955 matches
-
aer imaterial și incert. Mă refer la tine, spuse Virgil. Sper că n-o să ajungi să-mi pricinuiești durere. Sunt într-adevăr vulnerabil la orice rană mi-ai provoca. Asta, după părerea mea, înseamnă prietenie. Acum Vultur-în-Zbor asculta. Virgil vorbise sacadat. îi venea greu să scoată cuvintele din el. Ele erau o cerere de ajutor, un strigăt al unui om ajuns la nevoie și care îi salvase deja viața de două ori. — De acord, spuse el. Virgil încuviință din cap. Stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de mătase. Atât de fine, atât de rezistente, atât de întunecate. Prinse perdeaua de la fereastră cu ambele mâini și trase cu toată puterea de țesătura aceea diafană. Clamele cedară ușor rămânând cu ea în mână. Maxilarele îi erau încordate, respirația sacadată, ochii altădată blânzi, scăpărau săgeți printre genele lungi și dese. Ținând-o cu ambele mâini și cu privirea ațintită în depărtare, undeva în adâncuri, trase de pânza întunecată vrând să o rupă în bucăți, să o distrugă, dar aceasta se
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
expresie stranie. Cu o zbatere confuză de aripi, o pasăre cu penaj roșu se ivi de niciunde, dintre ramuri și frunzele boltite ale galeriei de viță de vie care ne Împresura geamul. Mișcând din cap Înainte și Înapoi, iute și sacadat, pasărea privea neîndoios În camera noastră. Mama tresări și Își duse dosul palmei la gură, când tata Începu să fluiere. Mai Întâi stins, unduios, ca un susur blând, ca și cum ar fi acompaniat pe cineva care valsează. Apoi fluieratul său se
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
a binelea, iar el știa acum că niciodată nu fusese atât de târziu. Cerul Înalt avea fâșii de culoare vânătă, lăsând doar răzleț să se facă simțită pâlpâirea vreunei stele. Undeva, departe, distinse șuieratul unui tren de noapte și țăcănitul sacadat al roților metalice. O pasăre singuratică țâșni din apropiere, zburând spre Înalt. Mai rămăsese de străbătut o alee și oaza Întinsă de verdeață de la marginea orașului pentru a ajunge acolo, la Grădina Mănăstirii. La aerul Înnobilat de parfumul trandafirilor, pe
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mai mic pârț auzit dincolo de pereții locuinței. Nu știu decât să se mire, să se vaiete și să-ți reproșeze tot felul de lucruri urâte, jignitoare, neînțelese ori neadevărate. Respir Întretăiat, gâfâind din greu, cu pieptul mișcânduse Într-un ritm sacadat. Îmi aprind o nouă țigară. Închid ochii și nu trag decât un fum, adânc inspirat. O stare violentă, de greață totală, urcă iute În mine. Vomit exploziv, ca o arteziană dementă. O vomă colorată, aburindă, asemeni unui mozaic plin de
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Pegas: asemănător unei mlaștini, taxiul ar putea fi un mediu propice pentru o Întreagă serie de nevertebrate. Pe de altă parte, muzica ce Învăluie taxiul Își are originile la capătul opus al evoluției umane. Sunetele Înfierbântate ale trompetelor și loviturile sacadate ale percuției Îmi amintesc de Rapsodia albastră. —E Gershwin, Winston? Clatină din cap. —Ravel. Șoferul meu de taxi ascultă Ravel? Trecem pe lângă fabrica de aspiratoare când Începe mișcarea lentă. E cel mai trist lucru pe care l-am auzit vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
precauții și întrerupt de îndelungi șovăieli, mesajul era îndeajuns de obraznic pentru ca taică-meu să ia foc într-o clipită precum un vreasc prea uscat, și să se lanseze în invective ce abia se puteau înțelege, în care se repetau sacadat, precum izbiturile de pisălog în piuliță, cuvinte ca „baliverne“, „vrăjitoare“, „Ibliss cel Viclean“, cât și vorbe puțin măgulitoare la adresa științei medicale, a evreilor și a creierului femeilor. Salma fu de părere că ar fi și bătut-o dacă n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
rabbi Ben Yahuda. El spune că un potop se va abate peste noi, un potop de sânge și de foc, o pedeapsă căreia îi vor cădea victime toți cei care s-au îndepărtat de la viața naturii preferând corupția orașului.“ Vorbea sacadat, iar mânile îi tremurau. Tu stăteai pe genunchii mei, fiule; te strângeam foarte tare în brațe și te sărutam cu dragoste pe ceafă. „Piază rea ce ești, i-am zis Sarei mai mult cu enervare decât cu răutate! Nu vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mai bun de făcut decât s-o trag pe verișoara mea până la pat, s-o culc pe spate, să-i scot pantofii și să-i desfac eșarfa înnodată sub bărbie. Dădea impresia că e pur și simplu adormită, iar respirația, sacadată mai înainte, redevenea regulată. M-am așezat lângă ea, gândindu-mă ce era de făcut. Puteam să mă rănesc la deget cu un ac, să pătez rufa cu sânge și să uit de noaptea nunții până a doua zi. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să deschidă gura. — Dezbracă-te, Mariam! Ea se uită la Iscoditor cu ochi neîncrezători, înspăimântați. Acesta urlă iarăși: — Eu, Harun, soțul tău, îți poruncesc să te dezbraci! Ascultă! Biata fată își dezveli obrajii și buzele, apoi părul, cu gesturi stângace, sacadate. Zeruali închise ochii și lăsă fățiș capul în jos. Dacă vedea trupul gol al acelei femei, știa ce soartă îl așteaptă. Înalță capul și deschide ochii! Ordinul lui Harun fu însoțit de o mișcare bruscă a jungherului. Zeruali înălță capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să-i demonstreze reprezentantului Casei Albe că se grăbește să se întoarcă la datorie. Maggie ieși în urma lui Davis. Toți au plecat prea repede ca să-l mai vadă pe Miller scoțându-și mobilul sau să audă cele trei cuvinte scurte, sacadate, pe care le șopti în telefon imediat ce se făcu legătura cu Washingtonul: „Totul decurge perfect“. Capitolul 9 Ierusalim, marți, 3.17 p.m. Maggie se îndrepta spre camera pe care i-o pusese la dispoziție Davis, acesta fiind spațiul de lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
unghi potrivit: pietrele se încovoiau și se curbau prea brusc. În cele din urmă ajunse la o scară îngustă, cu trepte de metal. Căzu aproape direct pe ele, făcând eforturi mari pentru a-și păstra echilibrul. Le urcă tropăind, respirând sacadat. Odată ajunsă în vârf, trebui să se întoarcă pe o parte doar ca să treacă, atât de îngustă era despărțitura. Auzi o femeie țipând în spatele ei: cineva tocmai văzuse arma. După asta ieși din nou într-un spațiu deschis, un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în frunte cu directorul școlii și cu comandanta unității de pionieri, după gemetele muzicuței mele. Celălalt moșneag ascultă orbul, cu capul aplecat, sprijinit în mâini, cufundat în aceeași absentă reverie din străfund. Lăcrămează, cu lacrimile căzând pe treptele fostei cârciumi, sacadate, monotone, un fel de picuri ai unei ploi dintr-un început de primăvară, de cândva, dintr-o noapte pierdută... Mă fascinează moșul în manta de milițian. L-am trecut de mult în galeria mea de personaje ale Bulevardului. Voiam, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ce mi-a mai rămas. De-aș putea curăța locul în care rămân. Să îngrijesc florile ce încă mai răsar. Gânduri de după-amiază călduroasă, în aglomerația din fața ușii doctoriței, mutându-mi trupul de pe un picior pe altul și întrebându-mă, sacadat, cât mi-o mai găsi tensiunea. Nu tresar când apare încă un fost. Costum, cravată, after pătrunzător, mers țanțoș, autoritar. Privește nedumerit viermuiala din fața ușii. Ridică din umeri. Iese afară. Revine. Se interesează „cine-i ultimul“. Iar iese. Revine. „Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din spate, cânta la muzicuță un cântec știut de mine, auzit și altă dată, fără a-mi mai putea aminti acum când și unde îl mai ascultasem. Bastonul lui alb, agățat de bara metalică, se balansa în legănarea tramvaiului, lovind sacadat peretele metalic, de parcă ar fi cadențat dusul cântecului, dusul nostru. Sau poate Moartea urcase nu demult, cu două stații în urmă, odată cu femeia aceea tânără care se așezase lângă mine pe scaun și mă privise câteva clipe nedumerită, de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din participanți nu a recunoscut vreodată, că li se făcuse pielea ca de găină, că li se învinețise buzele, că le clănțăneau dinții în gură, deoarece apa a fost, în ciuda celor afirmate de ei, mult prea rece. * * * Sunetul ritmic și sacadat al bielei ce se auzea din ce în ce mai rar, șuieratul prelung al aburului care scăpa din cazanul locomotivei, amestecat cu tonul vesel, grăbit și repetat al sirenei, precum și cu pocnetul surd, ca de ciocan al roților de fier ce treceau peste macaz
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
în preajma lor se lăfăiau bărbații-fumători. Ceilalți erau mai dezavantajați. Nemișcați pe locurile lor, suportau cu stoicism consecințele nefaste și ale căldurii excesive și ale fumului de țigară. Pentru câteva minute, în compartiment se instalase liniștea; o liniște relativă. Numai pocnetul sacadat al roților metalice, ce treceau peste macaz, și pufăitul ritmic al pistoanelor, cu care urechea se obișnuise deja, aminteau călătorilor că aceste mecanisme se străduiesc din răsputeri să-și facă datoria și să-i ducă la destinație cu bine. Călătorii
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
cunoscut prin toate mahalalele sub numele de Gogu Ursaru. Dimineața, odată cu soarele, de după obloanele încă trase, locuitorii din zonă ce abia se trezeau din somn, priveau la droaia de copii gălăgioși ce mergeau în urma ursului ascultând în același timp ritmul sacadat și zornăitul monedelor găurite ce vibrau la fiecare lovitură cu palma: când în pielea întinsă, când în veșca de lemn a tobei; precum și la gesturile insistente ale stăpânului care-și îndemna patrupedul să danseze numai în două labe: "Joacă bine
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Să moară... De două ori. Să... De trei ori". Bidaru, deși era copil pe atunci, nu credea în asemenea ritualuri și totuși, cu solemnitatea cuvenită, a repetat după el de trei ori la rând, cuvânt cu cuvânt, în același ritm sacadat și s-a prefăcut că jură cu aceeași gravitate, curios să afle cât mai repede misteriosul secret ferecat cu atâtea încuietori. După câteva clipe de tăcere, văzând că Grigore amâna dezvăluirile sale macabre, încercă să-l încurajeze și să-l
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
presimțire rea, se întoarse acasă în fugă... la căpătâiul Axiniei. Chipul femeii căpătă o concentrare ciudată. - Cum te simți, Xenia?! își întrebă nevasta. După câteva clipe, abia, în tăcerea chinuitoare din odăiță, veni ca o poruncă, glasul ei stins și sacadat, în loc de răspuns: - Antoane... să ai grijă de fată, să ai grijă de fată, pentru că eu..., și alunecă într-un somn adânc, fără capăt. Pădurarul, înspăimântat, se tot întrebă: „Ce‟nseamnă vorbele aestea?“, simțind cum i se clatină mintea. Un val
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
prin absurd, în primul rând la mine. Și să știi că nu numai în societatea medievală, pe vremea lui Mihai de Giulești, nu se putea trăi fără să asiști la trasul sforilor de către păpușari...-adaugă el după un răstimp râzând sacadat, a satisfacție-Îți place rolul meu, al secretarului valon de Hust? Cum nu? D-ta ești secretarul meu, domnule replic constatând că dormitam cu ochii întredeschiși, în timp ce fâșia asfaltată urca tot mai rebelă printre pâlcuri de arbuști, într un vârf de
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
memorie. Ascult uvertura la Tannhäuser de Wagner. Acordurile solemne, triumfale, ale suflătorilor, urmate de vaietele sfîșietoare ale viorilor - pași de Învingători ce calcă totul În picioare smulgînd parcă din Însăși carnea strivită fîșii de sunete, repetate mereu mai ascuțit, mai sacadat. Ochii mei caută Înnebuniți pe ecranul televizorului, În masa aceea mișcătoare de capete și mîini care formează o orchestră, acolo În rîndul Întîi, În stînga dirijorului, o față care purta trăsăturile mele și pe care aproape am uitat-o, fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
moment uitat în albastrul infinit al conștiinței lumii. Plămânii mei țipau. Soarele săpa brazde pestrițe în jurul meu și am dat din picioare, urcând spre lumina ce venea de undeva de deasupra. Am ieșit cu capul la suprafață și am inspirat sacadat. Aerul cald îmi umplu plămânii dureroși și eu am tresărit pe creasta unui val mic. Lumea ideilor și sensurilor și conceptelor pe care o simțisem sub apă își pierdu claritatea acum, că scosesem capul la suprafață; acum nu era decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
el a început să plutească încet, în derivă. — Prea bine, am strigat spre marea calmă, cu o voce tremurătoare și frântă de lacrimi. Bine, deci, unde ești? Unde ești, rechinule, pentru că eu sunt chiar aici. Sunt chiar aici. Am inspirat sacadat. — Și nu mai am unde să fug. Orpheus stătea înclinat acum la 45 de grade, jos în ocean, apa urcând pe punte. M-am cățărat în V-ul format de peretele dinspre babord al cabinei oblice și punte. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
udau fruntea cu batista umedă. Se trezise repede. Cel mai zelos se dovedea, desigur, nervosul său amic A.P. În momentul când Vornicu își revenea încă amețit, agasat de pățania neplăcută, atunci reluase amicul său A.P., postat alături, încâlcite atacuri șoptite, sacadate : — Iartă-mă, n-ar trebui tocmai acum... totuși mai ești supărat pe mine și pare un motiv serios. Vornicu-Japonezul roși, zâmbind strâmb, pe jumătate de gură. Supraveghetoarea ? Repeta, desigur, mereu același cuvânt, „parșiv“, „parșiv“, cuvântul exotic, ca un cod. Convulsiile
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]