3,927 matches
-
bunăvoință, chiar elogiați, autori submediocri. Însă contribuția la cunoașterea literaturii de până la 1900 rămâne substanțială. Dintr-un curs a rezultat Istoria literaturii românești. Introducere sintetică (1929). De ordinul zecilor sunt lucrările privind literatura universală. Deasupra tuturor se află Istoria literaturilor romanice în dezvoltarea și legăturile lor (I-III, 1920-1925). Concepând istoria literară ca parte a istoriei culturii, iar în aceasta din urmă văzând expresia spiritului unei epoci, a civilizației unui popor, I. pune în lumină, fără a subestima specificul obiectului de
IORGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
1991; Opere necunoscute ale lui Costachi Negruzzi, Iași, 1918; Anthologie de la littérature roumaine des origines au XIX-e siècle. Introduction historique et notices (în colaborare cu Septime Gorceix), Paris, 1920; Cantemir Bătrânul, București, 1920; Un domn pribeag, București, 1920; Istoria literaturilor romanice în dezvoltarea și legăturile lor, I-III, București, 1920-1925; ed. I-III, îngr. și introd. Al Duțu, București, 1968; Istoria românilor prin călători, I-IV, București, 1920-1922; Mihai Viteazul, București, 1920; În Franța, București, 1921; Din opera poetică a lui
IORGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
deliberată, această categorie de formule situându-se ca importanță imediat după cele inițiale) și mediane (externe și interne), în cadrul acestora fiind prezentate și subcategoriile. Construit pe baza unei bibliografii de referințe clasice și contemporane, românești și străine (din aria slavă, romanică, orientală, africană), studiul încearcă și o conturare a profilului basmului contemporan, a mutațiilor ce au avut loc și la nivelul stereotipiei, constatând, printre altele, „tendința spre simplificare a formulelor tradiționale”, îndeosebi a formulelor inițiale și finale, păstrarea celor în versuri
ROSIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289381_a_290710]
-
14.VIII.1949, Mânzălești, j. Buzău), poet, prozator și critic literar. Este fiul Rădiței (n. Stănescu) și al lui Ion Roșioru, țărani. După ce termină școala elementară în satul natal, frecventează liceul din Beceni, județul Buzău, apoi urmează Facultatea de Limbi Romanice a Universității din București, secția română-franceză, absolvită în 1972. În același an devine profesor de franceză la Liceul „Ioan Cotovu” din Hârșova, unde întemeiază și conduce cenaclul „Duiliu Zamfirescu”. În 1994 urmează un stagiu de specializare în Franța, la Rouen
ROSIORU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289382_a_290711]
-
ȘANDRU MEHEDINȚI, Tudora (7.ÎI.1942, București), hispanista, traducătoare. Este fiica Tarquiniei (n. Stanciu) și a lui Dumitru Șandru, lingvist și folclorist. Urmează în București Liceul „Gh. Lazăr” (1956-1959) și Facultatea de Limbi Romanice, secția limba și literatura spaniolă (1959-1964), beneficiind ulterior și de câteva specializări în filologia spaniolă (Málaga, 1968; Santander, 1969; Madrid, 1972). Își susține doctoratul în filologie cu o teza de gramatică spaniolă (1974), sub îndrumarea lui Iorgu Iordan. Va fi
SANDRU MEHEDINŢI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289459_a_290788]
-
literatura comparată. Colaborează la „România literară”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Astra”, „Tomis”, „Steaua”, „Lettre internaționale” ș.a. cu traduceri și comentarii despre literaturile hispanice. Face parte din Asociación de Cervantistas (Alcalá de Henares), Asociación Internacional de Hispanistas și din Societatea Română de Lingvistică Romanica, care îi acordă un premiu în 1967. Mai este distinsa cu Premiul Academiei Mexicane, iar pentru traduceri cu Premiul Fundației Hesperus (1995) și Premiul Uniunii Scriitorilor (1998, 2002). A semnat și Tudora Șandru, Tudora Șandru Olteanu. Remarcându-se încă de la
SANDRU MEHEDINŢI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289459_a_290788]
-
din capitală și Liceul „Ioan Meșotă” din Brașov (unde l-a avut coleg pe Gellu Naum), pe care l-a absolvit în 1933. Urmează, din 1934, Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, luându-și licența în filologie romanică și filosofie (1939). După o perioadă de profesorat în învățământul secundar (1940-1947), ajuns un ideolog al momentului, e redactor la „Contemporanul” (1946-1949), unde a semnat și cronica literară, director adjunct la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1951-1957), director
STEFANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289903_a_291232]
-
țărâna... A... că ea îmbrăca și haina și suflet de perechi... Nu e totuna... să compui cu același, sau cu opus, sentiment... învățați și de Ion Zamfirescu... Ei bine, fără ei nu ar fi existat, probabil, nici latină, nici limbile romanice, nici mitologia romană, nici greacă, la Craiova. Ar fi rămas, oare, numai Pelendava? Păi, te-ar fi lăsat? Toate muzele inspirațiunii, din toate vânturile, să trăiești liber, și frumos, și curat? La maximul potențial de înfrățire cu toate vârfurile, civilizațiilor
CAPCANA de LIVIU FLORIAN JIANU în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381284_a_382613]
-
Mai ales în sudul Dunării, �străinii" în mijlocul cărora trăiau - câteodată, numai temporar - îi denumeau - nu fără conotații peiorative - Tsintsari, Kutza Vlahi, Karvanagii, Karaguei (pe Aromâni), Ciri-biri, cici (pe Istroromâni) etc. De notat: nume colective, generice. Care altă populație de limbă romanică a primit - în fostul Imperiu roman - din exterior, de la �străinii" majoritari, atâtea nume etnice? Explicația este simplă: romanofonii, în Balcani, și românofonii din nordul carpato-danubian erau răspândiți pe arii teritoriale vaste, în regiuni diferite (etno-lingvistic) și puteau fi luați în
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
catolic", ca în toată Biserica ortodoxă). Iată de ce se poate afirma că aceste comunități romanofone-românofone, trăind într-un mediu multietnic, își defineau existența în sincronie, prin idiosincrazii etnolingvistice de proximitate, fără preocupări istoriciste legate de Roma antică și de lumea romanică. A le atribui o �memorie colectivă" a originilor latine este - credem - un act cultural a posteriori introdus de istorici și de filologi. VII. în schimb, aceste comunități aveau conștiința propriei identități etnolingvistice. Matilda Caragiu Marioțeanu, în Dodecalogul inclus în DIARO
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
contact cu cărturarii maghiari și români angajați în construirea culturii lor naționale - mai ales cu reprezentanți ai Școalei Ardelene - au reușit intelectualii Aromânilor (deveniți Romano-Vlahi) sosiți din îndepărtatele teritorii sud-balcanice - să ajungă la ideea că sunt un popor de limbă romanică și că, împreună cu Românii din nordul Dunării, ar descinde din latinitatea Romei antice. De aceea, unii dintre intelectualii aromâni - precum Gheorghe Roja - au aderat la ideile latinizante ale Școalei Ardelene. Cu toate acestea, o afirmație precum aceea a lui O.
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
Ion G. (11.VIII.1900, Crețești, j. Ilfov - 12.III.1978, Nürnberg, Germania), istoric literar, folclorist și poet. Este fiul Ecaterinei (n. Pascal) și al lui Gheorghe Dimitriu. După liceul (1912-1920) la Giurgiu și București, face studii universitare de filologie romanică (română, italiană, provensală) la București (1920-1924), Rostock (1942) și Hamburg (1947), aici luându-și și doctoratul în filologie, cu teza Die sprichwörtlichen Redensarten in der rumänischen Sprache. Este, succesiv, profesor de liceu la Cernavodă, Giurgiu și București (1924-1935), lector de
DIMITRIU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286776_a_288105]
-
Universitatea Hanseatică din Hamburg (1945-1949), bibliotecar la Fundaçao Getulio Vargas și la Serviço de Intercâmbio e Catalogaçao din Rio de Janeiro (1949-1962), profesor agregat la Faculdade Nacional de Filosofia de la Universitatea Braziliei din Rio de Janeiro (1951-1962), profesor de filologie romanică la Facultatea de Filologie din cadrul Institutului Catolic „Santa Ursula” din Rio de Janeiro (1957-1958), docent la Spracheninstitut din Nürnberg (1965-1973). A fost redactor al revistei „Înșir’te mărgărite”, care a apărut în 1951, la Rio de Janeiro. De-a lungul
DIMITRIU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286776_a_288105]
-
secția italiană-franceză, a Universității din București. Rămâne în capitală și se angajează funcționar la Cooperativa „Prestarea”, apoi la Uniunea Scriitorilor, iar după 1990 devine redactor, apoi redactor-șef al revistei „Contrapunct”. În prezent este cadru didactic la Catedra de limbi romanice a Facultății de Limbi Străine a Universității bucureștene. Debutează în 1976, la „Luceafărul”, cu schița Vigilența. Prima prezență editorială o are în 1983, în antologia Desant ’83, îngrijită de Ov. S. Crohmălniceanu, în care îi sunt incluse trei povestiri. Cel
STANCIULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289867_a_291196]
-
e răspândită, după exemplul lui, pe toate continentele. Mons Mellis, adică Honigberg- „muntele de miere” (de albine) -, este o localitate situată la câțiva kilometri nord-est de Brașov. De acolo provin strămoșii săi, sașii care Își construiesc o biserică În stil romanic, puțin Înaintea marii campanii mongole din iarna anului 1241-1242. Honigberg devine apoi Hönschbrich, În română Hărman. Honigberger Își va păstra Însă numele, după caz și-l va traduce, plurilingvismul zonei Îl va regăsi la martorii săi din Panjab. Printre greșelile
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
adăugat că Honigberger, după cum afirmă mai multe relatări, cunoștea bine limba română, pe care o vorbea la Brașov. De altfel, În 1850 exista și cerința ca „țara sașilor din Ardeal, ca și o parte a voievodatului sârbesc, să aparțină provinciei romanice”1. Acest pasaj mai ciudat din Jószef Eötvös a fost subliniat pe exemplarul său de Cipariu. Știa Însă Cipariu că Eötvös făcea parte din prima generație a discipolilor lui Kőrösi Csoma, care căutau alte origini decât cele fino-ugrice ale rasei
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
retorica, poezia și limbile clasice. Cu ajutorul mitropolitului, este trimis în 1819 la Academia din insula Chios, condusă de rectorul Neofit Vamva. Izbucnind mișcarea din 1821, S. pleacă la Cernăuți, unde face, până în 1826, studii de limba germană, latină, de limbi romanice (franceza și italiana) și de filosofie germană. În acest interval, când a dobândit o solidă cultură filologică și filosofică, face și câteva călătorii la Viena. Întors în țară, va fi numit în 1826 învățător la Școala de la Trei Ierarhi din
SAULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289514_a_290843]
-
Munteanu. După o demitere de scurtă durată a lui Basil Munteanu de către ministrul Traian Brăileanu, acesta este repus în funcție, iar Ș. trebuie să aștepte toamna lui 1944 pentru ca Ion Petrovici, noul ministru, să îl transfere la Catedra de literaturi romanice a Universității din București, unde își va încheia cariera didactică. În perioada de la Iași Ș. are o activitate prodigioasă în domeniul relațiilor franco-române. Inițiază în 1921 Cercul de studii Lutetia - care va publica din 1922 o revistă lunară cu același
SERBAN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289632_a_290961]
-
1930). Între 1926 și 1929 funcționează ca profesor la Liceul „Mihai Eminescu” din Chișinău, iar între 1929 și 1939 la Liceul Național din Iași, ulterior fiind transferat la Liceul „Mihai Eminescu” din București. În perioada 1942-1946 este conferențiar de filologie romanică la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității bucureștene, apoi cercetător științific la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, unde colaborează la Dicționarul limbii române și la Dicționarul limbii române moderne (1958). Publică în „Revista filologică” (Cernăuți), „Arhiva” (Iași), „Romania” (Paris
SIADBEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289662_a_290991]
-
instituții de cultură grație certificatelor de traducător (obținute în 1953 și în 1963) sau să aibă un post de dactilografa. Treptat începe să publice traduceri și prefețe, manuale și dicționare de limba franceză. Din 1963 preda la Facultatea de Limbi Romanice a Universității din București, unde e numită asistență suplinitoare la Catedră de limbă și literatura franceză în 1965 și titularizata în 1969, profesând, până în 1989, când se va pensiona. Debutează cu antologia Humor en français ... de tous leș coins ... de
SLAVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289718_a_291047]
-
lui Miron Costin, îngrijită de V. A. Urechia, cel mai înverșunat adversar al său, iar în 1895 monografia, solicitată și premiată de Academia Română, Basmele române în comparațiune cu legendele antice clasice și în legătură cu basmele popoarelor învecinate și ale tuturor popoarelor romanice. În 1896 tipărea culegerea Studii folclorice, iar în 1900 lucrarea Influența orientală asupra limbei și culturei române, mai târziu tradusă și premiată de L’Institut de France. Părăsește țara, plecând cu soția sa, fiica editorului Ralian Samitca, la Paris, unde
SAINEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289434_a_290763]
-
un fond psihologic în esență comun. Prin evoluție istorică, dar și datorită imaginației și expresivității limbii, se marchează atât diferențierile, pe tipuri și variante, cât și analogiile. Plecând de la elementul național, prin lărgirea sferei la vecinătatea balcanică și la înrudirea romanică, până la tipurile miturilor antice sau, prin procedeul invers, de la matca universală către fondul specific românesc, Ș. sistematizează materialul folcloric după scheme tematice. Astfel, legenda Meșterul Manole este studiată în cadrul literaturii balcanice, stabilindu-se, prin analiză, trei tipuri ale credinței despre
SAINEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289434_a_290763]
-
și B. P. Hasdeu, „Eine Trilogie”. O istorie germană a literaturii române, București, 1892; Istoria filologiei române, pref. B. P. Hasdeu, București, 1892; Basmele române în comparațiune cu legendele antice clasice și în legătură cu basmele popoarelor învecinate și ale tuturor popoarelor romanice, București, 1895; ed. îngr. Ruxandra Niculescu, pref. Ovidiu Bârlea, București, 1978; Studii folclorice, București, 1896; ed. îngr și introd. Alexandru Dobre, pref. Dan Horia Mazilu, București, 2003; Mitologie clasică, Craiova, 1898; Influența orientală asupra limbei și culturei române, I-III
SAINEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289434_a_290763]
-
Paris, 1930; Lettres de L. Sainéan, îngr. și pref. Constantin Șăineanu, București-Paris, 1936. Antologii: Autorii români moderni, București, 1891. Repere bibliografice: Gaston Paris, „Basmele române în comparațiune cu legendele antice clasice și în legătură cu basmele popoarelor învecinate și ale tuturor popoarelor romanice”, studiu comparativ de Lazăr Șăineanu, „Romania”, 1895; Lazăr Șăineanu, O carieră filologică (1885-1900), București, 1901; Chendi, Scrieri, V, 280-281; Luca Vornea [Lazăr Șăineanu], Lazăr Șăineanu. Schiță biografică, București, [1928]; Iorgu Iordan, Lazăr Șăineanu, VR, 1934, 10-12; Constantin Șăineanu, Lazăr Șăineanu
SAINEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289434_a_290763]
-
, Libuša (10.V.1947, Komárno, Slovacia), românistă slovacă. După absolvirea Universității „Comenius” din Bratislava (1967-1971), unde se specializează în limbi și literaturi romanice, urmează studii postuniversitare la aceeași universitate (1971-1972) și ulterior face un stagiu la Institutul de Literaturi și Limbi Străine de pe lângă Academia Slovacă de Științe, devenind cercetătoare la acest institut. Obține titlul de doctor în 1977 cu teza Dinamica poeziei românești
VAJDOVÁ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290410_a_291739]