1,075 matches
-
O clipă, mi se parc că din spatele unui cactus a fugit ceva. Simplă impresie, probabil, efect al nervilor mei surescitați. Dacă ar fi lună plină, s-ar vedea mai bine, cu siguranță. Acum, însă, doar lumina puțină a stelelor care scânteiază pe cerul Yucatanului diluează întunericul. Și numai deasupra junglei. Până la înălțimea arbuștilor, noaptea e neagră, fără chip, ca zeul vântului căruia nimeni nu i-a cunoscut figura deoarece toate statuile îl înfățișează cu masca pe față. Cerul înstelat îmi reamintește
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
am hărțuit-o cu întrebările, mama n-a vrut să-mi spună când se născuse, unde era înmormîntată... Se contrazicea, se încurca în explicații și până la urmă se închidea într-o tăcere încăpățînată. Acum sora mea vorbea neîncetat, codițele îi scânteiau pe când întorcea capul vioi în toate părțile, dar în loc de orice alt zgomot nu se auzea decât păcănitul stins al proiectorului. Camera îmi era cunoscută: mă reîntorsesem în odaia copilăriei mele. Pe jos, bucăți dintr-un joc de construit: mici cilindri
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
se strecură lângă el și îi șopti: Nu aș fi zis niciodată. —Ce să zici? — Tu. Un socialist sushi, îl necăji ea, jucându-se cu părul. Pupilele lui s-au dilatat, făcându-i ochii aproape negri, și o privire a scânteiat între ei. Peste cincizeci de minute, Trix a intrat din nou în birou, cu punga de sushi la cea mai mare distanță posibilă de corpul ei. Astăzi ce ți s-a mai întâmplat? întrebă Jack. Ai fost luată ostatică de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
să sap eu însumi. Prima lovitură de lopată i-a retezat marinarului craniul, iar a doua a pătruns în tunica lui, îndepărtându-i toracele de restul scheletului. Picioarele îi erau sfărâmate în bucăți. Am săpat în continuare în nisipul ce scânteia de la grăuntele de mică. Apoi am dat de larve, măruntaie și o rochie cu crinolină pătată cu sânge și nisip și oase vechi și nimic altceva, după care am descoperit un ten rozaliu, ars de soare, și niște sprâncene blonde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
nu știm care este acela deocamdată. Portul din Aberdeen se Întrezărea prin geamul mașinii, cenușiu și sărăcăcios. Un grup de vase comerciale erau ancorate la mal, cu vopseaua lor În tonuri vesele de galben și portocaliu estompată din pricina ploii. Luminile scânteiau În semiîntunericul după-amiezii, În timp ce containerele erau ridicate din vagoanele-platformă În ambarcațiunile trase la țărm. Logan și Watson se Îndreptau din nou către locuința lui Richard Erskine din Torry. Cineva Își amintise că Îl văzuse pe dispărut. O oarecare doamnă Brady
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
coșul de pâine și la unt. Nu prea vă dau de mâncare pe acolo? — Logan, spuse Logan cu gura plină de pâine. Nu „Laz“, ci Logan. Miller se lăsă pe spate În scaun și agită paharul cu vin, privind cum scânteiază culorile. — Nu știu ce să zic, spuse el. După cum am spus: am făcut niște cercetări. Lazăr nu e o poreclă nepotrivită pentru cineva care s-a Întors din morți. — Eu nu m-am Întors din morți. — Ba da. Conform dosarului tău medical
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
gardul viu din crengi împletite și privind la spațiul sclipitor al zarvei de aripi luminoase. Intră, m-a invitat vestitoarea de lumină. Am pășit mai aproape, dincolo de poartă, parcă abia îndrăznind să mă aflu în preajma sferelor de raze neastâmpărate care scânteiau în orice direcție. Era însă un privilegiu și un miracol să am parte de încrederea necondiționată a vieții pure, sclipind atât de aproape, în multitudinea de aripi care nu se speriau de mine, dimpotrivă, se adunau în jurul meu iradiind entuziasm
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
acum tremura, în genunchi, pe pietrele cu care era pavată piața, ajunse lângă el și se opri. Apoi ridică încet, cu ambele mâini, spada lui barbară, grea și, încordându-și toți mușchii, de la călcâie până la umeri, o coborî fulgerător; sabia scânteie în soare. Capul celui îngenuncheat se rostogoli pe pământ, iar trupul se prăbuși alături. Lovitura fusese atât de violentă, încât sângele începu să curgă abia după câteva secunde. Călăul ajunse, cu teribila lui sabie, lângă următorul condamnat, Gaetulicus. Împăratul văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
porții casei unde încă locuiesc, dar unde nu-mi mai aflu căminul. Când m-am trezit, am ajuns la poarta casei dumneavoastră, unde nu știu dacă vă aveți sau nu căminul. Mă conduseseră acolo ochii dumneavoastră, ochii dumneavoastră, stele gemene scânteind în nebuloasa universului meu. Iartă-mă, Eugenia, și permite-mi să mă adresez ție familiar cu acest dulce nume; iartă-mi lirismul. Trăiesc într-un perpetuu lirism infinitezimal. Nu știu ce să-ți mai spun. Ba da, ba da, știu. Dar atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
apăruse de câtva timp și la noi, stătea - complet nepotrivit cu mobila din Cöln - în camera de zi, o carcasă pe picioare subțiri, confecționată din tablă, imitând lemnul de arțar de culoare deschisă, oferindu-ne imagini noi și necunoscute, care scânteiau asaltând însă tot satul și grădina noastră cu viziuni greu de închipuit. Die Tagesschau - revista presei - devenise deja un ritual zilnic, căruia până și cina era obligată să i se supună. Întocmai ca o predică de duminică, era urmărit un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
lustruită, de aproximativ zece metri În diametru. Sfera nu avea nici un fel de marcaje sau semne distinctive. Învârtindu-se În jurul sferei, Își văzură siluetele reflectate de suprafața acesteia. Norman remarcă o ciudată irizație unduitoare, nuanțe palide de albastru și roșu, scânteind pe suprafața metalică. — Parc-ar fi o bilă de rulment supradimensionată, spuse Harry. — Plimbă ursul, istețule! Pe partea opusă celei de unde Începuseră explorarea, descoperiră o serie de șanțuri spiralate, săpate Într-un model complicat pe suprafața sferei. Modelul atrăgea atenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
cei vechi spuneau că omul îi e aproapelui, nu șarpe ci, lup. De regulă, într-un tîrziu, printre bucăți de carne împrăștiată, tu carnivorule, nu poți să nu găsești și chipul cuiva drag.” Iar eu văd cum cuțitele din obsidian scînteiază în soare. Cu mișcări precise inimile sînt scoase din piepturi și ridicate în văzul mulțimii aflate în delir. Pe cer Quetzalqoatl strigă mulțumit. Un cîntec despre supraviețuirea lumii se înalță din zeci de mii de piepturi. Zeii sînt implorați să
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
nevoie de tine. Am terminat pe o tonalitate ridicată și pasională. Apoi a fost tăcere. James a rămas nemișcat - amenințător de nemișcat - preț de-o clipă și un soi de emoție, dar nu una pe care o cunoșteam, i-a scânteiat pe chip. Când a început din nou să vorbească, a fost limpede că ceva se schimbase în el. Ceva plesnise. Fântâna cu răbdare secase. James se dusese să aducă un pachet de toleranță, dar dulapul era gol. Domnul Amabilitate dispăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
de frunte, de laba piciorului, de șold, zbiară armonic: „Domnul ION ILIESCU a apărut pe scena politică cu aureola celei mai cunoscute personalități din conducerea fostului PCR care-l Înfruntase pe Ceaușescu”. În faptul serii, nu doar Sandu a zărit scînteind aureola ce emana din balcoane, ci și teroriștii, care și-au Îndreptat lunetele-n alte părți, mai puțin marcate de nimburi. „Nu trageți În aureolă” s-a șoptit prin tuneluri la stații de emisie recepție. Modul cum l-a Înfruntat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Încăpățînează să-și numească sate niște așezări de forma și strălucirea unor bijuterii Înăuntrul cărora viețuiesc indivizi cu aceeași luminozitate și cărora eu, din pricina inevitabilei comparații cu Înnorata viață la țară de la noi, mă obstinez să le spun orășele, deoarece scînteiază, ei nu și nu, villages, bine, atunci, sate sînt toate aceste giuvaere risipite pe cîmpiile Flandrei Orientale. Am ajuns Într-o țară unde distanțele nu au nici o importanță, cei 30,5 de mii de kilometri pătrați ai Belgiei putînd fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
că dragul tău polițist White e un nenorocit de mardeiaș și atît? — Numai dacă tu comprende că ești gelos pe el. Dumnezeule! Privește! Ray Dieterling și tatăl lui. Ed se ridică În picioare. Inez se ridică și ea, cu ochii scînteind. Preston spuse: — Raymond Dieterling - fiul meu, Edmund. Edmund, vrei să ne prezinți tinerei doamne? Inez, direct către Dieterling: Domnule, este o plăcere să vă Întîlnesc. Am fost... de fapt sînt o mare admiratoare a dumneavoastră. Dieterling Îi luă mîna. — Mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
ieșiseră din pușcării, în așa fel încât dovedeau că nu erau la curent cu nimic și nu pricepeau o iotă din câte se petreceau cu adevărat în jurul lor. Dar nu doar cu politica erau cu totul în afară. Replicile sclipeau, scânteiau, se încrucișau, se ciocneau, ieșeau fulgere, vorbele erau alese și frumos orânduite, tonul era calm sau aprins sau aprig sau îngăduitor sau împăciuitor sau convingător sau zeflemitor, în funcție de ce aveau a-și spune, dar, dacă cineva ar fi vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în încăperile ușor adumbrite, numai ușor mai răcoroase decât aerul de afară, în curentul pe care abia reușește să-l formeze deschizând larg alte ferestere și uși, cu fire de praf, funigei și puf sălbatic de flori și de arbori scânteind în plutirea lor lentă în curentul de aer firav. Fumează și citește, dar gândul îi fuge departe de paginile tipărite mărunt. Abandonează. Își face o cafea în care pune cuburi de gheață s-o răcească, o soarbe cu înghițituri mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să cânte cu glasul complet lipsit de muzicalitate niște melodii superbe ce deveneau amuzante, de la o vreme participau și ei la sarabandă, îi imitau mișcările dezlânate, ca rupte, inventau altele, înflăcărați de spectacolul ce creștea sub ochii lor, cu privirile scânteind și obrajii îmbujorați, iar la întoarcere, când se înghesuiau pe scara de lemn încolăcită până sub acoperiș, continuau să râdă și la fel după ce se strânseseră toți patru într-o cameră, deschiseseră sticle de bere și desfăcuseră pachetul cu mâncare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
scoțându-l afară pe Pisistrate, care se plimba agitat de colo-colo: „Cară-te, du-te la taică-tu“. Și-a strâns peste brațe șalul pe care îl purta pe umeri, ca și cum i-ar fi fost frig. Ochii îi sclipeau, îi scânteiau. S-a legănat un timp în ritmul muzicii. S-au privit unul pe celălalt. „Nu aprinde lumina“, i-a spus el când se îndrepta spre comutator. „De ce?“ „Nu e nevoie de lumină.“ „Cum nu e nevoie?“ „Nu e nevoie.“ Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se aduna și se Învârtejea Împrejurul corpului ei, Împingându‑i bustul enorm În sus și dând impresia că fata o să piară sufocată de proprii sâni de silicon. Diamante cât pumnul Îi atârnau din urechi și unul și mai și Îi scânteia pe Încheietura mâinii stângi. Părul Îi era decolorat cu perhidrol, ca și dinții, iar tocurile Îi erau atât de Înalte și de subțiri, Încât pășea de parcă ar fi jucat fundaș În NFL În ultimii doisprezece ani. — Dhraagii mei, sunt aatât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
apără Walkira ! Era pe vremuri și auzisem de amazoane dar fiindcă am scris-o abia acum, te numesc Walkiră. Dar aveam și numeroși prieteni printre dușmani care nu vroiau să mă bată... fiindcă aveam o soră iar balaurul cu ochii scânteind flăcări rubinii mă păzea aspru.
Prieteni du?mani by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83905_a_85230]
-
am uitat că sunt În uniformă. Văzându-mă În costum și cu laptop-ul, m-a luat desigur drept inamicul fără copii și-mi aruncă o privire de calibrul doisprezece. Trebuie să Încerc să dorm puțin, dar gândurile se aprind scânteindu-mi În creier ca o furtună electrică. Când mă gândesc la Jack, mă simt, cum mă simt? Mă simt cretină - cine e el, oricum, și ce vrea el de la mine sau eu de la el? Dar cel mai mult mă simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Cred că sosiseră toți invitații. Să fi fost vreo... două sute. — Două sute de oameni? M-am Întors lîngă fațada dinspre sud a casei, cu balconul care domina piscina și terasa. Mi-am imaginat mesele pe postament ornate cu pînzeturi albe, frapierele scînteind În luminile vesperale și oaspeții flecărind pe marginea apei netulburate. — Erau atîția oameni aici, cel puțin două sute, și nimeni n-a intrat ca să Încerce să salveze familia Hollinger? — Băiete drag, ușile erau Încuiate. — La o petrecere? Nu pricep. Puteați să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
pe bani jefuiți: "Stau chiaburii și se miară/ Pe ce beau calicii, iară, măi!", încep să răsune răgușeli deșucheate, în rândurile îngroșate ale argățimii. Strategia momirii cu rachiu a sărmanilor flămânzi se extinde, obrajii lor se scobesc iar colții tovarășilor scânteiază în rânjete de satisfacție, pe linie de partid și de stat. Agonizând într-un îndelungat efort de supunere și de împăcare, cu aceste fețe de cenușă, încercând cernerea noilor urgii, pe care nicicând nu le mai adusese ursita în Goldana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]