967 matches
-
înapoia sa o ultimă privire, suficient cât să vadă, deși nelămurit, silueta soldatului dispărând printre copaci. 8 După ce străbătuse în fugă gangul ce lega grădina de curtea din spatele pars dominicae, cu inima bătându-i parcă în gât, Hippolita ajunse în fața redutei. Găsi acolo curtea invadată de o mulțime îngrozită, care, la lumina torțelor, se învălmășea să pătrundă prin poarta strâmtă, dar solidă. Intrarea era destul de joasă, gândită astfel pentru a-i obliga pe eventualii atacatori să se încline puțin, lăsând capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
imediat inevitabila concluzie a acelei vești. Atunci, trebuie să închidem imediat! Fără să mai aștepte aprobarea stăpânei, ieși și ordonă servitorilor care încă mai păzeau mai departe marea poartă rezervată trecerii carelor să o închidă imediat și să vină la redută, după care, cu gesturi largi ale brațelor, îi îndemnă pe toți fugarii ce reușiseră să intre și alergau grăbiți. Ultimii intrați în redută fură doi tineri coloni, soț și soție, cu trei copii și câteva legături de lucruri luate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai păzeau mai departe marea poartă rezervată trecerii carelor să o închidă imediat și să vină la redută, după care, cu gesturi largi ale brațelor, îi îndemnă pe toți fugarii ce reușiseră să intre și alergau grăbiți. Ultimii intrați în redută fură doi tineri coloni, soț și soție, cu trei copii și câteva legături de lucruri luate în pripă. După ce și ultimii servitori se strecurară prin deschizătura strâmtă, Clemantius le ordonă să închidă poarta grea din fier și să găsească înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Cei ai casei sunt aproape toți, iar colonii din apropiere au sosit și ei, dar mulți dintre zilieri nu sunt de găsit. Probabil că au fugit Hippolita încuviință. — Mai bine, răspunse, gândindu-se la rezervele alimentare din micul depozit al redutei și la faptul că întreaga construcție, în toată întinderea ei, nu putea să adăpostească mai mult de o sută de persoane. Pe de altă parte, fuga unora dintre sclavii ce munceau câmpul fusese deja luată în considerare atunci când se gândise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
rândul său. Hippolita se zbătea să scape din strânsoarea celor doi bărbați, lupta și răcnea ca un tigru. — Nuuuuu! Nu pot să facă asta. Blestemații! Lăsați-mă să mă duc, vă zic! Fără să asculte de ea, o târâră până la redută, în pragul căreia apăruse și soldatul rămas cu Cilonus. De sub arcul gangului ieși, alergând prin fum, un tânăr războinic. — Uite, sunt aici! strigă Cilonus. Trebuie să închidem! Ajunsă la intrare, ea se agăță de usciori cu toate puterile sale: — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Milițianul, lovit de o săgeată în ceafă, se prăbuși la pământ. Pe Cilonus îl ajunse o javelină în spinare. Făcu câțiva pași împleticiți, apoi căzu în genunchi chiar în fața porții. Imaginea iubitului său în praful drumului, cu mâna întinsă spre redută, în căutarea unui imposibil ajutor, cu chipul contractat într-o grimasă de durere și gura larg deschisă într-un strigăt sugrumat, a fost ultima pe care Hippolita o văzu înainte capoarta grea să se închidă, bufnind gros, în fața ei, izolând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
capoarta grea să se închidă, bufnind gros, în fața ei, izolând-o, laolaltă cu toți ceilalți fugari, de restul lumii. 9 Odată poarta închisă și zăvorâtă, Clemantius strigă la servitori să baricadeze intrarea cu scânduri și trunchiuri, aduse din timp în redută. Dând apoi din coate prin mulțimea strânsă în jurul lui, în întunericul încăperii largi, se repezi la ambrazura cea mai apropiată și iscodi în afară. Uite-i, blestemații! mârâi. într-o clipă, Hippolita îi fu alături și, dându-l la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ce le luaseră. Iar alții, ajunși în piațetă cu mâinile goale, priveau în jur cu ochi febrili, nerăbdători să pună și ei mâna pe ceva. Cilonus era acum la pământ: doi barbari, fără să se îngrijească de prezența romanilor din redută, dezbrăcau brutal cadavrul. Oroarea pe care putu să o încerce Hippolita observându-i în vreme ce își disputau mantaua elegantă nu însemna nimic în comparație cu groaza ce i-o dădea villa pradă flăcărilor ori zgomotul ce venea din depozit și strigătele animalice ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
oameni se îngrămădiră atunci în jurul lui Clemantius, întrebându-l cu însuflețire ce era de făcut: cei mai inimoși își regăsiseră curajul și se arătau disponibili pentru apărare. Cei mai puțin viteji se căiau deja de hotărârea ce îi adusese în redută și se întrebau cu neliniște dacă nu existau și alte ieșiri. Libertul căuta să-i calmeze și, ca să fie auzit mai bine, se urcă pe două trepte ale unei scări strâmte din piatră, ce ducea la etajul superior și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
erau conservate provizii ce le-ar fi permis să reziste chiar și la un asediu mai lung; în afară de asta, pivnița era construită deasupra unui torent subteran, de la care un mic puț le permitea să ia oricând apă. Cel care construise reduta fusese prevăzător și prevăzuse și o mică provizie de arme, un cuptor cu horn îambele se găseau la nivelul de josă și o latrină. Așadar, nu trebuia să cedeze în fața fricii, ci să se organizeze și să pregătească să reziste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la întrebarea sa; află astfel că tatăl său se numea Reinwalt. Se gândi imediat la faimosul taciturn și îi ceru confirmarea, dar Hippolita nu putu auzi răspunsul, fiindcă în acel moment, primit cu strigăte de oroare de mulțimea adunată în redută, veni dinspre villa înfricoșătorul vuiet al unei prăbușiri. Clemantius, care până în acel moment se ocupase de organizarea capilor de familie și de distribuirea armelor, o chemă urgent, date fiind împrejurările dramatice. — Acoperișul de la aripa servilor a căzut, domina! — Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
incitate și de neînțeles răsunau peste vaietele prăbușirilor, peste lătratul câinilor înlănțuiți și peste mugetele vacilor îngrozite. Ce dezastru, domina, fu comentariul dezolat al intendentului. Hippolita nu-i răspunse. Observa un grup de barbari, care, la douăzeci de pași de redută, sporovăiau între ei cu însuflețire, cu privirea fixată asupra terasei. în mijlocul lor, în șaua unui splendid murg, de distingea un bătrân războinic, deosebit de înalt, uscățiv, dar cu înfățișare energică, îmbrăcat în haine închise la culoare. Omul părea să dea ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ce i se înfățișa înaintea ochilor. Pe fundalul incendiului, barbarii se adunau în jurul căpeteniei, ducând fiecare propria pradă și împingeau, cu aceeași brutalitate, animalele luate din staule și pe cei care - liberi ori sclavi - nu reușiseră să se refugieze în redută și să nu fie prinși. între prizonierii îngroziți împinși de-a valma cu brutalitate și deveniți deja obiect de schimb și de certuri aprinse între barbari, îl putu recunoaște pe Emerentianus. Patricianul, cu tunica sfâșiată și fața plină de funingine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu el pe tânărul barbar, căruia îi porunci să se așeze rezemat de balustradă. — Iată-mă, domina! îi spuse. Hippolita făcu semn către războinicul din curte. — Privește, spuse, vin încoace. într-adevăr, cel ce părea căpetenia barbarilor se apropia de redută, însoțit de doi dintre ai săi, dintre care unul cu o torță în mână, deși nu era nevoie, dat fiind că incendiul rezolva într-un mod dramatic orice problemă de iluminare. Oricum ar fi fost, închipuindu-și că barbarul intenționa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de altă parte, gândi ea, spuse de un bărbat, cuvintele acelea ar fi făcut o impresie mai puternică. Mabertus, ascultător, îi transmise mai departe mesajul. Din nou, între barbari se porni o discuție aprinsă. Reinwalt își aduse calul mai aproape de redută, suficient cât să-i permită Hippolitei să-i distingă trăsăturile, în reflexele torței pe care o ținea războinicul ce îi stătea alături, și să citească în ele semnele îngrijorării sale. Când luă din nou cuvântul, el i se adresă lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
alb, părea să discute cu el cu o deosebită încăpățânare. înalt, impunător ca înfățișare, cu fața împodobită cu mustăți lungi și blonde, era cu bustul gol și gesticula înflăcărat, făcând semne cu mâna, în care ținea o secure, în direcția redutei. — Ai idee cine ar putea fi exaltatul acela? întrebă Hippolita. — Să-l întrebăm pe el, zise Mabertus; apoi îl întrebă pe prizonier, care, privindu-l pe războinic, răspunse cu dinții strânși: — Geremar! Se agită tare acest Geremar, observă domina. — După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care-i furaseră toți caii pe care îi găsiseră în zonă. Nu fără ușurare, soldatul se îndepărtă de deprimantul spectacol al ruinelor și al disperării pe care îl avusese sub ochi ziua întreagă. Când, la primele luciri ale zorilor, oaspeții redutei deschiseseră poarta de fier și se aventuraseră cu pași nesiguri în peisajul dezolant lăsat în urmă de barbari, constataseră că o bună parte din pars dominica a edificiului fusese distrusă, laolaltă cu localurile destinate servitorilor și construcțiile agricole, între care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aude glasul lui Răducu, într-o moldovenească absolută: ― Concentrează-te, bă, în crucea mă-tii, că ’nebunim aici! S-a dus dracului repetiția, am râs ca proștii de nu ne mai puteam stăpâni, dar așa cuceream, încet și sigur, o redută pe care nu aveam s-o mai părăsim niciodată. Fata din Andros s-a jucat de 700 de ori. Cred că doar eu și Jeni Maci am jucat toate reprezentațiile, ceilalți s-au mai rotit, au mai plecat, noi am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
supra-om” și „omul nou”, la „libertate, adevăr, morală”, „haosul cazon totalitar”, „omul ostaș sau furnică”, la „manipularea demagogică a prefabricatelor utopiei «umanitare»”. Era, mai curând, modul său de a-și legitima sieși, prin lectura lui Blecher, propria puerilă persistență În reduta iluzorie a literei. În acest sens, retorica antisau apolitică și pledoaria patetică pro-artă Își păstrează o melancolică valoare personală (postcomunistă și post-postmodernă), cu ecou tot mai sfios, firește, și nu o dată hilar, În realitatea noului veac și a unei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
apară Cubanezu, a fost nevoie să se construiască C37, un bloc cât un sat, cu 10 etaje, 6 scări și 264 de apartamente. În timpul șantierului, s-au dat lupte grele între armatele din D-uri, pentru cucerirea fundațiilor. Ne făceam redute din bolovani și bulgări de pământ, ne înarmam cu bâte, praștii, țevi cu cornete, buzdugane, sulițe, scuturi și scări de asalt. Ne băteam ca chiorii. Seara, când părăseam groapa plină de cofraje și mustăți de fier-beton, echipe de cercetași se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de niciunde, să urci liniștit, cu pași normali, să nu te zgârcești la săru’ mâna, la bună ziua și la răspunsuri cumsecade date vecinilor. Iar în asemenea momente tihnite, când armele sunt puse în cui, când strategiile militare se prăfuiesc, iar redutele sunt părăsite vremelnic de combatanți, devin posibile gesturi și fapte de neimaginat în trecut. Spre exemplu, eu, Filip, care i-am provocat Constantineascăi atâtea crize de furie, care am adus-o în pragul nevrozei cu coborâtul meu duruitor din cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
așa cum am zis: profesioniști, detașați și obiectivi. Dar în primul rând profesioniști. Marfă rară la noi. Atunci când ești acuzat că nu-ți faci meseria cum se cuvine, trebuie mai întâi să știi să o faci într-adevăr bine. E prima redută de apărare. Doar că presa de la noi, deși nu e lipsită nici de profesioniști, nici de originalitate, are atâtea puncte vulnerabile, încât unui președinte-jucător ca Băsescu nu îi e deloc greu să o rănească. E un lucru care trebuie să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
pe unde mâncase străbunicu-său pește, mai mult de nevoie decât de voie. 1877 îl prinsese în Bosnia, unde ținea o băcănie într-o comună de ciribiri. Băcănia i-a fost rechiziționată, iar Marcos s-a văzut bucătar de campanie în reduta Griviței, chiar sub focul rușilor și românilor. Un obuz i-a lovit cazanele și s-a văzut prizonier la români, cu un picior tăiat la lazaretul din Giurgiu. Refăcut după șase luni de agonie, cu patru schije în plămânul drept
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
le aduc apă, pot să stea și să aștepte liniștiți să ieșim din vizuina noastră... - Imohagul dădu ușor din cap, arătând că nu este de acord: Singura noastră posibilitate de salvare e să-i convingem că locul acesta este o redută inexpugnabilă; un labirint unde, în cele din urmă, pot înnebuni. De cât timp venim aici să vânăm și cât ne-a trebuit ca să-l cunoaștem ca acum? De șase sau șapte ani. — Asta-i cea mai bună armă a noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mea ținea o poșetă pe care a mutat-o discret cu mâna dreaptă mai aproape de cot. "Dumnezeule, mi-am zis, te pomenești că începe să mănînce!" în dreptul ei, farfuriile și tacâmurile erau frumos așezate, iar dincolo de ele, ca într-o redută prost păzită, se odihneau platourile cu mâncare. Mâna dreaptă a doamnei directoare a pornit, ridicîndu-se ușor, către marginea mesei ― încordarea mea de voyeur atinsese punctul culminant ―, a odihnit o clipă pe marginea scrobită a feței de masă, apoi, cu încetinitorul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]