2,879 matches
-
coregrafic, pornit de la noi, atinge universalul, cum se întâmplă întotdeauna cu lucrurile proprii unui loc, care, dacă sunt autentice, pot deveni și general umane. Spectacolul mai este pilduitor și prin alte declarații puse întru totul în valoare de expresia lui scenică. Coregraful arată dintru început că „Am vrut să rescriu pe limba mea, cea a teatrului coregrafic, ceea ce îmi inspiră tumultoasa lume a lui Caragiale al nostru”. Și, într-adevăr, în nici unul dintre spectacolele sale anterioare coregraful nu a reușit să
Un Caragiale excelent marca Gigi Căciuleanu by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/4511_a_5836]
-
care se află într-o frumoasă ascensiune vocală. Posedă un timbru special, îmbrăcat în armonice frumoase, pline, riguroase, ceea ce îi poate permite să abordeze, în acest moment, o partitură atât de dificilă ca aceea a zeiței Venus. Este o prezență scenică foarte agreabilă și, credem, că într-o viitoare înscenare a lucrării ar fi o propunere atractivă și corectă, integrându-se admirabil în atmosfera wagneriană a tabloului Venusberg. Sidonia Nica, cea de-a doua interpretă a rolului, s-a străduit să
Tannhäuser de Richard Wagner, în concert la Opera Națională din București by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/3300_a_4625]
-
tot inventează în povestea ei nesfârșită. Textul este construit, după modelul originalului, ca un lung șir de povești ce se cuprind în anterioara: în povestea-cadru din piesă, Mario și Aitana fac o introducere în temă, vorbesc despre precedentele lor întâlniri scenice, anunță că vor depăna poveștile celor O mie și una de nopți, după care Aitana devine Șeherezada, apoi Budun, apoi maga Bustan, seducătoarea ș.a., Mario devine Șahriar, Camar Asaman, regele Armanus, Cumplitul Bahram și mulți alții, purtând spectatorul, alături de ei
Vargas Llosa, dramaturgul, actorul by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/3303_a_4628]
-
prin dans încât nu se deosebeau de dansatorii propriuziș i. Spectacolul Aparent o cină a avut cel mai coerent scenariu coregrafic, integral pus în valoare și de un final impresionant: un personaj aduna și trăgea spre el, încet, întregul covor scenic, strângând astfel, de-a valma, obiecte și corpuri umane, iar la sfârșit întrând și el în acest uriaș sac de gunoi. Momentul mi-a amintit de o expoziție de artă contemporană, văzută demult la München, cu un manechin aruncat cu
Gala absolvenților 2013 by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/3425_a_4750]
-
Liana Tugearu Pentru a treia oară cronicarul de dans se întâlneș te cu arta Maiei Morgenstern în sfera sa de cuprindere a vieții scenice bucureștene, deoarece darurile ei artistice trec uneori dincolo de zona strict teatrală și ating cu tot mai multă pregnanță pe cea a dansului. De-a-lungul anilor, am întâlnit tot mai mulți actori tineri care pătrund cu aplomb în lumea dansului, pentru care
Teatrul și dansul din nou împreună by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/3717_a_5042]
-
urmărind-o de curând pe Maia Morgenstern, la Teatrul Evreiesc de Stat, într-un spectacol încărcat de umor, Mic și-al dracu’, în care a vorbit și a dansat în egală măsură, cu egal aplomb în ambele forme de expresie scenică, alături de un excelent dansator, Valentin Roșca, artist al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din București. De mult nu mai văzusem un spectacol de revistă și tot de mult uitasem că această formă teatrală, cu rigorile ei specifice, atunci când este de
Teatrul și dansul din nou împreună by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/3717_a_5042]
-
care circulau la noi și erau atribuite rabinului din Buhuși, făceau parte dintr-o veche tradiție evreiască, regăsită în câteva desene. Revenind însă la spectacolul Mic și-al dracu’, amândoi artiștii care l-au conceput și i-au dat formă scenică, Maia Morgenstern și Valentin Roșca, aveau toate datele necesare - talent cu prisosință și experiență scenică pe măsură - pentru a-l face să prindă un contur adecvat miezului lui satiric. Cum informațiile furnizate de afiș sunt succinte, pot presupune că Maia
Teatrul și dansul din nou împreună by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/3717_a_5042]
-
tradiție evreiască, regăsită în câteva desene. Revenind însă la spectacolul Mic și-al dracu’, amândoi artiștii care l-au conceput și i-au dat formă scenică, Maia Morgenstern și Valentin Roșca, aveau toate datele necesare - talent cu prisosință și experiență scenică pe măsură - pentru a-l face să prindă un contur adecvat miezului lui satiric. Cum informațiile furnizate de afiș sunt succinte, pot presupune că Maia Morgenstern a selectat textele din Ion Pribeagu, după care și-au alcătuit amândoi colajul muzical
Teatrul și dansul din nou împreună by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/3717_a_5042]
-
plac) și o voce care trebuie să răspundă celor mai complexe exigențe; și totul este în partitură. Tânărul bariton Daniel Pop are un timbru frumos și o muzicalitate aleasă, dar lipsa de experiență inerentă a lăsat, mai ales ca prestație scenică, impresia unui „Don Giovanni” fără Don, chiar dacă sensibilitatea și frazarea suplă l-au avantajat în momentele lirice (duetul cu Zerlina, Serenda) și lasă să se întrevadă că timpul va aduce consistența vocală și maturitatea necesare. În distribuția a doua, Eugen
„Don Giovanni“ – o comedie „cu final neașteptat“? by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/3718_a_5043]
-
pus în cale obstacole și mai ales finalul monumental, a cărui rezolvare regizorală dezastroasă ar fi dezavantajat pe orice cântăreț. Leporello, valetul, personaj moștenit din commedia dell’arte, a găsit în Cătălin Țoropoc un interpret excelent din punct de vedere scenic, cu măsură și bun-simț; glasul de bariton plăcut, maleabil, va câștiga desigur dacă se vor corecta unele dificultăți în acut. Celălalt Leporello, Radu Ion, a alunecat prea mult pe panta îngroșării, ieșind din caracterul unui personaj mozartian, fie el și
„Don Giovanni“ – o comedie „cu final neașteptat“? by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/3718_a_5043]
-
matern-erotice în Parsifal a dat naștere unei întregi direcții de interpretare; o găsim chiar și în cea mai recentă punere în scenă de la Bayreuth a lui Parsifal, 2008, semnată Stefan Herheim (prin crearea unei multifațetate și stranii înlănțuiri de „visuri scenice”). Dar Herheim - în mod voit, zice el - nu ocolește kitsch-ul, mergând mai ales în două direcții: psihanaliza copilăriei-bărbăției lui Parsifal și a istoria Germaniei între 1870 și 1950. Viziune de regizor. Muzicienii care au scris despre Wagner sunt departe
Thomas Mann despre Wagner by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3720_a_5045]
-
Liana Tugearu Dintre artele scenice, arta dansului are o nevoie vitală nu numai de spațiu scenic sau un spațiu alternativ neconvențional ci, în egală măsură, de un spațiu de repetiție, de un studio, în care să fie gândite și să prindă viață partiturile de dans
Festivalul E-moțional Corpuri și orașe în mișcare by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/3584_a_4909]
-
Liana Tugearu Dintre artele scenice, arta dansului are o nevoie vitală nu numai de spațiu scenic sau un spațiu alternativ neconvențional ci, în egală măsură, de un spațiu de repetiție, de un studio, în care să fie gândite și să prindă viață partiturile de dans care ulterior vor urca pe scenă, pățituri care nu au existat
Festivalul E-moțional Corpuri și orașe în mișcare by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/3584_a_4909]
-
vrajbei noastre s-a schimbat/ Prin soarele lui York, în toi de vară”. Cum de un poem de-o asemenea frumusețe morală poate fi rostit de un personaj atât de abject, se întreabă Zografi. Și continuă: făcând abstracție de jocul scenic (ale cărui subtilități oferă destule piste pentru a sugera antifraza), cum putem interpreta diferența dintre noblețea conținutului și caracterul ignobil al lui Richard, cel care își asumă fără vreun scrupul acest conținut? Glosele și digresiunile sunt pasionante, Zografi dându-le
Un film personal by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3833_a_5158]
-
îi venerează opera și îi respinge viziunea filosofică. Cu alte cuvinte, creatorul e admirat și teoreticianul e repudiat, ideea wagneriană a „operei de artă totale“ (Gesamtkunstwerk), în care cuvîntul, sunetul, gestul și imaginea să se topească în apoteoza unei arte scenice al cărei precedent nu poate fi găsit decît la greci, ideea i se pare lui Mann expresia diletantismului: „Chiar și în ideea acestei îmbinări a artelor e un soi de diletantism, iar dacă uriașul lui geniu expresiv n-ar fi
Ventrilocul lui Dumnezeu by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3650_a_4975]
-
platei Musikdrama, termenul de Theaterfest, un oficiu teatral menit a-l transpune pe spectator în starea de inițiere într-un mister religios. „Operele“ lui Wagner sunt de fapt eleusii de ordin german, adică misterii de inspirație mitică transpuse în cadru scenic. Acestui oficiu scenic i se poate spune „operă“ numai în măsura în care respectăm etimologia lui „opera“ (ca sinonim pentru opus, cu sensul de „act“, adică de dramă în cursul căreia spectatorul e martorul declanșării unor latențe de origine populară). Opusul dramei scenice
Ventrilocul lui Dumnezeu by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3650_a_4975]
-
de Theaterfest, un oficiu teatral menit a-l transpune pe spectator în starea de inițiere într-un mister religios. „Operele“ lui Wagner sunt de fapt eleusii de ordin german, adică misterii de inspirație mitică transpuse în cadru scenic. Acestui oficiu scenic i se poate spune „operă“ numai în măsura în care respectăm etimologia lui „opera“ (ca sinonim pentru opus, cu sensul de „act“, adică de dramă în cursul căreia spectatorul e martorul declanșării unor latențe de origine populară). Opusul dramei scenice e latența lirică
Ventrilocul lui Dumnezeu by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3650_a_4975]
-
scenic. Acestui oficiu scenic i se poate spune „operă“ numai în măsura în care respectăm etimologia lui „opera“ (ca sinonim pentru opus, cu sensul de „act“, adică de dramă în cursul căreia spectatorul e martorul declanșării unor latențe de origine populară). Opusul dramei scenice e latența lirică a reveriei goale. Ce vede publicul la Bayreuth nu e un spectacol de artiști, ci un receptacul de mistere populare. Wagner e un creator cu totul „popular“, mizînd pe fenomenul originar al entelehiilor din firea poporului german
Ventrilocul lui Dumnezeu by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3650_a_4975]
-
și coregrafi dă dovadă de o nesperată capacitate de organizare, de inteligență și de un larg și generos orizont și că s-au întors cu toții la dans, ca la principala modalitate de exprimare, dincolo de coabitarea cu alte forme de expresie scenică, dincolo de interdisciplinaritatea care a împins adesea dansul într-o zonă obscură. Ceva tot am însă să le reproșez. Lipsa de cunoaștere a istoriei propriei profesiuni, în clipa in care declară în program că ADN este „prima revistă dedicată artei coregrafice
Fabrica de vise by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/3122_a_4447]
-
nu mijloacele conexe - spre deosebire de alte multe producții contemporane, care mai corect pot fi numite performance-uri - coregrafia s-a folosit deplin de tot ceea ce îi puteau oferi proiecțiile, luminile și sunetele care au învăluit-o și au contribuit efectiv la imaginea scenică. De multe ori proiecțiile nu apăreau numai pe fundal, ci și pe întreaga scenă și deci și pe corpurile dansatorilor, servindu-le astfel și de costum. Deci, în acest spectacol s-a derulat o interdisciplinaritate reală, dar nu de dragul experimentului
Fabrica de vise by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/3122_a_4447]
-
Liana Tugearu În prima decadă a lunii decembrie, Baletul Operei Na- ționale București a prezentat, în premieră națională, baletul pantomimă La Sylphide, cea mai longevivă creație scenică și care de peste 180 de ani se păstrează în repertoriul multor companii de balet până astăzi. În jurul anului 1830, romantismul, în plină înflorire, se extindea de la literatură la teatru și de la teatru la balet. Contrastul între serafic și grotesc, inspirația
„La Sylphide“ Cap de serie al baletelor romantice by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/2942_a_4267]
-
exploziei de bucurie potrivite unei nunți, mai adecvată subiectului fiind scenografia din actul doi, cu ruine invadate de vegetație și clasicele rochii albe, vaporoase ale silfidelor. Luminile gândite de Daniel Klinger au fost însă tot timpul inexpresive, necontribuind la dinamica scenică. Această premieră, ilustrare a unui moment de răscruce din istoria baletului, va fi binevenită, dacă balanța va fi echilibrată cu o montare într-o viziune contemporană, cu atât mai mult cu cât ea vine după penultima stagiune - singura din toată
„La Sylphide“ Cap de serie al baletelor romantice by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/2942_a_4267]
-
decât alți colegi de generație, un spirit nou. El se situează programatic de partea regizorilor români aflați pe poziții de reformatori (Ciulei, Pintilie, Penciulescu, Vlad Mugur, Esrig, Valeriu Moisescu, Dinu Cernescu), a celor ce au regândit radical teatralitatea și exprimarea scenică în deceniile șase și șapte din secolul trecut, inovând și obligând la inovație actorii și scenografii cu care lucrau. În primul rând rămâne însă un susținător „fanatic” al regizorilor tineri. Scrie despre Andrei Șerban, Aureliu Manea, Ivan Helmer, Cătălina Buzoianu
George Banu și „livada de vișini“ a teatrului by Ion Cocora () [Corola-journal/Journalistic/3354_a_4679]
-
edificiu. Pe de altă parte, în cazul ambilor interpreți - cunoscuți pentru sociabilitatea lor muzicală - evoluția solo mi s-a părut a avea un caracter prea restrictiv, cu efecte monocorde. Amândoi ar fi fost net avantajați în versiuni ce permit dialogul scenic (partenera lui Balanescu, Katie Wilkinson, fusese anunțată în program, dar a absentat din motive obiective). De altfel, primul duo din festival a demonstrat tocmai virtuțile comunicativității: Marco Ambrosini la nyckelharpa și Jean Louis Matinier la acordeon au realizat o reușită
Vechiul Castel Bran ca nou tărâm jazzistic by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/3196_a_4521]
-
e un mod de a terfeli rostul muzicii, imaginația fiind o piedică în trăirea sunetelor. În plus, un comentariu în marginea unui concert nu are legătură cu muzica, iar un intelectual care folosește un lexic pentru a descrie o experiență scenică iese din condiția muzicii. Și atunci ce e muzica? E o vibrație care se manifestă prin om în vederea atingerii unei armonii colective. „Armonie“ înseamnă consonanță în mișcare, iar „colectiv“ înseamnă unitate între subiecți. O sală de concert e locul unde
Sunetul crud by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3202_a_4527]