1,872 matches
-
spuneți cum a murit domnișoara Bibi Chen? Bennie Își mușcă buzele când Îi apăru În față imaginea trupului meu. Nimeni nu știe exact, zise el. Unii spun că ar fi fost ucisă. A fost găsită cu beregata tăiată. Fie a sângerat până a murit, fie s-a sufocat. —O, Doamne. Inima lui Walter Începu să bată ca nebuna. Cu siguranță, domnișoara Bibi era un spirit neliniștit. A fost oribil, un coșmar pentru noi toți. Aproape am anulat călătoria. —Înțeleg... Știți cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
cu roșu. Prietenii mei văzură bunici cu fețele ridate și fete cu obrajii netezi, băieți curioși și bărbați cu dinții pătați de suc roșu de nucă de palmier ca și cum ar fi suferit de vreo boală care le făcea gingiile să sângereze. Tribul strigă În limba Karen: —Conducătorul a sosit! Ne va salva! Prietenii mei zâmbiră crezând că li se ura „bun venit“ și spuseră: —Mulțumim! Ne pare bine să fim aici. Trei copii se apropiară să-i vadă mai bine - străini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
erau tinere sau bătrâne, șase bărbați pe o singură fată, toată noaptea, toată ziua. Țipetele nu au Încetat o clipă În cele două zile. Soldații le spuneau că sunt scroafe, le Înjunghiau ca pe scroafe, le spuneau că țipau și sângerau ca niște scroafe. Celor care au Încercat să se Împotrivească, le-au tăiat sânii. Câteva au murit din cauza sângerării. Cât despre cele care au trăit, când nu au mai avut nevoie de ele, soldații le-au Împușcat. Pe toate mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
sub mâinile mele. Nu e nisip. Furnici roșii, mari cât unghia, îmi îmbracă trupul. Harnice, rup bucățile mici de carne cu care dispar în nisip. Urlu din răsputeri, dar nu aud nici un sunet. Alerg din nou. Mici obiecte tăioase îmi sângerează tălpile. Sunt scoici. Marea e pe aproape. Câinii m-au ajuns. Mă sfâșie. Nu-i văd. Îi simt doar și îi aud. Alerg. Acum știu încotro. În depărtare nisipul își schimbă culoarea și se transformă în apă. Deșert de apă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Apoi, nenorocită: - Dar în afară de aceasta, toată sunt murdară! Cum mă maiprimești tu când toată sunt murdară! - Cum ai putut să-ți dai gura lui? - Nu, asta nu, tu știi că mie nu-mi place asta! (Aluzie la buza eiinferioară, care sângera imediat.) De ce spunea asta? Voia, cu toate îmbrățișările nebune ce-mi veneau acum, totuși să mă hotărască s-o las? Sau clocoteau remușcările și voia să ispășească? - Și cum ai putut tu la primărie spune "da"? - Nu, eram pe altă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
un bătrân institutor te urmărea furibund, agitând o joardă. Azi văd că porți altfel de veșminte. — Cursus honorum, prietene! îți amintești de câte ori ne-am încăierat? — Chiar. Ultima dată ți-am turtit nasul, mi se pare. Sper că acum nu mai sângerezi. Râseră amândoi, dar tăcerea din jurul lor îi readuse la gravitatea momentului. De îndată, Sebastianus i se adresă din nou lui Gundovek, care îi urmărea pe amândoi cu o nerăbdare prost ascunsă. Regele făcu semn către cele două trupuri neînsuflețite. — îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cei bogați să se lepede de bogățiile lor și să le împartă cu cei săraci, iar puternicul să se facă umil printre cei umili; dar bogații și puternicii se fac că nu-i așa. Eudoxiu îi făcea pe bogați să sângereze, e adevărat, dar întotdeauna ca să facă un bine celor sărmani. Sigur! izbucni în râs Metronius. Și dacă vă scăpa cumva vreun mort, tu îi dădeai binecuvântarea ta și, cine știe, îi aplicai și ultima ungere! Râseră scurt cu toții, nu insă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Vitalius, îi trecu în spate, îl înșfăcă zdravăn de brațe și i le imobiliză la spate. Metronius îl pălmui iarăși, poruncindu-i cu putere, printre înjurături, să spună adevărul, că era mai bine pentru el. Cu toate acestea, bagaudul, care sângera pe nas și avea o buză crăpată, continuă să strige, cu suflul ce-i mai rămăsese: — Nu știu, vă spun! Jur că nu știu! Sebastianus îl fixă o vreme, apoi, suspinând, se trase îndărăt și, cu inima îndoită, Metronius făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înainte. Prefectul își înfipse sabia, cu o mișcare rapidă, într-un fals alan care îi venea în întâmpinare, în timp ce ordonanța sa arunca prima javelină, doborând un alt adversar. Printre puținii romani ce încă rezistau, Sebastianus îl recunoscu pe Marcentius, care, sângerând dintr-o rană în coastă, se apăra cu greu de doi atacatori. Prefectul îl ucise pe unul dintre ei cu o lovitură de sabie, pe când celălalt dădea înapoi, protejându-se cu scutul și căutând ajutorul tovarășilor. Cu toate acestea, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
brațului său. Tot umărul îi era ridicat pe un fel de eșarfa legată; iar brațul îi era dezgolit și complet vizibil. O lampă cu infraroșii revărsa căldură asupra lui și ceea ce rămăsese se simțea bine și confortabil, deloc dureros. Nu sângera; iar din rană răsărea o crescătură, ceva cărnos, roz și răsucit, care părea o parte sfâșiată a brațului sfârtecat și care, din vreun motiv anume, nu fusese tăiată. Apoi văzu că avea o formă. Privi și privi; și în mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
sub mâinile mele. Nu e nisip. Furnici roșii, mari cât unghia, îmi îmbracă trupul. Harnice, rup bucățile mici de carne cu care dispar în nisip. Urlu din răsputeri, dar nu aud nici un sunet. Alerg din nou. Mici obiecte tăioase îmi sângerează tălpile. Sunt scoici. Marea e pe aproape. Câinii m-au ajuns. Mă sfâșie. Nu-i văd. Îi simt doar și îi aud. Alerg. Acum știu încotro. În depărtare nisipul își schimbă culoarea și se transformă în apă. Deșert de apă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
lui Subotin, Înarmat cu un o rangă, așteptă momentul când avea să apară „gheișa“ și atunci când aceasta se ivi din gaură, aruncă ranga În ea. Se auzi un chițcăit jalnic și animalul (ce se umflase ajungând la mărimea unui câine), sângerând din abundență, Începu să alerge prin Încăpere risipind În urma lui o groază de bancnote. Dacă nu s-ar fi repezit să culeagă banii Împrăștiați pe jos, Elizei i-ar fi putut veni de hac. Dar cuprins de lăcomia lui, tovarășul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
fără s-o Împărtășească. Ea fusese omorâtă, el nu. Ea absolvise cursul, el nu. Groapa se adâncise, lutul și pietrele Poloniei, locul lor de naștere, se căscaseră. El tocmai fusese orbit, avea fața amorțită și nu Își dăduse seama că sângerează pînă nu se dezbrăcaseră și văzuse sângele pe haine. Când ajunseră goi ca un copil În pântecul mamei, iar groapa fu probabil suficient de adâncă, gloanțele se abătură asupra lor În rafale și atunci pământul Începu să răsune altfel. Zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
acum. Sammler credea că Eisen Îi zdrobise fața. Iar acum se pregătea să-l lovească din nou, cu medalioanele lui. Negrul Îl lăsase din mână pe Feffer și se Întorcea. Își dezveli dinții. Eisen Îi sfârtecase pielea și obrazul Îi sângera și se umfla. Eisen zornăi greutățile din Încheietură, se Înfipse mai bine cu picioarele În pământ. — O să-l omoare pe muistul ăla!, strigă cineva din mulțime. Nu-l lovi, Eisen. N-am zis nici o clipă asta. Ți-am zis nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
cu nenorocitele astea de fiare. Nu ți-am zis nici o clipă să-l lovești. Ești nebun, Eisen, suficient de nebun cât să-l omori. Hoțul de buzunare Încercase să se ridice pe coate. Își odihnea acum trupul pe brațele Îndoite. Sângera din abundență pe asfalt. — Sunt Îngrozit! spuse Sammler. Eisen, În continuare arătos, creț, cu zâmbetul neschimbat, deși acum gâfâia, cu picioarele sale ciudate, fără degete, părea amuzat de inconsecvența ridicolă a lui Sammler. Spuse: — Nu poți să lovești un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
vântului. numai bostanii adăpostesc lumina, iar jack glumețul se plimbă și astăzi pe aleea dintre rai și iad. femeia taie dovleacul, bărbatul dorește să facă sex, singurul eveniment sigur: poemul a fost ciopârțit de secure. versuri-schije străpung inima haosului; tăcerea sângerează; între noi un drum fragmentat de reproșuri. ar trebui să remodelăm poemul-mi-ai spus, să-l facem în formă de ploaie. cuvintele-cuibărite în pământul însetoșat, vor încolți; semnele zodiacale-înscrise pe alba pagină, vor modifica universul, și așa, vârful peniței
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
inima prea plină De lacrimile blânde de creștină, Ce toată viața ei a jinduit Lumină... Dor de iubit Se plimbă prin mine un abur de gând, În parcul de colo, prin cerul plăpând Și-n pietre se-agață și-i sângeră firul, Prin zori ce se-arată, se-ntunecă cerul. Mi-e sânge prin dor și mi-e dorul prin sânge, Mi-e aerul greu și mă hăuie plângeri, Mi-e greu fără tine și arși îmi sunt îngeri, Mi-e
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
dar înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii.” (Matei 10.16) nu te cunosc mă sugrumă regretul că te-am tăiat cu o linie roșie mâinile slăbite nu pot opri tremurul picioarelor pe drumul bolovănos rana din umărul stâng îmi sângerează nu pot purta încă o cruce erai înalt în ochii mei acum noroiul tău uscat îmi zgârie retina poate se va găsi cineva puternic să ți-l spele cu o cisternă de apă un cer de lumină dacă dorești apoi
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
și abia respiram. Am scos de sub scaun un prosop mai vechi cu care curățăm parbrizul de obicei și m-am șters... dar nu prea reușeam să curăț acele pete care păreau să mi se fi lipit de față. Nasul mai sîngera Încă. L-am apucat cu două degete, m-am lăsat pe spate și am stat așa cu fața-n sus o vreme. Nu-mi puteam permite să stau insă prea mult. Nu trecea Încă lume pe acolo, dar fereastra localului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
vuia cornul, și stâns, slăbit, răzbătea chefnitul copoilor. Se trase încet pe iarba malului, își trase și ochii în umbră. Lumina căzu numai asupra apei. Se lăsă pe covorul moale. Din vreme în vreme își întorcea capul spre rana care sângera. Dar pe drumul pe care venise ea, deodată răzbătu un țap spăriat, cu cornițele înălțate. Lângă ea, se opri, întinse capul, o mirosi. Căprioara mugi încet, abia auzit, parcă spunea ceva, și ridică botul uscat spre căprior. Cornul tresări în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu-i venea să creadă că stătea acolo viu, cu picioarele depărtate, cu scutul în mâna stângă și pumnalul în dreapta, cu capul apărat de coiful căruia soarele la asfințit îi împrumuta străluciri roșietice. Skorpius se ridică. Coapsa și spatele îi sângerau. Se clătină. Luă încet tridentul și se aruncă înainte furios, dar fără apărare. — Ucide-l imediat! Grăsanul de lângă Valerius era agitat. — Acum e ușor să-l ucizi. Ucide-l, Salix! Cu inima bătându-i nebunește, Valerius îl văzu pe Salix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
învățase să o țină în mână. Când asta va fi o lamă adevărată, care rănește... cum crezi că voi avea curajul să o înfig în corpul unui om, că-l voi face să sufere, că voi sta să văd cum sângerează din vina mea? Eu sunt medic. Valerius clătină din cap. Înfipse sabia de lemn în pământ și o apăsă, ca și cum ar fi vrut să deschidă o rană. — Și toate astea... pentru ce? — De ce mă întrebi pe mine? — Da, sigur, oftă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
continue lupta de la egal la egal. Publicul era în delir. Umilit de clemența lui Valerius, Flamma luă tridentul, vădit furios. Începu să atace cu mai multă atenție, țintind când spre scutul adversarului, când spre capul acestuia. Umărul continua să-i sângereze, dar Flamma nu părea să-și dea seama. Continuă să fenteze. Valerius nu reacționă. Echipamentul greu, scutul roșu, masca lugubră care îi acoperea fața îi dădeau un aer misterios și neliniștitor. Stătea în mijlocul arenei, gata de atac. Cu răsuflarea tăiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
gura larg deschisă din pricina durerii, Valerius ieși de sub el și se ridică repede, dar nu avu timp să-l atace cu sica, fiindcă Skorpius se ridicase la rându-i și îl amenința cu tridentul. Deși piciorul drept continua să-i sângereze, Valerius începu să alerge destul de repede, șchiopătând însă ușor. Sărea când spre dreapta, când spre stânga, schimbând rapid direcția, întorcându-se brusc pentru a-și ataca adversarul și luând-o din nou la fugă. Skorpius ezita, neștiind dacă să alerge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și subțiri, aplicate după un model precis, de parcă aș fi dormit pe un pat de cuie. Apucându-mă zdravăn de colacul de osânză, am reușit să mă răsucesc și să mă uit bine la una din rănile acelea care nu sângera. O indentație, o gaură roșie. Puteam să-mi vâr degetul mic, care tremura, până la jumătatea unghiei Am făcut un pas în spate. Nici o altă rană. Nici o altă nouă rană. Portmoneul meu plin cu hârtii era intact; cărți de credit, vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]