4,067 matches
-
văzu cu groază că era pictat chipul sultanului în exercițiu, Beșiktaș Mehmet Hanzà. Episodul 58 MĂRTURISIRI Ca să nu mai lungim vorba, Cosette reveni de după paravan îmbrăcată într-un capot de casă vișiniu, strâns discret pe corp, dantelat la extremități, cam ros pe la încheieturi și care-i punea și mai mult în valoare lui Broanteș rufăria lui curată, de răzăș dintr-o familie cinstită, atestat încă din timpul lui Ștefan cel Mare. Un fior trecu prin inima lui Broanteș văzând decăderea cumplită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mă crezi, dar de multe ori, după ce jefuim un sat, după ce dăm foc unui conac și ne încărcăm de pradă, ajungem la o câte-o răscruce și ne întrebăm: Ce-i de făcut? încotro s-o apucăm? Sufletul nostru e ros de îndoială, caii noștri sunt roși de zăbală, așezările ne sunt departe, stepa e uriașă și nevestele mici. Dacă te cobori de pe cal iarba ți-ajunge la umeri și nu mai vezi nimic în fața ta: iată de ce ne uităm noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vorbe ale lui Metodiu îi făcură pe cei de față să cadă pe gânduri. în adevăr, trăiau timpuri grele și altele nu tocmai ușoare se vesteau în viitor. Doamna Potoțki se gândea că mâni-poimâni o paște bătrânețea, „acest șoarece care roade verbul a fi”, cum se exprimase o dată, într-unul din rarele sale clipe de răgaz, pan Bijinski. Acesta, la rândul lui, cugeta că degeaba avusese inițial o origine sănătoasă dacă acum îl supărau rinichii; Iovănuț se gândea că dacă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pot scrie asta. Trebuie să fi fost o cauză. Ai plătit tributul? — Până la ultimul șfanț - răspunse Vodă. — Te-ai înțeles cumva împotriva Porții cu Ieșii, cu moscalii? — Nici pomeneală de-așa ceva! - zise Barzovie. Atunci ce să fi fost? - medită turcul, rozând un capăt al penei. Când zici c-ai fost mazilit? — Anul trecut, în octombrie - răspunse Vodă. Turcul socoti ceva pe degete, apoi spuse: — Ai dreptate, n-ai făcut nimic. Ai fost mazilit preventiv. Din cinci în cinci ani, în fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
voinicul Suleiman să tușească, să se albească la față și, în cele din urmă, să stingă țigara de foi, căci începuse să amețească. Și acum, spuneți-mi... - zise Gacel Sayah, care se străduia să fie cât mai precaut, dar era ros de curiozitate. Unde vă duceți atât de grăbiți în plin deșert? — La Cairo. Se lăsă o liniște apăsătoare, căci neîncrederea pusese stăpânire pe toți cei de față, cu excepția, bineînțeles, a celor doi francezi. — La Cairo? repetă Aisha cu un firișor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
fratele său... Nu putem ști cât ulei este suficient pentru ca un om să se îmbolnăvească și nici ce leacuri există pentru asemenea boli. Poate fi o otravă care omoară pe loc, sau poate că-ți rămâne în trup și te roade puțin câte puțin... Laila și Suleiman, care se apropiaseră, îl ascultau tăcuți pe Gacel, deoarece era de la sine înțeles că, fiind capul familiei, trebuia să ia o hotărâre de care depindeau viețile tuturor. La rândul său, Gacel se uită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și bolnav, nu mai avea acea distincție care-l făcuse atât de popular printre femeile din vremea sa, dar își păstrase privirea tăioasă și enigmatică și vocea profundă și autoritară ce continua să impună respect. Acum, așezat pe un covor ros pe care-l îndrăgea în mod deosebit, deoarece se spunea că îi servise pentru rugăciuni în timpul războiului, îl observa în tăcere pe egipteanul Amed Habaja, ce terminase expunerea detaliată a problemei pentru care venise la el. Așteptă ca nepoata lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pentru că iată chiar acum, ascunsă În bucătărie, ling farfuria copilului ca să-mi dau iluzia că mă Înfrupt din bucatele puse de o parte pentru cei pe care Îi iubim. Ce caraghioasă trebuie să fie, mă gîndesc, o femeie aproape bătrînă rozînd un os, mîndră și fericită că și-a descoperit suprema vocație - sacrificiul. În mine nu mai există nici o urmă de egoism. Nu mă mai bîntuie nici o individie, am realizat cea mai comodă sinucidere. Despre cer, despre teritoriile promise, despre nebuloasele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
oameni care au toți aceeași față. Încep să mă desfac sub loviturile lor ca o carte. Și acum o filă din mine zboară spre pămînt și acoperă Africa. Altă filă se culcă surîzător În Triunghiul Bermudelor. Un pește fierăstrău Îmi roade cu deliciu cotorul, Îmi contemplu universalitatea și pelicula tremură. Nu mai vreau, m-am săturat de cărți! Și mă trezesc brusc, pe buze cu cuvîntul „alte alea“. A fost o dată o domnișoară cu pistrui care freca galeriile și inelele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nu casă de oameni. Toți vecinii l-a blestemat că nu i-a chemat la parastas și uite că Dumnezeu țDe cîte feluri o fi binele pe lumea asta și cui i se cuvine mila și cui răzbunarea singur neputincios ros de murdărie și boală putrezește sub pături În propria lui mizerie Dumnezeu l-a pedepsit după faptele lui vecinii pot dormi liniștiți judecătorul le-a dat lor dreptate) — Și dumneavoastră Îl socotiți vinovat că nu v-a chemat la parastas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
rasă veche, coaie grele, francmasonerie, artă domnule, ce mai, ai ce respecta, dar la Împuțitul ăsta din păduchelnițele Odorheiului, bag mîna-n foc că-i prăsit cu vreun țigan, ce să respect la el, murdăria de sub unghiile pe care și le roade tot timpul de zgîrcit ce-i? țlingușește-mă porcule, lingușește-mă că parcă văd că-mi pui iar maldărul de reviste În brațe să-ți traduc ultimele noutăți În tehnica fotografică și titlurile tablourilor expuse cine ți le găsește și de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
astea. Avea muierile niște țîțe ca vacile, sugea copiii pîn pă la patru ani. Ehe, alte vremuri. Acu numa ce le vezi, una două la doctor, cu injecțiile, cu vitaminile, cu pastilile de dormit. Un’ să pomenea la noi așa ceva. Rodea nepoată-mea oasele de pui cînd nici nu-i deteră dinții și mămăița Îi mai turna și cîte-o linguriță de țuică pă gît să nu să mai scoale noaptea că a doua zi, de, toată ograda era În capul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
locuia În fundul curții José Algazi. În această după-amiază de sfîrșit de vară, bătrînul sefard se află În camera lui, ticsită de mobile demodate și cărți, Într-o discuție aprinsă cu Domnul D. Pe masa acoperită cu o Învelitoare de pluș, roasă la colțuri, aburesc două ceșcuțe mici de cafea. Domnul Algazi vorbește. Domnul D. fumează. — Îngenuncherea unui popor nu este posibilă decît În absența unei conștiințe. În primul rînd a conștiinței individuale a fiecărui cetățean, singura garanție a existenței ca națiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
proaspătă, smîntînoasă, dau linoleumului un aer stenic de primenire. Siluete cunoscute se strecoară sfios, aproape imponderabile, prin conglomeratul acela de materie inertă, exact ca atunci, a doua zi după cutremur. Doar umbrele oamenilor s-au scurtat, hainele s-au mai ros, fețele au devenit pergamentoase, transparente, parcă și-au pierdut din substanță, rizomi lipsiți de clorofilă, ieșiți din trupul unui tubercul muribund. Viață măruntă cu tresăriri lente, speriate, ca respirația nocturnă a unui ghettou. Acest copil numit Idel cu hăinuțele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cînd sînt singură acasă, mă surprind făcînd gesturi urîte; simt atunci o poftă grozavă să Încerc tot ceea ce mi s-a interzis În copilărie. De pildă umblu cu picioarele goale, Înjur, Îmi șterg mîinile de capot, mă scarpin, ling farfuriile, rod resturile de salam de pe coajă. Am un soi de voluptate să recuperez ce mi-a luat educația. Nu sînt o doamnă Înnăscută, bunele maniere le-am dobîndit. În lume nu mă trădez, dar În singurătate Îmi chem Înapoi deprinderile naturale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a dispărut fără nici o intervenție medicală, da, ca la un semn magic, într-un mod rar și invidiat de toată lumea. A avut parte de o moarte pudică, de tipul „de la o clipă la alta“. Trupul cancerul nu i l-a ros, în cap din cărucior nu a căzut, creierul glonțul i l-a pălit. Nici cadavrul pe cer nu i-a plutit. Încă o achiziție de la atelierul Hárász, după care i-am ascuns partea de sus a trupului în muntele Kármel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mult la ce se întâmplă acasă. Cred că au oprit și căldura. E frig. Îmi doresc să fi avut o pătură pe care să mi-o arunc peste genunchi și ceva de pus pe scaunul ăsta ca să nu mă mai roadă plușul la ceafă. Dacă ar fi fost zi, aș fi putut vedea unde mă aflu. N-am mai fost niciodată atât de departe de casă. Probabil că suntem la aproape două sute de mile distanță. Când nu-i nimic de văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
știut. Domnul Farney părea să își dea seama când zicea ceva care te enerva sau te făcea să te simți prost. Când se întâmpla asta, izbucnea imediat: „Vai de mine. Uite ce am făcut. Mă poți ierta oare?“ Apoi își rodea unghiile sau se zgândărea pe față. Domnișoara A. Scover era una dintre femeile cărora le duceam comanda. Așa scria pe sonerie. O mai văzusem și înainte pentru că vindea timbre la poștă. Casa ei era una dintre cele nou construite pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
lungi cu scările pe care le-am găsit greu de străbătut. încercam să nu-mi clatin prea tare capul, dar e greu să cobori într-un ritm stabil și lent, când bucăți mari de trepte dispăruseră de parcă le-ar fi ros niște rozătoare mari. Gândindu-mă mai bine, poate chiar fuseseră roase de niște rozătoare uriașe. Bucătăria era exact cum mă așteptam. Am reușit să localizez chiuveta în spatele zidului de cutii de bere, dar a fost mai degrabă la nimereală decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
încercam să nu-mi clatin prea tare capul, dar e greu să cobori într-un ritm stabil și lent, când bucăți mari de trepte dispăruseră de parcă le-ar fi ros niște rozătoare mari. Gândindu-mă mai bine, poate chiar fuseseră roase de niște rozătoare uriașe. Bucătăria era exact cum mă așteptam. Am reușit să localizez chiuveta în spatele zidului de cutii de bere, dar a fost mai degrabă la nimereală decât în urma vreunui raționament. După ce am băut un litru de apă am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Nu, e aici un arc care îmi intră în fund. —Tre’ să te așezi cumva în jurul lui. — Ar însemna să îmi tai picioarele de la genunchi. Nu exagera. Nu vrei o bere? Nu a răspuns. Monstrul cu ochi verzi era încă ros de invidie. Nu aveam ce să-i fac; dacă îi dădeam impresia că are vreun drept să mă interogheze, nu s-ar mai opri niciodată. Am mai mâncat câțiva cartofi. Apoi am agitat o cutie de bere și i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
piept semiântunericul umed și parfumat al încăperii, am simțit cum îmi paralizează brusc întreaga ființă: Sonia era și ea în magazin. Aveam pe cap chipiul vechi de licean cu cozorocul decolorat și plesnit. Și eram îmbrăcat cu niște pantaloni vechi, roși în genunchi. Am simțit cum picioarele îmi tremură îngrozitor și cum mă fac lac de sudoare, ca-ntr-un incendiu. Acum nu mai puteam da înapoi; vânzătoarea din fața mea mă întreba deja ce doresc - un buchet sau un coș cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
noroi. Cristi ridică bocancii cu vârful degetelor, întorcându-i cu tălpile în sus. Nu putea să-și dea seama cu precizie, dar fostul proprietar fusese un bărbat masiv. Bocancii erau cel puțin numărul patruzeci și patru. Judecând după uzura tocurilor, roase mai mult pe exterior, putea spune că acesta călca apăsat și sigur de el. Ai cui or fi? întrebă Ileana. Nu știu, ridică inspectorul din umeri, tipul a uitat să lase un bilețel pe care să-și scrie numele. Măi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu-i așa că am dreptate? întrebă el văzând că și inspectorul își terminase băutura. Mintenaș, îți mai pun unul! No, pune și ceva unsoare pe deasupra! arătă el cu capul spre slana de alături. Nu de alta, dar altfel o să te roadă la stomac. Cristian, cu gura arsă de tăria alcoolului se năpusti spre mâncarea de pe masă. Ar fi preferat o gură mare de apă dar bătrânului nici prin cap nu-i trecuse să aducă așa ceva. Era păcat să spurce pălinca cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ca un pifan neinstruit, după care ai rupt-o la fugă. Umerii lui Boris Godunov se strângeau sub tirul de acuzații al șefului. Pentru cineva care nu fusese în peșteră, lucrurile păreau simple iar faptul că își pierduse pistolul îl rodea și pe el cumplit. Vezi dacă nu cumva oamenii tăi rătăcesc prin pădure, speriați și ei de creatura din mină! continuă Vlad să-l ia peste picior. Pune pe cineva să îi caute, n-am chef să îi găsească alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]