7,552 matches
-
moment copilul privește adopția nu doar în termenii construcției unei familii, așa cum este ea zugrăvită de părinții adoptatori, ci și în termenii pierderii unei alte familii 254. Toate acestea îi creează copilului sentimente de ambivalență: pe de o parte poate resimți un sentiment nedeterminant de securitate și permanență in cadrul familiei adoptive, iar pe de altă parte sentimentul pierderii îi determină copilului schimbări atitudinale, reflectate în stări de mânie, de agresivitate, comportamente de opoziție, refuzul comunicării, depresie 255. Odată cu înaintarea spre
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
și permanență in cadrul familiei adoptive, iar pe de altă parte sentimentul pierderii îi determină copilului schimbări atitudinale, reflectate în stări de mânie, de agresivitate, comportamente de opoziție, refuzul comunicării, depresie 255. Odată cu înaintarea spre vârsta adolescenței, sentimentul pierderii este resimțit și mai profund. Adițional resimt acum și pierderea legăturilor genealogice și implicațiile sale asupra propriei identități. Alături de variabilele personale, două seturi de variabile de fond se consideră că au o influență asupra procesului de adaptare în adopție: variabila biologică și
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
adoptive, iar pe de altă parte sentimentul pierderii îi determină copilului schimbări atitudinale, reflectate în stări de mânie, de agresivitate, comportamente de opoziție, refuzul comunicării, depresie 255. Odată cu înaintarea spre vârsta adolescenței, sentimentul pierderii este resimțit și mai profund. Adițional resimt acum și pierderea legăturilor genealogice și implicațiile sale asupra propriei identități. Alături de variabilele personale, două seturi de variabile de fond se consideră că au o influență asupra procesului de adaptare în adopție: variabila biologică și variabila socială. Dintre variabile biologice
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
lipsită de strălucire și fericire..." În aceste cazuri, pierderea capacității de procreare, pierderea unei ființe proiectată/imaginată sau chiar pierderea unei ființe reale (în cazul celor care pierd una sau mai multe sarcini sau pierd un copil după naștere) este resimțită ca un factor de stres cronic. În aceste cazuri copilul adoptat trebuie să îndeplinească în primul rând o funcție de factor curativ. Alte persoane conceptualizează infertilitatea prin raportare la imaginea de sine. Sunt declarații care exprimă conflictul dintre imaginea ideală de
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
Cea mai importantă resursă pentru părinții adoptatori în acest momentul o reprezintă familia extinsă și prietenii. Adoptarea instantanee a status-rolului parental. Sintagma este întâlnită la Barth și Berry (1988) și preluată ulterior și de alți autori. Potrivit acestora, părinții adoptatori resimt presiunea de a trata copilul adoptat ca fiind al lor. Această presiune creează însă anxietate părinților, și în special mamelor care pun la îndoială abilitățile lor de a înțelege și de a răspunde imediat nevoilor copilului (șapte respondente din zece
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
mamele susțin că au fost pregătite, de obicei de asistenții sociali, să ofere multă afecțiune copilului și să aibă răbdare în construirea relației cu copilul. Majoritatea au alocat mult timp observării copilului și interacțiunii cu el. Două dintre respondente au resimțit nevoia unei pregătiri speciale, motiv pentru care au apelat la servicii specializate: cursuri pentru părinți, respectiv consiliere psihologică. Informațiile, deși ar trebui să fie resurse pentru părinții adoptatori în construirea relației cu copiii adoptați și stimularea lor în procesul de
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
În toate cazurilor identificăm o disponibilitate ridicată a părinților adoptatori de a investi în copiii adoptați din dorința de a rezolva și elimina aceste probleme de sănătate. O sursă a acestei disponibilități este responsabilitatea ridicată pe care părinții adoptatori o resimt în raport cu acești copii, o cauză fiind aceeași teamă de a nu fi acuzați de neglijență în creșterea copilului. O mamă adoptivă spunea: trebuie să ai mai multă grijă de el decât de copilul tău. Serviciile medicale accesibile sunt cele comune
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
și viitorul 375. Pentru majoritatea părinților biologici despărțirea de propriul copil este trăită ca o imensă pierdere care determină sentimente de durere și întristare persistente o lungă perioadă de timp. Alături de aceste trăiri negative, părinții biologici care consimt la adopție resimt sentimentele stigmatizării și discriminării sociale. Considerați a fi "părinți cruzi","decăzuți", părinții biologici resimt sentimente de vină, de rușine 376 asociate cu încercarea disperată de a-și ascunde fapta când și cât este posibil. De Simon 377, într-un studiu
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
o imensă pierdere care determină sentimente de durere și întristare persistente o lungă perioadă de timp. Alături de aceste trăiri negative, părinții biologici care consimt la adopție resimt sentimentele stigmatizării și discriminării sociale. Considerați a fi "părinți cruzi","decăzuți", părinții biologici resimt sentimente de vină, de rușine 376 asociate cu încercarea disperată de a-și ascunde fapta când și cât este posibil. De Simon 377, într-un studiu realizat asupra unui număr de 264 femei care au consimțit la adopția copiilor lor
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
cuplurile infertile este de preferat inseminarea artificială adopției. Este aceeași opinie ambivalentă identificată în studiile anterior prezentate. 7.3.3 Percepția socială a părinților adoptatori Opinia respondenților cu privire la părinții adoptatori este, în general, favorabilă. Astfel, respondenți consideră că părinții adoptatori resimt aceeași satisfacție în creșterea copiilor adoptați, precum părinții biologici (81,6 %), pot iubi la fel de mult un copil adoptat precum unul biologic (94,6%) și înțeleg nevoile copiilor adoptați la fel de bine precum le-ar înțelege părinții biologici (91,8%). Tabelul 7
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
mult un copil adoptat precum unul biologic (94,6%) și înțeleg nevoile copiilor adoptați la fel de bine precum le-ar înțelege părinții biologici (91,8%). Tabelul 7.3 Percepția socială asupra părinților adoptatori Acord puternic (%) Acord (%) Dezacord (%) Dezacrd puternic (%) Părinții adoptatori resimt aceeași satisfacție în creșterea copilului adoptat precum părinții biologici 17,0 64,6 17,7 0,7 Părinții adoptatori pot iubi la fel de mult un copil adoptat precum un copil biologic 36,1 58,5 5,4 0 O treime dintre
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
Când se înfăptuiește în științele umane cărora le-a dat naștere, proiectul galilean este așadar ambiguu, subordonându-se unor motivații cu totul diferite. Uneori este vorba de a îndepărta viața, de a elimina tot ce este "subiectiv" și nu este resimțit decât ca un corp străin științei pe cale de constituire, ca reminiscență a unei alte epoci, epoca metafizică. Mai mult decât în științele naturii, demersul galilean se lasă recunoscut aici ca autonegare a vieții purtătoare în sine a deznădejdii vremurilor noastre
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
socialistă în ansamblu. Familia era, în primul rând, cadrul în care devenea posibilă realizarea politicii pronataliste 12. Statul intervenea privind căsătoria și divorțul, locuințele, numărul copiilor, educația acestora, petrecerea timpului liber 13. În perioada de tranziție, familia este instituția ce resimte și susține din greu costurile sociale ale transformărilor economico-statale. Dihotomic privită, familia este considerată ca un mediu de stabilitate față de fluctuațiile din sfera publică. În abordarea concordantă între public și privat, familia este asemenea unei oglinzi ce reflectă starea națiunii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
ar fi o familie închisă, ar decurge în planul consecințelor o mărire a gradului de solidaritate intrafamilială 14, o coeziune mai ridicată. Starea de echilibru momentană nu ar avea însă urmări pozitive pe termen lung. Adultul dintr-o familie monoparentală resimte nevoia de a relaționa cu un alt adult, iar relațiile părinte-copil sunt asimetrice și sub aspectul comunicării, al preocupărilor și aspirațiilor imediate. Familia monoparentală este nevoită să se configureze ca o familie deschisă. Avantajele decurg dintr-o mai bună capacitate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
alt factor, care contribuie mult la optimizarea relațiilor părinte-copil, se referă la asumarea voită a paternității, spre deosebire de cea stabilită prin intermediul hotărârilor judecătorești. Tații se declară satisfăcuți de viața lor, devin mai puțin autoritari, mai grijulii și mai protectori; copiii îi resimt calzi și afectuoși, comparativ cu modul în care își percep tații copiii din familiile biparentale. La tații singuri se observă o scădere a interesului pentru performanță profesională, accentul mutându-se pe familie (I. Mitrofan, N. Mitrofan, 1996, p. 233). Se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
în cadrul relațiilor umane. Familia monoparentală rezultată după un astfel de model este una independentă, în care părintele singur și-a propus în mod deliberat să fie părinte și se receptează drept compatibil cu situația creată. Aceasta nu înseamnă că nu resimte dificultățile legate de ipostaza de părinte singur, ci doar că sunt create premise de abordare pozitivă și depășire a neajunsurilor. Politicile publice adresate acestui model de familie ar putea avea un efect de echilibrare, în sensul de a spori gradul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
păcătuiesc limitând libertățile individuale și pluralismul social. Într-o astfel de abordare, familia monoparentală va primi un sprijin puternic din partea familiei extinse, a vecinilor, a colegilor, a comunității, formându-se probabil un tip de solidaritate analoagă oricărei stări de criză resimțită de vreunul dintre membrii comunității. Pentru familiile ale căror valori prioritare sunt cele ale comunității etnice, religioase ș.a.m.d., raportările din perspectiva publică trebuie să fie coerente valorilor dominante ale grupului și să se realizeze numai după ce comunitatea și-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
tradiționale) nu au de ce să se mai teamă. Moralitatea în cadrul grupurilor și crearea unui mediu optim pentru dezvoltarea copiilor, conform cu așteptările sociale, pot constitui garanții ale legăturilor între familie și comunitate. Elementele de intervenție în sprijinul familiei se vor face resimțite după aplicarea principiului subsidiarității. Sigur, se remarcă observația că ar fi dificil de delimitat cărui model de familie îi aparține o familie sau alta dintr-o comunitate. O propunere pentru a evita această situație ar fi să se creeze alternative
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
nu fie capabile de competiție, fiind tratate ca sensibile și emoționale. De aceea, ele vor prefera spațiul protejat al familiei. Așa vor deveni însă „păsări închise în colivie”21. În spațiul privat, în mediul ocrotitor al familiei, femeile ajung să resimtă o nemulțumire față de viața lor, căreia le vine greu să-i dea sens, ajung să sufere, după cum arăta Betty Friedan, de „o problemă care nu are un nume” (B. Friedan, The Feminine Mystique, 1963). Femeile care nu au o familie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
caz, principala formă de emancipare era posibilă prin muncă. Deși la nivel teoretic se intenționa eliberarea femeilor de o parte din atribuțiile din sfera privată, prin sprijin acordat din partea statului, în mod real, povara dublei zile de muncă a fost resimțită de către femei, mai ales în contextul rarității produselor. Femeile continuau să presteze un tip de muncă salarizată în sfera productivă și o muncă neremunerată în sfera privată (legată de îmbunătățirea condițiilor de trai, de creșterea și îngrijirea copiilor, de asigurarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
noilor generații de contribuabili, iar sprijinul acordat părinților este firesc din perspectiva intereselor pe termen lung ale comunității, este o formă a dreptății sociale. O posibilă intersecție între abordarea conservatoare și problematica familiei monoparentale este nevoia de siguranță. Aceasta se resimte acut mai ales datorită faptului că familia respectivă a trecut printr-un moment de schimbare profundă, cel prin care a rămas incompletă. Fie că a fost vorba de separare, divorț sau deces al partenerului, respectiva schimbare a fost una dureroasă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
creeze oportunități de dezvoltare, contexte de împuternicire a celor vulnerabili. Pentru femeile din familiile monoparentale, procesul de capacitare presupune în primul rând o raportare pozitivă la situația de viață în care se află. De cele mai multe ori, starea de monoparentalitate este resimțită ca o pierdere. Una efectivă, prin dispariția reală a unor persoane (soț, persoane din familia extinsă, prieteni comuni, cunoștințe), a unor libertăți de acțiune posibile în grup, dar riscante sub aspectul securității pentru o persoană singură (de pildă, a te
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
fi prezent în mod simbolic). Absența propriu-zisă a tatălui din mediul familial nu este deplină, ca și cum nu ar exista efectiv; apare totuși o prezență de așteptare, se creează o frustrare tacită față de neexercitarea rolului de suport parental (pe care o resimt mai ales copiii, prin comparație cu cei din familiile complete). Simultan, pentru mamele singure, absența celuilalt părinte creează un sentiment de vinovăție, ca și cum cauza neimplicării acestuia în familie se datorează slabelor calități feminine ale acestora. Sara Ruddick atrage atenția asupra
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
privind susținerea, mai cu seamă a copiilor mici, fiind insuficientă. În extrema cealaltă, în care statul nu se implică (numărul serviciilor oferite de instituțiile patronate de stat se micșorează pe măsură ce fondurile disponibile pentru acest tip de activități se diminuează), familia resimte împovărarea rezultată din asumarea unei multitudini de activități, ca răspuns la diferite necesități, cărora trebuie să le facă față independent de sprijinul exterior. Mai precis, fac viața femeilor din acele familii (fie că sunt, soții, mame, bunici, surori, mătuși) mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
de fapt, poate fi observat, pentru multe dintre femei, un conflict între așteptările deduse din funcționarea mitului domesticității și cele deduse din mitul frumuseții 40. Observația făcută trimite la o disonanță cognitivă și emoțională 41 pe care multe femei o resimt ca pe un conflict între trebuințele de autodezvoltare personală și sprijinul acordat celorlalți, mai cu seamă copiilor și persoanelor ce au nevoie nemijlocită de ajutor (bolnavii și bătrânii din familie). Chiar și această constatare a devenit un loc comun, ca
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]