888 matches
-
să te salvezi cum știi din strânsoarea brațelor de piatră și cer. Chiar și mort, ea te iubește: greu vei putea fi smuls din trupul ei și transportat la mult omeneasca morgă. Mă chinuia setea. Mă chinuia o plăcere aproape sadică. Extenuarea mă făcea să gem de bucurie. Mi se părea că tot ce-mi fusese refuzat În viață mi se dădea acolo pe săturate. Oamenii erau departe. Numai printr-un efort de imaginație Îmi mai aduceam aminte de ei. 21
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
poamă sunt. — Și tu? — La Început mi se Învârteau pereții, apoi am Început să zâmbesc și-am ascultat prostită până la capăt. Nu prea știu ce au spus, știu doar că fiecare vorbă cădea ca o lovitură care mă zdrobea treptat, sadic. Au fost porci amândoi. S-au acuzat reciproc de prostie. La plecare, și-au strâns călduros mâna, făcându-și unul altuia complimente. Am plecat cu Doru. Mă ștrangula plânsul. Nu scosesem nici o lacrimă În clipele acelea Înfiorătoare. M-a trimis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
vor să-și păstreze intactă virtutea, trebuie să se apere ele însele de bărbați, despre care se știe că sunt ușuratici și lipsiți de scrupule. Aceștia din urmă în schimb, le reproșează mai mult ca oricând tinerelor fete "castitatea lor sadică"96, nevinovăția lor perversă. Ca semn al acestei neîncrederi reciproce reînnoite, în vocabularul curent încep să apară termeni noi. Nu se mai vorbește de "cochetă", ci mai curând de "înțepată", de "provocatoare", de "stricată" și, curând, de "aprinzătoare". Ce se
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
prinsă în ideologia internațională a Societății Națiunilor, persecuția sentimentului românesc în țara noastră a devenit trista obligație a tuturor guvernelor. Fiecare guvern și fiecare ministru crede că ne protejează în fața străinătății (și a presei internaționale din țară), pornind o teroare sadică împotriva tinerei generații naționaliste. Și mai mult încă. În toate domeniile activității publice, elementul național este persecutat în favoarea străinilor". În opoziție, reprezentanții Partidului Național-Țărănesc, Maniu și Mihalache, își proclamă atașamentul la spiritul promovat de Geneva și față de alianța cu Franța
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
punctului de vedere al dreptei. Vietnamezii sînt prezentați ca ticăloși duplicitari, ca prostănaci buni de nimic manevrați de diabolicii sovietici, fiind în același timp carne de tun pentru Rambo în faptele sale de vitejie, în vreme ce sovieticii sînt prezentați ca torționari sadici și birocrați inumani și mecanici. Cu toate acestea, anumite reflexe ale acestor reprezentări ale sexului și rasei în film demonstrează că aceste fenomene sînt create la nivel social, sînt construcții artificiale produse în filme sau în cultura media. Stereotipurile sexuale
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
pictura medievală, iar culoarea intens roșie a sîngelui produce un efect de hiper-realitate dacă îmi este permis să împrumut un termen al lui Baudrillard (1983 a) a suferinței eroice. Prim-planurile ticăloșilor comuniști se concentrează asupra rînjetului și a plăcerii sadice de a-l tortura pe Rambo, în vreme ce scenele de luptă îi prezintă pe comuniști cu precădere în cadre largi care îi fac să arate incompetenți și lipsiți de importanță, bieți pioni în acțiunile sale de eroism salvator. Într-o scenă
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
unei poziții sado-masochiste în care spectatorul resimte durerea ca pe o pedeapsă dreaptă pentru vina de a fi pierdut atît puterea imperialistă a Statelor Unite în Vietnam cît și virilitatea. Apoi, printr-o răsturnare miraculoasă de situație, subiectul simte o plăcere sadică prin participarea alături de Rambo la dominarea adversarilor acestuia. Un asemenea scenariu oferă, așadar, o rezolvare a traumei psihice a eșecului din Vietnam, îmbărbătîndu-i pe spectatori, care își simt puterile diminuate în aceste vremuri dificile. Jeffords (1994) interpretează scenele de tortură
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
Chappy se angajează în operația de salvare a tatălui. Într-un scenariu fals și neplauzibil, ei reușesc să-l salveze, doborînd și jumătate din soldații arabi în cursul acțiunii. Iron Eagle este extrem de rasist, prezentîndu-i pe arabi ca pe niște sadici inumani și ticăloși, conducătorul arab, care seamănă mult la înfățișare cu Saddam Hussein, este plin de răutate și cu un comportament dictatorial. Arabii îl torturează pe pilotul american capturat și îl condamnă la moarte în mod arbitrar, fără proces. În
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
un tineret pus pe pozne, l-a rechemat disperat înapoi pe reporter, după ce urmărise episodul din seara respectivă, pentru a comenta: "Condamn cu hotărîre această emisiune. Nu văd nici urmă de comportament adolescentin normal aici. Este unul dintre cele mai sadice, mai patologice emisiuni pe care le-am văzut. Nu o recomand nimănui, indiferent de vîrstă" (The Washington Times, 17 octombrie 1993). Același articol nota că un avocat al poporului pentru tratamentul imoral aplicat animalelor a afirmat: "Psihiatrii pot confirma faptul
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
vânzarea anumitor numere sub pretextul că textele publicate sunt imorale și chiar "pornografice". Această acuzație a vizat mai ales romanul Bug Jack Barron ⁄ Capsați-l pe Jack Barron (Norman Spinrad, 1969)74, din care anumite pasaje sunt încărcate cu termeni sadici, dar care nu are nimic pornografic. Numai dacă nu cumva considerăm că înfățișarea ticăloșiilor săvârșite de patronii media înseamnă pornografie. Revista își încheie existența cu numărul 200, care conține un articol de Michael Moorcock în chip de epitaf: "New Worlds
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
de un robot cu formă antropomorfă (un robot asimovian), ci de un obiect furios, ceea ce schimbă perspectiva. Într-adevăr, acum obiectul își arogă statutul de subiect și încalcă teritoriul uman. O asemenea răsturnare este mai interesantă decât tema computerului devenit sadic și care-i torturează pe oameni, ca în N-am gură și trebuie să urlu de Harlan Ellison, sau decât cea a robotului dement, ca Hal, robotul din 2001: O odisee spațială (Stanley Kubrick, 1968). Autonomizarea obiectelor, care aproape le
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
după același calapod, care diferă infim de la un exemplar la altul. Dacă altundeva prezența naratorului mai trăda uneori o undă de simpatie, ea devine acum indiferentă, dacă nu chiar sarcastică, dramoletele eroilor fiind privite cu răceală sau chiar cu satisfacție sadică. În aceste condiții, cele două cărți (îndeosebi Micelii) se îndepărtează de simpla notație realistă, situându-se în vecinătatea utopiei negative. Viziunea sadic- pamfletară atinge apogeul în romanul Capricii (1983), probabil cea mai bună carte a lui P. Eufemismul din titlu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288679_a_290008]
-
au reușit să-i aducă pe oameni în stare să se dedea orbește la asemenea fărădelegi? Le dau cumva opiu sau atât de înfricoșați sunt că nu mai bagă de seamă ce săvârșesc? Sau au ales anume niște monștrii, niște sadici? Nu erau mai prejos nici judecătorii, asistând din fotoliile lor comode, nepăsători la ceea ce se petrecea între o lovită de cravașă și alta, între o întrebare și o amenințare. Mai ales acel Giovanni Sanchez de Luna, ce se uita la
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Neintervenind împotriva violențelor carnale, Dioclețian cădea în cea mai grosolană contradicție a guvernării sale, favorizând extinderea destrăbălării, condamnate personal prin rescriptul despre căsătorie poruncit din respect față de disciplina și legile romane. La Antiohia, unde guvernatorul trebuie să fi fost un sadic sexual, violările erau foarte frecvente, iar unele femei pentru a-l evita se aruncau în fluviu. Chiar și Maxentius (306-312) la Roma și Maximinus la Alexandria și în Gaza, s-au purtat față de tinerele creștine cu o sălbăticie libidinoasă. Literatura
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
mereu de către creștini, care i-au prezentat pe împărații persecutori - uneori exagerat - drept cruzi și perverși, ostili peste măsură creștinismului, împinși de ură și însetați de sânge. În ciuda realității imediate, împărații romani nu i-au persecutat pe creștini din plăcerea sadică de a face victime (Nero etc.), ori dintr-o ostilitate personală față de ei (Decius, Galerius și Iulian Apostatul), cât mai ales din preocuparea bolnăvicioasă de a-și feri tronul de atacurile dușmanilor, adesea identificați cu creștinii (Domițian, Licinius etc.) precum și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
303-311) a fost generală, violentă, nemiloasă, fără ficțiuni, fără subtilități și fără nici o atenuantă în aplicarea edictelor emanate, pe când cea liciniană, încolțită în mijlocul subtilităților și localizată îndeosebi în regiunea Pontului, a fost mult mai rafinată în alegerea supliciilor și foarte sadică în osândirile la moarte, era mult mai studiată prin metodele de luptă: Ca și cum ar fi trebuit să-și depășească în chip orgolios predecesorul într-o întrecere de fărădelegi, se mândrea prin inventarea unor noi suplicii împotriva noastră. Într-adevăr, nu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
țină sinoade și adunări, declarând necuviincioasă rugăciunea comună a bărbaților și a femeilor în biserici și instruirea lor religioasă de către bărbați; a interzis vizitarea celor închiși. Odată ieșit din ambiguitate, Licinius a dezlănțuit o adevărată persecuție anticreștină, încercându-și plăcerea sadică de a-și face victimele să moară lent, pentru a le face conștiente de ura imensă pe care o nutrea împotriva lor. Nu mai practica decapitarea grabnică și tradițională, ci alte noi genuri de moarte: Un mod nou de a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
oribile, prin natura și absurdul lor, Încât este justificată presupunerea că ele sunt realizate nu atât ca urmare a unui proces de Învățare, cât mai degrabă ca expresie a morbidității (sau a pervertirii) unui instinct, devenit necontrolabil (de exemplu, crimele sadice). Μ Căința este superioară simplului regret afișat: acesta exprimă mai mult o stare psihică (cea de a ne părea rău), pe când căința este o trăire complexă, În care se produce o conștientizare a faptului că păcatul ne-a invadat și
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
mele care mă iubeam suficient de puțin pe mine pentru a fi capabil să iubesc pe altcineva") Înseamna că totul e cool pe lume. IV. 2. Noii libertini N-au trăit În secolul al XVIII-lea, n-au inventat romanul sadic. Fac parte mai degrabă din generația care l-a redescoperit, după 1968, generația lui Philippe Sollers. Literatura lor evocă cruzimea și energia instinctului, uneori autentic, alteori șarjat. Libertinii sînt, desigur, În același timp, niște dandy. Vor să epateze, cruzimea lor
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
presupunerii prin absurd, Încheiată În sânge. Numai că dacă la Dostoievski moartea este o pedeapsă, la Viel moartea este o lovitură de maestru, o anecdotă (recunoaște la un moment dat naratorul că valoarea filmului rezidă În anecdote), ca În bancurile sadice În care vulturul Îl Întreabă pe iepurașul lansat Împreună cu el de pe un pisc spre un perete de stâncă dacă știe să zboare și, la răspunsul negativ al inocentului iepuraș, ridică arătătorul și exclamă cool! Sleuth este un film hiperconștient de
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
utilizată de autorul lui Mad about the Boy: ambiguizarea identității sexuale a protagonistului Unul dintre scriitorii contemporani În a căror scriitură fierb ca Într-o poțiune magică voodoo anateme artaudiene, paralogisme beckettiene și ionesciene, umori sadiene (sau pur și simplu sadice) este Valère Novarina. Dacă așa stau lucrurile, pretenția postmodernă enunțată de Jean-Franșois Lyotard, de a „reprezenta neîntruchipabilul”, este satisfăcută de Întregul corpus al literaturii enunțiative, de intenția sui-referențială a ei care o depășeșete În importanță pe cea plat autoreferențială (suitrimite
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ajuns Într-o astfel de situație, și deci, impas, nu merită să fie ajutate. Este o culpabilizare, o stigmatizare socială, a celor aflați În impas; dă Atitudinea de satisfacție manifestată de unii față de suferința celuilalt ascunde de fapt o trăsătură sadică, din punct de vedere psihologic, și cinică, din punct de vedere moral. A te bucura de răul altuia este mai mult decât o atitudine imorală sau antiumană. Este o monstruozitate; eă Dorința celor aflați În dificultate ca nenorocirile și suferințele
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
categoria delirurilor simptomatice de gelozie ale proceselor organice degenerative, cele mai frecvente sunt delirurile de gelozie ale alcoolicilor, și cele din stările de involuție senilă și presenilă. Alcoolicul realizează, de obicei, tipul de gelozie activă, agresivă, uneori chiar cu tendințe sadice. „Sentimentul frustrării” din „gelozie” este strâns legat de procesul intim al constituirii, în timp, a convingerii respective în sufletul celui suferind de gelozie. În drama shakespeariană „Othello” găsim dovada, măiestrit redată, a faptului că sentimentul frustrării din gelozie se constituie
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
puțin înfricoșător: "(am scos câteva oase/ de sub saltea și/ am făcut o morișcă/ în timp ce morișca se învârtea mi-am/ împachetat capul/ într-o coală de hârtie)". Doar că tentativa de îmblânzire a neliniștii pretha-natice eșuează din start. Cu o lentoare sadică, perversă, cadavrul viu al lui Acosmei își va potența, pe parcursul întregului volum, certitudinea situării în proximitatea teribilului care nu i se interzice, care nu i se refuză niciodată. Și, prin urmare, va detalia lucid felul în care se lasă antrenat
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
iar unul dintre fiii săi era cunoscut drept Mihnea cel Rău. Legătura dintre nume și înfățișarea fizică ori comportament este evidentă. În plus, Vlad Draculea a mai primit o poreclă în timpul vieții, din cauza cruzimii sale față de supuși și a plăcerii sadice de a-i tortura pe trădători și pe dușmani: Țepeș. Sub această denumire este cu-noscut în istoria românilor, aceștia respingând cu tenacitate identificarea figurii istorice cu vampirul Dracula. Se pare că Țepeș și Draculea nu sunt singurele porecle ale prințului
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]