai plăcut. La ora asta, a siestei, avu o senzație de adăpost și legănare. Desigur, prin vilele înalte, liniștite, ca și cum erau nelocuite
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
din salon erau acoperiți cu icoane ortodoxe rusești, pe o măsuță erau așezate un crucifix mare de argint și o serie de cutiuțe, tot de argint, din secole trecute. Când ne-am așezat din nou la masa înstelată, mătușa a reînceput poveștile. Eram foarte prieteni cu un mare sculptor englez de origine cehă, Franta Beltsky, stabilit la Londra. Umpluse cu sculpturile lui toată Londra, printre altele era auto rul fântânii de la Festival Hall. Îmi făcuse și mie o sculp tură în
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
zi a dispărut pentru totdeauna! Urmă o clipă de tăcere. Motanul nu se clintise din loc, fixându-ne cu ochii lui scânteietori. Doar în răstimpuri își mișca mustățile aurii într-o parte și-n alta. — Când aveam vreo șapte ani, reîncepu Ioana, la Câmpulung, mă împrietenisem cu un șoricel pe care-l botezasem Nae. Mă întâlneam cu el când se termina dejunul; după ce masa era strânsă, mă duceam tiptil-tiptil să aștept la gaura de lângă ușă, unde îl descoperisem cu un an
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
și apoi Facultatea de Chimie și Tehnologie Textilă au desăvârșit formarea mea ca inginer. într-un oraș încărcat de atâta farmec și istorie nu se putea să nu fiu atrasă de literatură, cochetând cu poezia încă din perioada liceului. Am reînceput să scriu în urmă cu câțiva ani și să public ceea ce scriu pe internet, încurajată de aprecierile cititorilor mei, lărgind activitatea prin publicarea poeziilor mele pe site-uri literare cunoscute, ca: Poezii.biz, Agonia, Esențe etc. publicând primele poezii în
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
și clipește. Din orbita-i goală se scutură o crustă gălbuie. Nu mai zice nimic. An-te-hai se trage mai aproape de el: — Iată răsplata pentru sinceritatea ta, îi zice eunucul meu, punându-i un săculeț cu tael-i în mâneca largă. Bărbatul reîncepe imediat să vorbească: — Întunericul înseamnă că venirea sa pe lume va arunca un blestem asupra unui membru apropiat din familie. — Blestem? Ce fel de blestem? îl întreabă An-te-hai înainte ca eu să apuc să fac asta. Ea va muri, răspunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
lîngă cele observate mai înainte, înregistrai o față de masă din macramé cu volănașe roz, o cuvertură destrămată pe divan ș-un covoraș pe jos, țesut din iută. Fata revenea senină, instalînd între dînsa și mine o barieră din caiete. Sîrguincioși, reîncepeam lectura pînă cînd, în mine, exploda din nou dorința. Atunci, pe sub caiet, căutam mîna fetei și-i mîngîiam pielița fină. Îndrăzneala era suportată de Patricia numai pînă cînd îi atingeam coapsa cu genunchiul ori pînă simțea în mine valul acela
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ieși În cale. „Ce faceți, fă, pe-aicea?” „Ne plimbăm, ce să facem?” „Aha” - păru că se dumirește Îndrăznețul. De emoție, simțea cum aburii beției i se risipeau și Împreună cu ei se ducea În văzduh și vitejia. „Câți ani aveți?” reîncepu el, cu voce groasă, pe care se străduia să n-o tremure. „Șaptesprezece.” „Niște mucoase”, se Îmbărbătă În gând soldatul. „Mai mici cu doi ani decât mine. Ia să le iau nițel mai pe de-a dreptul...” Apoi, cu glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu un singur telefon, m-am transformat În cea mai fericită fată din lume. Aveam să fac parte din spectacol, așa cum fusese menit. Fusta neagră de mătase mi se zbătea În jurul gleznelor În timp ce alergam de la studioul de balet către casă. Reîncepusem antrenamentul de numai câteva zile și, deși mai erau patru săptămâni până la spectacol, Îmi era Îngrozitor de frică că nu aveam să fac față tuturor noilor coregrafii. O mașină decapotabilă claxonă și doi băieți blonzi rânjiră la mine. I-am ignorat
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
ușa și am așteptat să fiu îngropată sub avalanșa de ciocolată de duminică seara. O clipă am ezitat, încercând să găsesc puterea să mă abțin. Dar, când Chris a spus „Dumnezeule, sora aia a ta e teribilă!“, am simțit cum reîncepe vechiul meu coșmar. Pentru că eu eram eu. Nu eram Helen. Sau altcineva. Oricine altcineva, numai nu eu. Ciocolată, m-am gândit, simțind că-mi vine rău și că sunt într-o stare mizerabilă. Având în vedere că n-am la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
succesiunea diurnă, atât. Noaptea, doar o mlaștină fără contur, nimicul, gaura neagră. Slavă Domnului, scăpase încă o dată. Nicicând nu poți fi sigur că ajungi la hotarul unei noi zile. Magnifică pățanie, ziua, o, da, don Dominic Vancea era pregătit. Acțiunea reîncepe, cacofonia-miracol a zilei îl va reprimi. Costumat în negru, proaspăt ras, bilă lucie, ca luna polară, mâinile în buzunare, buzele țuguiate a fluier. „Dezamăgirea însăși e un foc, iar realitatea un vis treaz. Norocul de a muri înainte de moartea patimilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cinci la sută roșu. Își șterge tacticos chelia. Întârziase și de data asta, iarăși va fi primit cu bombăneli. Încă o confirmare că nu s-a schimbat, e același, toate la locul lor. Toate la locul lor, dulcissime, putem porni. Reîncepem, amantissime, reîncepem. Sunetul repetat al soneriei. Nu, nu e soneria. Suna telefonul. Se împleticește între scaun și masă, să apuce receptorul. — Toma. Toma e numele meu... Glas ezitant, apoi tăcere. Da, își amintea vocea, își amintea și numele celui care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sută roșu. Își șterge tacticos chelia. Întârziase și de data asta, iarăși va fi primit cu bombăneli. Încă o confirmare că nu s-a schimbat, e același, toate la locul lor. Toate la locul lor, dulcissime, putem porni. Reîncepem, amantissime, reîncepem. Sunetul repetat al soneriei. Nu, nu e soneria. Suna telefonul. Se împleticește între scaun și masă, să apuce receptorul. — Toma. Toma e numele meu... Glas ezitant, apoi tăcere. Da, își amintea vocea, își amintea și numele celui care încercase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
devină... — Oho, oho, n-am spus asta. N-am spus nimic, nu-mi atribuiți asemenea... Cine v-a instruit ... cine? Era gata să strige, dar glasul se oprise de mult.Încetaseră și întrebările, tăcerea se lungise, devenise oboseală. Aștepta să reînceapă chinul, întrebările, dar pauza se prelungi, liniștea deveni oboseală, ațipeală, ar fi trebuit să aprindă lumina, n-avea putere. Zorile îl găsiră sleit. Traseul spre întâlnire, asta caut? Cum vor întâlni ei eu moartea, cine va fi alesul? Cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
unghia în sticla mesei. Se făcu liniște. „Da, să ne părăsească Beleaua, cu bolile și ideile sale bolnave. Să-i dăm șansa. Vot de blam cu avertisment. Avertisment de eliberarea locului.“ Tânărul procuror din capul mesei își îndreptă ochelarii și reîncepu să citească referatul. Nu se mai distingea nimic. Sunet abolit, măștile batraciene clămpăneau cuvinte fără sonor și făceau cu ochiul. Paloarea lustruită a măștilor, cicatricea fosforescentă la sprânceană. În ușă, vinovatul. Transpira, palid. Nu știa cum să înțepenească mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Dulcica dactilografă țăcănea fără întrerupere, un fel de misiune de acoperire a muțeniei. Secvență cu funcționari țepeni, nefăcând altceva decât să-l urmărească pe intrus. — Nu este o simplă asociație obștească, un oarecare colectiv de... înțelegeți ce vreau să spun, reîncepu, în șoaptă, ghidajul, tovarășul Papașa sau Iopo sau cum i-or fi spunând tovarășii. Este un model. Un model, înțelegeți... și își frecă, nervos, sprâncenele. Simultan, cu ambele mâini, ambele sprâncene zbârlite. — Mulți, oh, da, prea mulți ar avea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fi întins mâinile, simțise ruptura, întreruperea. Nu apucase sa vada cicatricea de la spranceana, poate nici nu exista. Umbrele renăscuseră, în jur, foiau din nou, așteptare vâscoasă. Parcă pornise semnalul. Telefonul o fi sau soneria sau ceasul deșteptător. Vecinii, poștașul, administratorul. Reîncepea, așadar, începutul, vocea altei zile. Doar un pas îi despărțea, dar pierduse Giganta. Nu se mai poate face nimic, ziua îl trăgea spre țărmul ei colțuros. Se dezmeticea, nu mai era scăpare. „Colaboratoarea noastră“ așa o prezentase slujbașul Toma. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
însă, spre masa doamnelor, să facă nota. S-a deslușit, într-adevăr, în spate, plecarea. Rotunda sală cu oglinzi scăzuse, parcă, dintr-odată. O seară searbădă, dintr-odată, ca toate celelalte. — Da, e mai simplu să răspunzi la întrebări simple, reîncepu politicosul domn, îndreptându-și nodul cravatei, apropiindu-și scaunul. Emilia a venit la Radio datorită soțului ei. A beneficiat, probabil, de prestigiul sau relațiile sale. Dar calitățile ei s-au impus repede. — Să trecem la momentul când calitățile au prisosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
rămas. Poate încă douăzeci de ani; poate doar câteva luni. Indiferent de prognoza medicală asupra stării mele, esențial era să nu iau nimic ca și cum mi s-ar fi cuvenit. Atâta timp cât eram în viață, trebuia să găsesc o modalitate de a reîncepe să trăiesc, dar, și dacă nu trăiam, trebuia să fac mai mult decât să-mi aștept sfârșitul cu mâinile-n sân. Ca de obicei, fiica mea, omul de știință din ea avusese dreptate, chiar dacă eu eram prea încăpățânat ca s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
într-o pădure întunecoasă. Acum se preface luminat, dar e o păcăleală. E tot întunecos. Așa o să fie veșnic, până o să moară. Revelații tulburătoare Lui Harry i-au trebuit șaptezeci și două de ore ca să o facă pe Flora să reînceapă să își ia medicamentele și o săptămână întreagă ca să o convingă să se întoarcă la mama ei, la Chicago. A doua zi după plecarea ei, l-a invitat pe Tom la cină la Mike & Tony’s Steak House, pe Fifth
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]