935 matches
-
și foarte călduroasă. Vineri, 17 august: Revel-Montferrand: 37 km Drumul de astăzi este doar pe lângă un canal, La Rigole, care alimentează marele Canal du Midi, care traversează sudul Franței, din zona Marsilia și ajunge la Bordeaux și la Atlantic. La Rigole este lung și până la km 14 nu găsești nimic de mâncare sau de băut, așa că trebuie să te aprovizionezi înainte de plecare. După 14 km ajungi la un mic lac, Lencas, lângă care este un restaurant unde servesc o înghețată și
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
la un bărbat greața e semnul nesimțirii, e respingătoare, numai la o femeie ea poate fi binecuvântată, tocmai la femeie, care ține mai mult la curățenia ei decât noi: pe ea nu ți-o imaginezi, de exemplu, zăcând dimineața la rigolă în propria-i secreție; dovadă că-i o chestie nervoasă, după explozia asta reușeam să mă liniștesc, golindu-mi pentru câteva minute mintea de mizerie; altfel spus, greața la care medita Céline trebuia să vină atunci când trupul și mintea (nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
pare să se obosească mai rău decât mine, eu care verile bucureștene le pierdeam pe străzile stropite proaspăt după ora două. Așa am descoperit un fel de complicitate a noctambulilor. Bătrânul care lăsase mașina să stropească singură peluza șade la rigolă, gol până la brâu, sorbind dintr-o sticlă de vin, atât de bine camuflat în întuneric, că era să dau peste el. În conul de lumină al felinarului, florăresele își stropesc marfa din gălețile uriașe, cu culorile denaturate de luminația electrică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
neînsoțită la ora asta din noapte - prea multe vreau și eu, dar și să mă întorc acasă cu floarea ar fi fost penibil ca un act ratat, demn de semnalat profesorului meu, austriacul mort în 1938 la Londra... Omul de la rigolă începe să-și arate prin toată gama de sunete nearticulate, pufnit, râgâit, disprețul pentru pornirile mele romantice. Decât să-i dau unei femei din ăstea o floare mai bine-i dau o palmă, zice în sfârșit. Ei bravo, de ce așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
după înfățișarea cu totul neobișnuită în rândurile mulțimii care aștepta să se deschidă porțile. Oamenii aceștia așteptau nervoși - unii plimbându-se în sus și-n jos, alții rezemându-se de perete, iar alții așezați pe marginea trotuarului cu picioarele în rigolă. Și când intrau rând pe rând în birou, îl auzea pe călugărul care le verifica actele adresându-li-se în englezește. Însă Nichols nu avusese șansa de a-i vorbi lui Strickland, întrucât de îndată ce a intrat în sala mare, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de dolari prin geamul spart. A deschis ușile și am coborât. Nu mai era nimic de spus. Și iată-mă rămas cu geanta-n mână, stând buimac în lumina orbitoare și ploaia care cade pe insulă. Apa murdară adunată lângă rigolă mă privește cu un ochi tulbure, iar în spatele meu se ivește lugubru corsajul industrial de pe Roosevelt Drive... Ar cam trebui să bată de opt, dar răsuflarea aburită a zilei atârnă ca un văl de ceață peste geana de lumină pierită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
portari în livrele și perspectivele cu clădiri îmbrăcate în gresie. Acum străduțele erau pustii, legea nu mai exista Am trecut pe lângă saltele sfâșiate care își rânjeau buretele ieșit din măruntaiele de pânză și valize rupte de colții câinilor, zvârlite pe lângă rigole, am văzut siluetele întunecate din spatele ferestrelor, ale celor refuzați de societate și pene de găină - era țara iară bani, fără apă caldă și lifturi. Și dintr-o dată descoperi ruptura, evidenta lipsă de armonie și consens - cu excepția alergiei-la-bani și a mâniei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de piatră în ciuda căldurii excesive. Căldura a făcut tot ce i-a stat în putință și a eșuat. Clădirea de la capătul îndepărtat al umbrarului de beton întins între două străzi afișa o anumită austeritate cu pietrele ei încadrate strâns de rigole, dar parcul era al tuturora, al faunei străzii, plin de dude, de cântăreți ambulanți, de găinaț, de saxofoniști, de traficanți de droguri, de șmenari. Lângă mine, pe banca de lemn, Martina Twain. Tocmai fusese la un muzeu. Pielea ei avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
fost brusc conștient de prezența unui vehicul negru masiv care accelera spre mine venind din umbra pasajului superior unde eu și Vaughan ne acuplaserăm. Cauciucurile lui cu exteriorul alb rulară printre sticlele de bere sparte și pachetele de țigări din rigolă, se urcară pe bordura îngustă și se avântară spre mine. Știind acum că Vaughan nu s-ar fi oprit pentru mine, m-am lipit de zidul din ciment al zonei de staționare. După ce trecu de mine, Lincolnul viră, lovind cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
izbindu-l cu fruntea. Se aude ca și cum ai scăpa un ou pe pardoseala bucătăriei, dar un ou foarte, foarte mare, plin de sânge și de creier. Brațele zac întinse pe lângă corp. Vârfurile pantofilor negri atârnă un pic peste bordură, deasupra rigolei. Pășesc peste el, numărând: 277, 278, 279... La ultima intersecție înainte de redacție, trotuarul este blocat de o baricadă de garduri. Un polițist în uniformă albastră stă de partea cealaltă și dă din cap. — Trebuie să vă întoarceți și să traversați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
restul omenirii. Distrugere constructivă. Stridie își scutură bricheta de plastic, lovind-o de palmă. Apoi i-o dă lui Helen și se uită la ea cum scoate o pagină împăturită din poșetă. Dă foc paginii 27 și o ține deasupra rigolei. În timp ce Mona citește din broșură, Helen apropie pagina aprinsă de marginea ei. Pozele cu familii zâmbitoare și fericite izbucnesc în flăcări, iar Mona se scutură și le aruncă pe jos. Cu pagina aprinsă în mână, Helen împinge cu piciorul familiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
din broșură, Helen apropie pagina aprinsă de marginea ei. Pozele cu familii zâmbitoare și fericite izbucnesc în flăcări, iar Mona se scutură și le aruncă pe jos. Cu pagina aprinsă în mână, Helen împinge cu piciorul familiile în flăcări în rigolă. Focul din mâna ei se întețește, învolburându-se și fumegând în bătaia vântului. Și, nu știu de ce, mă gândesc la Nash și la torța lui aprinsă. Helen zice: — Eu nu mă distrez! Cu mâna cealaltă zăngăne spre mine cheile mașinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
smucește mâinile ca să-și țină echilibrul, îi înhață poemul cuprins de flăcări. Descântecul de adormire. Helen cade în genunchi, scăpată din strânsoarea lui; țipă scurt în clipa în care genunchii ei se lovesc de cimentul trotuarului și se rostogolește în rigolă. Încă mai ține cheile strâns în mână. Stridie lovește de coapsă poemul cuprins de flăcări. Îl ține cu ambele mâini; își mișcă ochii dintr-o parte într-alta, citind pagina în timp ce flăcările o mistuie de jos în sus. Flăcările i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
mistuie de jos în sus. Flăcările i-au ajuns la mâini când îi dă drumul, strigând „Nu!“ și băgându-și degetele în gură. Mona se dă înapoi, cu mâinile apăsate pe urechi. Cu ochii strâns închiși. În patru labe, din rigolă, de lângă familiile cuprinse de flăcări, Helen se uită în sus la Stridie. Stridie e un om mort. Coafura lui Helen e distrusă; șuvițele roz i-au intrat în ochi. Ciorapii i s-au rupt. Genunchii îi sunt plini de sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Durerea ta a fost atât de grea, Sacrificată astăzi ca un Crist, Tu, visul meu pribeag, tu, Ana mea. Eu vin la tine ca un nou Manole Să te zidesc de vie în cuvânt, Să te înalț pe soclu în rigole, Să-ți dau o nouă viață, să te cânt. eu te-am iubit, femeie eu te-am iubit, femeie, perlă de diamant, mi ai fost mereu iubită iar eu ți-am fost amant. te-am ocrotit o viață tu, floarea
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
plin care aluneca grațios dintr-un trotuar În altul, spre Încântarea câtorva cheflii care Îl scoteau din minți pe șofer cu răsuflarea lor acră, dar mai ales cu câte un pupic lipicios pus după ureche. Rămase câteva clipe lungit În rigolă, adulmecând zăpada pufoasă. Se ridică și porni Înainte cu mâinile În buzunarele adânci ale pantalonilor săi gri, pensați, din lână tip „Covasna”. Umbla descheiat la palton oricât de friguroasă ar fi fost vremea. Nu-i displăcea căldura, nici când era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
case Stoian Militaru, unde, deși aprilie, gospodinele tot mai dereticau de tăciuni scrumiți, pântecele supt al sobelor de teracotă, și unde-și lepădau, tot din zece în zece metri, cu gesturi ancestrale, peste gardurile cu uluci, fărașele cu cenușă, pe rigolă. 108 DANIEL BĂNULESCU Echipe de măturătoare și de soldați încărcau, cu lopețile, stampe, documente, hrisoave, chitanțe de achitare a instalației de gaze, carnete de sindicaliști, clișee de la botez, țoale, lampadare, pungi de plastic, capete de păpuși, obiecte de patrimoniu, dopuri
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Otilia, la Rege și la banda izbăvitoare a Ierbii Fiarelor. Marginile atârnate ale cearceafurilor pocneau sub zvârcolirea capricioasă a vântului. Partea lor dinspre stradă era împroșcată cu la fel de numeroase dâre de mâzgă, ca tencuiala camerelor zidite prea în apropierea mlaștinei rigolelor! Bătea de 4,36-4,37 după-amiaza. Sinistratul se alesese, ca saftea, c-un ceasornic dibaci, numai secundar și limbi fosforescente, sculă a cărei curelușă și-o și încolăcise deasupra încheieturii brațului drept, pieptănat la plictiseală, iar și iar, cu vârful
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
prăduiască), Fisente și Regele Bolilor Nervoase dădură, în crăpatul zorilor, chiar în intersecția străduțelor Stoica Spătaru cu Radu Calomfirescu, peste trupul adormit și despuiat al prietenului lor, Doru Sinistratul, cu picioarele răsturnate pe carosabil și cu mutra așternută somnoros pe rigolă. Zburase pînă-l duruse burta, i se revărsase febra musculară până în cel mai neînsemnat mădular și-acum sforăia. Le trebuiră mai bine de cinci minute pentru a-i desprinde, ca pe-o bandă adezivă, din asfalt, obrazul ciuruit de mici schije
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
exactă a scenei violului nu mi-ar fi lămurit cîtuși de puțin misterul uciderii familiei Hollinger, dar prea mă-mpiedicam de mulți bolovani În drumul meu. Cu cît mă aplecam mai des să-i Înșfac și să-i arunc În rigolă, cu atît scădea riscul să mă Împiedic de ei și să cad cît eram de lat În mersul meu bîjbîit prin desișul Întunecat. Pe cînd mergeam la pas către port, trecînd pe lîngă anticariate și galerii de artă, cercetam cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
un mod nou, nemaiîncercat, prin care Godun chiar că se juca de-a grădina raiului, într-o albie fără apă. Căpătase copii, acareturi, animale de companie, șobolani aciuați din lan, cârtițe, viituri și noroaie, instalații de gaz metan, chioșcuri și rigole, obiceiuri de îmburgheziți. Locatarii primeau drept de preempțiune, așa că, după trei generații, puteau să-și cedeze locul nepoților ori s-aleagă încă treizeci de ani. Părea un sistem fără concurență, încă nerăspândit la scară de masă, însă devenea clar de ce
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Higginson „a corectat“ poemele lui Emily Dickinson. Un ignorant înfumurat, care a declarat Fire de iarbă o carte imorală și a îndrăznit să se atingă de opera nemuritoarei Emily. Și bietul Poe, care a murit nebun și beat într-o rigolă din Baltimore, a avut ghinionul de a și-l alege executor literar pe Rufus Griswold. Fără să aibă habar că Griswold îl disprețuia, că așa-zisul prieten și susținător avea să își petreacă ani întregi încercând să îi distrugă reputația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
concurau cu succes iluminatul public, îl învălui complet. La acea oră târzie, de cumpănă între două zile, nu se putea desluși cu adevărat, dar se simțea prin toți porii până și culoarea verde a ierbii ce acoperea parcurile, grădinile, chiar rigolele din apropiere, a pomilor înfloriți și a tufelor de arbuști diferiți ce răspândeau un miros plăcut și care, pătrunzând în coșul pieptului, îl înviorase devenind proaspăt ca un nou născut. Era în stradă și în același timp foarte aproape de cer
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
așa fel ca ploile din aprilie și mai să-l umple cu cea mai curată apă. După ce Valy îmi arătase detaliat ce trebuia să fac: să scot cu găleata toată apa din bazin, să o car undeva aproape de poartă, la rigolă, să opresc câteva găleți de apă încălzită, îmbunătățită cu dero, cu care să frec pereții și fundul bazinului; după clătire cu apă curată, să șterg atent pereții și fundul bazinului. În acea zi, destul de friguroasă, cu toate că era încă februarie și
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
să intre în curte, tot felul de vânzătoare de pe la magazine, ca să aducă, după epuizarea atât a cozilor, cât și a alimentelor, de toate: pâine, lapte, carne, salam, costiță, ouă, etc. Cel puțin cât cărasem zeci de găleți cu apă la rigola de lângă poartă, adică pe parcursul acelor ore, că au fost ore din moment ce am luat în calcul și spălarea pereților bazinului, nu fusesem bruiat deloc. În răstimpuri, mă spălam pe mâini și, odihnindu-mă pe unul din fotoliile de pai din verandă
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]