9,175 matches
-
dovedeau deodată mult prea întunecați. Țineam ziarul deschis pe genunchi și-i netezeam aiurea, cu dosul palmei, paginile mototolite. Apoi am început să-l răsfoiesc. Am ezitat în fața plăcerii de a contempla în voie chipul extrem de atrăgător al femeii în rochie albastră. Mă deranja puterea redusă a lentilelor. Alunecam în acel gol din stomac care mă făcuse să tremur de o teribilă senzație de hipoglicemie în noaptea în care am văzut-o pe Nicole beată sau drogată, abia ascunsă de o
Femei albastre by Gheorghe Crăciun () [Corola-journal/Journalistic/4336_a_5661]
-
cînepiu, ondulat și rebel, cu gîtul ei subțire și puternic, pe care pot distinge nervura groasă a arterei jugulare. Iato aici pe vulpița asta cu nas obraznic care privește într-o parte, pe lîngă trunchiul unui copac, îmbrăcată într-o rochie care-i subțiază amețitor talia, abia lăsînd să se ghicească forma sînilor. Iată privirea ei aruncată pe sub gene, sprîncenele ei pronunțate, deschise ca niște aripi de fluture, fața ei plină, buza de jos răsfrîntă, nasul obraznic, părul zburlit de vînt
Femei albastre by Gheorghe Crăciun () [Corola-journal/Journalistic/4336_a_5661]
-
pauză forțată ca s-o șteargă), simțim putoarea trupului neîngrijit al lui Székely Balázs, mirosul de țap amestecat cu aroma tutunului prost. - Care ești aici?, țipă din nou madam Szántó, se ridică cu greu de jos, își scutură praful de pe rochie, când brusc se aprind becurile din curte. Ne holbăm unii la ceilalți. Székely Balázs horcăie și ne dă drumul. - O caut pe tovarășa Kovács, zice el șovăind. - Unde?, îl întreabă mânioasă madam Szántó. Lângă coteț? În întuneric? Dacă n-ar
Bogdán László: Blazonul cu două lebede (fragment) by George Volceanov () [Corola-journal/Journalistic/4213_a_5538]
-
Premiului Ovidius de la Festivalul „Zile și Nopți de Literatură” de la Neptun, Orhan Pamuk, a deschis la Istanbul cel mai original muzeu din câte există, în care a strâns mii de obiecte, pe cât de diverse, pe atât de banale, de la o rochie din stambă înflorată la mucuri de țigară. Ideea este că obiecte dintre cele mai umile și obișnuite poartă în ele o inocență absolută, pe lângă care omul modern trece nepăsător. Muzeul constă în trei etaje de vitrine sau, mai bine, de
Muzeul lui Orhan Pamuk () [Corola-journal/Journalistic/4221_a_5546]
-
că va intra o femeie care va rămâne și va privi pentru o vreme, găsindu-și un loc la perete, jumătate de oră, atât era de ajuns, jumătate de oră, atât era suficient, o persoană serioasă, vorbind încet, purtând o rochie de vară pastelată. Dobitoc. Părea real, ritmul era paradoxal de real, trupurile mișcându-se muzical, abia mișcându-se, dodecafonic, lucrurile abia petrecându-se, cauză și efect atât de drastic separate încât lui i se părea real, așa cum spunem despre toate
Don DeLillo Punctul Omega by Veronica D. Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/4273_a_5598]
-
Ionescu sunt cunoscuți în presă de scandal drept cuplul SYDA. Cununia religioasă a acestora va avea loc la catedrala Sfântă Treime din București, iar petrecerea nunții se va ține la Palatul Snagov. Presă mai anunță că Eba va purta două rochii de mireasă, iar verighetele vor fi din aur alb cu diamante. Familiile Băsescu și Mustea sunt prietene de foarte mult timp. De asemenea, aceștia s-au susținut și pe plan politic. Răzvan Mustea a fost ministrul Comunicațiilor la guvernul Ungureanu
Eba face nuntă la o zi după decizia CCR by Rudaci Lucia () [Corola-journal/Journalistic/42989_a_44314]
-
sau cu delegație. Și, pe undeva, un sens al vieții, o întregire a ei. Felul, emoționant, al lui Moș Gheorghe, de a trăi nu în slujba Olguței, ci pentru ea, cheltuindu-și leafa ultimilor ani ca să-i adune mătăsuri pentru rochia de mireasă, definește nevoia de împlinire, simplă, totală, a unor destine. Fără pretenții, așa cum nici stilul nu este unul de Bildungsroman. Însă închegând, printre pasaje de romantism minor și nesfârșite inventare de șicane copilărești, o dorință puternică de altceva, care
Dulceața traiului patriarhal by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4475_a_5800]
-
de la sunet să dea drumul la muzică. În sală s-a lăsat liniș tea, îi auzeam respirația saca dată în microfon. Era mai fermecătoare ca oricând. Nu era cine știe ce talent, dar umplea tot teatrul cu prezența ei. Îmbrăcată într-o rochie albastră, simplă, strânsă în talie, cu părul castaniu, des pletit, și buzele rujate cu roșu, te făcea să uiți că vocea nu prea o ajută. A ieșit de pe scenă în aplauzele mulțimii, iar eu am știut că mai bine îmi
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
am zărit-o. Când am trecut una pe lângă cealaltă, am felicitat-o. Atunci m-a prins de mână și mi-a șoptit: Știi, ești singura care mă felicită. S a apropiat de mine atât de mult încât îi simțeam poalele rochiei mângâindu-mi picioarele și respirația umedă și călduță pe buze. Mi-a spus cu voce scăzută, cu privirea tristă și zâmbetul pustiu: Știu că nu meritam să câștig, să-ți spun drept, am aranjat totul. Aveam nevoie să iau preselecția
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
Ajunsese ceea ce visase, o celebritate. Apoi a dispărut dintr odată, așa cum apăruse în toamna aceea neverosimil de lungă și caldă. Mă întreb dacă a existat cu adevărat sau a fost doar în imaginația mea. Uneori însă îi mai simt poalele rochiei atingându-mi genunchii și șoaptele ei tulburându-mă: Nu te lăsa învinsă de eșec, nici nu-ți trece prin cap ce potențial ai. Sabina Yamamoto Contorsionism Ajung o dată la trei-patru luni pe acasă. Prin anul întâi de facultate, se întâmpla
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
de la cămașa pe care a purtat-o la nunta noastră. Fața i s-a încrețit într-un zâmbet larg. Aveam șaisprezece ani. Ce scandal a fost, toată lumea a comentat. El în costum negru cu cămașă gal benă, iar eu cu rochie galbenă și un trandafir negru în corsaj. Într-un colț al cearșafului mi-a ară tat un nasture liliachiu. — De la cămașa pe care o purta când m-a părăsit pentru guraliva aia de la contabilitate. S-a întors după două săptămâni
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
a întors și a plecat spre el, alergând să-l ajungă din urmă. Am rămas sub lumina piezișă a după-amiezii târzii, cu câte o smochină în fie care mână, privind-o cum se îndepărtează. Nu i-am reținut nici măcar culoarea rochiei. În vale, pe undeva printre străduțele întortocheate ale orașului vechi, un copil tocmai ridicase în aer un zmeu. Paula Veselovschi Soarele pe linoleum În ultima săptămână a lui aprilie am fost trimis în delegație la ferma avicolă din Bacău. Știam
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
dormi? șopti abia auzit, aplecându-se prudent să se convingă că doarme adânc și nu va trebui să se întoarcă din ușă dacă mama soacră va striga zbuciumându-se în pat. Urmărindu-și mental mișcările repezi și sigure, își trase rochia peste cămașa umezită prin somn, încălță bocanci rămași de la bărbatu-su și potrivindu-și pe cap baticul de mătase, ca un ultim semn de cochetărie, se strecură pe nesimțite deschizând încetișor ușa.. Ajunsă în întunericul și mai greu din tindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
să stai lângă ea ca lângă o apă în care ești gata să te-arunci îmbrăcat! Să-i mângâi cu ochii gâtul de salcie, cu părul curgându-i în valuri negre pe umeri, mândră și închisă, cum pășește, îmbrăcată în rochia înflorată, numai șolduri și picioare, foșnind prin miresme, de-o sănătate și un orgoliu fără seamăn. Ce tâmpit! Uite-așa-l apucă și nu-l mai slăbește! Parcă se-mbată! Parcă se-mbată cu propriile lui vorbe și închipuiri! Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Cum stătea chircită la pământ, aplecată, cu picioarele sub ea, bătrâna ridică fața. Rămase cu cârpa udă în mână, simțind cum îi alunecă printre degete picurii uleioși, grei, cu miros pătrunzător. Soarele lumina din spate o ființă aeriană, trecând prin rochia ei subțire ca printr-o sită, conturându-i picioarele și tot trupul. Clipind mărunt, orbită de trupul mlădios ca o lumină, o recunoscu. Trânti cârpa în lighean. Hai odată, intră! Ce-ai înțepenit acolo? îi strigă. Doar nu ești de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ți vine să urli. Mă gândesc zi și noapte la Astrid, și mi se pare întruna c-o văd cum iese pe coșul fabricii morții ca un porumbel, ce-a mai rămas din sufletul ei, ca o păpușă îmbrăcată în rochia care-mi plăcea mie, de mătase, de culoarea piersicii crude, cu nasturi de sidef, decoltată, cu brațele și genunchii goi." Zăpăcită și speriată, cum era, bătrâna nici n-o recunoscu în prima clipă. Ce faci? Ce-i cu tine? Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
se-ntindea lumea ca râma după o fărâmă de pâine. Ocoliră piața cu statuia Eroului Necunoscut. În urma lor apăru o familie de târgoveți, un bărbat slab, cu-o șapcă soioasă, și-o sacoșă în mână, o femeie corpolentă, într-o rochie decolorată, cu pantofi vechi în picioare, cu o altă sacoșă, și-o fată urâtă, bondoacă și târtoșă, în rochie bălțată de mătase, fluturând o sacoșă goală și ea. Luați-o pe lângă bisericuță, le spuse un soldat. Am auzit că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
o familie de târgoveți, un bărbat slab, cu-o șapcă soioasă, și-o sacoșă în mână, o femeie corpolentă, într-o rochie decolorată, cu pantofi vechi în picioare, cu o altă sacoșă, și-o fată urâtă, bondoacă și târtoșă, în rochie bălțată de mătase, fluturând o sacoșă goală și ea. Luați-o pe lângă bisericuță, le spuse un soldat. Am auzit că se dă mălai, le informă în șoaptă, gâfâind, femeia corpolentă cu sacoșa, ajungându-le din urmă. Nu pe-acolo. Prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
păpușoaielor pletoase. Numai vârtecușurile albe de colb ce se ridicau dintr-acolo anunțau prezența lor neliniștitoare. Mamă! Ce-i? Nimic. Lasă! Soarele ardea, aprinzând aerul, frigându-le mâinile și spatele. Când ajunseră, fețele le erau negre de sudoare și colb. Rochia ei de mătase, udă în spate. Căută o tufă de măcieș la marginea acelui ogor, care nu era al lor, era al nimănui. Se dezbrăcă, își făcu vânt cu palmele și, ridicându-se, își legă basmaua la spate, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
lângă el să-l țin în viață până te-ntorci cu doctorul. Du-te la spital. Du-te la prefect, s-aducă el un doctor dacă nu vrea să vină nimeni. Nu sta. Da, da, bâigui Cerboaica, îmbrăcând la repezeală rochia uscată de soare, impresionată de singurătatea câmpiei pârjolite de arșiță și de gândul bătrânei, bucuroasă că-i din nou slobodă, dar încă nevenindu-i să creadă, rămânând locului, incapabilă să scoată o vorbă și să înțeleagă ceva, privind fața îngropată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
nebun, nu spun eu?! Ai înnebunit de-a binelea. Așa se face-o nuntă? Da, da, oftă el, Știam eu că n-ai fantezie! N-ai fantezie! Ho, prostule, se alintă ea. Ba tocmai că am, tocmai că am. Vreau rochie cu trenă ca pe vremea bunicii, o caleașcă cu cai albi și să trecem dansând pe-un covor de petale roșii de mac. Așa începu și rămase pentru ei întipărită în minte noaptea aceea care se anunța ca oricare alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
organizat în cadrul unei celebre galerii ieșene. Eram în întârziere și singurul loc rămas neocupat s-a nimerit să fie lângă ea. - E liber? am întrebat-o. - Da, desigur. M-am așezat. Am privit-o cu coada ochiului. Elegantă. Purta o rochie neagră, la nivelul genunchilor. În jur de 50 de ani. Posibil să mă înșel. Brusc, s-a întors către mine. - O cunoașteți pe debutantă? - Da, suntem colege de serviciu, de aproximativ o jumătate de an. Îmi place pictura, astfel încât astăzi
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Uneori, aștepți o viață întreagă. Știu să aștept. Zâmbește. O privesc și îmi dau seama că ochii ei și-au schimbat culoarea, au căpătat o nuanță de verde. Să fie de vină ambientul natural în care ne aflăm sau poate rochia ei ca frunzele copacilor? Nu știu, dar strălucesc la fel. - Comandăm? - Desigur. Oferta - destul de generoasă. Ne hotărâm repede și plasăm comanda chelnerului. - Am o curiozitate, sper să n-o iei drept indiscreție. Câți ani împlinești? - Ana, draga mea, nu fac
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
grațioase de șampanie, aliniate pe o măsuță. Caut din ochi pe cineva cunoscut, dar nu zăresc pe nimeni. - Ana! Mă întorc, ușor contrariată. În fața mea, zâmbind, Eva. Nici pe ea n-am mai văzut-o... de atunci. Arată bine în rochia verde pal, care îi pune în evidență linia perfectă a corpului. - Eva! Tu aici? Nu m-am gândit nicio clipă, când am plecat de acasă, că te voi întâlni. - Nu puteam să lipsesc, domnul Petrescu mi-a fost îndrumător, de pe
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
dar efortul o dezechilibră și căzu de-a binelea. Cu disperarea celui care simte amenințarea morții, se ridică, sprijinindu-se de un buștean, parcă atunci răsărit lângă ea. În lumina lunii, își dădu seama cum arăta, din cap până în picioare. Rochia, mâinile, părul... nimic nu mai era curat! - Ajutor! Ajutor! Pustiu. Doar ecoul îi răspunse, batjocoritor: ...jutooor!!!! Izbucni într-un râs isteric. De fapt, la cine, după cine striga? Nimeni, dar absolut nimeni nu știa că se afla acolo, prinsă în
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]