848 matches
-
nereflexive, restul având fie numai variantă reflexivă − situația majoritară: 349 de verbe −, fie variantă reflexivă și nereflexivă − 38 de verbe. Numărul foarte mare de verbe inacuzative reflexive din limba română are (cel puțin) două explicații: (a) există o legătură între reflexivitate și ergativitate; (b) limba română este "sensibilă" la reflexiv, a cărui frecvență este foarte mare și ale cărui valori sunt diverse (vezi Pană Dindelegan 2008e [2005e], în GALR II). În ceea ce privește prima explicație, în mai multe studii, a fost subliniată relația
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
găsim un răspuns în cazul unei cercetări destinate măsurării incidenței, profunzimii și profilului sărăciei în municipiul Oradea. Un asemenea studiu are multiple valențe: indică aspectele problematice ale unei cercetări de acest fel, constituind în același timp și un moment de reflexivitate metodologică, necesară pentru justa evaluare a rezultatelor unor asemenea cercetări. În plus, considerăm că unele dintre soluțiile adoptate de noi la probleme comune ale cercetării sărăciei sunt novatoare sau, dacă nu, cel puțin mai bine adaptate realităților sociale ale populației
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
și a senzorialității. În consecință, temele cardinale sunt erosul și melancolia, iar modelele se află în erotica postumelor lui Lucian Blaga și în baladescul lui Radu Stanca, toate acestea plasând lirismul lui V. sub zodia unui romantism trecut prin filtrul reflexivității ori chiar al autoironiei. Sub aspect retoric, poemele cunosc două tipuri de construcție. Primul urmează clasica structură elegiacă, în care prezentul dezagregat e pus în oglinda unui trecut real sau doar prezumat: „Au dispărut leii de piatră/ încă un prieten
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290400_a_291729]
-
o disciplină autentică, care își pune întrebări despre existența omului și a societății și încearcă să găsească răspunsuri. Incertitudinea găsirii adevărurilor este, oarecum, echivalentă cu proliferarea "metodelor" în lumea științifică modernă. Foucault a definit metoda ca fiind "o formă de reflexivitate ce permite a se stabili care e certitudinea ce va putea servi drept criteriu pentru oricare adevăr posibil și, care, pornind de aici, pornind din acest punct fix va înainta din adevăr în adevăr până la organizarea și sistematizarea unei cunoașteri
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
servi drept criteriu pentru oricare adevăr posibil și, care, pornind de aici, pornind din acest punct fix va înainta din adevăr în adevăr până la organizarea și sistematizarea unei cunoașteri obiective"203. Problema metodei, a tuturor metodelor este că forma de reflexivitate ce o face posibilă nu se poate întemeia doar printr-o "codificare" discursivă à la Galileo, precum în cazul oamenilor de știință moderni. Ea are nevoie de o evidență (experimente sau date concrete), care să o întemeieze. Astfel că avem
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
cu logica normativă a societas, un spațiu subjonctiv (al lui „s-ar putea”, dar „nu poate fi” durabil), care eliberează, temporar, membrii unei culturi de opresiunea ierarhiilor sociale și a modelelor culturale de zi cu zi și stimulează creativitatea și reflexivitatea: Modul indicativ desemnează exprimarea unui act, a unei stări sau a unei Întâmplări ca „actuale”. El pune problema În termeni de „fapte”, În termenii definițiilor legate de faptele dovedite, acceptate de viziunea comună asupra lumii specifice unei anumite colectivități. Acolo
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
spitale și instituțiile de sănătate, medicii observând, notând, lucrând efectiv, la patul bolnavului. Despre deontologie, scrie în „Creație și istorie“ și Al Mutahhat Ibn Tahir (sfârșitul primului mileniu creștin). Credincios lui Allah ca și Rhazi, acest savant unește rațiunea cu reflexivitatea și amândouă cu Dumnezeu. Similar și tot hippocratic este, în recomandările sale, și medicul Ahmed Ibn Umar Ibn Ali, scriitor și astronom în Samarkand (în sec. XII d.Chr.). Al Abulkasim (Zahrawi, m.1022), precursor în oftalmologie, otorinolaringologie, urologie, obstetrică
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
referiri la subiect: banii sunt ochiul dracului, banii n-au miros, banii n-aduc fericire... E drept că dăm și peste vulpea care, cănd n-ajunge la struguri, spune că sunt acri... Mă căznesc să găsesc în fondul comun al reflexivității noastre o corelație între bani și bunăstare, și cum nu găsesc, mă las păgubașă... Doar știam că Max Weber e de altă naționalitate... Mă grăbesc să concluzionez: la noi e o prăpastie imensă între vis (unde ne sunt banii, prosperitatea
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2288]
-
nedominat. Un alt caz este acela când mulțimea alternativelor este infinită, dar relația este tranzitivă. Chiar dacă mulțimea alternativelor este finită, relația de preferință rămânând tranzitivă, poate fi vidă în următorul mod să presupunem că. De aici. [d.1.x.5*]: Reflexivitate (Rf). O relație de preferință este reflexivă dacă și numai dacă oricare ar fi o alternativă x din S, aceasta se află în relație de preferință slabă cu sine. [d.1.x.6*]: Completitudine (C). O relație de preferință slabă
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
ce se pierde în vederea realizării sciziunii eului și a dublei priviri este recuperat aici pentru a se obține crisparea proprie prostiei. Cel prost nu poate spune niciodată „sunt prost“, pentru că atunci ar apărea instantaneu acea dedublare și acel tip de reflexivitate care sunt străine de prostie. Cel prost nu cunoaște oboseala, lehamitea și sațul, cântărirea lucrurilor și tentația renunțării. Instalat în proiect, el nu are simțul relativității, pentru că nu poate compara. Cel prost cade în proiectul propriu în chip admirativ; întrucât
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ciudat, organic, proto-art nouveau [...]92. Tabloul lui Burne-Jones se refuză unei demers pedagogic, unei moralități, pictorul preferând chipurile litificate, aproape inexpresive, sau a căror expresivitate este redusă la minim. Toate aceste chipuri au în comun o enigmatică tristețe colorată de reflexivitate, de meditație, de un rapel către propria interioritate, refuzând orice contingență. Pictorul afirma tranșant: "Din momentul în care le dai ceea ce oamenii numesc expresie, distrugi caracterul tipic și le transformi în portrete degradate, care nu-s bune de nimic"93
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Prodan, care-i tratează prin comparație, sesizând rivalități și tensiuni între cei doi sculptori, relevă în Spaethe o mai pronunțată dimensiune senzualistă specifică secession-ului, iar în Storck o profunzime pe care o asociază unei spiritualizări a materiei și unei reflexivități pusă sub semnul ideii. "Spaethe era un sensual, un voluptuos, îi plac silenii grași, sclavii bețivi, sau modelul femeesc, după care a făcut o bună serie de lucrări între 1909-1916. Storck însă este un gânditor și aceleași motive femeiești la
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de provocare. Nudurile sale se bucură de popularitate tocmai pentru senzualitatea lor, pe care S. Maur o plasa în contextul morfozelor decadente care reclamă feminintatea sub semnul frisonului nevrotic al unei patologii a voluptuoaselor isterice. Pallady asociază, în sensul decadenței, reflexivitatea cu senzualitatea, nudul său care emană subtil toxinele erotice are o atitudine căutat meditativă. Prin contrast, ca expresie a unei degenerescențe superioare, este recuperată tensiunea dintre febricitările voluptoase și litificarea afectivă a unei feminități mașinale, tentaculare. "Domnul Th. Pallady, pictorul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cod cultural. Stare pasageră, înclinație temperamentală sau maladie a sufletului, melancolia pare să se fixeze la sfârșitul secolului XIX ca fenomen morbid. Le vague à l'âme, "doliul fără obiect" (Sigmund Freud), tiparul melancolic este similar celui reflexiv. De fapt, reflexivitatea ca delectatio morosa și meditație filozofică pe marginea efemerității se regăsește în celebra garvură a lui Dürer, mal du coeur rezonează încă de la început cu un mal du pensé. Mâna dusă la tâmplă se însoțește cu o privire pierdută în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
este romantică, devenind simbolistă, între cei doi poli, pe portativul sensibilității simboliste, se desfășoară o multitudine de stări cu infinitezimalele lor ineluctabile. Desprins din contextul poeziei lui Baudelaire, termenul se nuanțează primind și o întrebuințare mondenă, ca formă superioară de reflexivitate, de complexitate sufletească. Există, prin urmare, și un registru soft, în continuitatea romantismului, al reveriei ușoare, al stărilor tranziente, puse adesea în relație cu o preocupare intelectuală. Astfel, lectura unei cărți decupează profilul unei feminități interiorizate, înclinate spre visare. Aici
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cu capul aplecat, sprijinit în palmă, într-o atitudine de reverie, de tristețe. Pictorul realizează pictura unei stări, a unui sentiment care, chiar dacă nu are intensitatea maladivului, se colorează de o sensibilitate puternică. Există aici și o subtilă tensiune între reflexivitate și afect, nuditatea reflectă starea emoțională prin reverie. Frumusețea acestui nud nu mai este asociată cu voluptatea, nu este menită să reflecte o armonie a proporțiilor, ci este trecută prin filtrul sentimentului de tristețe, de abandon, corporalitatea fiind astfel sensibilizată
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pasiune, și niciodată o cugetare exclusiv intelectuală...” Din nefericire, nu Întotdeauna literatura a fost Înțeleasă așa, cum a crezut și a demonstrat autorul acestui important studiu critic, la Începuturile afirmării universale a literaturii moderne. Dubla funcție a limbajului, tranzitivitatea și reflexivitatea au iscat mereu discuții contradictorii, de cele mai multe ori, ignorându-se ceea ce era mai important pentru Înțelegerea mesajului unei creații literare. Mulți cred că literatura este o „realitate” Întâlnită de autorul creației aflată În centrul atenției, imortalizată prin intermediul cuvântului, pentru că aceasta
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
atârnând deci de succesul încercării de decodare semantică și de decriptare ideologică a acestui discurs despre trecut. 2.2. Analiza documentelor sociale și critica "sociologiei de fotoliu" Nu putem încheia secțiunea de prezentare a metodei fără un scurt moment de reflexivitate metodologică. Sociologia americană, prin prima generație de pionieri care au alcătuit ceea ce ulterior a devenit în memoria disciplinei "Școala de la Chicago", a furnizat impulsul decisiv care a evacuat sociologii din claustrarea lor camerală, invitându-i să "iasă afară și să
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
dez-accentuează importanța simbolică a problemei etnogenezei, invitând mai degrabă la reflecții critice asupra modului în această chestiune a fost un rezervor identitar pentru conștiința de sine a românilor. Direcția postmodernă, exprimată prin manualul coordonat de S. Mitu (1999), propune o reflexivitate istoriografică forte (hardcore historiographical reflexivity), tratând întreaga chestiune a genezei etnice românești în contextul mitologiei etnogenetice. Premisele de start sunt că "toate popoarele acordă o mare importanță originii lor, felului în care își imaginează că s-au născut" și că
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
destrămarea meta-narativei istoriei românilor, a cărei existență este dependentă de structurarea cronologică a timpului. Poate cea mai consecințională tranziție a fost abandonarea discursului absolutist și a certitudinii epistemologice în favoarea adoptării unei poziții relativiste care face tandem cu noua atitudine a reflexivității istoriografice. Chiar și manuale adresate clasei a VIII-a subliniază "rolul istoriografiei în conștiința națională", debutând chiar cu o discuție introductivă în care se tematizează "Cum se construiește imaginea trecutului?" (Vulpe et al., 1999, p. 12). În locul unei soluționări pro
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
disputa în cauză este folosită ca prilej de tematizare a relației dintre "știință și politică", concluzionându-se că "în fiecare scriere despre originea unui popor există, pe lângă argumente științifice, și multă exagerare și fantezie" (Vulpe et al., 1999, p. 34). Reflexivitatea istoriografică, prezentă încă din manualele gimnaziale, este cu atât mai pregnantă în literatura didactică dedicată clasei de XII-a. De exemplu, N. Dumitrescu et al. (1999) plasează întreaga istorie a românilor sub deviza pronunțată de Catherine Durandin, potrivit căreia "Istoria
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
pentru a da sens trecutului românesc. Toată această retorică războinică slăbește puternic în intensitate, pe măsură ce discursul despre trecut se regrupează pe coordonatele definite de politica europeană a regretului, care exclude din capul locului elogiul războiului. De la factualism dogmatic apodictic la reflexivitate istoriografică. O a doua deplasare este detectabilă în trecerea de la factualism dogmatic apodictic (care fixa, fără a lăsa nici cea mai mică marjă de eroare, adevărurile perene și certitudinile peremptorii ale neamului românesc) către un regim interpretativ caracterizat de post-factualitate
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
istoriografică. O a doua deplasare este detectabilă în trecerea de la factualism dogmatic apodictic (care fixa, fără a lăsa nici cea mai mică marjă de eroare, adevărurile perene și certitudinile peremptorii ale neamului românesc) către un regim interpretativ caracterizat de post-factualitate, reflexivitate istoriografică și chiar relativism cognitiv. Aceasta este simptomatica epistemică a vremurilor postmoderne, în care noțiuni fundamentale precum adevăr, fapt, obiectivitate și certitudine au fost discreditate. Deprivați de aceste reazăme epistemice, subiecții timpurilor postmoderne sunt forțați "să învețe să trăiască într-
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]