17,529 matches
-
trecut și prin Cenaclul de Luni sau prin cel al revistei bucureștene „Amfiteatru”. A fost, de asemenea, membru al grupului literar experimental Ars Amatoria. Începând din 1978 a funcționat ca profesor de limba și literatura română în București și ca referent la Uniunea Artiștilor Plastici. După 1989 a lucrat ca redactor-șef adjunct la revista „Contrapunct”, redactor la „Academia Cațavencu”, referent la Studioul Cinematografic al Ministerului Culturii, jurnalist în redacția ziarului „Ziua” etc. Debutează în presa literară în timpul studenției (1974, colaborând
GROSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287369_a_288698]
-
literar experimental Ars Amatoria. Începând din 1978 a funcționat ca profesor de limba și literatura română în București și ca referent la Uniunea Artiștilor Plastici. După 1989 a lucrat ca redactor-șef adjunct la revista „Contrapunct”, redactor la „Academia Cațavencu”, referent la Studioul Cinematografic al Ministerului Culturii, jurnalist în redacția ziarului „Ziua” etc. Debutează în presa literară în timpul studenției (1974, colaborând sistematic la „Echinox”), în special cu articole de critică. În 1985 tipărește volumul de povestiri Caravana cinematografică, fiind distins cu
GROSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287369_a_288698]
-
practică un mai eficient autocontrol logic și, dacă e cazul, o autoterapie spontană). Să observăm în încheiere că, spre deosebire de celelalte abordări și în speță de cele constructivist-interpretative, orientarea cognitivistă, deși admite alternative de gândire, are ca asumpție esențială existența unui referent ontic și a unei variante perceptiv-inferențiale corecte, fundamentată rațional. Ea face apel la fapte și deaceea dă randament sporit în combinație cu terapia comportamentalistă (vezi 9.3.1.3.). 9.3.5. Echivalențe enunțiale. Concepte și aserțiuni distinctivetc " 9.3
Sociopsihologia și antropologia familiei by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
cinematografice. Urmează liceul în capitală, apoi, tot acolo, se înscrie în 1970 la Facultatea de Fizică, pe care o abandonează însă după un an, optând pentru Facultatea de Limba și Literatura Română (1971-1975). A fost angajat, în funcții de specialitate (referent literar, redactor), la Centrul de Producție Cinematografică (1976-1977) și la Studioul Cinematografic „Animafilm” (din 1978). După ce debutase, în 1969, la „Luceafărul”, cu poemul Rugă pentru izbăvirea speranței, publică primul volum, Neîncetata ninsoare, în 1971. Spre sfârșitul deceniului al nouălea s-
ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289304_a_290633]
-
Și, desigur, e vorba despre caracteristici percepute și atribuite. Să subliniem însă că aceste percepții și atribuiri nu sunt pur personale și arbitrare. Dacă ar fi așa, nu am putea avea explicații și predicții. Trebuie să admitem că există un referent real și că există intersubiectivitate. Și, în același timp, în ciuda unei mari varietăți de posibile configurații factoriale ce țin de personalitatea agresorului și a celui agresat, precum și de situație - și cu atât mai mult de interacțiunea dintre cele trei entități
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
universal-valabile, fie că, dimpotrivă, restrânge voit suprafața unor piese, placându-le pe momente istorice bine determinate (Războiul pentru Independență, al doilea război mondial) ori pe drame în plină desfășurare din prezentul comunist (moartea satului românesc), dramaturgul își ia mereu ca referent, ca obiect de observație și ca punct de sprijin omul: omul aflat sub vremi și sub povara propriei condiții imperfecte. Teatrul ilustrează, așadar, cel mai puțin structura ironică a autorului, apetența pentru formularea paradoxală și debordanta fantezie lexicală ce va
SIRBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289705_a_291034]
-
Zalău, absolvit în 1957, și Facultatea de Filologie a Universității din Cluj-Napoca, susținându-și licența în 1964. Lucrează la Turda, ca redactor la ziarul „Turda nouă”, secretar al Comitetului de Cultură (1965-1967), director la Teatrul de Stat (1967-1971), apoi este referent la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț (1971). Stabilit la București, va fi redactor la „Tribuna școlii” (1972), secretar literar în cadrul Institutului de Cercetări Etnologice și Dialectologice (1973-1985), redactor principal la „Urzica” (1985-1987), șef al serviciului personal la Uniunea Scriitorilor (1987-1990), redactor
STIRBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289936_a_291265]
-
Alt roman, Fata Morgana, din care apar fragmente în „Cuvântul”, era anunțat de o editură pentru sfârșitul anului 1933. Ulterior energia lui S. se canalizează preponderent în domeniul economiei. Scoate revista „Index”, scrie pe teme economice la ziarul „Prezentul”, este referent la Oficiul de Studii al Ministerului de Finanțe, administrator al pavilionului românesc de la Expoziția Universală de la Paris (1937), consilier economic și șef al Legației Române din Washington (1938). În timpul războiului îndeplinește înalte atribuții (până la funcția de secretar general) în Ministerul
STERIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
și un cotidian agitat, amestec de adaptare și de rezistență, de evazionism și înfruntare, atmosferă atât de caracteristică în lumea comunistă. Răfuială în oraș împrumută, cu o mare dexteritate, formula policier-ului, dar e un roman politic în esență, cu referent clar în lumea românească actuală, a fragedei democrații autohtone, în care aproape orice se poate întâmpla. Dacă prima jumătate a narațiunii trimite direct la realitatea politică, spre final atmosfera amintește scenariile americane de spionaj, cu gangsteri, agenți acoperiți și mafioți
SPINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289829_a_291158]
-
la neutru, fie la masculin, nu are de fapt nici un corespondent în plan concret - putere sau personaj istoric. Ca orice simbol - și nu trebuie uitat că limbajul teologic este prin natura sa unul simbolic -, 6∀ ϑΞΠΤ< presupune o infinitate de referenți virtuali. Vom afirma chiar că ne aflăm aici în fața unui caz tipic de „intoxicație a rețelei”, similar practicii serviciilor secrete. Un mesaj extrem de coerent, prevalându‑se de numele unei persoane care întruchipează autoritatea însăși (Pavel), provoacă cititorilor‑auditori o stare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Intenția sa este de a induce cititorilor‑auditori confuzia, incertitudinea, îndoiala în privința celei de‑a doua veniri a Mântuitorului. El reușește acest lucru construind un scenariu coerent în a cărui tramă sunt prinse câteva personaje simbolice, care nu au un referent precis: „omul fără de lege”, „fiul pierzării”, „cel nelegiuit/impios” și mai ales 6∀ϑΞΠΤ<‑ul. Spre deosebire de textul de la Marcu, 13, unde profeții mincinoși sunt prezentați ca dușmani ai creștinilor, textul epistolei în discuție înfățișează creatura malefică lucrând în mod direct
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
loquetur magnifica et diriget, donec compleatur ira (Dan. 11,36). A treia serie de interpretări redă o situație aparte: interpretarea iudaică a pasajului în discuție coincide parțial cu cea creștină, fără însă ca cei doi „semnificați” să trimită la același „referent” istoric, pentru a vorbi în termeni saussurieni. Ieronim insinuează că exegeza literală nu este de ajuns pentru decelarea adevăratului sens conținut de textul Scripturii și că, în cele din urmă, criteriul teologic este cel care trebuie să opereze în această
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
iritant în același timp al episcopului Salonei. Pot fi distinse trei secțiuni, bine delimitate între ele: a) cap. 1-24: obiecții aduse conținutului scrisorii lui Hesychius, precum și respingerea câtorva opiniones communes; b) cap. 25-51: interpretarea propusă de Augustin (teoria celor trei referenți posibili); c) cap. 52-54: rezumat și concluzie (cuvântul celor trei slujitori). a) Încă din primele rânduri ale scrisorii sale, Augustin face o distincție clară între problema necunoașterii, legată de data parusiei (ignorantia temporum) și cea a „decăderii moravurilor” (labes morum
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
perioadă cuprinsă între Înălțare și a doua parusie. Pornind de la aceste date stabilite, Augustin va expune, în partea finală a scrisorii, propria ipoteză despre nouissimae res. b) Capitolele 25‑51 dezvoltă ceea ce vom numi în mod deliberat „teoria celor trei referenți posibili”. Despre ce este vorba? După ce respinge, cu argumente juste și raționale, concepția eshatologică tradițională, susținută de Hesychius, Augustin expune, cu modestie, dar cu fermitate, propria ipoteză, luând ca puncte de referință discursurile lui Isus din evangheliile sinoptice. Este momentul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
un „indiciu de fidelitate”. Recitind atent fragmentele sinoptice, Augustin ajunge la concluzia că versiunea cea mai clară, cea mai exactă și mai coerentă ar fi cea relatată de Luca. Acesta din urmă este deci singurul care poate oferi posibilitatea identificării referentului legitim, în cazul celorlalte evanghelii. Să luăm ca exemplu abominatio desolationis, simbol al căderii Ierusalimului! Tradiția preaugustiniană vede în ∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑ↑Η ƒΔ0: φΦγΤΗ (lat. abominatio desolationis) din Cartea lui Daniel unul dintre simbolurile Anticristului. Augustin însă, după ce recitește și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
scenariilor propuse de diferitele tradiții creștine - este sortit eșecului. Iată care sunt argumentele sale ultime: - profețiile lui Isus vizează simultan trei evenimente, dificil, chiar imposibil de identificat: distrugerea templului, prezența lui Isus per Ecclesiam; sfârșitul lumii; - chiar dacă aceste trei evenimente‑referent ar putea fi clar identificate, nimeni nu poate cunoaște data exactă a celei de‑a doua parusii. c) Augustin sintetizează concepția sa eshatologică, precum și rezultatele anchetei sale hermeneutice, într‑o parabolă‑sinteză, care se vrea o replică a parabolei slujitorului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Muzeul Județean de Istorie și Artă Bacău (1979-1989). În etapa posdecembristă se va implica în politică, va fi director fondator al săptămânalului „Moldova” (1990) și al primului post de radio privat din regiune, Star B (1993). Ulterior va funcționa ca referent literar (1997), director (1997-1998), ulterior consultant artistic (1998-2000) la Teatrul „G. Bacovia” din Bacău, director al Bibliotecii Județene „C. Sturdza” din Bacău. Va fonda revistele „Teatrul românesc” (1997-1998) și „Cartea” (2001), în 2003 devenind director al ediției băcăuane a cotidianului
SAVIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289521_a_290850]
-
în revista „Arhiva” din Iași și, separat, într-o broșură (1897). Rămas în București, este ajutor de bibliotecar la Academia Română (1895-1898) și funcționar la Arhivele Statului (1898-1900). Revenit în Transilvania, devine profesor la Școala de Fete a Episcopiei Aradului (1901-1902), referent școlar ajutor (1902-1904), profesor la Institutul Teologic din Arad (1904-1908), diacon și secretar al Consistoriului din Oradea (1908), fiind mai târziu preot în comuna arădeană Odvoș. Aflat o perioadă de timp la București, S. se racordează la atmosfera culturală de
SECULA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289602_a_290931]
-
socială. Respingând în egală măsură excesele interpretative ale sociologismului vulgar - spre care riscă să alunece chiar personalități marcante ale domeniului, cum ar fi Lucien Goldmann sau Robert Escarpit -, precum și pe cele ale noii critici, care absolutizează literatura ca text fără referent exterior, teoreticianul ține seama de dublul caracter al operei literare, autonomă ca esență și heteronomă ca inserție în social. Studiul Critica sociologică (1983) completează demonstrația riguroasă și uneori pedantă din lucrarea anterioară printr-o tentativă de a fixa statutul criticii
SERBAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289630_a_290959]
-
același an, apoi asistent la Catedra de literatură română a Facultății de Filologie ieșene, este înlăturat din învățământul universitar în perioada valului de epurări din 1958. După un interval de șomaj și de activitate în învățământul preuniversitar, intră în 1960 referent literar la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, unde va fi secretar literar între 1962 și 1965. În 1963 revine la Universitatea ieșeană ca lector, devenind profesor în 1990. Între 1985 și 1993 a îndeplinit și funcția de șef al Catedrei de
SIRBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289704_a_291033]
-
Universității din București (1975-1979), secția franceză-română. Va urma cursuri postuniversitare la Sorbona-Paris (1991-1992). În 1995 devine redactor la revista „22” unde va lucra până în 1997. Din 1998 funcționează în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în calitate de consilier la Ambasada României de la Vatican și referent, apoi director-adjunct în Direcția Relații Culturale. În 1985 publică prima schiță în „Suplimentul literar-artistic al «Scânteii tineretului»”, cu o prezentare semnată de Florin Mugur. Mai colaborează la „Dilema”, „România literară”, „Arc”, „Creanga de aur” ș.a. Romanul cu care debutează T.
TURCONI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290308_a_291637]
-
al Facultății de Filosofie de la Universitatea din București (1961). Înainte și după absolvirea facultății are numeroase profesii: pădurar, reporter la ziarul „Zori noi” din Suceava (1954-1955) și la „Viața nouă” din Galați (1955-1956), pilot, instructor artistic, corector într-o tipografie, referent literar la Teatrul „Barbu Delavrancea” din București (1967-1968) și la Teatrul Tineretului din Piatra Neramț (1969-1970), impiegat la o întreprindere de transporturi auto internaționale, redactor la Televiziune (1970-1971), muzeograf la Muzeul Literaturii Române (1971-1977), macaragiu la Energo-Utilaj (1978-1979), inspector, bibliotecar
TURTURICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290315_a_291644]
-
din cauza războiului, la Liceul „George Barițiu” din Cluj (1920-1923). Frecventează Facultatea de Drept la Universitatea din același oraș (1923-1926) , unde își va susține și doctoratul în drept administrativ (1929). Va îndeplini diverse funcții: funcționar la judecătoria din Pui (județul Hunedoara), referent în Ministerul Comerțului și Industriei, atașat la Legația Economică Română din Berlin (1933-1934), unde audiază cursuri de politologie la Universitatea „Friedrich Wilhelm”, șef de secție în Ministerul Economiei Naționale (1936-1939), șef de secție, apoi director în Ministerul Comerțului Exterior (1940-1941
ŢUŢEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290316_a_291645]
-
Liceul „Traian Doda” din Caransebeș (1956-1960) și Facultatea de Filologie, secția română-germană, a Universității din Timișoara (1960- 1965). Obține doctoratul cu o teză despre V. Voiculescu (1984). După absolvire va fi profesor la Vălișoara (1965-1966) și Zăgujeni (1966-1968), județul Caraș-Severin, referent literar la Teatrul de Stat din Timișoara (1968-1970). Debutează la „Scrisul bănățean” în 1961, iar editorial în 1975, cu volumul La umbra cărților în floare, conținând o parte a foiletoanelor publicate în„Scrisul bănățean” și în „Orizont” din 1963, când
UNGUREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290347_a_291676]
-
la Cluj până în 1869, când se retrage la Timișoara. Meritele științifice îi sunt recunoscute spre sfârșitul vieții, în 1871 fiind ales membru corespondent, iar în 1879 membru titular al Academiei Române. V. a desfășurat și o întinsă activitate pedagogică, contribuind, în calitate de referent școlar și sanitar sau de consilier al școlilor ortodoxe, la ridicarea nivelului de predare în școlile românești din Ardeal. În sprijinul învățământului a publicat numeroase articole în „Amicul școalei” și a editat foaia săptămânală „pentru sănătate, educațiune și instrucțiune” „Higiena
VASICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290442_a_291771]