1,944 matches
-
la televizorul ei. — Dar cum s-a întîmplat chestia asta? întrebă Thaw. — Mama ne-a făcut o vizită ieri. Mi-a adus șoareci drept cadou pentru pisică, pentru că împlinea nouă luni. Eu și tata i i-am luat. — Și acum, Roșcatul stă acolo, privat de prada cuvenită, zise domnul Drummond. Stătea întins în patul din nișă, cu ochelari pe nasul lui colțuros, cu un fes turtit pe cap, cu o carte de la bibliotecă deschisă și proptită pe cuvertura de pe genunchi. Janet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și proptită pe cuvertura de pe genunchi. Janet tremura și-i spuse: — E o cruzime să-l lași așa, deasupra lui. — Ce? zise Drummond. Fă niște ceai, Duncan pare obosit. Șoriceii ăști sînt aproape orbi, Duncan. Dacă suferă cineva, ăla e Roșcatul. Drummond plecă din cameră și se întoarse cu un tablou în care era pictat el, dînd cu creta un tac, lîngă o masă de biliard. Propti pictura de dulap, luă vopsea și pensule și începu să schimbe poziția și numerele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dumneavoastră de Transporturi a înființat acolo, acum vreo 500 de ani, o bază de tranzit, fără a avea autorizația Ligii. Sol este unul dintre sistemele descoperite după semnarea convențiilor care reglementează explorarea și exploatarea stelelor non reperate. ― Hm! Privirea colosului roșcat deveni și mai batjocoritoare și ambasadorul fu sigur că Enro știa despre ce-i vorba. Enro zise: ― Și considerați că ne veți autoriza să păstrăm baza de acolo? ― Baza trebuie demontată și desființată ― replică ferm reprezentantul Ligii ― așa după cum stipulează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
de acolo. „N-ai mai trecut de mult pe la noi“, spunea anticarul. Nu i-am răspuns, m-am dus direct la raftul din dreapta, ceva mă atrăgea acolo ca un magnet, am scos din raft un tom vechi, îmbrăcat în piele roșcată, jupuită : Cornelius Agrippa, De Occulta Philosophia - o ediție princeps. N-aveam bani, am pus cartea la loc și am plecat. Am mai hoinărit un timp, pe străzi. Îl întâlnisem sau nu pe Agrippa ? Mă gândeam că, oricum, tot funcționase ceva
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Vorbea calmă, cu o voce tăioasă, de nesuportat. Constantin i-ar fi sfărâmat gura, să n-o mai audă. Se uită după ceva, s-o lovească. Se întoarse spre scaun și văzu boarfele de pe el : cămașa de pânză groasă a roșcatului, capela, vestonul cu galoane de caporal, geanta de curier nouă-nouță, făcută din toval gălbui și încuiată cu un lacăt mare, centura cu baioneta prinsă de ea... Roșcatul sărise din pat, își trăsese pantalonii, se încălța cu o viteză uluitoare. Constantin
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
întoarse spre scaun și văzu boarfele de pe el : cămașa de pânză groasă a roșcatului, capela, vestonul cu galoane de caporal, geanta de curier nouă-nouță, făcută din toval gălbui și încuiată cu un lacăt mare, centura cu baioneta prinsă de ea... Roșcatul sărise din pat, își trăsese pantalonii, se încălța cu o viteză uluitoare. Constantin apucă centura, își înșuruba cu grijă, atent, degetele pe mânerul baionetei. Avea senzația că mânerul frige. Roșcatul se apropiase de el, voia pesemne să și ia vestonul
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cu un lacăt mare, centura cu baioneta prinsă de ea... Roșcatul sărise din pat, își trăsese pantalonii, se încălța cu o viteză uluitoare. Constantin apucă centura, își înșuruba cu grijă, atent, degetele pe mânerul baionetei. Avea senzația că mânerul frige. Roșcatul se apropiase de el, voia pesemne să și ia vestonul și celelalte lucruri. „Să nu dai în mine“, spunea. „Eu n-am nici o vină. Dânsa m-a acostat, pe stradă, mi-a făcut propuneri. De unde să știu eu că e
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
și lama ei incandescentă împrăștia văpăi. Părea făcută din flăcări, ca săbiile arhanghelilor zugrăviți prin biserici. Numai că flăcările erau negre... O clipă, se uită înnebunit. Apoi împinse cât putu de repede mânerul și aruncă centura cu baionetă cu tot. Roșcatul o culese de pe jos și se încinse cu ea. Își îmbrăcase vestonul, își luase capela și geanta din cuier. Lui Constantin i se păru o clipă că nu mai avea baionetă. „Poate a pus-o în geantă“, se gândi el
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
o culese de pe jos și se încinse cu ea. Își îmbrăcase vestonul, își luase capela și geanta din cuier. Lui Constantin i se păru o clipă că nu mai avea baionetă. „Poate a pus-o în geantă“, se gândi el. Roșcatul se întoarse spre Lilly. „Am onoarea să vă salut“, îi spuse el. „Afară cu voi, nenorociților !...“, le strigă ea. Au ieșit împreună. În stradă, roșcatul i-a spus că se numește Semiaza D. Vasile, că e din Zalău și că
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
clipă că nu mai avea baionetă. „Poate a pus-o în geantă“, se gândi el. Roșcatul se întoarse spre Lilly. „Am onoarea să vă salut“, îi spuse el. „Afară cu voi, nenorociților !...“, le strigă ea. Au ieșit împreună. În stradă, roșcatul i-a spus că se numește Semiaza D. Vasile, că e din Zalău și că ar bea o bere. Constantin abia îl auzea. Se întreba de unde s-o fi tras D.-ul ăla, inițiala dintre numele și prenumele caporalului-curier. „Nici
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cu flori mov-ruginii goliciunea sălbatică a locului. Pe dig, pământul era negru și crăpat, ne-am fi putut crede pe craterul unui vulcan. Când gara a rămas mult în urmă, iar în fața noastră, pe dreapta mlaștinii, s-a ivit pata roșcată a pădurii, i-am spus Zenobiei : „Acum te las. Poate că o să întârzii. Tu du-te și așteaptă-mă...“. „Am să te aștept“, a spus Zenobia și m-a sărutat pe obraz. Un timp, i-am urmărit de-a lungul
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
care ieșea din zid era făcută și ea din oglinzi. Se rotunjea puternic începând de la sol până la o înălțime de aproape un metru. Apa, ieșind din trei mari robinete, se năpustea și se învolbura zgomotos în jurul unui bărbat enorm, gol, roșcat, îmbăiat de patru tinere. Bărbatul ridică ochii. Îl văzu pe Gosseyn și făcu semn tinerelor să se dea la o parte. Erau niște fete vioaie. Una dintre ele opri apa. Celelalte se dădură înapoi. Liniștea se instaura în sala de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
dumneavoastră de Transporturi a înființat acolo, acum vreo 500 de ani, o bază de tranzit, fără a avea autorizația Ligii. Sol este unul dintre sistemele descoperite după semnarea convențiilor care reglementează explorarea și exploatarea stelelor non reperate. ― Hm! Privirea colosului roșcat deveni și mai batjocoritoare și ambasadorul fu sigur că Enro știa despre ce-i vorba. Enro zise: ― Și considerați că ne veți autoriza să păstrăm baza de acolo? ― Baza trebuie demontată și desființată ― replică ferm reprezentantul Ligii ― așa după cum stipulează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
picioare, cu un fel de mârâit, înțelegând ce se întâmplase: după ce descărcase arma, uitase să-și reajusteze atomii; de aceea putuse să treacă adineauri prin pardoseala metalică a cuștii. - Dumnezeule! exclamă Morton, îngrozit. Târându-se ca o omidă lungă și roșcată pe suprafața navei, Ixtl ajunse la ecluza pneumatică și, strecurându-se prin cele două porți interioare, se pomeni la capătul unui coridor lung, scăldat în lumină. Se simțea, deocamdată, în siguranță și știa că, în iminenta bătălie pentru cucerirea navei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
un colț al coridorului, dar se opriră brusc la vederea monstrului care, aplecat peste cadavrul camaradului lor, îi întâmpină cu un mârâit amenințător. Până să-și vină ei în fire, monstrul trecu prin peretele cel mai apropiat, iar silueta lui roșcată dispăru ca și cum nici n-ar fi fost. Ixtl avea acum un plan destul de precis: va captura o jumătate de duzină de oameni și-i va transforma în guuli, apoi îi va omorî pe toți ceilalți, deoarece nu i-ar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
compromite planul. Ce părere ai? - Elementul surpriză a dispărut, recunoscu Grosvenor, în silă. Monstrul a atacat fără să bănuiască ce-l așteaptă. De aici înainte, va fi mai prudent. Parcă-l vedea pe monstru scoțându-și printr-un perete capul roșcat, pentru a scruta coridorul, înainte de a se năpusti asupra servanților și a-l răpi pe unul dintre ei. Singura măsură de protecție eficace ar fi fost instalarea unui al doilea tun, pentru al acoperi pe cel dintâi. Dar cum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
poate că da, din pricina pielii deschise și a trăsăturilor lui care străluceau ca un picur de lapte în amestecul de arabi și de turci, ce făcea din abadanizi niște corcituri ale Persiei. Războiul mai lăsase ceva din fațadele de cărămidă roșcată, ce duseseră gloria portului, ținându-i renumele englezesc de „micuțul Manchester“. Bărbații erau vorbăreți și femeile foarte islamice. Comercianți, dar și pelerini, care se îndreptau spre Kerbala și spre Nadjaf, rămâneau în port câte o noapte, înainte de a trece pe
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
să vrea să se descotorosească de mine ― și câteodată mă gândesc cu tandrețe la el. Dar atunci vorbea în mine numai înverșunarea. Tocmai găsisem într-o revistă și prinsesem pe perete, deasupra patului, alte două fotografii. Una înfățișa un pământ roșcat, cu fire de iarbă rară, uscată și o gaură în care se strecurase și înainta un om căruia nu i se mai vedeau decât picioarele; un vânător de pitoni; astupase celelalte ieșiri și cobora să tragă reptila din bârlogul ei
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Intre oameni obișnuiți, pe stradă, se consideră încarcerat. Aici, când e pus în cămașa de forță, respiră liniștit. În sfârșit, sânt liber", suspină el de fiecare dată intrând pe poarta ospiciului. 2 decembrie Azi a venit un pacient cu barbă roșcată, ochi albaștri, un albastru diluat, cenușiu. Se uita ca un câine umil la mine. L-am întrebat cum îl cheamă. N-a răspuns nimic. "Cum te cheamă?" am repetat. Tăcere. Se uita la mine, cu ochi ficși, goi. Mi s-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de pe epava plutitoare. Noroc că am întîlnit o echipă care venise să facă un film despre o vânătoare de bivoli sălbateci în care trebuia să se folosească doar arcul. Eram șase în avion. Pilotul, un bărbat tăcut, cu barba scurtă, roșcată; nu deschidea gura decât pentru a înjura. Un atlet fotogenic care învățase să tragă cu arcul, un tip nesuferit, foarte mândru de tenul lui bronzat și de mușchii lui. Operatorul, care își comandase pentru acea ocazie o pereche de ochelari
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
REGRET CĂ ACEST TIMP, NICI PLOIOS, NICI CALD, ERA CEL MAI POTRIVIT PENTRU O PARTIDĂ BUNĂ. VORBEA ȘI EL CUM SE PRICEPEA DE MIROSUL DE CATAPLASME DIN VESTIARE, DE TRIBUNELE ÎNȚESATE PÂNĂ LA REFUZ, DE MAIOURILE ÎN CULORI VII PE TERENUL ROȘCAT, DE LĂMÂILE DINTRE REPRIZE SAU DE LIMONADA CARE ÎNȚEAPĂ CU MII DE ACE RĂCORITOARE GÂTLEJURILE USCATE. TARROU NOTEAZĂ DE ALTFEL CĂ ÎN TOT TIMPUL DRUMULUI, PRIN STRĂZILE DESFUNDATE ALE MAHALALEI, JUCĂTORUL NU ÎNCETA SĂ DEA CU PICIORUL ÎN PIETRICELELE PE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
FOARTE ABSTRACTĂ ȘI CARE NU MĂ STINGHEREA. N-am păstrat totuși din ziua aceea decât o singură imagine, aceea a vinovatului. Cred că era într-adevăr vinovat, puțin contează de ce. Dar acest omuleț la vreo treizeci de ani, cu păr roșcat și rar, părea atât de hotărât să recunoască totul, atât de sincer speriat de ceea ce avea să i se facă, încât după câteva minute nu m-am mai uitat decât la el. Avea aerul unei bufnițe speriate de o lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Se pare că istoria mi-a dat dreptate, astăzi se întrec toți cine să omoare mai mult. Sunt toți cuprinși de furia uciderii și nu pot să facă altfel. Ceea ce mă interesa în orice caz, nu era raționamentul. Era bufnița roșcată, această murdară aventură în care murdare guri ciumate anunțau un om în lanțuri că o să moară și aranjau tot ce trebuia ca el să moară cu adevărat după nopți și nopți de agonie în timpul cărora aștepta cu ochii deschiși să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
lăută care zbârnâia. — Sigur că sunt copilul ei, spuse Ignatius. Nu vezi câtă afecțiune îmi poartă? — Își iubește băiatu’, aprobă bătrânul. — Ce vrei să faci cu bietu’ meu copil? îl întrebă doamna Reilly pe polițist. Ignatius mângâie ușor părul vopsit roșcat al maică-sii cu una dintre labele lui uriașe. N-ai altă treabă decât să te agăți de niște bieți copii, cu puzderia asta de oameni de tot soiu’ care dă târcoale-n oraș. O aștepta și el pe maică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
erau ... — Acolo! — Uite, acolo! Turiștii arătau în față, incitați, turuind agitați. Cam la cincizeci de metri în față, în dreapta cărării, un urangutan mascul tânăr stătea drept, pe crengile care se legănau ușor sub greutatea lui. O creatură magnifică, cu blană roșcată, cam de douăzeci de kilograme, cu o pată albă vizibilă în blană, deasupra urechii. Hagar nu-l mai văzuse de săptămâni întregi. Hagar le făcu semn celorlalți să păstreze tăcerea și înaintă pe cărare. Turiștii stăteau aproape în spatele lui acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]