876 matches
-
din secolul al XIV-lea î.H. nu puteau înțelege întreg conținutul Tetragramei și al definiției ei, aceasta conține o revelație latentă ce avea să fie interpretată în secolele viitoare. După o analiză foarte amănunțită a celei de-a doua revelări a acestui nume în Exod 6,2-8, partea finală a articolului este dedicată teodiceei Vechiului Testament (natură și atributele lui Dumnezeu). Pentru cercetarea lexicografica, acest dicționar, în ciuda vechimii sale, continuă să fie util. Dezbaterile pe care le evocă nu s-
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
pe un refuz al lui Dumnezeu de a-si dezvălui identitatea, numele propriu, în vreme ce, la lema NUMELE DIVIN (p. 904), Édouard Cothenet spune că nu se poate interpreta formulă de identitate „Eu sunt cel ce sunt” că un refuz al revelării. Scenă de la rugul aprins e foarte diferită de textele invocate drept paralele (Gn 32,30; Jud 13,17-18); e vorba de o chemare de tip profetic în vederea unei însărcinări omenește imposibile: eliberarea din Egipt. La un nivel mai profund, însă
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
I de la art. DIEU, intitulat Dieu est premier, relevă anterioritatea absolută a lui Dumnezeu, exprimată în tradițiile Pentateuhului în două moduri complementare: tradiția iahvistă, care îl pune în scenă de la începutul lumii pe Yahweh, și tradițiile elohiste, care subliniază noutatea revelării numelui divin Yahweh făcută lui Moise, dar care îl identifica de îndată pe Yahweh cu Elohim, pe Dumnezeul care se revelează lui Israel, cu Dumnezeul pe care îl pot numi și „neamurile”. Capitolul ÎI, El, Elohim, Yahweh, după ce relevă tipurile
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
l’homme à Dieu, de alte atribute: Stâncă șlui Israelț, Cel Preaînalt (‘Elyôn), Cel Veșnic (‘Olam), Cel care mă vede (El Rô’i), Cel Puternic sal lui Iacobț. Partea a doua, referitoare la Noul Testament, vorbeste despre rolul lui Isus Hristos că revelare definitivă și totală a lui Dumnezeu făcută oamenilor. Lema YAHWEH se ocupă, cum e firesc, de originile acestui nume (dar nu în detaliu, cum o fac dicționarele enciclopedice ale Bibliei), de semnificația lui și de istoria lui. În privința semnificației, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
nordul Mesopotamiei. De altfel și Yahweh va fi asociat, mai tarziu, cu un munte: muntele Sinai. Nu e vorba însă de o zeitate locală însușita de evrei, ci de o manifestare a zeului suprem, ’ El; deci, de o treaptă în revelarea progresivă a lui Dumnezeu. • The Standard Jewish Encyclopedia, Cecil Roth Editor în Chief, Revised ed., Massadah Publishing Co., Jerusalem - Tel-Aviv, 1966, la lema GOD, Names of (col. 765) adaugă, la numele despre care am vorbit, numele date de rabini: Ha-Maqom
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
1998. Cum e și firesc, un astfel de dicționar tratează mult mai substanțial „atributele divine” decât „numele”. La lema NOM, după o introducere ce oferă câteva date de antropologie și teologie biblică pentru înțelegerea modului în care a avut loc revelarea progresivă a Dumnezeului lui Israel, se ocupă doar de Tetragrama și, foarte sumar, de numele lui Isus. 1.2.2. Cărți și studii • Abordând problemă din perspectiva misiologiei, cartea lui Hellmut Rosin, THE LORD IS GOD ? The Translation of the
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Estherei Starobinski Safran, Exode 3,14 dans l’interprétation de Rabbi Isaac Luria et chez quelques maîtres hassidiques). Exegeza latină și medievală e abordată în toată diversitatea ei filosofico-teologică, de la reluările tradiției patristice care face din Exod 3,14 o revelare nu a Tatălui transcendent, ci a Cuvântului care îl exprimă (studiul lui Édouard Wéber, L’hermeneutique christologique d’Exode 3,14 chez quelques maîtres parisiens du XIIIe siècle), la interpretările non-hristologice: studiul lui Paul Vignaux, Métaphysique de l’Exode et
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Bibliei se întâlnește pentru prima data in Gen 2,4, precedând numele de ’Elohim, cum fusese numit până atunci Creatorul. Ne aflam deja în partea din Geneză atribuită de cercetători „iahvistului”. Tradiția biblică numită în mod convențional astfel indică originea revelării acestui nume în Gen 4,26: „Și lui Set i s-a născut un fiu și i-a pus numele Enoș. Atunci au început oamenii să cheme numele lui YHWH.” (t.n.) Pe de altă parte, tradiția sacerdotala vorbește despre
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Rendtorff a definit Ke>Ä: YHWH drept „that aspect of the activity of YHWH that could be perceived by men and în which he himself is revealed în his power”193. În pasajele citate, Ke>Ä: YHWH se manifestă la revelarea unui mesaj. La Isaia și în psalmi, viitoarea eliberare a poporului e adesea descrisă că o nouă revelare a „slavei lui YHWH”. Un exemplu: „Va crea Domnul pretutindeni pe muntele Sionului și pește locurile de adunare un nor în timpul zilei
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
by men and în which he himself is revealed în his power”193. În pasajele citate, Ke>Ä: YHWH se manifestă la revelarea unui mesaj. La Isaia și în psalmi, viitoarea eliberare a poporului e adesea descrisă că o nouă revelare a „slavei lui YHWH”. Un exemplu: „Va crea Domnul pretutindeni pe muntele Sionului și pește locurile de adunare un nor în timpul zilei și fum și sclipire de văpăi de foc în timpul nopții, căci, peste toate, slavă va fi un acoperământ
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
slavă va fi un acoperământ și un cort că umbrar împotriva arșiței ziua și ca adăpost și apărare de vijelie și de ploaie.” (Is 4,5-6) (t.n.) Partea a doua a Cărții lui Isaia vorbește în termeni similari despre revelarea slavei lui YHWH (40,5) și despre revelarea „brațului” lui (53,1), iar în Is 40-66, Ke>Ä: YHWH este trimisă asupra poporului și a Ierusalimului spre a atrage alte popoare și a le călăuzi. Aceeași idee apare și în
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
că umbrar împotriva arșiței ziua și ca adăpost și apărare de vijelie și de ploaie.” (Is 4,5-6) (t.n.) Partea a doua a Cărții lui Isaia vorbește în termeni similari despre revelarea slavei lui YHWH (40,5) și despre revelarea „brațului” lui (53,1), iar în Is 40-66, Ke>Ä: YHWH este trimisă asupra poporului și a Ierusalimului spre a atrage alte popoare și a le călăuzi. Aceeași idee apare și în unii psalmi post-exilici, ca, de pildă în Ps
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
eu sînt”, „sînt eu” (doar În 8,58) (C); „Je Suiș” (BJ); „I am he” (În 8,24.28; 18,5), „I am” (8,58) (RSV) Doar în Evanghelia după Ioan, Isus își dă acest nume care aduce aminte de revelarea plină de mister a numelui divin în Ex 3,14282: EgÀ eimi („Eu sunt”): densitatea lui ontologica e indicată de efectul produs asupra acelora care îl aud. Exegeții 283 au identificat cu certitudine patru pasaje care îl conțin: - ...eàn gàr
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
pâine spre mâncare, așa e și cuvântul ce iese din gură mea: nu se întoarce la mine fără rod, ci face voia mea și izbândește în cele pentru care l-am trimis.” Creștinii au văzut în aceste texte o primă revelare, ca în filigran, a acțiunii lui Isus, Cuvantul lui Dumnezeu 296. Semnificații de bază: Cel care îl revelează definitiv și desăvârșit pe Dumnezeu și îi înfăptuiește lucrarea. 3.2.2.11.3. ho mártys ho pistós: „Mărturia cea credincioasa” (SC
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
RSV). Simbolul universal al luminii îi este aplicat în mod firesc lui Hristos, care vine să-i călăuzească pe toți spre Tatăl. În Evanghelia după Luca, bătrânul Simeon îl preamărește că phÄÎs eis apokálypsin ethnÄÎn (2,32) - litt. „Lumină spre revelare neamurilor”. Dar Hristos că lumina este una dintre marile teme ale Evangheliei după Ioan. Încă din Prolog, după ce se referă la el numindu-l ho Lógos, îl desemnează că tò phÄÎs tò alQthinòn ho phÄtízei pánta ánthrÄpon (1,9), „lumină
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
creația: „...cele nevăzute ale lui, de la facerea lumii se arătă minții din fapturi: și veșnică lui putere, si dumnezeirea...” (1,20 - t.n.) Iar la patru versete distanță de versetul care îl numește pe Dumnezeu ’Pl misetatter, se vorbește despre revelarea lui Dumnezeu în cuvânt: „Nu în ascuns am grăit, în vreun colț întunecat al pământului...” (Is 45,19). 4.3.2. al-B"q (2.1.3.2.), deși este în toate listele tradiționale, nu se află ca atare în Coran
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
prin el se exprimă „reprezentările colective” sau „ideologia” societății (vezi analiza din I. Strensky, 1987, pp. 149-150): Mircea Eliade, punând la Începuturile fenomenului religios, pe de o parte, aspirația omului către sacru și, pe de alta, „hierofania”, adică Întruparea și revelarea sacralității În fenomene ale lumii Înconjurătoare, va ipostazia mitul ca formă originară: „Mitul nu e tardiv decât În formulări. Dar conținutul său este arhaic și se referă la sacramente, adică la acte care presupun o realitate absolută, extraumană” (1969, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
a hierofaniei și a minunii produse de divinitate. Miracolul constă În apariția divinității și În intervenția ei (de obicei, Împotriva legilor firii sau societății - vindecări ale unor boli incurabile, readucerea din moarte, desemnarea unei persoane ca „un ales” al divinității, revelarea unor nedreptăți și schimbarea persoanelor sau instituțiilor vinovate). Aceasta Înseamnă că miracolul anulează barierele existențiale, remediind situații ce păreau fără ieșire sau evenimente ce păreau ireversibile. În schimb, oracolele oferă o informație vitală (despre trecut sau viitor), care permite corectarea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
viitor), care permite corectarea unor greșeli și evitarea unor pericole. Ceea ce Înseamnă că oracolele anulează barierele de cunoaștere, dezvăluind lucruri ce nu puteau (sau nu trebuiau) să fie cunoscute sau inversând secvențele temporale (un fapt din viitor se transformă, prin revelarea sa, din antecedent În precedent, din efect În cauză). Ca și miracolele, oracolele pot să funcționeze ca manifestări religioase autonome, impredictibile și nelocalizate Într-un anume loc. Totuși, cel mai adesea, ele sunt asociate cu anumite centre sacre și, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
călătoriei presărate cu obstacole către tărâmul celor morți, În riturile calendaristice, În care prezența agresivă a figurilor mascate reprezintă invazia În lumea celor vii a figurilor malefice din celălalt tărâm, sau În riturile de inițiere, prin Înscenarea morții simbolice și revelarea „tainelor” legate de universul chtonian. Miturile sfârșitului lumii Ca și miturile cosmogonice, aceste constructe culturale se bucură de o răspândire universală. În India, Mahabharata prezintă viziunea grandioasă a unui război Între zei, În care, după ce frații Pandava Înving și Îi
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
vechi între cultură și civilizație. Ultima ar satisface nevoile existenței omului „întru imediat, autoconservare și securitate”, fiind prin urmare nedefinitorie pentru natura umană. Omul și-a manifestat felul său de a fi aparte numai acolo unde trăiește „întru mister și revelare”. Iar aceasta se petrece exclusiv în planul culturii. Pe linia sustragerii activității spiritului de sub imperiul rațiunii, B. distinge două moduri de cunoaștere, „paradisiacă” și „luciferică”. Întâia s-ar mulțumi să reducă numeric „misterele”, anulând o parte dintre ele. E demersul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
îngăduitoare teorii, prin ,,dialogul" cuconițelor, să pară și mai distonant, autorul precizează înainte de a-l reproduce: "Aci, desigur, am să petrec câteva momente delicioase"53. Iată cum, stârnită în mod "deliberat și nonaccidental" (Defays), surprinderea ridicolului acestei lumi mimetice prin revelarea "contrastului între aparență și esență" (E. Altherr), mai exact între fațada blazonată de High life bucureștean și remanența comportamentului și a limbajului neaoș de mahala, explică în mod concret efectul ilar ca descătușare de tensiune, dar și ca manifestare a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
stilistică ironică și prin conturarea inspirată a portretului colectiv al intelectualului de cafenea, realizată prin sugestia de tip sinecdocă a confundării categoriei cu semnul ei distinctiv consumul de "jvarț". Caragialiana strategie a camuflării disprețului într-o condescendență măgulitoare, augmentează efectul revelării ireversibile a imposturii: Chiar ieri, a răspuns poetul, cineva care venea din străinătate mi-a vândut pentru cinci sute de lei o ediție princeps din Boileau. Din ce an ? îndrăznesc eu. 1800! Ediție princeps? insist, prinzând curaj. Desigur ! E și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dramaturgii avangardei postbelice s-au dovedit inepuizabili în descoperirea de modalități care să slujească unui dublu demers: pe de o parte cel de dinamitare a structurii osificate și ruinate a vechii forme dramatice și pe de altă parte, cel de revelare a absurdului în toată ilogicitatea sa. Au cultivat, așadar, paradoxul, oximoronul, ambiguitățile, incongruențele și exagerările de tot felul, precum și amestecul de limbaje, de stiluri și de categorii estetice în piese pe care le subintitulează "farse tragice", "pseudo-drame", "drame comice" etc.
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care restabilește echilibrul, ci prin intermediul comicului care este chiar "mai deznădăjduitor decât tragicul" pentru că "nu oferă nici o ieșire", oglindind perfect chiar insolubilitatea antagonismelor existenței. Suntem îndreptățiți, așadar, să vedem în raportul dintre absurd și comic unul de natură simbiotică, de revelare a unuia prin celălalt. Deși există și situații în care se ignoră reciproc, atunci când comicul, de pildă, se bazează pe alte surse ale rizibilului sau când absurdul ia forma oniricului sau a coșmarescului, eficacitatea amândurora este vizibil sporită în acele
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]